Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Să ne apropiem de Iehova

 CAPITOLUL 29

„Să cunoaşteţi iubirea Cristosului“

„Să cunoaşteţi iubirea Cristosului“

1–3. a) Ce anume l-a îndemnat pe Isus să dorească să fie ca Tatăl său? b) Ce faţete ale iubirii lui Isus vom examina?

AI VĂZUT vreodată un băieţel încercând să-şi imite tatăl? Copilul imită probabil mersul, felul de a vorbi sau de a se comporta al tatălui său. Cu timpul, ar putea chiar să-şi însuşească valorile morale şi spirituale ale tatălui său. Într-adevăr, iubirea şi admiraţia pe care le simte un fiu faţă de un tată iubitor îl motivează să-şi imite părintele.

2 Dar ce putem spune despre relaţiile dintre Isus şi Tatăl său ceresc? „Eu îl iubesc pe Tatăl“, a spus Isus cu o anumită ocazie (Ioan 14:31). Nimeni nu poate să-l iubească pe Iehova mai mult decât acest Fiu, care a stat în compania Tatălui său cu mult înainte de venirea în existenţă a vreunei alte creaturi. O asemenea iubire l-a motivat pe acest Fiu devotat să vrea să fie ca Tatăl său. — Ioan 14:9.

3 În primele capitole ale acestei cărţi, am văzut cum Isus a imitat în mod perfect puterea, dreptatea şi înţelepciunea lui Iehova. Dar cum a reflectat Isus iubirea Tatălui său? Să examinăm trei faţete ale iubirii lui Isus: spiritul de sacrificiu, compasiunea tandră şi dispoziţia de a ierta.

„Nimeni nu are iubire mai mare decât aceasta“

4. De ce este Isus cel mai mare exemplu de iubire plină de sacrificiu manifestată de un om?

4 Isus a dat un remarcabil exemplu de iubire plină de sacrificiu. Sacrificiul de sine înseamnă a pune în mod dezinteresat nevoile şi interesele altora mai presus de cele proprii. În ce fel a demonstrat Isus o asemenea iubire? Iată ce a spus el: „Nimeni nu are iubire mai mare decât aceasta: ca un om să-şi  dea sufletul în folosul prietenilor săi“ (Ioan 15:13). Isus şi-a dat de bunăvoie viaţa perfectă pentru noi. A fost cea mai mare expresie de iubire arătată de un om. Dar Isus a manifestat iubire plină de sacrificiu şi în alte moduri.

5. De ce părăsirea cerului a fost un sacrificiu plin de iubire din partea Fiului unic-născut al lui Dumnezeu?

5 În existenţa sa preumană, Fiul unic-născut al lui Dumnezeu a ocupat o poziţie înaltă, foarte înaltă în ceruri. El s-a bucurat de o strânsă asociere cu Iehova şi cu un mare număr de creaturi spirituale. Cu toate că avea atât de multe avantaje personale, acest Fiu iubit „s-a golit pe sine, a luat formă de sclav şi a ajuns să fie în asemănarea oamenilor“ (Filipeni 2:7). De bunăvoie, el a venit să trăiască alături de nişte oameni păcătoşi într-o lume care „zace în puterea celui rău“ (1 Ioan 5:19). Nu a fost acesta un sacrificiu plin de iubire din partea Fiului lui Dumnezeu?

6, 7. a) În ce fel a manifestat Isus iubire plină de sacrificiu în timpul ministerului său pământesc? b) Ce exemplu impresionant de iubire neegoistă este consemnat în Ioan 19:25–27?

6 Pe parcursul ministerului său pământesc, Isus a dovedit iubire plină de sacrificiu în diverse moduri. Fără cea mai mică umbră de egoism, el şi-a sacrificat confortul personal pentru a se dedica complet lucrării sale. „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au culcuşuri, dar Fiul omului nu are unde să-şi pună capul“, a spus el (Matei 8:20). Fiind un tâmplar iscusit, Isus putea să-şi rezerve timp pentru a-şi construi o casă confortabilă sau pentru a face o mobilă frumoasă pe care să o vândă şi să facă rost de mai mulţi bani. Dar el nu s-a folosit de meseria pe care o avea pentru a obţine lucruri materiale.

7 Un exemplu cu adevărat impresionant de iubire plină de sacrificiu manifestată de Isus este consemnat în Ioan 19:25–27. Imaginează-ţi câte probleme trebuie să fi ocupat mintea şi inima lui Isus în după-amiaza morţii sale. În timp  ce se afla în chinuri pe stâlpul de tortură, el era îngrijorat pentru discipolii săi, pentru lucrarea de predicare şi mai ales pentru integritatea sa şi pentru felul în care avea să se răsfrângă aceasta asupra numelui Tatălui său. Într-adevăr, viitorul omenirii depindea de el. Totuşi, cu câteva clipe înainte de a muri, Isus s-a arătat îngrijorat şi pentru mama sa, Maria, care se pare că era văduvă atunci. Isus i-a cerut apostolului Ioan să o ia pe Maria şi să aibă grijă de ea ca de propria lui mamă, iar apostolul a luat-o la el acasă. În felul acesta, Isus a aranjat ca cineva să se îngrijească de bunăstarea fizică şi spirituală a mamei sale. Ce manifestare de iubire neegoistă!

„I s-a făcut milă de ei“

8. Care este sensul cuvântului grecesc folosit în Biblie pentru a ilustra compasiunea lui Isus?

8 La fel ca Tatăl său, Isus a fost plin de compasiune. Scripturile îl înfăţişează pe Isus străduindu-se să-i ajute pe cei aflaţi în suferinţă, pentru că-i era milă de ei. Când vorbeşte despre compasiunea lui Isus, Biblia foloseşte un cuvânt grecesc redat prin „a i se face milă“. Iată ce spune un biblist: „[Cuvântul] descrie . . . un sentiment care răscoleşte pe cineva până în adâncul fiinţei. În greacă, este cuvântul cel mai sugestiv pentru ideea de compasiune“. Să analizăm câteva situaţii în care Isus a simţit o compasiune profundă, care l-a determinat să acţioneze.

9, 10. a) În ce împrejurări Isus şi apostolii săi au mers să caute un loc liniştit? b) Când intimitatea i-a fost tulburată de o mulţime, cum a reacţionat Isus, şi de ce?

9 Mişcat să răspundă la nevoi spirituale. Relatarea din Marcu 6:30–34 arată ce anume l-a motivat în mod special pe Isus să-şi exprime mila. Imaginează-ţi scena! Apostolii erau plini de entuziasm deoarece tocmai terminaseră un tur de predicare de proporţii. Ei s-au întors la Isus şi i-au povestit cu înflăcărare tot ceea ce văzuseră şi auziseră. Dar s-a strâns o mare  mulţime, care nu le-a dat răgaz lui Isus şi apostolilor nici măcar să mănânce. Întrucât era un observator atent, Isus a văzut că apostolii erau obosiţi. „Veniţi voi înşivă deoparte, într-un loc izolat, şi odihniţi-vă puţin“, le-a spus el. Urcând într-o corabie, ei au traversat extremitatea nordică a Mării Galileii pentru a găsi un loc retras. Dar mulţimea i-a văzut plecând. Şi alţii au prins de veste că au plecat. Cu toţii au traversat în fugă coasta nordică şi au ajuns pe partea cealaltă înaintea corăbiei.

10 S-a supărat Isus pentru că-i fusese tulburată intimitatea? Câtuşi de puţin! El a fost înduioşat la vederea acelei mulţimi formate din mii de persoane care-l aşteptau. Marcu scrie: „El a văzut o mare mulţime, dar i s-a făcut milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor. Şi a început să le predea multe lucruri“. Pentru Isus, fiecare persoană din mulţime era un om care ducea lipsă de lucruri spirituale. Ei erau ca nişte oi care rătăceau neajutorate, fără un păstor care să le îndrume şi să le ocrotească. Isus ştia că oamenii de rând erau neglijaţi de conducătorii religioşi insensibili, care ar fi trebuit să fie păstori grijulii (Ioan 7:47–49). Lui i s-a făcut milă de acei oameni, aşa că a început să-i înveţe „despre regatul lui Dumnezeu“ (Luca 9:11). Remarcaţi că lui Isus i-a fost milă de oameni chiar înainte de a vedea reacţia lor la învăţăturile sale. Cu alte cuvinte, compasiunea tandră nu a fost rezultatul, ci mai degrabă motivul pentru care Isus a început să înveţe mulţimea.

„Şi-a întins mâna şi l-a atins“

11, 12. a) Cum erau priviţi leproşii în timpurile biblice, dar cum a reacţionat Isus când s-a apropiat de el un bărbat „plin de lepră“? b) Ce trebuie să fi simţit leprosul când a fost atins de Isus, şi cum reiese aceasta din ceea ce i s-a întâmplat unui medic?

11 Mişcat să aline suferinţa. Oameni cu diverse boli s-au simţit atraşi spre Isus datorită compasiunii sale. Faptul acesta s-a putut observa cu claritate când Isus, urmat de mulţimi, a fost abordat de un bărbat „plin de lepră“ (Luca 5:12).  În timpurile biblice, leproşii erau ţinuţi în carantină pentru a nu-i contamina pe alţii (Numeri 5:1–4). Cu timpul însă, conducătorii rabinici au avansat un punct de vedere necruţător cu privire la leproşi şi şi-au impus propriile reguli opresive. * Să remarcăm însă cum i-a răspuns Isus leprosului: „A venit la el şi un lepros, care l-a implorat în genunchi chiar, zicându-i: «Dacă vrei, poţi să mă faci curat.» Atunci lui i s-a făcut milă, şi-a întins mâna, l-a atins şi i-a zis: «Vreau. Fii curat». Şi imediat lepra i-a dispărut şi a devenit curat“ (Marcu 1:40–42). Isus ştia că leprosului îi era interzis prin lege şi să stea acolo. Cu toate acestea, în loc să refuze să-l ajute, Isus a fost atât de impresionat, încât a făcut ceva extraordinar: l-a atins!

12 Îţi dai seama ce a însemnat acea atingere pentru lepros? Pentru a înţelege mai bine, să luăm un exemplu. Dr. Paul Brand, specialist în tratarea leprei, a relatat cazul unui lepros pe care l-a îngrijit în India. În timp ce-l consulta pe pacient, el a pus mâna pe umărul leprosului şi i-a explicat, prin intermediul unei interprete, ce tratament urma să-i administreze. Dintr-o dată, pacientul a început să plângă. „Am spus ceva ce nu trebuia?“, a întrebat medicul. Interpreta l-a întrebat în limba lui pe tânărul bolnav şi a răspuns: „Nu, domnule doctor. Plânge pentru că i-aţi cuprins umărul cu mâna. Nimeni nu l-a mai atins de mulţi ani“. Pentru leprosul care s-a apropiat de Isus, atingerea a însemnat şi mai mult. O singură atingere şi boala care făcuse din el un declasat a dispărut!

13, 14. a) Ce fel de cortegiu a întâlnit Isus când s-a apropiat de oraşul Nain, şi ce amplifica tragicul situaţiei? b) Ce a făcut Isus, mişcat de compasiune, pentru văduva din Nain?

 13 Mişcat să aline durerea. Isus a fost adânc mişcat de durerea altora. Să luăm ca exemplu relatarea din Luca 7:11–15. S-a întâmplat cam pe la jumătatea ministerului lui Isus, în timp ce el se apropia de oraşul galileean Nain. În apropiere de porţile oraşului, Isus a întâlnit un cortegiu funerar. Tragicul situaţiei avea ceva aparte. Un tânăr, singurul fiu al unei văduve, murise. Cu câtva timp în urmă, acea femeie mai mersese într-un cortegiu funerar asemănător, ducându-l la groapă pe soţul ei decedat. De data aceasta, mergea după propriul fiu, care fusese probabil singurul ei sprijin. Printre cei ce o însoţeau se aflau probabil bocitoare şi instrumentişti care cântau cântece de jale (Ieremia 9:17, 18; Matei 9:23). Privirea lui Isus însă s-a oprit pe chipul împietrit de durere al mamei, ce mergea fără îndoială alături de targa pe care era dus corpul neînsufleţit al fiului ei.

14 Lui Isus „i s-a făcut milă“ de mama îndoliată. Pe un ton liniştitor, el i-a spus: „Nu mai plânge“. Fără să fie rugat, el s-a apropiat şi a atins năsălia. Cei ce o purtau — şi probabil şi restul mulţimii — s-au oprit. Pe un ton poruncitor, Isus a spus spre trupul neînsufleţit: „Tinere, îţi zic: Scoală-te!“ Ce s-a întâmplat după aceea? „Mortul s-a ridicat în capul oaselor şi a început să vorbească“, ca şi cum s-ar fi trezit dintr-un somn adânc. Urmează apoi o afirmaţie emoţionantă: „Iar [Isus] i l-a dat mamei lui“.

15. a) Cum ilustrează relatările biblice despre mila manifestată de Isus legătura dintre compasiune şi acţiune? b) Cum îl putem imita pe Isus în această privinţă?

15 Ce învăţăm din aceste relatări? Să remarcăm în fiecare dintre ele legătura care există între compasiune şi acţiune. Isus nu a putut să vadă suferinţa altora fără să-i fie milă, iar compasiunea pe care a simţit-o l-a îndemnat la acţiune. Cum putem să-i urmăm exemplul? Noi, creştinii, avem obligaţia de  a predica vestea bună şi de a face discipoli. Principala noastră motivaţie este iubirea pentru Dumnezeu. Să nu uităm însă că această lucrare pretinde compasiune. Când manifestăm empatie faţă de oameni, aşa cum a făcut Isus, inima ne îndeamnă să facem tot ce putem pentru a le împărtăşi vestea bună (Matei 22:37–39). Cum le putem arăta compasiune fraţilor noştri creştini care sunt bolnavi sau întristaţi? Noi nu putem să vindecăm în mod miraculos bolile fizice sau să înviem morţii. Putem totuşi manifesta compasiune exprimându-ne grija sau oferind ajutorul necesar. — Efeseni 4:32.

„Tată, iartă-i“

16. Cum a dovedit Isus că era gata să ierte chiar şi atunci când s-a aflat pe stâlpul de tortură?

16 Isus a reflectat în mod perfect iubirea Tatălui şi într-un alt mod: el a fost „gata să ierte“ (Psalmul 86:5). Această disponibilitate s-a văzut cu claritate când el s-a aflat pe stâlpul de tortură. Condamnat la o moarte ruşinoasă, cu mâinile şi picioarele străpunse de cuie, despre ce a vorbit Isus? I-a cerut el lui Iehova să-i pedepsească pe cei ce-l răstigniseră? Dimpotrivă, printre ultimele cuvinte rostite de Isus au fost şi acestea: „Tată, iartă-i, căci ei nu ştiu ce fac“. — Luca 23:34. *

17–19. În ce fel a demonstrat Isus că l-a iertat pe apostolul Petru pentru că se lepădase de trei ori de El?

17 Un exemplu poate şi mai emoţionat de iertare manifestată de Isus este felul în care l-a tratat el pe apostolul Petru. Cu siguranţă, Petru ţinea mult la Isus. În 14 nisan, în ultima  noapte a vieţii umane a lui Isus, Petru i-a spus: „Doamne, sunt gata să merg cu tine şi în închisoare, şi la moarte“. Totuşi, după câteva ore, Petru a negat de trei ori chiar şi că-l cunoştea pe Isus! Biblia ne spune ce s-a întâmplat când Petru s-a lepădat de Isus a treia oară: „Domnul s-a întors şi l-a privit pe Petru“. Doborât de povara păcatului său, Petru „a ieşit afară şi a plâns cu amar“. Mai târziu, în aceeaşi zi, când Isus a murit, probabil că apostolul avea motive să se întrebe: Oare m-a iertat Domnul meu? — Luca 22:33, 61, 62.

18 Petru nu a trebuit să aştepte mult pentru a afla răspunsul. Isus a fost înviat în dimineaţa zilei de 16 nisan şi se pare că în aceeaşi zi l-a vizitat pe Petru (Luca 24:34; 1 Corinteni 15:4–8). De ce i-a arătat Isus o atenţie deosebită apostolului care negase cu atâta tărie că-l cunoştea? Probabil că Isus a vrut să-l asigure pe Petru, care se căise, că Domnul său îl iubea şi-l aprecia în continuare. Dar Isus a mai făcut ceva ca să-l liniştească pe Petru.

19 După un timp, Isus li s-a arătat discipolilor săi la Marea Galileii. Cu această ocazie, Isus l-a întrebat de trei ori pe Petru (care se lepădase de trei ori de Domnul său) dacă-l iubeşte. După ce a fost întrebat a treia oară, Petru a răspuns: „Doamne, tu ştii că am afecţiune pentru tine“. Într-adevăr, Isus, care putea să citească inimile, era pe deplin conştient de iubirea şi afecţiunea pe care le avea Petru pentru el. Totuşi, Isus i-a dat lui Petru ocazia să-şi demonstreze iubirea. Pe lângă aceasta, Isus l-a desemnat pe Petru să „hrănească“ şi să „păstorească“ „oiţele“ sale (Ioan 21:15–17). Mai înainte, Petru primise misiunea de a predica (Luca 5:10). Dar acum, arătându-i o încredere extraordinară, Isus i-a dat o altă responsabilitate grea, aceea de a se ocupa de cei ce urmau să devină creştini. La scurt timp după aceea, Isus i-a încredinţat lui Petru un rol important în activitatea discipolilor (Faptele 2:1–41). Cât de uşurat trebuie să se fi simţit Petru să ştie că Isus îl iertase şi că avea în continuare încredere în el!

 „Cunoaşteţi iubirea Cristosului?“

20, 21. Cum putem ajunge să cunoaştem pe deplin „iubirea Cristosului“?

20 Într-adevăr, în Cuvântul lui Iehova găsim o descriere foarte expresivă a iubirii lui Cristos. Dar cum ar trebui să răspundem la iubirea lui Isus? Biblia adresează îndemnul de a „cunoaşte iubirea Cristosului, care depăşeşte cunoştinţa“ (Efeseni 3:19). După cum am văzut, relatările din evanghelii despre viaţa şi ministerul lui Isus ne învaţă multe lucruri despre iubirea lui Cristos. Totuşi, a ajunge să cunoaştem pe deplin „iubirea Cristosului“ presupune mai mult decât a afla ce spune Biblia despre el.

21 Termenul grecesc tradus prin „a cunoaşte“ înseamnă a cunoaşte ceva „în mod nemijlocit, din experienţă“. Numai atunci când imităm iubirea lui Isus — punându-ne în mod dezinteresat la dispoziţia altora, venind cu compasiune în întâmpinarea nevoilor lor, iertându-i din toată inima — putem înţelege sentimentele sale. În felul acesta, prin experienţă ajungem „să cunoaştem iubirea Cristosului, care depăşeşte cunoştinţa“. Şi să nu uităm niciodată că, imitându-l într-o mai mare măsură pe Cristos, ne vom apropia mai mult de cel pe care Isus l-a imitat în mod perfect, iubitorul nostru Dumnezeu, Iehova.

^ par. 11 Legile rabinice prevedeau că nimeni nu avea voie să stea la o distanţă mai mică de 1,8 metri de un lepros. Dacă bătea însă vântul, leprosul trebuia ţinut la o distanţă de 45 de metri. În Midrash Rabbah se vorbeşte despre un rabin care a fugit de nişte leproşi şi despre un altul care a aruncat cu pietre în alţi leproşi pentru a-i ţine la distanţă. Prin urmare, leproşii ştiau cât de dureros este să fii respins şi cum e să te simţi dispreţuit şi ocolit.

^ par. 16 Prima parte a versetului 34 din Luca 23 lipseşte în câteva manuscrise vechi. Având însă în vedere că aceste cuvinte apar în multe alte manuscrise prestigioase, ele au fost introduse în Traducerea lumii noi şi în numeroase alte traduceri ale Bibliei. Nu încape îndoială că Isus face referire aici la soldaţii romani care-l răstigniseră. Ei nu-şi dădeau seama ce fac, neştiind de fapt cine era Isus. Dar conducătorii religioşi care au pus la cale acea execuţie se făceau vinovaţi de un păcat mult mai mare, deoarece acţionaseră în cunoştinţă de cauză şi cu maliţiozitate. Pentru mulţi dintre ei, iertarea nu era posibilă. — Ioan 11:45–53.