Iehova Dumnezeu este Creatorul nostru. El a făcut totul, atât lucrurile pe care le vedem, cât și lucrurile pe care nu le vedem. Mai întâi, el a creat foarte mulți îngeri. Știi ce sunt îngerii? Îngerii sunt ființe spirituale, create de Iehova, care sunt la fel ca el. Noi nu-i putem vedea, așa cum nu-l putem vedea nici pe Dumnezeu. Primul înger creat de Iehova a devenit ajutorul lui. Acel înger l-a ajutat pe Iehova la crearea stelelor, a planetelor și a tuturor celorlalte lucruri. Una dintre aceste planete este Pământul, frumoasa noastră locuință.

Apoi Iehova a pregătit planeta noastră pentru ca animalele și oamenii să poată trăi pe ea. El a făcut ca lumina soarelui să strălucească asupra pământului. El a făcut munții, oceanele și râurile.

Dar ce s-a întâmplat după aceea? Iehova a zis: „Acum voi face iarbă, plante și copaci”. Prin urmare, pe pământ au început să crească tot felul de fructe, de legume și de flori. După aceea, Iehova a făcut animalele: animale care zboară, care înoată sau care se târăsc. A făcut animale mici, precum iepurii, și animale mari, precum elefanții. Care este animalul tău preferat?

După ce a creat animalele, Iehova i-a spus primului înger: „Să-l facem pe om”. Oamenii aveau să fie diferiți de animale:  puteau să inventeze, să vorbească, să râdă și să se roage. Ei urmau să aibă grijă de pământ și de animale. Știi cine a fost primul om? Vom afla în continuare.

„La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul.” (Geneza 1:1)