E timpul să vă cumpăraţi un pat nou?

De la corespondentul nostru din Marea Britanie

Vi se întâmplă des să aveţi o noapte agitată, când vă răsuciţi de pe o parte pe alta încercând să găsiţi o poziţie comodă, iar apoi dimineaţa vă treziţi înţepeniţi şi cu dureri în tot corpul? Dacă da, atunci de vină ar putea fi patul în care dormiţi.

ACEASTĂ piesă de mobilier poate fi prietenul vostru sau duşmanul vostru. Dacă trăiţi într-o zonă în care se obişnuieşte să se doarmă în pat, probabil că vă petreceţi o treime din viaţă odihnindu-vă într-un pat, însă acesta nu o să vă ţină la nesfârşit. E patul în care dormiţi un pat bun?

Aveţi nevoie de un pat nou?

Un pat ţine de obicei cam zece ani. O persoană mai grea va strica patul probabil mai repede. Nu uitaţi nici faptul că necesităţile şi preferinţele voastre se schimbă pe măsură ce înaintaţi în vârstă. Pentru a decide dacă aveţi sau nu nevoie de un pat nou, puneţi-vă câteva întrebări: Mă trezesc dimineaţa cu gâtul înţepenit sau cu dureri de spate? Este patul prea mic? Simt vreun arc sau vreo ridicătură? Aud scârţâieli sau pocnituri când mă mişc în pat? Ne trezim eu şi partenerul meu conjugal că, fără să vrem, ne rostogolim unul spre celălalt? Este suportul pe care stă salteaua plin de denivelări sau lăsat în jos? Sunt picioarele sau rotiţele patului uzate? Răspunsurile la aceste întrebări vă vor ajuta să stabiliţi dacă e sau nu timpul să vă cumpăraţi un pat nou.

Ce înseamnă un pat bun?

Un pat bun vă asigură confort şi suport, corespunzând anumitor necesităţi şi preferinţe ale voastre. Majoritatea paturilor sunt alcătuite dintr-o saltea şi un cadru, însă confortul vă este asigurat în special de saltea. Iată din ce este alcătuită ea. Mai întâi este pânza învelitoare, care ţine totul la un loc. Apoi urmează straturile de materiale care amortizează şocul când vă aşezaţi în pat şi care nu permit ca umiditatea corpului să fie reţinută de saltea. A treia parte, cea care îi conferă saltelei tărie şi îi asigură rolul de suport, conţine de obicei arcuri din oţel revenit. Există diverse tipuri de suport interior, dar, în general, cu cât sunt mai multe arcuri şi sârma e mai groasă, cu atât salteaua constituie un suport mai bun. Alt tip de saltea la modă este salteaua de spumă din poliuretan sau latex, fiind mai uşoară decât cea cu arcuri.

Însă o saltea bună satisface toate cerinţele numai dacă are un cadru corespunzător, de obicei cel pentru care a fost proiectată. Un divan se vinde în general cu saltea şi cadru împreună. Cadrul, asemănător unei cutii, acţionează ca un amortizor de şocuri, permiţându-i saltelei să respire şi, ca urmare, prelungindu-i în mod considerabil durata de folosinţă. O altă variantă este patul cu schelet. De obicei, acesta are un cadru cu stinghii şi este deschis dedesubt, ceea ce permite o bună ventilaţie pentru salteaua corespunzătoare acestui schelet. Stinghiile solide asigură un suport tare, în timp ce stinghiile arcuite sunt mult mai flexibile.

 Cum să alegeţi patul potrivit

De ce anume trebuie să ţineţi cont când cumpăraţi un pat? Un pat cumpărat la mâna a doua a absorbit transpiraţia altor persoane, e îmbâcsit cu scuame de piele şi poate fi plin de acarieni de praf, ceea ce ar putea provoca reacţii alergice, astm sau eczeme. De asemenea, s-ar putea să nu corespundă normelor de siguranţă sau sănătate.

Înainte de a merge să cumpăraţi un pat nou, este bine să stabiliţi câteva lucruri importante cum ar fi preţul, considerentele legate de sănătate sau mărimea patului. Încercaţi să vă rezervaţi mai mult timp pentru a merge la magazinele care au o reputaţie bună şi cereţi cât mai multe informaţii despre pat sau saltea. Întrucât, în general, paturile sunt scumpe, nu vă grăbiţi să luaţi o decizie.

S-ar putea să vă fie greu să faceţi o alegere bună când sunteţi obosiţi. Îmbrăcaţi-vă cu haine în care vă simţiţi bine. Nu vă jenaţi să încercaţi patul. Scoateţi-vă haina şi pantofii şi întindeţi-vă pe fiecare pat timp de câteva minute. Încercaţi câteva poziţii de dormit, acordând o atenţie deosebită modului în care patul oferă un suport pentru umeri, şolduri şi partea de jos a spatelui. — Vezi chenarul de mai jos.

Măsuri de întreţinere a patului

Dacă veţi lua măsuri corespunzătoare de întreţinere, în mod sigur veţi putea folosi patul mai mult timp. Cereţi-le vânzătorilor sfatul în această privinţă şi faceţi-vă timp să citiţi instrucţiunile de întreţinere furnizate de firma producătoare. După ce aţi adus noul pat acasă, scoateţi cât mai repede posibil ambalajul de polietilenă. Astfel nu se va face condens; în caz contrar, patul s-ar umezi, ar putea mucegăi şi chiar putrezi. În continuare vă prezentăm alte câteva sugestii.

 ● Dacă aţi cumpărat o saltea cu arcuri, în primele luni de folosire întoarceţi-o de pe o parte pe alta şi de la cap la picioare în fiecare săptămână sau la două săptămâni, iar apoi la fiecare trei luni. Acest lucru va ajuta la aşezarea materialului din interiorul saltelei şi va asigura o uzură uniformă. Dacă aveţi probleme cu spatele, ar fi bine să vă gândiţi să cumpăraţi o saltea de spumă, deoarece acest tip de saltea nu trebuie întoarsă cu regularitate.

● Nu îndoiţi, nu rulaţi, nu presaţi niciodată o saltea. Pentru a nu distruge ţesătura, folosiţi mânerele doar când îi schimbaţi poziţia, nicidecum pentru a ţine salteaua atârnată cu toată greutatea ei.

● Scoateţi aşternutul de pat timp de cel puţin 20 de minute în fiecare dimineaţă, pentru a aerisi patul şi pentru a permite să se evaporeze umezeala lăsată de corp.

● Păstraţi curată salteaua cu ajutorul unei învelitori de protecţie, care poate fi spălată. Aspiraţi în mod regulat atât salteaua, cât şi cadrul patului pentru a îndepărta scamele şi praful; îndepărtaţi imediat orice pată cu o cârpă şi cu apă rece şi săpun neutru.

● Încercaţi să nu şedeţi mereu în acelaşi loc pe marginea saltelei. Nu-i lăsaţi pe copii sau pe alţii să sară în pat.

Patul înseamnă mult mai mult decât o investiţie de bani. În realitate, investiţi într-o treime din viaţa voastră — lucru care poate avea consecinţe însemnate asupra celorlalte două treimi din viaţă. Dacă vă alegeţi cu înţelepciune „prietenul care vă ţine“ şi aveţi grijă de el, şi el se va îngriji bine de voi.

[Chenarul de la pagina 22]

Ce pat este potrivit pentru mine?

Confort şi suport. O saltea nu trebuie să fie tare ca o scândură ca să fie bună. De fapt, se crede că un pat prea tare ar putea agrava problemele de spate. Lăsaţi corpul să vă spună cum se simte cel mai bine. Întindeţi-vă pe spate. Dacă vă puteţi strecura mâna în golul lăsat de spate în aşa fel încât să intre la fix şi dacă reuşiţi să vă întoarceţi fără nici o greutate, atunci salteaua este potrivit de tare. O saltea se dovedeşte a fi un suport bun dacă coloana voastră rămâne dreaptă atunci când staţi întinşi pe o parte. O persoană mai grea va avea nevoie de un pat mai solid.

Mărime. Alegeţi un pat în care vă puteţi mişca în voie. Dacă două persoane împart acelaşi pat, nu uitaţi că doi adulţi care dorm într-un pat dublu de mărime normală vor avea tot atâta spaţiu cât are un bebeluş în pătuţul lui.

Piese care se potrivesc. Dacă este posibil, cumpăraţi o saltea şi un cadru care se potrivesc şi care sunt proiectate să asigure împreună confortul şi suportul necesar. Un cadru vechi ar putea distruge o saltea nouă şi, în plus, afectează termenul de garanţie al acesteia.

Valoare. În general, cât plătiţi, atâta aveţi; prin urmare, cumpăraţi-vă patul de cea mai bună calitate pe care vi-l puteţi permite.

Spaţiu. Dacă nu aveţi mult spaţiu, aţi putea avea în vedere un pat Murphy (dulap-pat), care se strânge într-un dulap. O altă posibilitate ar fi futon-ul, o saltea folosită ca pat, făcută din mai multe straturi de bumbac scămoşat, pe care o puteţi întinde rapid pe jos seara. Acest tip de saltea se mai vinde şi ca sofa cu cadru extensibil cu stinghii.

Probleme de sănătate. Dacă nu dormiţi comod într-un pat obişnuit, vă puteţi gândi la un pat reglabil, care vă poate oferi diverse poziţii de dormit. Patul cu saltea cu apă constituie un bun suport pentru cei care suferă din cauza punctelor cutanee sensibile la presiune, deoarece greutatea corporală este distribuită în mod egal pe suprafaţa saltelei.

Cei care au alergii. Dacă sunteţi alergici la praf sau la fibrele naturale folosite ca umplutură, ar fi bine să alegeţi o saltea care are în interior fibre sintetice sau o saltea de spumă. În plus, e demn de reţinut că alergenii nu se acumulează cu uşurinţă în cazul patului cu cadru cu stinghii sau al celui cu saltea cu apă.

Persoane în vârstă. Verificaţi dacă, atunci când şedeţi pe marginea patului, tălpile vă ajung pe podea. Un cadru cu marginea rigidă vă va ajuta să vă fie mai uşor când vă daţi jos din pat sau vă urcaţi în pat din poziţia şezând.

[Chenarul de la pagina 23]

Sugestii în vederea siguranţei

▪ Nu purtaţi lenjerie de noapte inflamabilă.

▪ Aveţi grijă ca în apropiere de lenjeria de pat să nu fie vreo sursă de foc sau de căldură.

▪ Verificaţi în mod regulat pătura electrică pentru ca aceasta să nu aibă ţesătura destrămată, să nu existe cute adânci sau urme de arsuri, iar cablul electric să nu fie uzat. Nu folosiţi niciodată pătura când este udă; lăsaţi-o să se usuce natural. Nu puneţi pe pat obiecte grele când pătura funcţionează.

▪ Nu umpleţi punga de apă caldă cu apă clocotită şi nu o folosiţi în acelaşi timp cu pătura electrică. Luaţi punga din pat înainte ca un copil să se urce în pat.

[Diagrama de la pagina 23]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Pânza învelitoare

Matlasare în formă de romb

Micromatlasare

Fixare prin puncte cu nasturi

Straturile de materiale

Suport interior

Spumă

Arcuri continue

Arcuri cilindrice

Miniarcuri

[Provenienţa diagramei]

Reproducere: cu amabilitatea Sleep Council

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 21]

Reproducere: cu amabilitatea Sleep Council