Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Să ne apropiem de Iehova

 CAPITOLUL 21

Isus revelează ‘înţelepciunea de la Dumnezeu’

Isus revelează ‘înţelepciunea de la Dumnezeu’

1–3. Cum au reacţionat foştii vecini ai lui Isus la învăţătura sa, şi ce nu au recunoscut ei cu privire la el?

CEI ce-l ascultau erau uluiţi. Tânărul Isus stătea în picioare înaintea lor şi le preda în sinagogă. Îl cunoşteau foarte bine întrucât Isus copilărise în oraşul lor şi lucrase ani de zile acolo ca tâmplar. Probabil că unii dintre ei locuiau în case la construirea cărora contribuise şi Isus ori poate că-şi lucrau pământul cu pluguri şi cu juguri pe care le făcuse Isus cu propriile lui mâini. * Dar cum aveau să reacţioneze ei la învăţătura fostului tâmplar?

2 Majoritatea celor din auditoriu erau înmărmuriţi, întrebându-se unii pe alţii: „De unde a dobândit acest om această înţelepciune?“ După care adăugau: „Nu este acesta fiul tâmplarului?“ (Matei 13:54–58; Marcu 6:1–3). Din nefericire, foştii vecini ai lui Isus gândeau cam aşa: Tâmplarul acesta nu este decât un localnic ca şi noi. În pofida înţelepciunii cu care le vorbea, ei l-au respins. Nici prin gând nu le trecea că înţelepciunea pe care le-o împărtăşea nu era a sa.

3 De unde dobândise Isus această înţelepciune? „Ceea ce predau eu nu este al meu, ci îi aparţine celui care m-a trimis“ (Ioan 7:16). Apostolul Pavel a explicat că Isus „a devenit pentru noi înţelepciune de la Dumnezeu“ (1 Corinteni 1:30). Înţelepciunea lui Iehova este revelată prin intermediul Fiului său, Isus. Lucrul acesta a fost foarte adevărat, motiv pentru care Isus a putut spune: „Eu şi Tatăl suntem  una“ (Ioan 10:30). În continuare ne vom referi la trei domenii în care a manifestat Isus „înţelepciune de la Dumnezeu“.

Învăţătura sa

4. a) Care a fost tema mesajului lui Isus, şi de ce era aceasta extrem de importantă? b) De ce sfaturile lui Isus erau întotdeauna practice şi extrem de utile pentru ascultătorii săi?

4 Mai întâi ne vom referi la învăţătura lui Isus. Tema mesajului său a fost „vestea bună a regatului“ (Luca 4:43). Această temă era extrem de importantă datorită rolului pe care urma să-l aibă Regatul în justificarea suveranităţii lui Iehova şi în acordarea de binecuvântări veşnice omenirii. Învăţătura lui Isus a cuprins şi sfaturi înţelepte pentru viaţa de fiecare zi. El s-a dovedit a fi prezisul „Sfătuitor minunat“ (Isaia 9:6NW). Aşadar, putea fi sfatul său altfel decât minunat? El cunoştea în cele mai mici detalii voinţa şi Cuvântul lui Dumnezeu, înţelegea perfect natura umană şi îi iubea mult pe oameni. De aceea, sfaturile sale au fost întotdeauna practice, aducându-le foloase maxime ascultătorilor săi. Isus a rostit „cuvinte de viaţă veşnică“. Într-adevăr, când sunt urmate, sfaturile sale aduc salvare. — Ioan 6:68.

5. Care sunt câteva subiecte pe care le-a abordat Isus în Predica de pe munte?

5 Predica de pe munte este un exemplu elocvent de înţelepciune fără egal, care se găseşte în învăţăturile lui Isus. Această predică, în varianta ei din Matei 5:3—7:27, poate fi ţinută în numai 20 de minute. Însă sfaturile pe care le conţine au caracter permanent; ele sunt la fel de oportune astăzi ca atunci când au fost exprimate prima dată. Isus a abordat o gamă largă de subiecte, de exemplu, cum se pot îmbunătăţi relaţiile cu alţii (5:23–26, 38–42; 7:1–512), cum poate fi păstrată curăţenia morală (5:27–32) şi ce trebuie făcut pentru a avea o viaţă plină de sens (6:19–24; 7:24–27). Însă Isus nu  numai că le-a spus ascultătorilor săi ce este înţelept să facă, ci le-a şi adus argumente şi dovezi.

6–8. a) Ce argumente convingătoare oferă Isus cu privire la îngrijorări? b) Ce anume demonstrează că sfatul lui Isus reflectă înţelepciunea de sus?

6 Pentru a exemplifica, să vedem ce sfat înţelept le-a dat Isus, potrivit cu Matei capitolul 6, celor ce-şi fac griji din pricina lucrurilor materiale. „Încetaţi să vă mai îngrijoraţi pentru sufletele voastre, cu privire la ce veţi mânca sau ce veţi bea, sau pentru corpurile voastre, cu privire la ce veţi îmbrăca“ (versetul 25). Hrana şi îmbrăcămintea sunt indispensabile vieţii şi este cât se poate de firesc să ne facem griji în privinţa lor. Dar Isus ne-a spus ‘să încetăm să ne mai îngrijorăm’ din pricina lor. * De ce?

7 Ascultaţi-l pe Isus argumentând cu convingere! De vreme ce Iehova ne-a dat viaţă şi un corp, nu poate el să ne dea şi hrană ca să rămânem în viaţă şi haine ca să ne acoperim corpul (versetul 25)? Dacă Dumnezeu le dă hrană păsărilor şi îmbracă florile cu frumuseţe, cu cât mai mult le va purta el de grijă slujitorilor săi umani (versetele 26, 28–30)! Îngrijorările exagerate sunt complet lipsite de sens. Nu ne pot prelungi viaţa nici măcar cu o fracţiune de secundă (versetul 27). * Dar ce putem face pentru a nu ne mai îngrijora? Isus ne sfătuieşte: Continuaţi să puneţi pe primul plan în viaţă serviciul pentru Dumnezeu. Cei ce procedează astfel pot fi siguri că toate lucrurile de strictă necesitate le „vor fi adăugate“ de Tatăl lor ceresc (versetul 33). La urmă, Isus oferă o sugestie foarte practică: Fiecare zi cu problemele ei. De ce să adăugaţi la îngrijorările de azi îngrijorările de mâine (versetul  34)? În plus, de ce să ne îngrijorăm fără rost pentru nişte lucruri care, poate, n-or să se întâmple niciodată? Aplicarea acestui sfat înţelept ne va scuti de multă bătaie de cap în acest sistem.

8 Cu siguranţă, sfatul lui Isus este şi astăzi la fel de practic ca atunci când a fost dat, cu aproximativ 2 000 de ani în urmă. Nu constituie aceasta o dovadă a înţelepciunii de sus? Chiar şi cele mai bune sfaturi date de consilierii umani îşi pierd repede valabilitatea şi sunt revizuite sau schimbate. Învăţăturile lui Isus, însă, au rezistat la proba timpului. N-ar trebui să fim surprinşi, deoarece acest Sfătuitor minunat a transmis „cuvintele lui Dumnezeu“. — Ioan 3:34.

Metodele sale de predare

9. Ce au spus câţiva soldaţi despre învăţătura lui Isus, şi de ce nu era nici o exagerare în cuvintele lor?

9 Un al doilea domeniu în care Isus a reflectat înţelepciunea lui Dumnezeu a fost felul în care a predat. Cu o ocazie, nişte soldaţi care fuseseră trimişi să-l aresteze pe Isus s-au întors fără el, spunând: „Nici un alt om nu a mai vorbit vreodată în felul acesta“ (Ioan 7:45, 46). Şi n-au exagerat deloc. Dintre toţi oamenii care au trăit vreodată, Isus, care era „din domeniile de sus“, deţinea cel mai mare tezaur de cunoştinţe şi de experienţă (Ioan 8:23). Fără nici o îndoială, el a predat aşa cum nici un alt om n-ar putea preda. Vom lua în considerare doar două metode de predare ale acestui Învăţător înţelept.

„Mulţimile erau uimite de modul său de predare“

10, 11. a) Ce ne uimeşte atât de mult la ilustrările lui Isus? b) Ce sunt parabolele, şi ce exemplu demonstrează că parabolele sunt o metodă eficientă de predare?

10 Folosirea cu eficienţă a ilustrărilor. Aflăm că Isus le vorbea mulţimilor folosind „ilustrări“. „Într-adevăr, el nu le vorbea fără ilustrări.“ (Matei 13:34) Suntem uluiţi de capacitatea sa inegalabilă de a preda adevăruri profunde făcând referire la activităţi din viaţa cotidiană. Agricultori semănând seminţe, gospodine ce se pregătesc să bage pâinea la cuptor, copii  care se joacă în piaţă, pescari ce trag de năvoade, păstori plecaţi în căutarea oilor pierdute, toate acestea erau scene pe care ascultătorii săi le văzuseră de nenumărate ori. Când sunt asociate cu lucruri cunoscute, adevărurile importante se imprimă repede şi adânc în minte şi în inimă. — Matei 11:16–19; 13:3–8, 33, 47–50; 18:12–14.

11 Isus a folosit deseori parabole, sau povestiri scurte, din care se desprind adevăruri spirituale şi morale. Întrucât povestirile se înţeleg şi se reţin mai uşor decât ideile abstracte, parabolele au contribuit la fixarea învăţăturilor lui Isus. În multe parabole, folosind cuvinte sugestive, Isus îi face Tatălui său o descriere, ce nu poate fi uitată uşor. De exemplu, cine nu înţelege esenţa parabolei despre fiul risipitor — şi anume, când cineva care a apucat pe o cale greşită manifestă căinţă sinceră, lui Iehova îi este milă şi, cu tandreţe, el îl primeşte înapoi pe cel ce a greşit? — Luca 15:11–32.

12. a) Cu ce scop a folosit Isus întrebările atunci când preda? b) Cum i-a redus Isus la tăcere pe cei ce i-au pus la îndoială autoritatea?

12 Folosirea cu pricepere a întrebărilor. Isus folosea întrebări pentru a-şi ajuta ascultătorii să tragă singuri concluziile, să-şi analizeze motivaţiile sau să ia anumite decizii (Matei 12:24–30; 17:24–27; 22:41–46). Când conducătorii religioşi l-au întrebat pe Isus dacă autoritatea lui era sau nu de la Dumnezeu, el le-a răspuns: „Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?“. Uluiţi de această întrebare, ei au început să discute între ei: „Dacă spunem: «Din cer», ne va zice: «Atunci de ce nu l-aţi crezut?» Iar, dacă spunem: «De la oameni», este mulţimea de care ne temem, căci toţi îl consideră pe Ioan profet“. În cele din urmă, ei au răspuns: „Nu ştim“ (Marcu 11:27–33; Matei 21:23–27). Cu o singură întrebare, Isus i-a lăsat fără replică şi le-a arătat că erau nesinceri.

13–15. Cum reflectă parabola bunului samaritean înţelepciunea lui Isus?

13 Uneori Isus a combinat mai multe metode, introducând în ilustrări întrebări ce stimulează gândirea. Când un avocat  iudeu l-a întrebat pe Isus ce se cerea pentru a căpăta viaţa veşnică, Isus a menţionat Legea mozaică, care poruncea ca fiecare să-l iubească pe Dumnezeu şi pe aproapele. Dorind să arate că este un om drept, bărbatul a întrebat: „Cine este de fapt aproapele meu?“ Isus i-a răspuns istorisindu-i o întâmplare. În timp ce călătorea singur, un evreu a fost atacat de nişte tâlhari, care l-au lăsat pe jumătate mort. Pe drumul acela au trecut doi evrei, mai întâi un preot, apoi un levit, dar nici unul dintre ei nu l-a băgat în seamă. Pe urmă a intrat în scenă un samaritean. Făcându-i-se milă de omul bătut, el i-a pansat cu grijă rănile şi l-a dus cu iubire într-un loc sigur, la un han, unde l-a lăsat ca să se însănătoşească. Încheindu-şi povestirea, Isus l-a întrebat pe ascultătorul său: „Care dintre aceştia trei ţi se pare că s-a făcut aproapele omului care căzuse între tâlhari?“ Omul s-a văzut obligat să răspundă: „Cel care a acţionat cu îndurare faţă de el“. — Luca 10:25–37.

14 În ce fel evidenţiază parabola înţelepciunea lui Isus? În zilele lui Isus, evreii foloseau cuvântul „aproapele“ doar cu referire la cei ce respectau tradiţiile lor — în nici un caz cu referire la samariteni (Ioan 4:9). Dacă în povestirea lui Isus un evreu ar fi sărit în ajutorul unui samaritean bătut, ar fi fost corectată acea prejudecată? Isus a prezentat cu înţelepciune o povestire în care un samaritean a sărit cu iubire în ajutorul unui evreu. Să remarcăm, de asemenea, întrebarea pe care o pune Isus în încheierea povestirii sale. El a schimbat perspectiva din care era înţeleasă de interlocutorul său noţiunea de „aproapele“. Avocatul întrebase de fapt: Cine este aproapele faţă de care trebuie să manifest iubire? Însă Isus a întrebat: „Care dintre aceştia trei ţi se pare că s-a purtat ca un adevărat aproape?“ Isus nu s-a concentrat asupra celui căruia i s-a arătat bunătate, adică victima, ci asupra celui ce a manifestat bunătate, şi anume samariteanul. Se dovedeşte a fi aproapele celorlalţi cel ce ia iniţiativa să le arate iubire semenilor săi indiferent de apartenenţa etnică a acestora. Isus a exprimat această idee în cel mai eficient mod posibil.

 15 Ar trebui să ne surprindă faptul că oamenii au rămas uimiţi de ‘modul de predare’ al lui Isus şi s-au simţit atraşi spre el (Matei 7:28, 29)? Cu o ocazie, „o mare mulţime“ a rămas cu el trei zile, lipsindu-se chiar de hrană! — Marcu 8:1, 2.

Modul său de viaţă

16. Cum a demonstrat Isus în mod practic că era guvernat de înţelepciunea divină?

16 Un al treilea domeniu în care Isus a reflectat înţelepciunea lui Iehova este viaţa sa. Înţelepciunea este practică; ea dă rezultate. „Cine dintre voi este înţelept?“, a întrebat discipolul Iacob. După care tot el dă răspunsul: „Să demonstreze în mod practic lucrul acesta prin conduita lui dreaptă“ (Iacov 3:13, The New English Bible). Prin conduita sa, Isus a demonstrat în mod practic că s-a lăsat guvernat de înţelepciunea divină. Să analizăm cum a manifestat el judecată sănătoasă, atât în felul în care şi-a trăit viaţa, cât şi în relaţiile cu alţii.

17. Ce dovezi arată că Isus a dus, ca om, o viaţă perfect echilibrată?

17 Ai observat că oamenii care nu au o judecată sănătoasă cad deseori dintr-o extremă în alta? Într-adevăr, pentru a fi echilibraţi, e nevoie de înţelepciune. Manifestând înţelepciune divină, Isus a fost perfect echilibrat. El a pus lucrurile spirituale pe primul plan în viaţa sa. Principala lui preocupare a fost predicarea veştii bune. „Cu scopul acesta am ieşit“, a spus el (Marcu 1:38). Fără îndoială că lucrurile materiale nu erau esenţiale pentru el; se pare că el nu a avut multe bunuri materiale (Matei 8:20). Totuşi, el nu a fost un pustnic. La fel ca Tatăl său, „fericitul Dumnezeu“, Isus a fost un om vesel, care a contribuit la bucuria altora (1 Timotei 1:11; 6:15). Când a asistat la un ospăţ de nuntă — ocazie cu care se cântă şi este multă veselie —, el nu le-a stricat celorlalţi buna dispoziţie. Când vinul s-a terminat, el a transformat apa într-un vin superior, băutură ce „înveseleşte inima omului“ (Psalmul 104:15; Ioan 2:1–11). Isus a acceptat multe invitaţii la masă şi s-a folosit deseori de asemenea ocazii pentru a preda. — Luca 10:38–42; 14:1–6.

18. Cum a dovedit Isus o judecată sănătoasă în relaţiile cu discipolii săi?

 18 Isus a dovedit o judecată sănătoasă în relaţiile cu ceilalţi. Înţelegând perfect natura umană, el cunoştea foarte bine trăsăturile de personalitate ale discipolilor săi. Deşi ştia bine că nu sunt perfecţi, el le cunoştea şi calităţile. Isus a văzut ce potenţial exista în aceşti oameni pe care Iehova îi atrăsese la el (Ioan 6:44). Chiar dacă greşiseră de multe ori, Isus a arătat că avea încredere în ei. De aceea, el le-a încredinţat o mare responsabilitate discipolilor săi. El le-a încredinţat lucrarea de predicare a veştii bune, având încredere în capacitatea lor de a duce la îndeplinire această misiune (Matei 28:19, 20). Cartea Faptele confirmă că primii creştini au îndeplinit cu fidelitate lucrarea ce le fusese încredinţată (Faptele 2:41, 42; 4:33; 5:27–32). Cu siguranţă, a fost o dovadă de înţelepciune din partea lui Isus să le acorde încredere.

19. Cum a demonstrat Isus că avea „un temperament blând şi o inimă umilă“?

19 După cum am putut observa în capitolul 20, Biblia pune în legătură umilinţa şi blândeţea cu înţelepciunea. Bineînţeles că Iehova este cel mai mare exemplu în această privinţă. Dar ce putem spune despre Isus? Este reconfortant să vedem câtă umilinţă a manifestat Isus în relaţiile cu discipolii săi.  Întrucât era perfect, Isus le era superior. Cu toate acestea, el nu şi-a privit de sus discipolii. Niciodată nu a încercat să-i facă să se simtă inferiori sau incompetenţi. Dimpotrivă, el a dovedit înţelegere faţă de limitele lor şi a avut răbdare cu ei atunci când greşeau (Marcu 14:34–38; Ioan 16:12). Nu este remarcabil faptul că până şi copiii se simţeau în largul lor alături de Isus? Fără îndoială, ei au fost atraşi de Isus pentru că au simţit că avea „un temperament blând şi o inimă umilă“. — Matei 11:29; Marcu 10:13–16.

20. În ce fel a demonstrat Isus rezonabilitate faţă de neevreica a cărei fiică era demonizată?

20 Isus a reflectat umilinţa lui Dumnezeu şi sub un alt aspect important. El a fost rezonabil, sau flexibil, când era potrivit să manifeste îndurare. Să ne aducem aminte, de exemplu, ce a făcut Isus când o neevreică l-a implorat să o vindece pe fiica ei demonizată. La început, Isus i-a dat de înţeles, în trei moduri diferite, că n-o s-o ajute — prima dată, refuzând să-i răspundă; a doua oară, spunându-i în mod direct că nu fusese trimis la neamuri, ci la evrei; a treia oară sugerându-i cu amabilitate acelaşi lucru printr-o ilustrare. Totuşi, femeia a insistat, demonstrând o credinţă extraordinară. Cum a reacţionat Isus în această împrejurare cu totul excepţională? El a făcut exact ceea ce spusese la început că n-o să facă. A vindecat-o pe fiica acelei femei (Matei 15:21–28). O umilinţă extraordinară, nu-i aşa? Să nu uităm, aşadar, că umilinţa stă la baza adevăratei înţelepciuni.

21. De ce trebuie să ne străduim să imităm felul de a fi, de a vorbi şi de a se comporta al lui Isus?

21 Cât de recunoscători ar trebui să fim că evangheliile ne dezvăluie cuvintele şi acţiunile celui mai înţelept om care a trăit vreodată! Să ne aducem aminte că Isus a fost o reflectare perfectă a Tatălui său. Imitând felul de a fi, de a vorbi şi de a se comporta al lui Isus, vom cultiva înţelepciunea de sus. În capitolul următor, vom vedea cum putem aplica înţelepciunea divină în viaţa noastră.

^ par. 1 În timpurile biblice, tâmplarii se îndeletniceau cu construirea caselor, cu confecţionarea mobilei şi a uneltelor agricole. Iustin Martirul, care a trăit în secolul al II-lea e.n., a scris despre Isus: „A lucrat ca tâmplar în timpul vieţii sale umane, făcând pluguri şi juguri“.

^ par. 6 Verbul grecesc tradus prin „a fi îngrijorat“ înseamnă „a fi cu mintea în altă parte“. În contextul versetului 25 din Matei capitolul 6, acest cuvânt înseamnă a simţi o teamă ce distrage atenţia sau divizează mintea, privându-l de bucurie pe cel afectat.

^ par. 7 De fapt, studiile de specialitate arată că neliniştea şi stresul scăpate de sub control ne expun bolilor de inimă, precum şi altor afecţiuni care ne pot scurta viaţa.