Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Lecții din Biblie pentru copii

 LECȚIA 93

Isus se întoarce în cer

Isus se întoarce în cer

Isus s-a întâlnit cu discipolii în Galileea și le-a dat o poruncă foarte importantă: „Duceți-vă și faceți discipoli din oamenii tuturor națiunilor. Învățați-i lucrurile pe care vi le-am spus și botezați-i”. Apoi le-a promis: „Eu voi fi întotdeauna cu voi”.

Timp de 40 de zile după învierea sa, Isus li s-a arătat la sute de discipoli în Galileea și în Ierusalim. El i-a învățat lecții importante și a făcut multe miracole. Apoi, s-a întâlnit cu apostolii săi pentru ultima dată, pe Muntele Măslinilor. El le-a spus: „Rămâneți în Ierusalim. Așteptați să primiți ceea ce v-a promis Tatăl”.

Apostolii săi nu au înțeles ce voia să spună și l-au întrebat: „Acum vei deveni Rege al Israelului?”. Isus le-a zis: „Nu a sosit încă timpul stabilit de Iehova ca eu să devin Rege. În curând, veți primi putere prin spiritul sfânt și îmi veți fi martori. Duceți-vă și predicați în Ierusalim, în Iudeea, în Samaria și până în cea mai îndepărtată parte a pământului”.

După aceea, Isus a fost ridicat la cer și a fost acoperit de un nor. Discipolii săi au continuat să privească spre cer, chiar și după ce nu l-au mai văzut.

Au coborât apoi de pe Muntele Măslinilor și au intrat în Ierusalim. Ei se întruneau cu regularitate într-o cameră de la etajul unei case și se rugau. Discipolii așteptau ca Isus să le dea și alte instrucțiuni.

„Această veste bună despre regat va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate națiunile. Și atunci va veni sfârșitul.” (Matei 24:14)