Sunt sănătoase alimentele transgenice?

ÎN FUNCŢIE de locul în care trăiţi, s-ar putea ca azi să fi servit la micul dejun, la prânz sau la cină unele alimente transgenice. S-ar putea să fi fost cartofi care au încorporată o substanţă insectifugă sau roşii care nu se strică mult timp după ce au fost culese. În orice caz, probabil că alimentele transgenice nu au fost etichetate ca atare, iar vouă v-ar fi greu să le distingeţi gustul de cel al alimentelor naturale.

Chiar în timp ce citiţi aceste rânduri, în Argentina, Brazilia, Canada, China, Mexic şi Statele Unite există culturi de plante transgenice, cum ar fi de soia, de porumb, de rapiţă şi de cartofi. Potrivit unui raport, „în anul 1998, 25 la sută din producţia de porumb, 38 la sută din cea de soia şi 45 la sută din cea de bumbac din Statele Unite au fost plante manipulate genetic fie pentru a se obţine culturi mai rezistente la erbicide, fie pentru ca plantele să-şi producă propriile pesticide“. Spre sfârşitul anului 1999, pe aproximativ 40 de milioane de hectare din întreaga lume se cultivau în scop comercial plante transgenice, deşi nu toate erau plante folosite în alimentaţie.

Sunt sănătoase alimentele transgenice? Constituie vreo ameninţare pentru mediu tehnicile ştiinţifice folosite pentru obţinerea de culturi de plante manipulate genetic? În Europa, discuţiile pe tema alimentelor transgenice sunt tot mai aprinse. Un protestatar englez a spus: „Unica mea obiecţie cu privire la alimentele transgenice este că nu sunt sănătoase, nu sunt dorite şi nu sunt necesare“.

Cum se obţin alimentele transgenice?

Ştiinţa care are ca obiect obţinerea alimentelor transgenice se numeşte biotehnologie alimentară; ea se ocupă cu folosirea geneticii moderne în scopul îmbunătăţirii plantelor, a animalelor şi a microorganismelor pentru producţia alimentară. Bineînţeles, ideea de a „jongla“ cu lucruri vii este aproape la fel de veche ca şi agricultura. Primul fermier care a împerecheat cel mai bun taur cu cea mai bună vacă din cireadă ca să obţină vite mai bune, în loc să lase vitele să se împerecheze la întâmplare, se folosea de biotehnologie, într-o formă rudimentară a ei. În mod asemănător, primul brutar care a utilizat enzime de drojdie ca să facă  pâinea să crească se folosea de un lucru viu pentru a obţine un produs îmbunătăţit. Aspectul comun al acestor tehnici tradiţionale era folosirea unor procese naturale pentru efectuarea unor schimbări în alimente.

Tot aşa, biotehnologia modernă se foloseşte de organisme vii pentru obţinerea sau modificarea unor produse. Dar, spre deosebire de metodele tradiţionale, biotehnologia modernă permite modificarea directă şi precisă a materialului genetic al organismelor. Ea oferă posibilitatea transferului de gene între organisme care nu sunt înrudite, realizându-se astfel combinaţii despre care e puţin probabil că ar putea fi obţinute prin mijloace convenţionale. În prezent, crescătorii pot lua anumite proprietăţi de la alte organisme şi le pot transfera în genomul unei plante — de exemplu, toleranţa la îngheţ de la peşti, rezistenţa la boli de la viruşi şi rezistenţa la insecte de la bacteriile din sol.

Să presupunem că un fermier nu doreşte ca merele sau cartofii lui să se înnegrească atunci când sunt tăiaţi sau loviţi. Cercetătorii vin în ajutor înlăturând gena răspunzătoare pentru înnegrire şi înlocuind-o cu o versiune modificată care blochează înnegrirea. Sau să presupunem că un cultivator de sfeclă doreşte să semene mai devreme, pentru a avea o recoltă mai bună. În mod normal, el nu ar putea face acest lucru deoarece sfecla ar îngheţa când vremea e rece. Aici îşi începe rolul biotehnologia, prin transferul de gene de la peştii care pot supravieţui fără probleme la temperaturi scăzute la sfeclă. Se va obţine astfel o sfeclă transgenică rezistentă la temperaturi de până la –6,5°C, de două ori mai scăzute decât cea mai joasă temperatură la care poate rezista de obicei sfecla.

Caracteristicile ce rezultă în urma transferului unei singure gene au însă o eficienţă limitată. Dar ar fi cu totul altceva să se modifice unele caracteristici mai complexe, cum ar fi rata creşterii sau rezistenţa la secetă. Ştiinţa modernă este încă incapabilă să manipuleze grupuri întregi de gene. La urma  urmei, multe dintre aceste gene nu au fost încă descoperite.

O nouă revoluţie verde?

Chiar şi manipulările genetice limitate ale plantelor le insuflă optimism susţinătorilor biotehnologiei. Ei spun că plantele transgenice promit o nouă revoluţie verde. Una dintre cele mai importante companii din industria biotehnologică declară că ingineria genetică este „un instrument promiţător în susţinerea eforturilor de furnizare de mai multe alimente“ pentru populaţia mondială, care creşte cu aproximativ 230 000 de oameni pe zi.

Încă de pe acum, aceste plante au contribuit la reducerea costului producţiei de alimente. Plantele folosite ca alimente au fost fortificate cu o genă care produce un pesticid natural, eliminând astfel necesitatea de a pulveriza mari cantităţi de substanţe chimice toxice asupra hectarelor de culturi. În prezent, leguminoasele şi cerealele se află printre plantele care sunt în proces de manipulare în scopul ridicării nivelului de proteine, acestea aducând mari foloase zonelor mai sărace ale lumii. Asemenea „superplante“ ar putea avea potenţialul de a transmite generaţiilor următoare de plante noile lor gene şi caracteristici folositoare, obţinându-se astfel recolte mai bogate de pe terenurile mai puţin productive din ţările sărace, suprapopulate.

„Cu siguranţă, un lucru demn de dorit este uşurarea sorţii agricultorilor“, a spus preşedintele unei firme foarte importante din domeniul biotehnologiei. „Şi vom face acest lucru: folosind biotehnologia, vrem să realizăm, la nivel molecular şi la nivelul unei singure gene, ceea ce cultivatorii de plante realizează de secole prin încrucişare selectivă cu «plante întregi». Vom obţine produse mai bune, care să satisfacă anumite necesităţi, şi vom face acest lucru într-un ritm mai rapid ca oricând.“

Cu toate acestea, potrivit unor oameni de ştiinţă din domeniul agriculturii, graba de a promova ingineria genetică drept soluţie la lipsa mondială de alimente subminează cercetările actuale efectuate pe plante. Deşi sunt mai puţin ieşite din comun, aceste cercetări sunt mai eficiente şi ar putea, de asemenea, aduce foloase ţărilor mai sărace. „Nu ar trebui să ne lăsăm duşi de valul acestei tehnologii nedemonstrate când există multe soluţii mult mai eficiente la problemele legate de alimente“, afirmă Hans Herren, specialist în lupta împotriva bolilor care afectează culturile.

Motive de îngrijorare din punct de vedere etic

Pe lângă posibilele riscuri în ce priveşte sănătatea publică şi mediul înconjurător, unii sunt de părere că manipulările genetice ale plantelor şi ale organismelor vii prezintă anumite motive de îngrijorare din punct de vedere etic. Omul de ştiinţă şi activistul Douglas Parr a făcut următoarea observaţie: „Ingineria genetică depăşeşte limita fundamentală a manipulării planetei de către om, schimbând însăşi natura vieţii“. Jeremy Rifkin, autorul cărţii The Biotech Century (Secolul biotehnologic), a exprimat această idee în felul următor: „Odată ce depăşeşti toate limitele biologice, începi să consideri o specie ca simplă informaţie genetică ce îşi modifică forma. Acest lucru ne face să conceptualizăm într-un mod cu totul diferit nu numai relaţia noastră cu natura, ci şi modul de a ne folosi de ea“. Prin urmare, el pune următoarele întrebări: „Are oare viaţa valoare intrinsecă sau doar utilitară? Ce obligaţie avem faţă de generaţiile viitoare? În ce constă simţul responsabilităţii pe care îl avem faţă de creaturile cu care coexistăm?“

Alţii, printre care se numără şi prinţul Charles al Angliei, susţin că, efectuând transferuri de gene între specii complet diferite, „intrăm în sferele care-i aparţin în exclusivitate lui Dumnezeu“. Cei ce studiază Biblia cred cu fermitate că Dumnezeu este „izvorul vieţii“ (Psalmul 36:9). Cu toate acestea, nu există dovezi evidente potrivit cărora Dumnezeu ar dezaproba încrucişarea selectivă la animale şi plante, lucru care a ajutat planeta să hrănească miliardele de oameni care trăiesc pe ea. Doar timpul va spune dacă biotehnologia modernă va dăuna oamenilor sau mediului. Dacă biotehnologia violează într-adevăr „sferele care-i aparţin lui Dumnezeu“, atunci, din iubire şi grijă faţă de omenire, el poate anula aceste procese.

[Chenarul de la pagina 26]

Posibile pericole?

Biotehnologia a înaintat într-un ritm atât de rapid, încât nici legea, nici organizaţiile responsabile cu controlarea alimentelor nu-i pot ţine pasul. E puţin probabil ca cercetările să înceapă să împiedice apariţia unor consecinţe neprevăzute. Tot mai mulţi critici îşi unesc vocile avertizând cu privire la rezultatele neintenţionate, care pot varia de la grave tulburări economice pentru agricultorii lumii la distrugerea mediului şi ameninţarea sănătăţii omului. Cercetătorii avertizează că nu se pot face teste de durată şi la scară largă pentru dovedirea siguranţei alimentelor transgenice. Ei îndreaptă atenţia spre o serie de posibile pericole.

Reacţii alergice. Dacă ar ajunge, de exemplu, în porumb o genă care produce o proteină ce provoacă reacţii alergice, persoanele care fac alergie la anumite alimente ar putea fi expuse unui mare pericol. Deşi organizaţiile responsabile cu controlarea alimentelor pretind firmelor să aducă la cunoştinţă dacă alimentele transgenice conţin proteine care pot cauza probleme, unii cercetători se tem că anumite alergene necunoscute ar putea să scape nedetectate.

Toxicitate mărită. Unii specialişti sunt de părere că manipularea genetică poate mări efectul toxinelor naturale ale plantei într-o măsură neprevăzută. Când o genă începe să fie activă într-o plantă, ea poate declanşa, pe lângă efectul dorit, şi producerea de toxine naturale.

Rezistenţă la antibiotice. În cadrul manipulării genetice, oamenii de ştiinţă folosesc aşa-numitele gene marker pentru a stabili dacă gena dorită a fost introdusă cu succes. Întrucât majoritatea genelor marker asigură rezistenţa la antibiotice, criticii se tem că aceasta ar putea contribui la amplificarea problemei legate de rezistenţa la antibiotice. Alţi oameni de ştiinţă însă argumentează că, înainte de a fi folosite, genele marker sunt amestecate din punct de vedere genetic, atenuând astfel pericolul.

Răspândirea „superburuienilor“. Unul dintre cele mai mari motive de nelinişte este că, odată ce plantele transgenice sunt sădite, genele vor ajunge prin intermediul seminţelor şi al polenului la buruienile înrudite cu aceste plante, dând astfel naştere unor „superburuieni“ rezistente la erbicide.

Daune pentru alte organisme. În mai 1999, cercetătorii de la Universitatea Cornell, din New York, au făcut cunoscut că omizile fluturilor-monarh care au mâncat frunze pe care exista polen de porumb transgenic s-au îmbolnăvit şi au murit. Deşi unii pun la îndoială validitatea acestui studiu, există totuşi motive de îngrijorare cu privire la afectarea altor specii de insecte decât cele avute în vedere.

Dispariţia pesticidelor sigure. Printre cele mai reuşite plante transgenice se numără unele care conţin o genă ce produce o proteină toxică pentru insectele dăunătoare. Cu toate acestea, biologii avertizează că expunerea dăunătorilor la toxina produsă de această genă va ajuta dăunătorii să devină rezistenţi, pesticidele pierzându-şi astfel utilitatea.