Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Cartea mea cu relatări biblice

 RELATAREA 40

Moise lovește stânca

Moise lovește stânca

ANII trec unul după altul — zece, douăzeci, treizeci, treizeci și nouă de ani! Israeliții sunt încă în deșert. Dar în toți acești ani, Iehova se îngrijește de poporul său. El îi hrănește cu mană. Îi conduce ziua printr-un stâlp de nor, iar noaptea printr-un stâlp de foc. Și, pe tot parcursul acestor ani, veșmintele lor nu s-au uzat, iar picioarele nu li s-au umflat.

Acum este prima lună a celui de-al patruzecilea an de când au părăsit Egiptul. Israeliții își instalează din nou tabăra la Cades. Acesta este locul unde s-au aflat cu aproximativ patruzeci de ani în urmă, când au fost trimiși cei doisprezece spioni să cerceteze țara Canaan. Miriam, sora lui Moise, moare la Cades. Și, la fel ca odinioară, aici are loc o tulburare.

Poporul nu găsește apă. De aceea, ei se plâng lui Moise: ‘Ar fi fost mai bine dacă muream. De ce ne-ai adus din Egipt în acest loc îngrozitor unde nu crește nimic? Nu există cereale, nici smochine, nici struguri, nici rodii. Nu avem nici măcar apă să bem’.

Când Moise și Aaron se duc la tabernacol să se roage, Iehova îi spune lui Moise: ‘Strânge poporul laolaltă. Apoi, așează-te în fața tuturor și vorbește-i stâncii de acolo. Din ea va ieși apă suficientă, atât pentru oameni, cât și pentru toate animalele lor’.

Atunci Moise strânge poporul și zice: ‘Ascultați, voi cei care nu aveți încredere în Dumnezeu! Oare Aaron și cu mine vom scoate apă pentru voi din această stâncă?’ Apoi Moise lovește stânca de două ori cu toiagul și un mare șuvoi de apă țâșnește din ea. Este apă suficientă ca să bea toți oamenii și toate animalele.

Însă Iehova se mânie pe Moise și pe Aaron. Știi de ce? Deoarece Moise și Aaron au zis că ei aveau să scoată apă din stâncă. Însă, în realitate, Iehova a făcut acest lucru. Fiindcă Moise și Aaron nu au spus adevărul în această privință, Iehova spune că-i va pedepsi. ‘Nu voi veți duce poporul meu în Canaan’, spune el.

În curând israeliții pleacă de la Cades. După câtva timp ei ajung la muntele Hor. Aici, pe vârful muntelui, Aaron moare. El moare la vârsta de 123 de ani. Israeliții sunt foarte întristați, de aceea, poporul îl plânge pe Aaron timp de 30 de zile. Fiul său Eleazar devine următorul mare preot al națiunii Israel.