1–3. a) De ce îi suntem datori lui Iehova? b) Ce anume cere în schimb de la noi iubitorul nostru Salvator?

IMAGINEAZĂ-ŢI că te afli pe un vapor care se scufundă. Chiar în momentul în care ţi-ai pierdut orice speranţă, apare cineva care-ţi vine în ajutor. Ce uşurare simţi când salvatorul tău te duce departe de locul în care viaţa îţi era în pericol şi-ţi spune: „Ai scăpat. Acum eşti în siguranţă!“ Nu te simţi îndatorat faţă de el? De fapt, tu îi datorezi viaţa.

2 Iehova a făcut ceva asemănător pentru noi, iar noi îi suntem foarte îndatoraţi. El a oferit jertfa de răscumpărare, făcând astfel posibilă eliberarea noastră de sub autoritatea păcatului şi a morţii. Ne simţim în siguranţă ştiind că, atât timp cât exercităm credinţă în această preţioasă jertfă, păcatele ne sunt iertate, iar viitorul nostru etern este sigur (1 Ioan 1:7; 4:9). După cum am văzut în capitolul 14, răscumpărarea este expresia supremă a iubirii şi a justiţiei lui Iehova. Ce se cere din partea noastră?

3 Este potrivit să vedem ce anume cere în schimb de la noi iubitorul nostru Salvator. Iată ce a spus Iehova prin intermediul profetului Mica: „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine şi ce alta cere DOMNUL de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?“ (Mica 6:8). Aşadar, unul dintre lucrurile pe care le cere Iehova în schimb de la noi este ‘să facem dreptate’. Dar cum putem ‘face dreptate’?

Să urmărim ‘adevărata dreptate’

4. De unde ştim că Iehova vrea ca noi să trăim în armonie cu normele sale drepte?

4 Iehova vrea să respectăm normele sale cu privire la ce este bine şi ce este rău. Întrucât normele sale sunt drepte, noi urmărim  dreptatea când ne conformăm lor. „Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea“, se spune în Isaia 1:17. Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă să ‘căutăm dreptatea’ (Ţefania 2:3). Tot aici ni se spune să ‘ne îmbrăcăm cu noua personalitate care a fost creată potrivit voinţei lui Dumnezeu, în adevărată dreptate’ (Efeseni 4:24). Adevărata dreptate este incompatibilă cu violenţa, necurăţia şi imoralitatea, deoarece acestea întinează ceea ce este sfânt. — Psalmul 11:5; Efeseni 5:3–5.

5, 6. a) De ce nu este o povară pentru noi să ne conformăm normelor lui Iehova? b) Cum arată Biblia că urmărirea dreptăţii este un proces continuu?

5 Este greu pentru noi să ne conformăm normelor drepte ale lui Iehova? Nicidecum. O inimă care se simte atrasă spre Iehova nu consideră împovărătoare cerinţele Sale. Deoarece îl iubim pe Dumnezeul nostru şi personalitatea lui, vrem să trăim într-un mod care să-i facă plăcere (1 Ioan 5:3). Să nu uităm că Iehova „iubeşte actele de dreptate“ (Psalmul 11:7NW). Dacă vrem, cu adevărat, să imităm justiţia divină, trebuie să cultivăm iubire faţă de ceea ce iubeşte Iehova şi să urâm ceea ce urăşte el. — Psalmul 97:10.

6 Fiindcă suntem oameni imperfecţi, nouă nu ne este uşor să urmărim dreptatea. Trebuie să ne dezbrăcăm de vechea personalitate cu practicile ei corupte şi să ne îmbrăcăm cu noua personalitate. Biblia spune că noua personalitate „se înnoieşte“ pe baza cunoştinţei exacte (Coloseni 3:9, 10). Verbul „se înnoieşte“ sugerează că îmbrăcarea noii personalităţi este un proces continuu, ce pretinde eforturi conştiincioase. Indiferent cât de mult ne străduim să facem ce este drept, avem momente când, din cauza naturii noastre păcătoase, ne poticnim în gând, cuvânt sau faptă. — Romani 7:14–20; Iacov 3:2.

7. Ce atitudine ar trebui să avem când, în ciuda eforturilor de a face ce este drept, eşuăm?

7 Ce atitudine ar trebui să avem când, în ciuda eforturilor de a face ce este drept, eşuăm? Nu vom minimaliza, bineînţeles, gravitatea păcatului. Însă nu ar trebui să renunţăm niciodată,  considerând că slăbiciunile noastre ne fac nedemni să-i slujim lui Iehova. Dumnezeul nostru îndurător a făcut posibil ca persoanele care se căiesc sincer să obţină din nou favoarea sa. Cât de încurajatoare sunt cuvintele apostolului Ioan: „Vă scriu aceste lucruri ca să nu comiteţi vreun păcat“. După care, în mod realist, el a adăugat: „Şi totuşi, dacă cineva comite un păcat [din cauza imperfecţiunii moştenite], avem un ajutor la Tatăl: pe Isus Cristos, cel drept“ (1 Ioan 2:1). Într-adevăr, Iehova a oferit jertfa de răscumpărare a lui Isus pentru ca noi să-i putem aduce o închinare aprobată, în pofida naturii noastre păcătoase. Nu ne îndeamnă lucrul acesta să facem tot ce putem pentru a-i fi plăcuţi lui Iehova?

Vestea bună şi justiţia divină

8, 9. În ce fel declararea veştii bune este o manifestare a justiţiei lui Iehova?

8 Putem imita justiţia divină participând din plin la predicarea veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu. Ce legătură există între justiţia lui Iehova şi vestea bună?

9 Iehova nu va distruge actualul sistem rău fără ca mai înainte să avertizeze. În profeţia sa despre evenimentele care vor avea loc în timpul sfârşitului, Isus a spus: „Trebuie mai întâi ca vestea bună să fie predicată în toate naţiunile“ (Marcu 13:10; Matei 24:3). Cuvintele „mai întâi“ sugerează că predicarea mondială a veştii bune va fi urmată de alte evenimente. Printre aceste evenimente se numără prezisul mare necaz, care va însemna distrugere pentru cei răi şi care va netezi calea spre o lume nouă, dreaptă (Matei 24:14, 21, 22). Cu siguranţă, nimeni nu va fi îndreptăţit să-i reproşeze lui Iehova că a fost nedrept cu cei răi. Întrucât face să răsune avertismentul, el le dă acestora în repetate rânduri ocazia să-şi schimbe conduita şi, astfel, să scape de distrugere. — Iona 3:1–10.

Manifestăm justiţie divină când le împărtăşim altora, în mod imparţial, vestea bună

10, 11. În ce fel reflectă participarea noastră la predicarea veştii bune justiţia divină?

10 De ce proclamarea veştii bune este o expresie a justiţiei divine? În primul rând, este cât se poate de firesc să facem  tot ce putem pentru a-i ajuta pe alţii să obţină salvarea. Să ne întoarcem la ilustrarea de la începutul capitolului. În timp ce tu te afli în siguranţă într-o barcă de salvare, ai vrea, desigur, să-i ajuţi şi pe cei ce sunt încă în apă. În mod asemănător, noi avem o obligaţie faţă de cei ce se luptă încă în „apele“ acestei lumi rele. Este adevărat că mulţi resping mesajul nostru. Dar, atât timp cât Iehova continuă să aibă răbdare, noi avem responsabilitatea de a le da ocazia să „ajungă la căinţă“ şi, astfel, să se numere printre cei ce vor fi salvaţi. — 2 Petru 3:9.

11 Spunându-le vestea bună tuturor oamenilor pe care îi întâlnim, noi manifestăm justiţie divină într-un alt mod important: demonstrând imparţialitate. Să ne amintim că „Dumnezeu nu este părtinitor, ci că, în orice naţiune, omul care se teme de el şi practică dreptatea este demn de a fi acceptat de el“ (Faptele 10:34, 35). Dacă vrem să imităm justiţia divină, nu trebuie să avem prejudecăţi faţă de oameni. Dimpotrivă, trebuie să le spunem şi altora vestea bună, indiferent de rasa, de poziţia socială sau de situaţia lor materială. Astfel le vom da tuturor celor dispuşi să asculte ocazia de a auzi şi de a accepta vestea bună. — Romani 10:11–13.

În relaţiile cu ceilalţi

12, 13. a) De ce nu ar trebui să ne grăbim să-i judecăm pe alţii? b) La ce s-a referit Isus când a spus „încetaţi să mai judecaţi“ şi „încetaţi să mai condamnaţi“ (vezi şi nota de subsol)?

12 O altă modalitate de a manifesta dreptate este aceea de a-i trata pe alţii aşa cum ne tratează Iehova. Este atât de uşor să-i judecăm pe alţii, criticându-le defectele şi punându-le la îndoială motivaţiile! Dar cine dintre noi ar vrea ca Iehova să-i examineze fără îndurare motivaţiile şi defectele? Nu aşa se poartă Iehova cu noi. Psalmistul făcea următoarea remarcă: „Dacă ai pândi greşelile, o, Iah, o, Iehova, cine ar putea sta în picioare?“ (Psalmul 130:3NW). Nu suntem recunoscători că Dumnezeul nostru drept şi îndurător nu insistă asupra  slăbiciunilor noastre (Psalmul 103:8–10)? Prin urmare, cum ar trebui să-i tratăm pe alţii?

13 Dacă înţelegem natura îndurătoare a justiţiei divine, nu ne vom grăbi să-i judecăm pe alţii în probleme care nu ne privesc sau să-i criticăm pentru lucruri neînsemnate. În Predica sa de pe munte, Isus a avertizat: „Încetaţi să mai judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi“ (Matei 7:1). Potrivit consemnării lui Luca, Isus a adăugat: „Încetaţi să mai condamnaţi, şi nu veţi fi nicidecum condamnaţi“ * (Luca 6:37). Isus a arătat că ştia de înclinaţia oamenilor imperfecţi de a fi critici la adresa altora. Toţi aceia dintre ascultătorii săi care aveau obiceiul să-i judece cu asprime pe alţii trebuiau să înceteze să mai procedeze astfel.

14. Din ce motive trebuie ‘să încetăm să-i mai judecăm’ pe alţii?

14 De ce ar trebui ‘să încetăm să-i mai judecăm’ pe alţii? În primul rând, pentru că autoritatea pe care o avem este limitată. Discipolul Iacov ne aminteşte: „Există un singur legislator şi judecător“ — Iehova. De aceea, Iacov pune, pe bună dreptate, întrebarea: „Cine eşti tu ca să-l judeci pe aproapele tău?“ (Iacov 4:12; Romani 14:1–4). Pe lângă aceasta, din cauza naturii noastre păcătoase putem emite cu multă uşurinţă judecăţi nedrepte. Anumite atitudini şi sentimente — între care prejudecăţile, amorul propriu rănit, gelozia şi etalarea dreptăţii — pot deforma modul în care îi privim pe semenii noştri. Avem şi alte limite, iar faptul de a reflecta la ele ar trebui să ne reţină să fim nemulţumiţi de alţii. Noi nu putem citi în inima oamenilor şi nici nu cunoaştem totul despre situaţia personală a altora. Aşadar, cine suntem noi să le atribuim motive greşite colaboratorilor noştri creştini sau să le criticăm eforturile în serviciul lui Dumnezeu? Este mult mai  bine să-l imităm pe Iehova căutând părţile bune ale fraţilor şi surorilor noastre în loc să ne concentrăm asupra slăbiciunilor lor!

15. Ce cuvinte şi comportament nu sunt potrivite pentru cei ce îi slujesc lui Dumnezeu, şi de ce?

15 Dar ce putem spune despre membrii familiei noastre? Din nefericire, în lumea de azi unele dintre cele mai severe judecăţi sunt emise în propriul cămin, care ar trebui să fie un cuib al păcii. Nu este ceva neobişnuit să auzi vorbindu-se despre soţi, soţii sau părinţi violenţi, care îi „condamnă“ pe membrii familiilor lor la un atac permanent sub formă de abuzuri verbale sau fizice. Însă cuvintele necuviincioase, sarcasmul usturător şi un tratament abuziv nu au ce căuta printre cei ce îi slujesc lui Dumnezeu (Efeseni 4:29, 31; 5:33; 6:4). Sfatul lui Isus de a înceta să judecăm şi să condamnăm este  valabil şi când suntem acasă. Să ne amintim că a exercita dreptate înseamnă a-i trata pe ceilalţi aşa cum ne tratează Iehova pe noi. Iar Dumnezeul nostru nu este niciodată aspru şi crud cu noi. Dimpotrivă, el este „plin de o tandră afecţiune“ faţă de cei ce îl iubesc (Iacov 5:11). Ce exemplu extraordinar, demn de imitat!

Bătrâni care slujesc „cu dreptate“

16, 17. a) Ce aşteaptă Iehova din partea bătrânilor? b) Ce trebuie făcut atunci când un păcătos nu se căieşte cu sinceritate, şi de ce?

16 Cu toţii avem datoria să facem dreptate, însă bătrânii din congregaţiile creştine au o mai mare răspundere în această privinţă. Să observăm cum îi descrie Isaia pe „prinţi“, sau bătrâni, în cartea sa profetică: „Iată, un împărat va domni cu dreptate şi prinţii vor conduce cu judecată“ (Isaia 32:1). Într-adevăr, Iehova se aşteaptă ca bătrânii să slujească intereselor justiţiei. Cum pot face ei lucrul acesta?

17 Aceşti bărbaţi calificaţi în privinţă spirituală sunt pe deplin conştienţi că a servi interesele justiţiei, sau ale dreptăţii, înseamnă a păstra congregaţia curată din punct de vedere spiritual şi moral. Uneori, bătrânii sunt obligaţi să judece în cazuri de abateri grave. În asemenea situaţii, ei nu pierd din vedere că justiţia divină caută să fie îndurătoare ori de câte ori este posibil. Ei încearcă astfel să-l ajute pe cel ce a greşit să se căiască. Dar ce se întâmplă dacă păcătosul nu manifestă căinţă sinceră în pofida eforturilor depuse pentru a-l ajuta? Pe bună dreptate, Cuvântul lui Iehova arată că bătrânii trebuie să întreprindă o acţiune drastică: „Înlăturaţi-l pe ticălosul acela din mijlocul vostru“, ceea ce înseamnă excluderea lui din congregaţie (1 Corinteni 5:11–13; 2 Ioan 9–11). Chiar dacă nu le e uşor să procedeze astfel, bătrânii recunosc că această măsură este necesară pentru a nu pune în pericol curăţenia morală şi spirituală a congregaţiei. Chiar şi atunci, ei speră ca, într-o bună zi, păcătosul să-şi vină în fire şi să se întoarcă în congregaţie. — Luca 15:17, 18.

18. Ce nu trebuie să uite bătrânii când le dau altora sfaturi bazate pe Biblie?

 18 A sluji intereselor justiţiei înseamnă şi a oferi sfaturi bazate pe Biblie atunci când situaţia o cere. Bineînţeles că bătrânii nu caută cu tot dinadinsul greşeli la alţii şi nici nu se folosesc de orice ocazie pentru a corecta. Însă un colaborator în credinţă ar putea „face un pas greşit, înainte să-şi dea seama de aceasta“. Faptul de a-şi aminti că justiţia divină nu este nici crudă, nici insensibilă, îi va ajuta pe bătrâni ‘să caute să-l redreseze pe un astfel de om în spiritul blândeţii’ (Galateni 6:1). Prin urmare, bătrânii nu-l vor certa pe cel ce a greşit şi nici nu vor folosi cuvinte aspre. Dimpotrivă, un sfat dat cu iubire îl încurajează pe cel căruia îi este adresat. Chiar şi atunci când disciplinează din motive bine întemeiate — prezentând foarte clar consecinţele unei conduite neînţelepte — bătrânii nu uită că un colaborator creştin care a greşit este o oaie din turma lui Iehova (Luca 15:7). * Când sfaturile sau disciplinarea au ca motivaţie iubirea şi sunt oferite cu iubire, este mult mai probabil ca rezultatul să fie îndreptarea celui ce a greşit.

19. Ce decizii trebuie să ia bătrânii, şi pe ce anume trebuie să-şi bazeze ei deciziile?

19 Deseori bătrânii trebuie să ia decizii care se răsfrâng asupra colaboratorilor lor în credinţă. De exemplu, bătrânii se întrunesc cu regularitate pentru a analiza dacă şi alţi fraţi din congregaţie corespund cerinţelor în vederea recomandării lor ca bătrâni sau ca slujitori ministeriali. Bătrânii ştiu cât de important este să fie imparţiali. Când iau asemenea hotărâri, ei se lasă îndrumaţi de instrucţiunile divine privitoare la aceste numiri, fără a fi subiectivi. În felul acesta, ei acţionează  ‘fără prejudecăţi şi nu fac nimic din tendinţă de părtinire’. — 1 Timotei 5:21.

20, 21. a) Ce anume se străduiesc bătrânii să fie, şi de ce? b) Ce pot face bătrânii pentru a ajuta „sufletele deprimate“?

20 Bătrânii sunt administratori ai justiţiei divine şi în alte moduri. După ce a profeţit că bătrânii vor sluji „cu dreptate“, Isaia a continuat: „Fiecare va trebui să fie ca o ascunzătoare împotriva vântului şi ca un loc de refugiu împotriva furtunii, ca nişte cursuri de apă într-o regiune aridă, ca umbra unei stânci masive într-un pământ epuizat“ (Isaia 32:2NW). Aşadar, bătrânii se străduiesc să fie surse de mângâiere şi de înviorare pentru colaboratorii lor în închinare.

21 Din cauza atâtor probleme, mulţi au nevoie astăzi de încurajare. Bătrâni, ce puteţi face pentru a ajuta „sufletele deprimate“ (1 Tesaloniceni 5:14)? Ascultaţi-i cu empatie pe cei  cu probleme (Iacov 1:19)! Poate că vor să vorbească despre „neliniştea“ din inima lor cu cineva în care au încredere (Proverbele 12:25). Asiguraţi-i că sunt doriţi, apreciaţi şi iubiţi de Iehova, precum şi de fraţii şi de surorile lor (1 Petru 1:22; 5:6, 7). Mai mult decât atât, vă puteţi ruga cu ei şi pentru ei. Faptul de a-l auzi pe un bătrân rugându-se din toată inima pentru ei îi poate încuraja foarte mult (Iacov 5:14, 15). Eforturile voastre iubitoare de a-i ajuta pe cei deprimaţi nu vor trece neobservate de Dumnezeul justiţiei.

Bătrânii reflectă justiţia lui Iehova când îi încurajează pe cei descurajaţi

22. Cum putem imita justiţia lui Iehova, şi care va fi rezultatul?

22 Într-adevăr, ne putem apropia tot mai mult de Iehova imitând dreptatea sa. Când îi susţinem normele drepte, când le împărtăşim altora vestea bună salvatoare de vieţi şi când alegem să ne concentrăm asupra părţilor bune ale celorlalţi în loc să le vânăm greşelile, imităm justiţia divină. Bătrâni, când vegheaţi la păstrarea curăţeniei în congregaţie, când oferiţi sfaturi ziditoare bazate pe Scripturi, când luaţi decizii imparţiale, când îi încurajaţi pe cei cu inima zdrobită, voi reflectaţi justiţia divină! Cât de mult trebuie să se bucure Iehova când vede din ceruri cum slujitorii săi se străduiesc ‘să facă dreptate’ în timp ce umblă cu Dumnezeul lor!

^ par. 13 Unele traduceri folosesc cuvintele „nu judecaţi“ şi „nu condamnaţi“. Aceste redări sugerează ideea: „nu începeţi să judecaţi“ şi „nu începeţi să condamnaţi“. Însă scriitorii Bibliei folosesc aici imperative negative, la timpul prezent (aspectul continuu). Prin urmare, acţiunile la care se făcea referire erau în curs de desfăşurare, dar trebuiau să înceteze.

^ par. 18 În 2 Timotei 4:2, Biblia spune că bătrânii trebuie uneori ‘să mustre, să admonesteze, să îndemne’. Unul dintre sensurile cuvântului grecesc tradus prin „a îndemna“ (parakaléo) este „a încuraja“. Un cuvânt grecesc înrudit cu acesta, parákletos, poate fi folosit cu referire la o persoană care pledează în favoarea alteia într-un litigiu. Prin urmare, chiar şi atunci când mustră cu fermitate, bătrânii trebuie să le ofere ajutor celor ce au nevoie de îndrumare spirituală.