Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Să ne apropiem de Iehova

 CAPITOLUL 3

„Sfânt, sfânt, sfânt este Iehova“

„Sfânt, sfânt, sfânt este Iehova“

1, 2. Ce viziune a primit profetul Isaia, şi ce învăţăm din ea despre Iehova?

ISAIA a fost cuprins de veneraţie la vederea scenei din faţa lui. Era o viziune de la Dumnezeu, însă totul părea atât de real! Mai târziu, Isaia a scris că ‘l-a văzut cu adevărat pe Iehova’ stând pe tronul Său înalt. Faldurile bogate ale veşmântului lui Iehova umpleau imensul templu din Ierusalim. — Isaia 6:1, 2NW.

2 Isaia a fost cuprins de veneraţie şi datorită a ceea ce a auzit: un cântec răsunător zguduia templul din temelii. Melodia era interpretată de serafimi, creaturi spirituale de rang foarte înalt. În acordurile lor sublime răsunau cuvinte simple, adresate maiestăţii: „Sfânt, sfânt, sfânt este Iehova al armatelor. Plinătatea întregului pământ este gloria sa“ (Isaia 6:3, 4NW). Cuvântul „sfânt“ repetat de trei ori capătă un sens special, ceea ce este cât se poate de potrivit, întrucât Iehova este sfânt în sens absolut (Revelaţia 4:8). Sfinţenia lui Iehova este scoasă în evidenţă în întreaga Biblie. În sute de versete numele său este însoţit de termenii „sfânt“ şi „sfinţenie“.

3. În ce fel concepţiile greşite despre sfinţenia lui Iehova i-au făcut pe mulţi să se îndepărteze de Dumnezeu, în loc să-i apropie de el?

3 Aşadar, este cât se poate de limpede că unul dintre cele mai importante lucruri pe care Iehova doreşte să le cunoaştem despre sine este sfinţenia sa. Totuşi, această idee îi descurajează pe mulţi oameni de astăzi. Unii asociază în mod greşit sfinţenia cu ipocrizia şi cu falsa evlavie. Pe alţii, care au un respect de sine scăzut, ar putea mai degrabă să-i intimideze, în loc să-i atragă. Aceştia din urmă se tem, probabil, că nu vor fi niciodată demni să se apropie de un Dumnezeu sfânt. De aceea, sfinţenia lui Dumnezeu este unul dintre motivele pentru care mulţi oameni se îndepărtează de el. Este regretabil deoarece tocmai sfinţenia lui Dumnezeu constituie în sine un motiv temeinic  pentru a ne apropia de el. De ce? Înainte de a răspunde la această întrebare, să vedem ce este adevărata sfinţenie.

Ce este sfinţenia?

4, 5. a) Ce înseamnă sfinţenia şi ce nu înseamnă ea? b) În ce sens este Iehova „separat“? Menţionaţi două aspecte importante.

4 Faptul că Dumnezeu este sfânt nu înseamnă că el este înfumurat, arogant sau dispreţuitor în relaţiile cu alţii. Dimpotrivă, el detestă asemenea trăsături de caracter (Proverbele 16:5; Iacov 4:6). Aşadar, ce înseamnă de fapt cuvântul „sfânt“? În ebraica biblică, acest termen s-a format de la un cuvânt care însemna „separat“. În închinare, noţiunea de „sfânt“ denotă ceva separat de întrebuinţarea obişnuită, ceva considerat sacru. De asemenea, sfinţenia transmite în mod pregnant ideea de curăţenie, de puritate. Cum se aplică la Iehova acest cuvânt? Înseamnă cumva că el este „separat“ de oamenii imperfecţi în sensul că este foarte departe de noi?

5 Nicidecum. Numindu-se „Sfântul lui Israel“, Iehova a spus despre sine că locuieşte „în mijlocul“ poporului său — chiar dacă evreii erau şi ei oameni păcătoşi (Isaia 12:6; Osea 11:9). Aşadar, sfinţenia nu-l îndepărtează de noi. Atunci, în ce sens este el „separat“? Sunt două aspecte importante. În primul rând, el este separat de întreaga creaţie prin aceea că numai el este Cel Preaînalt. Puritatea lui, sau curăţenia lui este absolută şi infinită (Psalmii 40:5; 83:18). În al doilea rând, Iehova este complet separat de orice păcat, iar această idee este foarte încurajatoare. Să vedem de ce.

6. De ce putem găsi mângâiere în faptul de a şti că Iehova este complet separat de păcat?

6 Trăim într-o lume în care adevărata sfinţenie este rar întâlnită. Tot ce e legat de societatea umană înstrăinată de Dumnezeu este pângărit într-un fel sau altul, fiind atins de păcat şi de imperfecţiune. Cu toţii avem de luptat împotriva păcatului din noi. Şi cu toţii putem fi doborâţi de păcat dacă nu rămânem vigilenţi (Romani 7:15–25; 1 Corinteni 10:12). Iehova nu se află într-un asemenea pericol. Fiind complet separat  de păcat, el nu va fi niciodată atins nici măcar de cea mai mică urmă de păcat. Ni se întăreşte, astfel, din nou convingerea că Iehova este Tatăl ideal, deoarece avem asigurarea că Dumnezeu e demn de încredere în orice privinţă. Spre deosebire de mulţi taţi imperfecţi, Iehova nu se va perverti şi nu va păgubi pe nimeni niciodată. Fiindcă este sfânt, lui Iehova îi este imposibil să manifeste vreuna dintre aceste trăsături. Uneori Iehova a jurat chiar pe sfinţenia sa, întrucât nu există nimic altceva care să fie mai demn de încredere (Amos 4:2). Nu este reconfortant să ştim lucrul acesta?

7. De ce se poate spune că sfinţenia face parte din însăşi natura lui Iehova?

7 Sfinţenia face parte din însăşi natura lui Iehova. Ce înseamnă aceasta? Să facem o ilustrare: Gândeşte-te la cuvintele „om“ şi „imperfect“. Nu poţi să-l explici pe primul fără să nu-l menţionezi şi pe al doilea. Imperfecţiunea este o trăsătură dominantă a noastră care-şi pune amprenta asupra a tot ce facem. Să luăm acum în discuţie alţi doi termeni, foarte diferiţi de primii: „Iehova“ şi „sfânt“. Sfinţenia este o trăsătură dominantă a lui Iehova. Tot ce are legătură cu el este curat, pur şi drept. Nu putem ajunge să-l cunoaştem pe Iehova aşa cum este el în realitate fără ca, mai întâi, să înţelegem profunda semnificaţie a cuvântului „sfânt“.

„Sfinţenia îi aparţine lui Iehova“

8, 9. Ce anume arată că Iehova îi ajută pe oamenii imperfecţi să devină sfinţi în sens relativ?

8 Întrucât Iehova este personificarea sfinţeniei, se poate spune, pe bună dreptate, că el este sursa a tot ceea ce este sfânt. El nu ţine doar pentru sine această preţioasă calitate, ci o oferă cu multă generozitate şi altora. Iată de ce, când Dumnezeu i-a vorbit lui Moise prin intermediul unui înger la rugul în flăcări, până şi pământul din jurul rugului a devenit sfânt, ca urmare a legăturii dintre locul acela şi Iehova! — Exodul 3:5.

9 Pot deveni sfinţi, cu ajutorul lui Iehova, oamenii imperfecţi? În sens relativ, da. Dumnezeu i-a oferit poporului său  Israel perspectiva de a deveni „un popor sfânt“ (Exodul 19:6). El a binecuvântat naţiunea cu un sistem de închinare sfânt, curat şi pur. Sfinţenia este astfel o temă recurentă în Legea mozaică. De fapt, pe turbanul marelui preot exista în partea din faţă o plăcuţă de aur a cărei strălucire putea fi remarcată de toţi oamenii. Pe ea erau gravate cuvintele: „Sfinţenia îi aparţine lui Iehova“ (Exodul 28:36NW). Aşadar, închinarea lor, precum şi modul lor de viaţă trebuiau să se caracterizeze printr-un înalt nivel de curăţenie şi de puritate. Iehova le-a spus: „Voi trebuie să vă dovediţi sfinţi, deoarece eu, Iehova, Dumnezeul vostru, sunt sfânt“ (Leviticul 19:2NW). Cât timp respectau îndrumarea lui Dumnezeu — în limitele impuse de starea lor imperfectă — israeliţii erau sfinţi în sens relativ.

10. În ce priveşte sfinţenia, ce contrast a existat între anticul Israel şi naţiunile vecine?

10 Închinarea la Iehova, în care se punea accentul pe sfinţenie, contrasta în mod izbitor cu închinarea naţiunilor din vecinătatea Israelului. Acele naţiuni păgâne se închinau la zei a căror existenţă nu era altceva decât o minciună şi o înşelătorie. Zeii acelor popoare erau înfăţişaţi ca fiind violenţi, lacomi şi depravaţi. Sfinţenia nu-i caracteriza câtuşi de puţin. Închinarea la aceşti zei îi făcea nesfinţi pe oameni. De aceea, Iehova şi-a avertizat slujitorii să se păstreze separaţi de închinătorii păgâni şi de practicile lor religioase degradante. — Leviticul 18:24–28; 1 Împăraţi 11:1, 2.

11. Cum este reflectată sfinţenia organizaţiei cereşti a lui Iehova: a) de îngeri? b) de serafimi? c) de Isus?

11 În cel mai bun caz, naţiunea aleasă a lui Iehova, Israelul din vechime, nu putea reflecta decât într-o măsură foarte mică sfinţenia organizaţiei cereşti a lui Dumnezeu. Milioanele de creaturi spirituale care îi slujesc cu loialitate lui Dumnezeu sunt numite ‘miriadele sale sfinte’ (Deuteronomul 33:2NW; Iuda 14). Ele reflectă într-un mod desăvârşit strălucirea şi frumuseţea pură a sfinţeniei lui Dumnezeu. Să ne amintim de serafimii pe care i-a văzut Isaia în viziune! Cântecul lor sugerează  că aceste creaturi spirituale puternice îndeplinesc un rol important în proclamarea sfinţeniei lui Iehova în tot universul. Există însă o altă creatură spirituală superioară tuturor acestora: Fiul unic-născut al lui Dumnezeu. Isus este reflectarea cea mai fidelă a sfinţeniei lui Iehova. Pe bună dreptate, el este cunoscut ca „Sfântul lui Dumnezeu“. — Ioan 6:68, 69.

Numele său este sfânt, spiritul său este sfânt

12, 13. a) De ce numele lui Dumnezeu este descris în mod potrivit prin termenul sfânt? b) De ce trebuie sfinţit numele lui Dumnezeu?

12 Dar ce putem spune despre numele personal al lui Dumnezeu? După cum am văzut în primul capitol, acest nume nu este doar un titlu sau o etichetă, ci îl reprezintă pe Iehova Dumnezeu, însumând toate calităţile sale. În acest sens spune Biblia despre numele său că „este sfânt“ (Isaia 57:15). Sub Legea mozaică, profanarea numelui lui Dumnezeu era un delict care se pedepsea cu moartea (Leviticul 24:16). De asemenea, să remarcăm ce a menţionat Isus mai întâi în rugăciunea sa: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău“ (Matei 6:9). A sfinţi ceva înseamnă a-l pune deoparte ca fiind sacru şi a-l onora, a-l considera sfânt. Dar de ce trebuie sfinţit numele lui Dumnezeu, care este pur prin însăşi natura lui?

13 Numele sfânt al lui Dumnezeu a fost dezonorat şi împroşcat cu minciuni şi calomnii. În Eden, Satan a spus minciuni despre Iehova şi a insinuat că este un Suveran nedrept (Geneza 3:1–5). De atunci, Satan — domnitorul acestei lumi nesfinte — are grijă ca minciunile despre Dumnezeu să ia amploare pretutindeni (Ioan 8:44; 12:31; Revelaţia 12:9). Religiile lumii l-au înfăţişat pe Dumnezeu ca fiind despotic, distant sau crud. Ele au pretins că au avut sprijinul lui în războaiele sângeroase pe care le-au purtat. Meritul pentru minunatele sale lucrări de creaţie a fost deseori atribuit întâmplării oarbe sau evoluţiei. Într-adevăr, numele lui Dumnezeu a fost defăimat cu răutate. De aceea, trebuie sfinţit, trebuie să-i fie redată gloria care i se cuvine de drept. Dorim din toată inima ca numele său să fie  sfinţit, iar suveranitatea sa, justificată şi ne bucurăm să îndeplinim orice rol în vederea realizării acestui scop măreţ.

14. De ce este numit sfânt spiritul lui Dumnezeu, şi de ce blasfemarea spiritului sfânt este un păcat foarte grav?

14 Mai este ceva ce nu poate exista separat de Iehova şi este numit aproape invariabil sfânt: spiritul său sau forţa sa activă (Geneza 1:2). Iehova foloseşte această forţă invincibilă pentru a-şi realiza scopurile. Modul în care acţionează Dumnezeu este întotdeauna sfânt şi curat. De aceea, forţa sa activă este în mod potrivit numită spiritul sfânt, sau spiritul de sfinţenie (Luca 11:13; Romani 1:4). Blasfemarea spiritului sfânt, sau acţiunile deliberate întreprinse împotriva scopurilor lui Iehova, constituie un păcat de neiertat. — Marcu 3:29.

De ce ne simţim atraşi de sfinţenia lui Iehova

15. De ce teama sfântă este o reacţie potrivită la sfinţenia lui Iehova, şi ce presupune această teamă?

15 Nu este deloc greu să înţelegem de ce Biblia pune în legătură sfinţenia lui Dumnezeu cu teama sfântă manifestată de om. De exemplu, în Psalmul 99:3 se spune: „Să laude oamenii Numele Tău cel mare şi înfricoşător, căci este sfânt!“ Însă această teamă nu este nicidecum o frică morbidă. Dimpotrivă, este un sentiment profund de teamă reverenţioasă, cea mai înnobilatoare formă de respect. Este potrivit să avem acest sentiment, deoarece sfinţenia lui Dumnezeu este cu mult mai presus de noi. Este măreaţă şi strălucitor de curată. Cu toate acestea, ea nu trebuie să ne îndepărteze de Dumnezeu. Dimpotrivă, o concepţie potrivită cu privire la sfinţenia lui Dumnezeu ne va apropia mai mult de el. De ce?

Sfinţenia trebuie să ne atragă la fel de mult ca frumuseţea

16. a) Cum este asociată sfinţenia cu frumuseţea? Daţi un exemplu. b) Cum sunt accentuate curăţenia, puritatea şi lumina în viziunile care-l înfăţişează pe Iehova?

16 În primul rând, Biblia asociază sfinţenia cu frumuseţea. În Isaia 63:15, cerul este descris ca fiind „măreţul locaş al sfinţeniei şi al frumuseţii“ (NW). Frumosul îi încântă pe oameni. Priveşte, de exemplu, imaginea de la pagina 33! Nu te simţi atras de  această imagine? De ce îţi place atât de mult? Observi cât de limpede este apa? Şi aerul trebuie să fie curat, pentru că cerul este albastru, iar razele de lumină par că scânteiază. Dacă aceeaşi scenă ar arăta altfel — dacă apa ar fi plină cu gunoaie, pomii şi stâncile mâzgălite cu graffiti, aerul poluat cu smog —, nu ne-ar mai plăcea, ci am privi-o cu dezgust. Stă în firea noastră să asociem frumuseţea cu puritatea, curăţenia şi lumina. Aceleaşi cuvinte pot fi folosite şi pentru a descrie sfinţenia lui Iehova. Nu ar trebui să fim surprinşi că viziunile în care apare Iehova ne fascinează! Radiind lumină, având o strălucire orbitoare ca a pietrelor preţioase, scăpărând ca para focului sau asemenea celui mai strălucitor şi mai pur metal preţios — aşa este frumuseţea Dumnezeului nostru sfânt. — Ezechiel 1:25–28; Revelaţia 4:2, 3.

17, 18. a) Ce efect a avut la început asupra lui Isaia viziunea pe care o primise? b) Cum s-a folosit Iehova de un serafim pentru a-l mângâia pe Isaia, şi care este semnificaţia acţiunii serafimului?

17 Ar trebui, totuşi, ca sfinţenia lui Dumnezeu să ne facă să ne simţim inferiori? Bineînţeles că da! La urma urmei, noi îi suntem inferiori lui Iehova — şi acesta nu este decât un fel de a zice, întrucât, dacă păstrăm proporţiile, deosebirile dintre noi şi Iehova sunt enorme. Ar trebui să ne îndepărteze de Dumnezeu cunoaşterea acestui fapt? Să vedem cum a reacţionat Isaia când i-a auzit pe serafimi proclamând sfinţenia lui Iehova. „Atunci am zis: «Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, DOMNUL oştirilor [pe Rege, pe însuşi Iehova al armatelor, NW]!»“ (Isaia 6:5). Într-adevăr, infinita sfinţenie a lui Iehova i-a amintit lui Isaia că era păcătos şi imperfect. La început, acest om fidel s-a simţit copleşit. Dar Iehova nu l-a lăsat în acea stare.

18 Un serafim l-a consolat imediat pe profet. Ce a făcut el? Această creatură spirituală puternică a zburat spre altar, de unde a luat un cărbune cu care a atins buzele lui Isaia. Aceasta ar putea părea mai degrabă o tortură, decât o mângâiere. Să nu uităm însă că este vorba despre o viziune, iar viziunile sunt  bogate în simboluri. Isaia, care era un evreu fidel, ştia bine că jertfele se aduceau zilnic pe altarul din templu ca ispăşire pentru păcate. Iar serafimul i-a amintit plin de iubire profetului că, deşi era un om imperfect, „cu buze necurate“, putea totuşi să obţină o poziţie curată înaintea lui Dumnezeu. * Iehova era dispus să considere sfânt — cel puţin în sens relativ — un om imperfect şi păcătos. — Isaia 6:6, 7.

19. Chiar dacă suntem imperfecţi, cum este posibil ca noi să fim sfinţi în sens relativ?

19 Acelaşi lucru este valabil şi astăzi. Toate jertfele care erau aduse pe altarul din Ierusalim erau doar nişte umbre a ceva mai mare — şi anume, ale jertfei perfecte, oferite de Isus Cristos în 33 e.n. (Evrei 9:11–14). Dacă ne căim cu adevărat de păcate, dacă ne corectăm conduita greşită şi exercităm credinţă în această jertfă, suntem iertaţi (1 Ioan 2:2). Şi noi ne putem bucura de o poziţie curată înaintea lui Dumnezeu. Astfel, apostolul Petru ne reaminteşte: „Fiţi sfinţi, căci eu sunt sfânt“ (1 Petru 1:16). Remarcaţi că Iehova nu ne spune că trebuie să  fim la fel de sfinţi ca el. El nu ne cere niciodată imposibilul (Psalmul 103:13, 14). Mai degrabă, el ne spune să fim sfinţi deoarece el este sfânt. „Ca nişte copii iubiţi“, noi ne străduim să-l imităm cât mai bine, în măsura în care putem ca oameni imperfecţi (Efeseni 5:1). Prin urmare, dobândirea sfinţeniei este un proces continuu. Pe măsură ce creştem din punct de vedere spiritual, noi ne străduim zi de zi să lucrăm la ‘desăvârşirea sfinţeniei’. — 2 Corinteni 7:1.

20. a) De ce este important să înţelegem că putem fi curaţi în ochii Dumnezeului nostru sfânt? b) Ce efect a avut asupra lui Isaia faptul de a şti că păcatele lui fuseseră ispăşite?

20 Iehova iubeşte ce este drept şi pur. El urăşte păcatul (Habacuc 1:13). Însă el nu ne urăşte pe noi. Atât timp cât considerăm păcatul aşa cum îl consideră el — urând ce este rău şi iubind ce este bine — şi ne străduim să imităm exemplul perfect al lui Cristos Isus, Iehova ne iartă păcatele (Amos 5:15; 1 Petru 2:21). Faptul de a înţelege că putem fi curaţi în ochii Dumnezeului nostru sfânt poate avea efecte profunde asupra noastră. Să nu uităm că sfinţenia lui Iehova i-a amintit lui Isaia mai întâi de starea lui de necurăţie. El a strigat: „Vai de mine!“ Dar, odată ce a înţeles că păcatele lui fuseseră ispăşite, punctul lui de vedere s-a schimbat. Când Iehova a întrebat cine se oferă să îndeplinească o anumită însărcinare, Isaia a răspuns imediat, deşi nici măcar nu ştia despre ce era vorba. El a spus plin de însufleţire: „Iată-mă, trimite-mă!“ — Isaia 6:5–8.

21. De ce putem fi siguri că ne stă în putinţă să cultivăm sfinţenia?

21 Noi am fost creaţi după imaginea Dumnezeului celui sfânt, care ne-a înzestrat cu calităţi morale şi cu capacitatea de a pătrunde lucruri de natură spirituală (Geneza 1:26). Fiecare dintre noi are capacitatea înnăscută de a manifesta sfinţenie. Dacă dorim în permanenţă să cultivăm sfinţenia, Iehova va fi bucuros să ne ajute. Treptat, ne vom apropia tot mai mult de Dumnezeul nostru sfânt. În capitolele următoare, vom analiza calităţile lui Iehova şi vom vedea că avem multe motive întemeiate să ne apropiem de el!

^ par. 18 Expresia „cu buze necurate“ este potrivită, deoarece buzele sunt deseori folosite în Biblie cu sensul figurat de vorbire sau limbaj. O mare parte dintre păcatele comise de oamenii imperfecţi se datorează modului greşit în care îşi folosesc capacitatea de vorbire. — Proverbele 10:19; Iacov 3:2, 6.