Nu foarte departe de Babel se afla un oraș numit Ur. Oamenii din acest oraș se închinau la mulți dumnezei, dar nu lui Iehova. Aici însă locuia un bărbat care se închina lui Iehova. Numele lui era Avraam.

Iehova i-a spus lui Avraam: „Pleacă din casa ta și de lângă rudele tale și mergi într-o țară pe care ți-o voi arăta”. Apoi Dumnezeu i-a promis: „Vei deveni o națiune mare, iar, datorită ție, voi face multe lucruri bune pentru oamenii de pe tot pământul”.

Avraam nu știa unde îl trimitea Iehova, dar avea încredere în el. Prin urmare, Avraam, soția lui, Sara, tatăl lui, Terah, și  nepotul lui, Lot, și-au strâns lucrurile și, dând dovadă de ascultare, au pornit într-o lungă călătorie.

În cele din urmă, Avraam și familia lui au ajuns în țara pe care Iehova voia să le-o arate. Aceasta se numea Canaan. Avraam avea atunci 75 de ani. Aici Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam și i-a făcut această promisiune: „Tot ținutul pe care-l vezi în jurul tău îl voi da copiilor tăi”. Dar Avraam și Sara erau în vârstă și nu aveau copii. Așadar, cum avea Iehova să-și îndeplinească promisiunea?

„Prin credință, Avraam . . . a ascultat și a ieșit ca să meargă spre locul pe care trebuia să-l primească drept moștenire. A ieșit, deși nu știa unde se duce.” (Evrei 11:8)