Isaac avea 40 de ani când s-a căsătorit. Soția lui se numea Rebeca. El a iubit-o foarte mult. După un timp, ei au avut doi copii, doi băieți gemeni.

Pe cel ce s-a născut primul îl chema Esau, iar pe fratele lui, Iacob. Lui Esau îi plăcea foarte mult să petreacă timp pe câmp și să vâneze animale. În schimb, lui Iacob îi plăcea să stea pe lângă cort.

În acea vreme, fiul întâi născut primea, la moartea tatălui, cea mai mare parte din pământurile și banii familiei. Aceasta era o moștenire. În familia lui Isaac, moștenirea includea promisiunile pe care Iehova i le-a făcut lui Avraam. Pentru Esau, acele promisiuni nu erau importante, dar pentru Iacob erau importante.

Într-o zi, Esau a venit acasă foarte obosit după vânătoare. El a simțit mirosul mâncării pregătite de Iacob și i-a zis: „Mor de foame! Dă-mi și mie din tocana aia roșie!”. Iacob i-a răspuns: „Bine, dar mai întâi promite-mi că îmi dai mie moștenirea ta”. Esau i-a spus: „Nu-mi pasă de moștenirea mea. Poți s-o iei tu. Dă-mi să mănânc!”. Crezi că a fost înțelept ce a făcut Esau? Nu, nu a fost. Esau a renunțat la ceva de mare valoare pentru o farfurie cu mâncare.

 Mai târziu, când Isaac era foarte bătrân, a considerat că era momentul să-i dea binecuvântarea sa fiului mai mare. Dar Rebeca l-a ajutat pe Iacob, fiul mai mic, să primească acea binecuvântare. Când a aflat, Esau s-a înfuriat și a vrut să-l ucidă pe fratele lui geamăn. Isaac și Rebeca au vrut să-l ocrotească pe Iacob, așa că i-au spus: „Du-te la fratele mamei tale, Laban, și rămâi acolo până lui Esau îi va trece supărarea”. Iacob a ascultat de sfatul părinților lui și a fugit ca să-și salveze viața.

„La ce îi folosește unui om să câștige întreaga lume și să-și piardă sufletul [viața]? Ce ar da, de fapt, un om în schimbul sufletului său?” (Marcu 8:36, 37)