Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Cartea mea cu relatări biblice

 RELATAREA 113

Pavel la Roma

Pavel la Roma

PRIVEȘTE lanțurile cu care este legat Pavel și privește-l și pe soldatul roman care-l păzește. Pavel este închis la Roma. El așteaptă ca Cezarul roman să hotărască ce va face cu el. În timp ce se află în detenție, i se permite să fie vizitat.

La trei zile după sosirea sa la Roma, Pavel le trimite vorbă unor conducători iudei să vină să-l vadă. Drept urmare, mulți iudei din Roma vin la el. Pavel le predică despre Isus și despre Regatul lui Dumnezeu. Unii cred și devin creștini, dar alții nu cred.

Pavel le predică totodată și soldaților care au sarcina de a-l păzi. Timp de doi ani cât este ținut aici în detenție, Pavel predică oricui poate. Ca urmare a acestui fapt, chiar și cei din casa Cezarului aud vestea bună despre Regat, iar unii dintre ei devin creștini.

Dar cine este acest vizitator care scrie la masă? Da, este Timotei. Timotei a fost și el în închisoare pentru lucrarea de predicare a Regatului, însă acum este din nou liber. El a venit aici să-l ajute pe Pavel. Știi ce scrie Timotei? Să vedem.

Îți amintești de orașele Filipi și Efes, menționate în relatarea 110? Pavel a contribuit la întemeierea unor congregații creștine în aceste orașe. Acum, în timp ce se află în detenție, Pavel le scrie acelor creștini. Aceste scrisori se găsesc în Biblie și se numesc Epistola către Efeseni și Epistola către Filipeni. Pavel îi spune acum lui Timotei ce să le scrie fraților lor creștini din Filipi.

Filipenii au fost foarte binevoitori față de Pavel. Ei i-au trimis un dar chiar aici la închisoare, astfel că Pavel le mulțumește pentru acesta. Bărbatul care a adus darul este Epafrodit. Însă el s-a îmbolnăvit foarte grav și era gata să moară. Acum el este iarăși bine și se pregătește să se întoarcă acasă. La întoarcerea în Filipi, el va duce cu el această scrisoare din partea lui Pavel și a lui Timotei.

În timp ce se află în detenție, Pavel mai scrie încă două scrisori care sunt consemnate în Biblie. Una este adresată creștinilor din Colose. Știi cum se numește? Epistola către Coloseni. Cealaltă este o scrisoare către un prieten apropiat, pe nume Filimon, care locuiește tot în Colose. Scrisoarea se referă la Onisim, slujitorul lui Filimon.

Onisim fugise de la Filimon și venise la Roma. El a aflat într-un mod oarecare că Pavel se află aici în detenție și a venit să-l viziteze, iar Pavel i-a predicat. Nu după mult timp, și Onisim a devenit creștin. Acum lui Onisim îi pare rău că a fugit. Așadar, știi ce îi scrie Pavel lui Filimon în această scrisoare?

Pavel îl roagă pe Filimon să-l ierte pe Onisim. ‘Ți-l trimit înapoi’, scrie Pavel. ‘Însă acum el nu este doar slujitorul tău. El este și un excelent frate creștin.’ Când Onisim se întoarce în Colose el duce și aceste două scrisori, una adresată colosenilor și cealaltă adresată lui Filimon. Ne putem imagina cât de fericit este Filimon când află că slujitorul său a devenit creștin.

În timp ce le scrie filipenilor și lui Filimon, Pavel are într-adevăr de transmis o veste bună. ‘Vi-l trimit pe Timotei’, le spune el filipenilor. ‘Dar și eu vă voi vizita în curând.’ Iar lui Filimon îi scrie: ‘Pregătește-mi un loc să stau la tine’.

Când Pavel este din nou liber, el îi vizitează pe frații și surorile sale creștine din multe locuri. Însă mai târziu, Pavel ajunge din nou în detenție la Roma. De data aceasta el știe că va fi omorât. De aceea, el îi scrie lui Timotei și-l roagă să vină repede la el. ‘Am fost fidel lui Dumnezeu, scrie Pavel, și Dumnezeu mă va răsplăti.’ La câțiva ani după ce Pavel este omorât, Ierusalimul este distrus din nou, de data aceasta de romani.

Însă în Biblie mai sunt consemnate multe lucruri. Iehova Dumnezeu i-a încredințat apostolului Ioan misiunea de a scrie ultimele cărți ale Bibliei, inclusiv Revelația, sau Revelația. Această carte biblică ne vorbește despre viitor. Să vedem acum ce ne rezervă viitorul.