După ce israeliții au părăsit Egiptul, faraonului i-a părut rău că îi lăsase să plece. El le-a poruncit războinicilor săi: „Pregătiți carele de război! Pornim în urmărirea lor. Nu ar fi trebuit să-i lăsăm să plece”. El și soldații lui au pornit în urmărirea israeliților.

Iehova își conducea poporul folosindu-se ziua de un nor, iar noaptea de un foc. El i-a condus pe israeliți la Marea Roșie și le-a spus să-și așeze tabăra acolo.

Israeliții au văzut că faraonul și armata lui se apropiau. Erau prinși ca într-o capcană: în fața lor era marea, iar în spatele lor, armata egipteană. Atunci au strigat către Moise: „Vom muri! De ce ne-ai scos din Egipt?”. Dar Moise le-a spus: „Nu vă temeți! Așteptați! Veți vedea cum ne salvează Iehova”. Cât de puternică era încrederea lui Moise în Iehova!

Iehova le-a spus israeliților să ridice tabăra. În acea noapte, Iehova a pus norul între egipteni și israeliți. Unde se aflau egiptenii era întuneric, dar unde se aflau israeliții era lumină.

Iehova i-a spus lui Moise să-și întindă mâna spre mare. Apoi, Iehova a făcut să bată toată noaptea un vânt puternic. Marea s-a despărțit în două, iar prin mijlocul ei se putea trece. În timp  ce apele stăteau de-o parte și de alta asemenea unor ziduri, israeliții au putut trece prin mijlocul mării ca pe pământ uscat și au ajuns cu bine pe celălalt mal.

Armata egipteană i-a urmărit prin mijlocul mării pe israeliți, care erau câteva milioane. Apoi Iehova a creat dezordine în armata egiptenilor. Roțile de la carele de război au început să cadă. Atunci soldații au strigat: „Să ieșim de aici! Iehova luptă pentru ei”.

Iehova i-a spus lui Moise: „Întinde-ți mâna spre mare!”. Dintr-odată, zidurile de apă s-au prăbușit peste armata egipteană. Faraonul și toți soldații lui au murit. Niciunul nu a scăpat cu viață.

Mulțimea aflată de cealaltă parte a mării i-a adus laude lui Dumnezeu printr-un cântec: „Să-i cântăm lui Iehova, căci el este măreț. I-a aruncat în mare pe cal și pe călăreț”. În timp ce mulțimea cânta, femeile dansau și cântau la tamburine. Toți erau fericiți. În sfârșit, erau liberi!

„Putem să fim plini de curaj și să spunem: «Iehova este ajutorul meu, nu mă voi teme! Ce poate să-mi facă omul?».” (Evrei 13:6)