Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Să ne apropiem de Iehova

 CAPITOLUL 14

Iehova oferă „o răscumpărare în schimbul multora“

Iehova oferă „o răscumpărare în schimbul multora“

1, 2. Cum descrie Biblia starea în care se află omenirea, şi care este singura soluţie la ea?

„TOATĂ creaţia continuă să geamă împreună şi să sufere împreună“ (Romani 8:22). Aşa descrie apostolul Pavel starea vrednică de plâns în care ne aflăm. Din perspectivă strict umană, nu pare să existe cale de ieşire din suferinţă, păcat şi moarte. Însă Iehova nu are limite ca noi (Numeri 23:19). Dumnezeul justiţiei a oferit o soluţie în vederea eliberării oamenilor din starea de păcat. Această soluţie este răscumpărarea.

2 Răscumpărarea este cel mai mare dar oferit de Iehova omenirii. În virtutea ei putem fi eliberaţi din păcat şi moarte (Efeseni 1:7). Ea este baza speranţei vieţii veşnice, fie în cer, fie pe un pământ paradiziac (Luca 23:43; Ioan 3:16; 1 Petru 1:4). Dar ce este de fapt răscumpărarea? Ce ne învaţă ea despre justiţia absolută a lui Iehova?

De ce era nevoie de o răscumpărare

3. a) Când a devenit necesară răscumpărarea? b) De ce nu a putut Dumnezeu pur şi simplu să comute pedeapsa cu moartea în cazul urmaşilor lui Adam?

3 Nevoia răscumpărării a apărut după ce Adam a păcătuit. Încălcând porunca lui Dumnezeu, Adam le-a lăsat moştenire urmaşilor săi boala, suferinţa, durerea şi moartea (Geneza 2:17; Romani 8:20). Dumnezeu nu putea să cedeze în faţa sentimentelor şi să comute pedeapsa cu moartea. Aceasta ar fi însemnat o desconsiderare a propriei sale legi: „Salariul pe care îl plăteşte păcatul este moartea“ (Romani 6:23). Dacă Iehova şi-ar fi anulat propriile norme de dreptate, în întregul univers ar fi domnit haosul şi dispreţul faţă de lege.

4, 5. a) Cum l-a calomniat Satan pe Dumnezeu, şi de ce a fost obligat Iehova să răspundă la provocări? b) Ce acuzaţie le-a adus Satan slujitorilor loiali ai lui Iehova?

 4 După cum am văzut în capitolul 12, răzvrătirea din Eden a generat controverse şi mai mari. Satan a pătat numele sfânt al lui Dumnezeu. De fapt, el l-a acuzat pe Iehova că este un mincinos şi un dictator crud, care le-a privat pe creaturile sale de libertate (Geneza 3:1–5). Zădărnicind, în aparenţă, scopul lui Dumnezeu de a umple pământul cu oameni drepţi, Satan l-a învinuit pe Dumnezeu şi de eşec (Geneza 1:28; Isaia 55:10, 11). Dacă Iehova ar fi lăsat nerezolvate aceste controverse, multe creaturi ale sale şi-ar fi putut pierde încrederea în guvernarea sa.

5 Satan i-a calomniat şi pe slujitorii loiali ai lui Iehova, acuzându-i că-i slujesc lui Dumnezeu numai din interes şi că, dacă ar fi supuşi la presiuni, nici unul dintre ei nu i-ar rămâne fidel (Iov 1:9–11). Aceste controverse erau mult mai importante decât starea jalnică în care se afla omenirea. Pe bună dreptate, Iehova s-a simţit obligat să răspundă la acuzaţiile calomnioase ale lui Satan. Dar cum putea Dumnezeu să soluţioneze aceste controverse şi, în acelaşi timp, să salveze omenirea?

Răscumpărarea — un echivalent

6. Care sunt câţiva termeni folosiţi în Biblie pentru a descrie ce a făcut Iehova pentru a salva omenirea?

6 Soluţia oferită de Iehova era expresia unei îndurări maxime şi a unei justiţii perfecte; pentru om era o soluţie imposibil de imaginat. Cu toate acestea, era impresionant de simplă. Deseori ea este numită cumpărare, împăcare, conciliere şi ispăşire (Daniel 9:24; Galateni 3:13; Coloseni 1:20; Evrei 2:17). Însă cuvântul cel mai potrivit este cel folosit de Isus însuşi. Iată ce a spus el: „Fiul omului a venit nu să fie slujit, ci să slujească şi să-şi dea sufletul ca răscumpărare [greceşte, lýtron] în schimbul multora“. — Matei 20:28.

7, 8. a) Care este semnificaţia cuvântului „răscumpărare“ în Scripturi? b) În ce sens era răscumpărarea un echivalent?

 7 Ce este răscumpărarea? Cuvântul grecesc folosit aici provine dintr-un verb care înseamnă „a da drumul, a elibera“. Acest termen era folosit cu referire la banii care se plăteau în schimbul eliberării prizonierilor de război. Aşadar, în esenţă, răscumpărarea poate fi definită drept plătirea unui preţ pentru a reintra în posesia unui lucru pierdut. În Scripturile ebraice, cuvântul tradus prin „răscumpărare“ (kópher) derivă dintr-un verb care înseamnă „a acoperi“. De exemplu, Dumnezeu i-a spus lui Noe că trebuia „să tencuiască“ (în originalul ebraic, tot o formă a verbului kópher, „a acoperi“) cu smoală arca (Geneza 6:14). Înţelegem astfel că „a răscumpăra“ înseamnă şi „a acoperi, sau a ierta“ păcatele. — Psalmul 65:3.

8 De remarcat că în Theological Dictionary of the New Testament se spune că termenul ebraic kópher „se referă întotdeauna la un echivalent“, la ceva ce corespunde întocmai. De exemplu, capacul arcei legământului avea o formă ce corespundea perfect dimensiunilor arcei. În mod asemănător, pentru a răscumpăra, sau pentru a înlătura păcatul, trebuia plătit un preţ care să fie echivalentul perfect, sau care să înlăture toate prejudiciile cauzate de păcat. În Legea dată de Dumnezeu Israelului se spunea în acest sens: „Viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior“. — Deuteronomul 19:21.

9. De ce unii oameni fideli din vechime au adus jertfe de animale, şi cum a considerat Iehova aceste jertfe?

9 Începând cu Abel, oameni fideli i-au adus lui Dumnezeu jertfe de animale. În felul acesta, ei au recunoscut că sunt păcătoşi şi că au nevoie de răscumpărare şi şi-au exprimat credinţa în promisiunea lui Dumnezeu că eliberarea va veni prin intermediul unei „seminţe“ (Geneza 3:15; 4:1–4; Leviticul 17:11; Evrei 11:4). Iehova a acceptat cu bunăvoinţă  aceste jertfe şi le-a acordat acestor slujitori ai săi o poziţie de favoare. Cu toate acestea, ofrandele de animale erau, în cel mai bun caz, doar un simbol. Fiind inferioare omului, animalele nu puteau să acopere cu adevărat păcatul (Psalmul 8:4–8). De aceea, Biblia spune: „Este imposibil ca sângele de tauri şi de ţapi să înlăture păcatele“ (Evrei 10:1–4). Aceste jertfe nu erau decât o prefigurare a adevăratei jertfe de răscumpărare care urma să fie oferită.

„O răscumpărare corespunzătoare“

10. a) Echivalentul cui trebuia să fie răscumpărătorul, şi de ce? b) De ce era nevoie de o singură jertfă umană?

10 „În Adam toţi mor“, a spus apostolul Pavel (1 Corinteni 15:22). Prin urmare, răscumpărarea presupunea moartea unui echivalent perfect al lui Adam, tot a unui om perfect (Romani 5:14). Nici o altă creatură nu putea echilibra balanţa justiţiei. Doar un om perfect, un om care nu era sub sentinţa morţii adamice, putea să ofere o „răscumpărare corespunzătoare“ — o răscumpărare care să-i corespundă perfect lui Adam (1 Timotei 2:6). Nu era nevoie să fie jertfite milioane şi milioane de oameni pentru fiecare descendent al lui Adam. Apostolul Pavel a explicat: „Printr-un singur om [Adam] a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea“ (Romani 5:12). Şi „întrucât moartea este printr-un om“, Dumnezeu a pregătit răscumpărarea omenirii tot „printr-un om“ (1 Corinteni 15:21). În ce fel?

„O răscumpărare corespunzătoare pentru toţi“

11. a) Cum avea răscumpărătorul să „guste moartea pentru orice om“? b) De ce Adam şi Eva nu puteau să beneficieze de pe urma răscumpărării (vezi nota de subsol)?

11 Iehova a luat măsuri ca un om perfect să-şi jertfească viaţa de bunăvoie. Potrivit cu Romani 6:23, „salariul pe care îl plăteşte păcatul este moartea“. Jertfindu-şi viaţa, răscumpărătorul avea „să guste moartea pentru orice om“. Cu alte cuvinte, el avea să plătească „salariul“ pentru păcatul lui Adam (Evrei 2:9; 2 Corinteni 5:21; 1 Petru 2:24). Lucrul acesta urma  să aibă profunde implicaţii juridice. Anulând sentinţa de condamnare la moarte a descendenţilor ascultători ai lui Adam, răscumpărarea avea să anihileze complet puterea distrugătoare a păcatului. *Romani 5:16.

12. Ilustraţi cum pot beneficia mai multe persoane de pe urma plătirii unei datorii.

12 Să ilustrăm: Imaginează-ţi că locuieşti într-un orăşel în care majoritatea oamenilor lucrează într-o fabrică mare. Tu şi vecinii tăi sunteţi bine plătiţi pentru munca pe care o faceţi şi duceţi o viaţă confortabilă. Dar asta până într-o zi când fabrica îşi închide porţile. Din ce cauză? Din cauza directorului fabricii care s-a făcut vinovat de fraudă şi a dus fabrica la faliment. Dintr-o dată, nemaiavând un loc de muncă, tu şi vecinii tăi ajungeţi în situaţia de a nu vă mai putea achita notele de plată. Soţiile, copiii şi creditorii au de suferit din cauza necinstei acelui om. Există vreo soluţie? Da, există. Un binefăcător bogat hotărăşte să intervină. El ştie cât costă compania. De asemenea, lui îi este milă de numeroşii ei angajaţi şi de familiile acestora. De aceea, el ia măsuri pentru a plăti datoria companiei şi pentru a o redeschide. Anularea datoriei făcute de fostul director aduce uşurare numeroşilor angajaţi şi familiilor acestora, precum şi creditorilor lor. În mod asemănător, de pe urma anulării datoriei lui Adam beneficiază nenumărate milioane de oameni.

Cine oferă răscumpărarea?

13, 14. a) Cum a oferit Iehova răscumpărarea pentru omenire? b) Cui îi este plătită răscumpărarea, şi de ce era nevoie de ea?

13 Numai Iehova putea oferi „Mielul . . . care înlătură păcatul lumii“ (Ioan 1:29). Însă Dumnezeu nu a trimis un înger  oarecare pentru a salva omenirea. Dimpotrivă, el l-a trimis pe Acela care putea să dea un răspuns definitiv la acuzaţia adusă de Satan slujitorilor lui Iehova. Într-adevăr, Iehova a făcut sacrificiul suprem trimiţându-l pe Fiul său unic-născut, pe cel care era „desfătarea Lui“ (Proverbele 8:30). De bunăvoie, Fiul lui Dumnezeu „s-a golit“ de corpul său spiritual (Filipeni 2:7). Iehova a transferat printr-un miracol viaţa şi trăsăturile de personalitate ale Fiului său ceresc întâi-născut în uterul unei fecioare evreice, pe nume Maria (Luca 1:27, 35). Ca om, numele lui avea să fie Isus. Dar în sens juridic, el putea să fie numit al doilea Adam, deoarece era corespondentul perfect al lui Adam (1 Corinteni 15:45, 47). Isus se putea oferi astfel ca jertfă pentru răscumpărarea omenirii păcătoase.

14 Cui urma să-i fie plătită răscumpărarea? În Psalmul 49:7 se afirmă în termeni clari că răscumpărarea îi este plătită „lui Dumnezeu“. Dar nu este Iehova cel ce a făcut demersuri în vederea plătirii răscumpărării? Este adevărat, numai că faptul acesta nu reduce răscumpărarea la un schimb mecanic şi lipsit de sens, ca şi cum nişte bani ar fi vărsaţi dintr-un buzunar în altul. Trebuie înţeles că răscumpărarea nu este un schimb material, ci o tranzacţie legală. Oferind preţul de care era nevoie pentru răscumpărare — chiar dacă răscumpărarea l-a costat enorm de mult — Iehova şi-a afirmat ataşamentul ferm la justiţia sa perfectă. — Geneza 22:7, 8, 11–13; Evrei 11:17; Iacov 1:17.

15. De ce era nevoie ca Isus să sufere şi să moară?

15 În primăvara anului 33 e.n., Isus Cristos a acceptat o moarte de jertfă care a făcut posibilă plătirea răscumpărării. El s-a lăsat arestat pe baza unor acuzaţii false, a fost găsit vinovat, după care a fost pironit pe un stâlp de execuţie. Dar era oare cu adevărat nevoie ca Isus să sufere atât de mult? Da, întrucât trebuia rezolvată controversa privitoare la integritatea slujitorilor lui Dumnezeu. De remarcat că Dumnezeu nu a permis ca Irod să-l ucidă pe copilul Isus (Matei 2:13–18). Dar, ca adult,  Isus a înfruntat cele mai înverşunate atacuri din partea lui Satan, pe deplin conştient de controversele implicate. * Rămânând „loial, inocent, neîntinat, separat de păcătoşi“, în ciuda tratamentului crud la care a fost supus, Isus a dovedit într-un mod magistral şi irevocabil că Iehova are cu adevărat slujitori care-i rămân fideli în încercări (Evrei 7:26). Aşadar, nu este de mirare că înainte de a muri Isus a strigat triumfător: „S-a împlinit“! — Ioan 19:30.

Îşi încheie lucrarea de salvare

16, 17. a) Cum şi-a continuat Isus lucrarea de salvare? b) De ce trebuia ca Isus să apară „pentru noi înaintea persoanei lui Dumnezeu“?

16 Isus nu-şi dusese încă până la capăt lucrarea de salvare. În a treia zi după moartea sa, Iehova l-a readus la viaţă (Faptele 3:15; 10:40). Prin acest act memorabil, Iehova nu numai că l-a răsplătit pe Fiul său pentru serviciul lui fidel, dar i-a dat şi posibilitatea să-şi încheie lucrarea salvatoare în calitate de Mare Preot al lui Dumnezeu (Romani 1:4; 1 Corinteni 15:3–8). Apostolul Pavel explică: „Când Cristos a venit ca mare preot . . ., a intrat el — nu, nu cu sânge de ţapi şi de tauri tineri, ci cu propriul său sânge — o dată pentru totdeauna în locul sfânt şi a obţinut pentru noi o eliberare veşnică. Căci Cristos a intrat nu într-un loc sfânt făcut de mâini, care este o copie a realităţii, ci în cerul însuşi, ca să apară acum pentru noi înaintea persoanei lui Dumnezeu.“ — Evrei 9:11, 12, 24.

17 Cristos nu putea lua, în sens literal, sângele său în cer (1 Corinteni 15:50). Mai degrabă, el a luat ceea ce simboliza acel sânge, şi anume, valoarea legală a vieţii sale umane  perfecte pe care şi-o jertfise. Apoi, înaintea persoanei lui Dumnezeu, el a prezentat în mod oficial valoarea acestei vieţi ca răscumpărare în schimbul omenirii păcătoase. A primit Iehova această jertfă? Da, iar lucrul acesta a fost evident la Penticosta din 33 e.n., când spiritul sfânt a fost turnat peste aproximativ 120 de discipoli din Ierusalim (Faptele 2:1–4). Chiar dacă acel eveniment a fost deosebit de impresionant, efectele răscumpărării abia începeau să se facă simţite.

Efectele răscumpărării

18, 19. a) Care sunt cele două grupuri care vor beneficia de împăcarea posibilă numai datorită sângelui lui Cristos? b) Care sunt câteva dintre foloasele prezente şi viitoare de care vor avea parte datorită răscumpărării membrii ‘marii mulţimi’?

18 În scrisoarea sa adresată colosenilor, Pavel spune că Dumnezeu a considerat că este bine să împace cu Sine, prin intermediul lui Cristos, toate celelalte lucruri, făcând pace prin intermediul sângelui pe care Isus l-a vărsat pe stâlpul de tortură. Pavel mai spune că la această împăcare participă două grupuri distincte de persoane, şi anume „lucrurile din ceruri“ şi „lucrurile de pe pământ“ (Coloseni 1:19, 20; Efeseni 1:10). Primul grup este alcătuit din 144 000 de creştini, care au speranţa de a sluji ca preoţi cereşti şi de a domni ca regi peste pământ împreună cu Cristos Isus (Revelaţia 5:9, 10; 7:4; 14:1–3). Prin intermediul lor, efectele răscumpărării vor fi simţite treptat de către omenirea ascultătoare pe parcursul unei perioade de o mie de ani. — 1 Corinteni 15:24–26; Revelaţia 20:6; 21:3, 4.

19 „Lucrurile de pe pământ“ sunt acei oameni care aşteaptă să se bucure de viaţă perfectă în Paradis pe pământ. În Revelaţia 7:9–17 aceştia sunt descrişi ca fiind „o mare mulţime“ care va supravieţui apropiatului ‘mare necaz’. Dar ei nu trebuie să aştepte până atunci pentru a se bucura de foloasele răscumpărării. Ei „şi-au spălat [deja] robele şi le-au albit în sângele Mielului“. Deoarece exercită credinţă în răscumpărare,  ei beneficiază în sens spiritual încă de pe acum de această măsură iubitoare. Ei au fost declaraţi drepţi în calitate de prieteni ai lui Dumnezeu (Iacov 2:23). Datorită jertfei lui Isus, ei se pot ‘apropia cu libertate de exprimare de tronul bunătăţii nemeritate’ (Evrei 4:14–16). Când greşesc, ei primesc cu adevărat iertare (Efeseni 1:7). Chiar dacă sunt imperfecţi, ei au o conştiinţă curăţată (Evrei 9:9; 10:22; 1 Petru 3:21). Împăcarea cu Dumnezeu nu este o realizare de domeniul viitorului, ci o realitate prezentă (2 Corinteni 5:19, 20). Pe parcursul Mileniului, ei vor fi ‘eliberaţi din sclavia descompunerii’ şi vor avea în cele din urmă „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“. — Romani 8:21.

20. Ce simţi atunci când meditezi la răscumpărare?

20 „Mulţumiri să-i fie aduse lui Dumnezeu prin Isus Cristos“ pentru răscumpărare (Romani 7:25). Chiar dacă, în principiu, doctrina răscumpărării e simplă, ea este atât de profundă, încât ne umple de veneraţie (Romani 11:33). Meditarea cu recunoştinţă la ea ne mişcă până în adâncul inimii, apropiindu-ne mai mult ca oricând de Dumnezeul dreptăţii. La fel ca psalmistul, avem toate motivele să-l lăudăm pe Iehova, care „iubeşte dreptatea şi judecata“. — Psalmul 33:5.

^ par. 11 Adam şi Eva nu puteau să beneficieze de pe urma răscumpărării. În Legea mozaică exista următorul principiu cu privire la un ucigaş cu voia: „Să nu primiţi răscumpărare pentru viaţa unui ucigaş vinovat de moarte“ (Numeri 35:31). Evident, Adam şi Eva meritau să moară deoarece desconsideraseră în mod deliberat şi în cunoştinţă de cauză porunca lui Dumnezeu. În felul acesta, ei au renunţat la perspectiva vieţii veşnice.

^ par. 15 Pentru a compensa păcatul lui Adam, Isus trebuia să moară ca om perfect nu când era copil, ci ca adult. Să nu uităm că păcatul lui Adam a fost săvârşit cu voia şi în cunoştinţă de cauză asupra gravităţii faptei şi a consecinţelor acesteia. De aceea, pentru a deveni „ultimul Adam“ şi pentru a înlătura acel păcat, Isus trebuia să aleagă în cunoştinţă de cauză şi ca adult să-şi păstreze integritatea faţă de Iehova (1 Corinteni 15:45, 47). Întreaga viaţă fidelă a lui Isus — care a culminat cu moartea sa de sacrificiu — a slujit drept „act de justificare“. — Romani 5:18, 19.