Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

 CAPITOLUL 15

Isus „va aşeza dreptatea pe pământ“

Isus „va aşeza dreptatea pe pământ“

1, 2. Cu ce ocazie s-a mâniat Isus, şi de ce?

ISUS era vădit mânios — şi avea şi de ce. Probabil că-ţi vine greu să ţi-l imaginezi astfel pe Isus, un om cu o fire atât de blândă (Matei 21:5). Nu încape îndoială că el a rămas perfect stăpân pe sine, dat fiind că mânia sa era îndreptăţită. * Dar ce anume a provocat mânia acestui om paşnic? Un caz flagrant de nedreptate.

2 Isus îndrăgea mult templul din Ierusalim. Era singurul loc sfânt de pe pământ dedicat închinării la Tatăl său ceresc. Evrei din multe ţări veneau de la distanţe mari pentru a se închina aici. Chiar şi neevreii temători de Dumnezeu erau primiţi în curtea templului, destinată a fi folosită de ei. Însă, la începutul ministerului său, Isus s-a apropiat de templu şi a văzut o scenă îngrozitoare. Locul semăna mai degrabă cu o piaţă decât cu o casă de închinare! Era plin de comercianţi şi de schimbători de bani. Dar în ce consta nedreptatea? Pentru oamenii aceia, templul lui Dumnezeu nu era decât un loc unde îi puteau exploata, ba chiar prăda pe semenii lor. Cum aşa? — Ioan 2:14.

3, 4. Cum erau exploataţi cu lăcomie cei ce veneau la casa lui Iehova, şi ce a făcut Isus pentru a corecta lucrurile?

3 Conducătorii religioşi făcuseră o regulă ca taxa pentru templu să fie plătită doar cu o anumită monedă. Vizitatorii trebuiau să-şi schimbe banii pentru a face rost de monedele respective. Aşa că schimbătorii de bani îşi aşezaseră mesele  chiar în templu, cerând o taxă pentru fiecare schimb. Foarte profitabilă era şi afacerea cu animale. Vizitatorii care voiau să aducă jertfe puteau cumpăra animale de la orice comerciant din oraş, numai că funcţionarii de la templu le puteau respinge cu uşurinţă, sub pretextul că erau necorespunzătoare. În schimb, animalele cumpărate chiar din vecinătatea templului erau întotdeauna acceptate. Avându-i pe oameni la mâna lor, comercianţii cereau uneori preţuri exorbitante. * Această practică a lor, mai gravă decât cea mai dezgustătoare formă de mercantilism, era un mod de a-i jefui pe oameni.

„Luaţi aceste lucruri de aici!“

4 Isus nu putea tolera o asemenea nedreptate. Templul era casa Tatălui său! El a făcut un bici de funii şi a scos din templu turmele de vite şi de oi. Apoi s-a îndreptat cu paşi mari spre schimbătorii de bani şi le-a răsturnat mesele. Imaginaţi-vă toate acele monede căzând cu zgomot şi împrăştiindu-se jos, pe marmură. El le-a poruncit cu fermitate celor ce vindeau porumbei: „Luaţi aceste lucruri de aici!“ (Ioan 2:15, 16). Nimeni nu părea să îndrăznească să i se împotrivească acestui om curajos.

Cum e tatăl, şi fiul

5–7. a) Ce anume i-a influenţat lui Isus simţul dreptăţii în timpul existenţei sale preumane, şi ce putem învăţa din exemplul său? b) Cum a luptat Isus împotriva nedreptăţilor care vizau suveranitatea şi numele lui Iehova?

5 Bineînţeles că, după aceea, comercianţii s-au întors. După aproape trei ani, Isus a făcut referire la aceeaşi nedreptate, de data asta citând chiar cuvintele lui Iehova prin care îi condamna pe cei ce făcuseră din casa Lui „o peşteră de tâlhari“ (Matei 21:13; Ieremia 7:11). Când a văzut cu câtă aviditate erau exploataţi oamenii şi cum era profanat templul  lui Dumnezeu, Isus a simţit exact ca Tatăl său. Şi nu e deloc de mirare! Nenumărate milioane de ani, Isus fusese învăţat de Tatăl său ceresc. Drept urmare, el şi-a însuşit perfect dreptatea lui Iehova. El a devenit un exemplu viu al zicalei: „Cum e tatăl, şi fiul“. Aşadar, dacă vrem să ne facem o imagine reală asupra dreptăţii lui Iehova, cel mai potrivit este să medităm la exemplul lui Isus Cristos. — Ioan 14:9, 10.

6 Fiul unic-născut al lui Iehova a fost prezent când Satan l-a numit pe nedrept mincinos pe Iehova Dumnezeu şi a pus la îndoială dreptul său legitim de a guverna. Ce calomnie! Acest Fiu a auzit şi provocarea ulterioară a lui Satan, potrivit căreia nimeni nu i-ar sluji lui Iehova din iubire, sau în mod dezinteresat. Aceste acuzaţii false au îndurerat, cu siguranţă, inima dreaptă a Fiului lui Dumnezeu. Cât de bucuros trebuie să fi fost când a aflat că el va juca rolul principal în corectarea acestor neadevăruri (2 Corinteni 1:20). În ce consta rolul său?

7 După cum am văzut în capitolul 14, Isus Cristos a dat un răspuns concludent şi definitiv la acuzaţia lui Satan, prin care s-a pus la îndoială integritatea creaturilor lui Iehova. În felul acesta, Isus a pus bazele pentru justificarea definitivă a suveranităţii lui Iehova şi pentru sfinţirea numelui Său. Ca Instrument principal al lui Iehova, Isus va restabili justiţia divină în tot universul (Faptele 5:31). Ca om, el a reflectat justiţia divină. Despre el, Iehova a spus: „Voi pune spiritul meu peste el, şi el va face ca naţiunile să înţeleagă ce este justiţia“ (Matei 12:18). Cum a împlinit Isus aceste cuvinte?

Isus explică „ce este justiţia“

8–10. a) În ce fel încurajau dispreţul faţă de neevrei şi faţă de femei tradiţiile orale ale conducătorilor religioşi evrei? b) De ce se poate spune că legile orale transformaseră într-o povară legea lui Iehova privitoare la Sabat?

8 Isus a iubit Legea lui Iehova şi a trăit în armonie cu ea. Însă conducătorii religioşi de atunci deformau Legea şi o aplicau  în mod greşit. Isus le-a spus: „Vai de voi, scribi şi farisei, ipocriţilor! . . . Aţi neglijat lucrurile mai importante ale Legii, adică justiţia, îndurarea şi fidelitatea“ (Matei 23:23). Evident, aceşti învăţători ai Legii nu explicau „ce este justiţia“. Dimpotrivă, ei ascundeau adevărul despre justiţia divină. În ce fel? Să analizăm câteva exemple.

9 Iehova le-a poruncit israeliţilor să nu aibă de-a face cu naţiunile păgâne din jurul lor (1 Împăraţi 11:1, 2). Totuşi, unii conducători religioşi fanatici încurajau poporul să-i dispreţuiască pe toţi neevreii. Mişna cuprindea chiar această regulă: „Vitele nu trebuie lăsate la hanurile neevreilor, pentru că aceştia sunt bănuiţi de bestialitate“. O asemenea prejudecată faţă de neevrei era nedreaptă şi contrară chiar spiritului Legii mozaice (Leviticul 19:34). Alte reguli omeneşti le discreditau pe femei. Legea orală spunea că soţia trebuia să meargă în urma soţului, nu alături de el. Un bărbat nu trebuia să discute în public cu o femeie, nici măcar cu soţia sa. Având acelaşi statut ca al sclavilor, femeile nu puteau depune mărturie înaintea unei instanţe judecătoreşti. Exista chiar o rugăciune-tip în care bărbaţii îi mulţumeau lui Dumnezeu că nu sunt femei.

10 Conducătorii religioşi acopereau Legea lui Dumnezeu cu un morman de legi şi de reguli omeneşti. De exemplu, legea Sabatului interzicea munca în ziua de Sabat, considerată a fi o zi specială, dedicată închinării, înviorării spirituale şi odihnei. Dar fariseii transformaseră această lege într-o povară. Ei şi-au luat libertatea de a hotărî ce anume însemna „muncă“. Ei considerau munci 39 de activităţi, între care seceratul şi vânatul. Această clasificare dădea naştere la nenumărate întrebări. Dacă un om omora un purice în Sabat, vâna? Dacă aduna o mână de cereale ca să mănânce în timp ce-şi continua drumul, secera? Dacă vindeca pe cineva bolnav, muncea? Răspunsurile la aceste întrebări cuprindeau reguli amănunţite şi rigide.

11, 12. Cum a arătat Isus că era împotriva tradiţiilor nefondate pe Scripturi ale fariseilor?

 11 Cum putea Isus să-i ajute pe oamenii care trăiau într-un asemenea mediu să înţeleagă ce este dreptatea? Prin învăţăturile sale şi prin modul în care şi-a trăit viaţa, el a luat o poziţie curajoasă împotriva acelor conducători religioşi. Să analizăm mai întâi câteva dintre învăţăturile sale. El a condamnat pe faţă miile lor de reguli omeneşti, spunând: „Anulaţi cuvântul lui Dumnezeu prin tradiţia voastră pe care aţi transmis-o“. — Marcu 7:13.

12 Isus a predat cu tărie că fariseii greşeau în privinţa legii Sabatului şi că, de fapt, nu înţelegeau deloc spiritul acestei legi. Mesia, a explicat el, este „Domn al sabatului“ şi, prin urmare, are dreptul să vindece oameni în Sabat (Matei 12:8). Pentru a accentua această idee, el a făcut în văzul tuturor vindecări miraculoase în Sabat (Luca 6:7–10). Ele au fost o avanpremieră a vindecărilor pe care le va face el pe tot pământul în timpul Domniei sale de O Mie de Ani. Acest Mileniu va fi, de fapt, cel mai mare Sabat, când toată omenirea fidelă se va odihni, în sfârşit, după secole de trudă sub povara păcatului şi a morţii.

13. Ce lege a intrat în vigoare când Cristos şi-a încheiat ministerul pământesc, şi în ce privinţă se deosebea această lege de predecesoarea ei?

13 De asemenea, Isus a explicat ce este justiţia prin intermediul unei legi noi, „legea lui Cristos“, care a intrat în vigoare după încheierea ministerului său pământesc (Galateni 6:2). Spre deosebire de predecesoarea ei, Legea mozaică, această nouă lege se baza într-o mare măsură pe principii, nu pe o serie de porunci scrise. Totuşi, ea cuprindea şi câteva porunci explicite. Una dintre acestea a fost numită de Isus „o poruncă nouă“. Isus i-a învăţat pe toţi discipolii săi să se iubească unii pe alţii aşa cum îi iubise el (Ioan 13:34, 35). Într-adevăr, iubirea altruistă avea să fie semnul distinctiv al tuturor celor ce acceptau în viaţa lor „legea lui Cristos“.

 Un exemplu viu de dreptate

14, 15. Cum a arătat Isus că ştia care sunt limitele autorităţii sale, şi de ce este încurajator lucrul acesta?

14 Isus a făcut mai mult decât să vorbească despre iubire. El a trăit „legea lui Cristos“. Această lege a făcut parte din viaţa lui. Să examinăm trei domenii în care exemplul său a demonstrat ce este justiţia.

15 În primul rând, Isus a fost foarte atent să nu facă nici o nedreptate. Ai observat probabil câte nedreptăţi se comit atunci când oamenii imperfecţi depăşesc cu aroganţă limitele autorităţii lor. Isus nu a procedat astfel. Cu o anumită ocazie, un om s-a apropiat de el şi i-a spus: „Învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă moştenirea cu mine“. Care a fost răspunsul lui Isus? „Omule, cine m-a numit pe mine judecător sau distribuitor peste voi?“ (Luca 12:13, 14). Nu este remarcabil răspunsul lui Isus? Inteligenţa, discernământul şi chiar măsura de autoritate primită de la Dumnezeu îl situau pe Isus deasupra oricărui om; totuşi, el nu a vrut să se amestece într-o problemă pentru care nu primise o autoritate specială. Isus a fost întotdeauna modest în această privinţă, chiar şi de-a lungul miilor de ani de existenţă preumană (Iuda 9). Spune multe despre Isus faptul că el l-a lăsat cu umilinţă pe Iehova să hotărască ce anume este corect.

16, 17. a) Cum a manifestat Isus dreptate în predicarea veştii bune despre Regat? b) Cum a demonstrat Isus că dreptatea sa era motivată de îndurare?

16 În al doilea rând, Isus a manifestat dreptate în ce priveşte modul în care a predicat vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu. El nu a favorizat pe nimeni. Din contră, el s-a străduit cu sinceritate să ajungă la tot felul de oameni, săraci sau bogaţi. Fariseii însă îi respingeau pe săraci, pe oamenii de rând, numindu-i cu dispreţ am-haárets, sau „oamenii pământului“. Plin de curaj, Isus a corectat această nedreptate. Când le-a declarat oamenilor vestea bună — sau când a mâncat cu ei, când i-a hrănit, când i-a vindecat sau chiar când i-a  înviat — el a susţinut dreptatea lui Dumnezeu, care dorea să atragă la el „orice fel de oameni“. *1 Timotei 2:4.

17 În al treilea rând, dreptatea lui Isus a evidenţiat o profundă îndurare. El a făcut eforturi mari pentru a-i ajuta pe păcătoşi (Matei 9:11–13). A venit cu promptitudine în ajutorul oamenilor care nu se puteau apăra singuri. De exemplu, Isus nu s-a alăturat conducătorilor religioşi, care-i priveau cu suspiciune pe toţi neevreii. Plin de îndurare, el i-a ajutat şi i-a învăţat pe unii dintre ei, deşi principala lui sarcină era de a ajuta poporul evreu. El a consimţit să înfăptuiască o vindecare miraculoasă pentru un ofiţer roman, spunând: „La nimeni în Israel nu am găsit o credinţă atât de mare“. — Matei 8:5–13.

18, 19. a) Cum a încurajat Isus respectarea demnităţii femeilor? b) Cum ne ajută exemplul lui Isus să vedem legătura dintre curaj şi dreptate?

18 De asemenea, Isus nu a aprobat prejudecăţile care existau la acea vreme faţă de femei. Dimpotrivă, el a făcut în mod curajos ce era drept. Femeile samaritene erau considerate la fel de necurate ca neevreii. Dar Isus nu s-a reţinut să-i predice unei samaritene la izvorul lui Iacob. De fapt, acestei femei i-a spus pentru prima dată că el este promisul Mesia (Ioan 4:6, 25, 26). Fariseii declarau că femeile nu trebuiau învăţate Legea lui Dumnezeu, Isus însă a cheltuit mult din timpul şi din energia sa pentru a le învăţa pe femei (Luca 10:38–42). Şi, deşi tradiţia susţinea că nu se putea avea încredere în mărturia depusă de o femeie, Isus a onorat câteva femei oferindu-le ocazia specială de a fi primele martore ale învierii sale. El le-a spus chiar să meargă şi să le istorisească discipolilor săi acest eveniment extrem de important. — Matei 28:1–10.

 19 Într-adevăr, Isus le-a explicat naţiunilor ce este dreptatea; în multe ocazii, chiar cu un mare risc. Exemplul lui Isus ne ajută să înţelegem că susţinerea adevăratei justiţii pretinde curaj. În mod potrivit, el a fost numit ‘Leul din tribul lui Iuda’ (Revelaţia 5:5). Să ne amintim că leul este un simbol al dreptăţii neînfricate. În viitorul apropiat, Isus va înfăptui acte de dreptate şi mai mari. În sensul deplin al cuvântului, el va „aşeza dreptatea pe pământ“. — Isaia 42:4.

Regele mesianic ‘aşază dreptatea pe pământ’

20, 21. Cum promovează în zilele noastre Regele mesianic dreptatea pe tot pământul şi în mijlocul congregaţiei creştine?

20 Din 1914, când a devenit Regele mesianic, Isus proclamă dreptatea pe pământ. În ce fel? El îşi oferă sprijinul la îndeplinirea profeţiei sale din Matei 24:14. Continuatorii lui Isus de pe pământ îi învaţă pe oameni din toate ţările adevărul despre Regatul lui Iehova. La fel ca Isus, ei predică cu imparţialitate şi dreptate, căutând să-i ofere oricui — tânăr sau bătrân, bogat sau sărac, bărbat sau femeie — şansa de a ajunge să-l cunoască pe Iehova, Dumnezeul justiţiei.

21 Isus promovează dreptatea şi în mijlocul congregaţiei creştine, el fiind Capul acesteia. După cum s-a profeţit, el dă „daruri sub formă de oameni“, adică bătrâni creştini fideli care iau iniţiativa în congregaţie (Efeseni 4:8–12). Când păstoresc preţioasa turmă a lui Dumnezeu, aceşti oameni urmează exemplul lui Isus Cristos promovând dreptatea. Ei nu pierd niciodată din vedere că Isus vrea ca oile sale să fie tratate cu dreptate, indiferent de poziţia socială, pregătirea sau situaţia lor materială.

22. Ce simte Iehova când vede nenumăratele nedreptăţi care se comit în lumea de azi, şi ce împuternicire i-a dat Fiului său în acest sens?

22 Însă, în viitorul apropiat, Isus va institui dreptatea pe pământ într-un mod fără precedent. Nedreptatea se întâlneşte la tot pasul în lumea coruptă de astăzi. Fiecare copil  care moare de foame este victima unei nedreptăţi de nescuzat, mai ales dacă ne gândim la banii şi la timpul care se irosesc pentru producerea armelor de război şi pentru satisfacerea capriciilor iubitorilor de plăceri. Moartea a milioane de oameni nevinovaţi în fiecare an nu reprezintă decât una dintre multiplele forme de nedreptate, care provoacă pe drept mânia lui Iehova. El l-a numit pe Fiul său să poarte un război drept împotriva întregului sistem de lucruri prezent pentru a pune capăt nedreptăţii pentru totdeauna. — Revelaţia 16:14, 16; 19:11–15.

23. După Armaghedon, cum va promova Cristos justiţia pentru toată eternitatea?

23 Cu toate acestea, justiţia lui Iehova nu cere doar distrugerea celor răi. El l-a numit pe Fiul său să domnească în calitate de „Prinţ al păcii“. După războiul de la Armaghedon, Isus va institui pacea pe tot pământul şi îşi va exercita domnia „prin judecată [justiţie, NW]“ (Isaia 9:6, 7). Atunci Isus va fi bucuros să înlăture toate nedreptăţile care au cauzat atâtea nenorociri şi atâta suferinţă în lume. El va susţine cu fidelitate justiţia perfectă a lui Iehova pentru eternitate. Este extrem de important, aşadar, să imităm încă de pe acum justiţia lui Iehova. Dar să vedem cum.

^ par. 1 Manifestându-şi în mod justificat mânia, Isus s-a dovedit a fi ca Iehova, care „este plin de mânie“ împotriva a tot ceea ce este rău (Naum 1:2). De exemplu, după ce a spus despre poporul său încăpăţânat că-i transformase casa într-o „peşteră de tâlhari“, Iehova a adăugat: „Mânia şi furia Mea se vor vărsa peste locul acesta“. — Ieremia 7:11, 20.

^ par. 3 Potrivit Mişnei, câţiva ani mai târziu a izbucnit o revoltă provocată de preţurile ridicate cu care erau vânduţi porumbeii la templu. Preţul a fost redus imediat cu aproape 99 la sută. Cine profita cel mai mult de pe urma acestei afaceri prospere? Potrivit unor istorici, pieţele de la templu erau proprietatea casei Marelui Preot Ana şi reprezentau o importantă sursă de venit pentru familia preoţească. — Ioan 18:13.

^ par. 16 Fariseii susţineau că oamenii de rând, neiniţiaţi în Lege, erau „blestemaţi“ (Ioan 7:49). Ei spuneau că aceşti oameni nu trebuiau învăţaţi, nu trebuia să se facă afaceri cu ei, nimeni nu trebuia să mănânce sau să se roage cu ei. Cel care-i dădea voie fiicei sale să se căsătorească cu un astfel de om se făcea vinovat de un rău mai mare decât acela de a o arunca la animalele sălbatice. Ei considerau că speranţa învierii nu era pentru aceşti oameni de rând.