Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Regatul lui Dumnezeu guvernează!

 CAPITOLUL 13

Predicatorii Regatului îşi apără drepturile în instanţă

Predicatorii Regatului îşi apără drepturile în instanţă

IDEEA PRINCIPALĂ

Aşa cum a prezis Isus, împotrivitorii continuatorilor săi se opun lucrării de predicare prin acţiuni juridice

1, 2. a) Ce au reuşit conducătorii religioşi să facă în ce priveşte lucrarea de predicare, dar cum au reacţionat apostolii? b) De ce nu au respectat apostolii porunca de a nu mai predica?

NU A TRECUT mult timp de la Penticosta din 33 e.n. Congregaţia creştină din Ierusalim se formase doar de câteva săptămâni. Pentru Satan, acesta este timpul potrivit să acţioneze. El vrea să distrugă congregaţia creştină înainte ca aceasta să devină puternică. Fără întârziere, Satan dirijează evenimentele în aşa fel încât conducătorii religioşi interzic lucrarea de predicare a Regatului. Apostolii însă continuă să predice cu îndrăzneală şi mulţi bărbaţi şi femei devin „credincioşi în Domnul” (Fap. 4:18, 33; 5:14).

Apostolii s-au bucurat că „fuseseră socotiţi demni să fie batjocoriţi pentru numele său”

2 Cuprinşi de furie, împotrivitorii atacă din nou congregaţia creştină, de data aceasta aruncându-i pe toţi apostolii în închisoare. Însă, în timpul nopţii, îngerul lui Iehova deschide uşile închisorii şi, la revărsatul zorilor, apostolii sunt din nou liberi şi predică. Sunt arestaţi încă o dată şi duşi înaintea conducătorilor, care îi acuză că au încălcat porunca de a nu mai predica. Atunci, apostolii le răspund cu mult curaj: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni”. Conducătorii sunt atât de furioşi, încât vor „să-i ucidă” pe apostoli. Dar, în acel moment crucial, Gamaliel, un învăţător al Legii foarte respectat, ia cuvântul şi îi avertizează pe conducători: „Luaţi seama . . . Nu vă legaţi de oamenii aceştia, ci lăsaţi-i în pace”. În mod surprinzător, conducătorii îi urmează sfatul şi îi lasă pe apostoli să plece. Ce fac aceşti bărbaţi fideli? Ei continuă fără teamă „să predea şi să anunţe vestea bună despre Cristos, Isus” (Fap. 5:17-21, 27-42; Prov. 21:1, 30).

3, 4. a) Ce metodă eficientă foloseşte Satan pentru a ataca poporul lui Dumnezeu? b) Ce vom analiza în acest capitol şi în următoarele două?

3 Acel proces din 33 e.n. a fost primul caz în care autorităţile s-au împotrivit congregaţiei creştine, dar nicidecum ultimul (Fap. 4:5-8; 16:20; 17:6, 7). Şi în zilele noastre, Satan îi determină pe duşmanii închinării adevărate să instige autorităţile să interzică lucrarea noastră de predicare. Împotrivitorii au adus diverse acuzaţii poporului lui Dumnezeu. Una dintre ele a fost că tulburăm ordinea publică. O altă acuzaţie a fost aceea de sediţiune, iar alta, că suntem comercianţi, sau  vânzători ambulanţi. La timpul potrivit, fraţii noştri s-au prezentat în faţa instanţei pentru a dovedi că aceste acuzaţii erau nefondate. Ce rezultate s-au obţinut? Cum te influenţează şi pe tine hotărârile judecătoreşti pronunţate cu decenii în urmă? În continuare vom analiza câteva procese pentru a înţelege cum au contribuit ele la „apărarea şi stabilirea legală a veştii bune” (Filip. 1:7).

4 În acest capitol ne vom concentra la modalităţile prin care ne-am apărat dreptul de a avea libertatea de a predica. Următoarele două capitole vor trece în revistă câteva dintre bătăliile juridice pe care le-am purtat pentru a ne păstra separaţi de lume şi pentru a respecta normele Regatului.

Persoane care tulbură ordinea publică sau susţinători loiali ai Regatului lui Dumnezeu?

5. De ce au fost arestaţi sute de vestitori ai Regatului spre sfârşitul anilor ’30 ai secolului trecut şi cum s-au gândit cei din fruntea organizaţiei să soluţioneze problema?

5 Spre sfârşitul anilor ’30 ai secolului trecut, în unele oraşe şi state de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, autorităţile au încercat să-i oblige pe Martorii lui Iehova să obţină un fel de permis, sau autorizaţie, pentru a-şi îndeplini serviciul creştin. Dar fraţii şi surorile noastre nu au făcut demersuri pentru obţinerea acestor autorizaţii. O autorizaţie poate fi revocată, iar ei credeau că niciun guvern nu are autoritatea de a se opune poruncii lui Isus date creştinilor de a predica mesajul despre Regat (Mar. 13:10). Prin urmare, sute de vestitori ai Regatului au fost arestaţi. Însă fraţii din fruntea organizaţiei au analizat posibilitatea de a merge în instanţă. Ei sperau să demonstreze că statul le impusese Martorilor restricţii ilegale în ce priveşte dreptul lor de a-şi practica în mod liber religia. În 1938 a avut loc un eveniment care a dus la crearea unui precedent judiciar. Ce s-a întâmplat?

6, 7. Ce s-a întâmplat cu familia Cantwell?

6 În dimineaţa zilei de marţi, 26 aprilie 1938, Newton Cantwell, care avea 60 de ani, soţia sa, Esther, şi fiii lor, Henry, Russell şi Jesse, toţi cinci pionieri speciali, au hotărât să meargă în predicare o zi întreagă în oraşul New Haven (Connecticut). Însă erau pregătiţi să nu se întoarcă acasă în acea zi. De ce? Ei fuseseră arestaţi deja de mai multe ori, aşa că se gândeau că puteau fi arestaţi din nou. Dar această posibilitate nu le-a slăbit dorinţa de a predica mesajul despre Regat. Ei au venit în New Haven cu două maşini: Newton cu maşina familiei, încărcată cu literatură biblică şi fonografe portabile, iar Henry, în vârstă de 22 de ani, cu o maşină cu difuzoare. Şi, într-adevăr, aşa cum se aşteptau, în câteva ore au fost opriţi de poliţie.

7 Mai întâi a fost arestat Russell, care avea 18 ani, iar apoi Newton şi Esther. Jesse, în vârstă de 16 ani, se uita de la distanţă cum părinţii şi fratele lui erau luaţi de poliţie. Henry predica în altă parte a oraşului, aşa că tânărul Jesse a rămas  singur. Totuşi, el şi-a luat fonograful şi a continuat să predice. Doi bărbaţi catolici i-au permis lui Jesse să le pună o înregistrare cu predica fratelui Rutherford, intitulată „Duşmanii”. În timp ce ascultau predica, bărbaţii s-au înfuriat atât de tare, încât au vrut să-l lovească pe Jesse. Acesta şi-a păstrat calmul şi s-a îndepărtat de ei, dar, nu după multă vreme, l-a oprit un poliţist. Prin urmare, şi Jesse a fost arestat. Poliţia nu a pus-o sub acuzaţie pe sora Cantwell, ci doar pe fratele Cantwell şi pe fiii lor. Însă ei au fost eliberaţi pe cauţiune în aceeaşi zi.

8. De ce a fost acuzat Jesse Cantwell de instigare la tulburarea ordinii publice?

8 Câteva luni mai târziu, în septembrie 1938, familia Cantwell s-a prezentat în faţa instanţei de fond din New Haven. Newton, Russell şi Jesse au fost condamnaţi pentru că au cerut donaţii fără autorizaţie şi pentru că au instigat la tulburarea ordinii publice. Cazul a fost judecat de Curtea Supremă a statului Connecticut. Newton şi Russell nu au fost găsiţi vinovaţi de instigare la tulburarea ordinii publice. Jesse însă a fost găsit vinovat. De ce? Cei doi bărbaţi catolici care ascultaseră înregistrarea au declarat în instanţă că predica a fost o insultă la adresa religiei lor şi că i-a înfuriat. Pentru a ataca decizia nefavorabilă a Curţii, fraţii cu răspundere din organizaţie au făcut recurs la Curtea Supremă a Statelor Unite, cea mai înaltă instanţă din ţară.

9, 10. a) Ce hotărâre a pronunţat Curtea Supremă a Statelor Unite în cazul Cantwell? b) Ce foloase avem în urma acelei decizii?

 9 Începând cu 29 martie 1940, preşedintele completului de judecată, Charles Hughes, şi alţi opt judecători ai completului au ascultat argumentele aduse de fratele Hayden Covington, un avocat al Martorilor lui Iehova. * Când procurorul statului Connecticut şi-a expus argumentele încercând să demonstreze că Martorii tulburau ordinea publică, unul dintre judecători a întrebat: „Nu este aşa că mesajul anunţat de Isus Cristos nu a fost bine primit de oamenii din timpul său?”. Procurorul a răspuns: „Ba da. Şi, din câte îmi amintesc, în Biblie se spune şi ce i s-a întâmplat lui Isus pentru că a anunţat acel mesaj”. Ce remarcă revelatoare! Fără să-şi dea seama, procurorul i-a asociat pe Martori cu Isus, iar pe reprezentanţii statului, cu cei care l-au condamnat. În 20 mai 1940, Curtea a decis în unanimitate în favoarea Martorilor.

Hayden Covington (în faţă, centru), Glen How (stânga) şi alţi fraţi care părăseau o sală de judecată după obţinerea unei victorii juridice

10 Decizia Curţii garanta o protecţie mai mare a dreptului Martorilor de a-şi practica liber religia, astfel încât niciun guvern federal sau al unui stat ori vreo autoritate locală să nu îngrădească în baza legii libertatea religioasă. Mai mult, Curtea a precizat că acţiunile lui Jesse nu au reprezentat „o ameninţare la adresa ordinii şi a liniştii publice”. Astfel, prin această decizie, s-a stabilit că Martorii lui Iehova nu tulbură ordinea publică. Ce victorie juridică răsunătoare pentru slujitorii lui Dumnezeu! Ce foloase avem în urma acestei victorii? Un avocat Martor a remarcat: „Dreptul de a ne practica în mod liber religia fără teama unor restricţii nedrepte ne permite în calitate de Martori să le împărtăşim oamenilor din comunitatea în care trăim un mesaj de speranţă”.

Persoane care se fac vinovate de sediţiune sau predicatori ai adevărului?

Ura aprinsă a Québecului faţă de Dumnezeu, Cristos şi libertate este o ruşine pentru toată Canada

11. Ce campanie s-a desfăşurat în Canada şi de ce?

11 Pe parcursul anilor ’40 ai secolului trecut, Martorii lui Iehova din Canada au întâmpinat o opoziţie înverşunată. Prin urmare, în 1946, pentru a face cunoscută publicului larg încălcarea de către stat a dreptului la libertate religioasă, fraţii noştri din Canada au desfăşurat o campanie de 16 zile în care au distribuit pliantul Ura aprinsă a Québecului faţă de Dumnezeu, Cristos şi libertate este o ruşine pentru toată Canada. Acest pliant de patru pagini demasca revoltele instigate de cler, brutalitatea poliţiei şi atacurile violente ale gloatelor împotriva fraţilor noştri din provincia Québec. În pliant se afirma: „Martorii lui Iehova continuă să fie arestaţi fără temei legal. Există aproximativ 800 de cazuri în care Martori ai lui Iehova din zona metropolitană Greater Montreal sunt puşi sub acuzaţie”.

12. a) Cum au reacţionat împotrivitorii la campania cu pliantul? b) Ce acuzaţie li s-a adus fraţilor noştri? (Vezi şi nota marginală.)

12 Maurice Duplessis, prim-ministrul Québecului, în colaborare cu cardinalul romano-catolic Villeneuve, a declarat că va purta un „război nemilos” împotriva Martorilor ca urmare  a publicării acestui pliant. Numărul dosarelor penale a crescut repede de la 800 la 1 600. „Poliţia ne-a arestat de atâtea ori, încât nu am mai ţinut socoteala”, a spus o pionieră. Martorii care erau prinşi distribuind pliantul erau puşi sub acuzaţia de a fi publicat un „pamflet sediţios”. *

13. Cine au fost primii chemaţi în instanţă pentru sediţiune şi ce hotărâre a pronunţat instanţa de fond?

13 În 1947, fratele Aimé Boucher şi fiicele lui, Gisèle, de 18 ani, şi Lucille, de 11 ani, au fost primii chemaţi în instanţă pentru sediţiune. Ei distribuiseră pliantul Ura aprinsă a Québecului în apropiere de ferma lor aflată pe dealurile de la sud de oraşul Québec. Era greu ca cineva să şi-i închipuie drept nelegiuiţi care tulbură liniştea. Fratele Boucher era un bărbat umil, blând, cumsecade, care se ocupa de mica lui fermă şi, din când în când, mergea în oraş cu trăsura. Totuşi, familia lui a fost victima unora dintre abuzurile menţionate în pliant. Judecătorul instanţei de fond, care îi ura pe Martorii lui Iehova, nu a acceptat dovezile aduse în favoarea nevinovăţiei familiei Boucher. În schimb, a fost de partea acuzării, care susţinea că pliantul instiga la ostilitate şi că familia Boucher ar trebui găsită vinovată. Aşadar, punctul de vedere al judecătorului era, în esenţă, acesta: Este o infracţiune să spui adevărul. Aimé şi Gisèle au fost condamnaţi pentru calomnie sediţioasă şi până şi micuţa Lucille a stat două zile în închisoare. Fraţii au formulat recurs la Curtea Supremă a Canadei, cea mai înaltă instanţă a ţării, care a fost de acord să judece cazul.

14. Ce au făcut fraţii din Québec în timpul anilor de persecuţie?

14 Între timp, fraţii noştri curajoşi din Québec au continuat să predice mesajul despre Regat, în ciuda atacurilor neîncetate şi violente ale împotrivitorilor, rezultatele fiind deseori extraordinare. În patru ani de la începerea campaniei cu pliantul în 1946, numărul Martorilor din Québec a crescut de la 300 la 1 000. *

15, 16. a) Ce decizie a pronunţat Curtea Supremă a Canadei în cazul familiei Boucher? b) Cum s-a răsfrânt această victorie asupra fraţilor noştri şi asupra altora?

15 În iunie 1950, completul de nouă judecători al Curţii Supreme a Canadei a judecat cazul lui Aimé Boucher. După şase luni, la 18 decembrie 1950, Curtea a decis în favoarea noastră. Aşa cum a explicat fratele Glen How, un avocat al Martorilor, Curtea a fost de acord cu argumentul apărării potrivit căruia sediţiunea implică instigare la violenţă sau insurgenţă împotriva guvernului. Însă pliantul „nu conţinea astfel de instigări şi, prin urmare, constituia o formă legală de exercitare a libertăţii de exprimare”. Fratele How a adăugat: „Am văzut cu ochii mei cum Iehova ne-a dat victoria”. *

16 Decizia Curţii Supreme a fost o victorie răsunătoare pentru Regatul lui Dumnezeu. Aceasta a lipsit de obiect toate celelalte 122 de cauze aflate pe rol, în care Martori din Québec au fost acuzaţi de calomnie sediţioasă. Mai mult, decizia Curţii a însemnat că cetăţenii Canadei şi ai Commonwealth-ului aveau acum libertatea de a-şi exprima nemulţumirea cu privire la  modul în care autorităţile aplicau legea. Şi mai important, această victorie a pus capăt atacului din partea Bisericii şi a Statului asupra libertăţilor Martorilor lui Iehova. *

Vânzători ambulanţi sau vestitori zeloşi ai Regatului lui Dumnezeu?

17. Cum încearcă unele guverne să controleze activităţile noastre legate de lucrarea de predicare?

17 Asemenea creştinilor din secolul I, slujitorii lui Iehova din prezent nu sunt „vânzători ambulanţi ai cuvântului lui Dumnezeu”. (Citeşte 2 Corinteni 2:17.) Totuşi, unele guverne încearcă să controleze activităţile noastre legate de predicare prin intermediul unor legi care reglementează comerţul. Să vedem două procese prin care s-a stabilit că Martorii lui Iehova nu sunt vânzători ambulanţi, ci predicatori ai Regatului.

18, 19. Cum au încercat autorităţile din Danemarca să impună restricţii lucrării de predicare?

18 Danemarca. La 1 octombrie 1932 a intrat în vigoare o lege prin care vânzarea de materiale tipărite fără autorizaţie era considerată ilegală. Însă fraţii nu au înaintat o cerere pentru obţinerea unei astfel de autorizaţii. În următoarea zi, cinci vestitori au predicat în Roskilde, un oraş situat la peste 30 de kilometri vest de Copenhaga, capitala Danemarcei. La sfârşitul zilei, unul dintre vestitori, August Lehmann, lipsea. Fusese arestat pe motiv că vânduse bunuri fără autorizaţie.

19 La 19 decembrie 1932, August Lehmann a compărut în faţa instanţei. El a mărturisit că le oferise oamenilor literatură biblică, dar a negat că făcuse comerţ. Instanţa de fond i-a dat dreptate şi a menţionat: „Inculpatul . . . îşi poate asigura mijloacele necesare traiului, nu a avut niciun profit financiar şi nici nu a intenţionat să primească vreunul. Mai mult, în urma activităţilor sale, a suferit pierderi financiare”. Pronunţându-se în favoarea Martorilor, instanţa a decis că activitatea lui Lehmann „nu avea caracter comercial”. Duşmanii poporului lui Dumnezeu însă erau hotărâţi să impună restricţii lucrării de predicare (Ps. 94:20). Procurorul a făcut apel la instanţele superioare, ajungând până la Curtea Supremă a ţării. Cum au reacţionat fraţii?

20. Ce decizie a luat Curtea Supremă a Danemarcei şi care a fost reacţia fraţilor?

20 În săptămâna dinaintea judecării cazului de către Curtea Supremă, Martorii de pe tot cuprinsul Danemarcei şi-au intensificat activitatea de predicare. Marţi, 3 octombrie 1933, Curtea Supremă a pronunţat hotărârea. Ea a confirmat sentinţa instanţei inferioare conform căreia August Lehmann nu încălcase legea. Această decizie însemna că Martorii puteau să predice în continuare fără nicio restricţie. Dorind să-şi exprime recunoştinţa faţă de Iehova pentru această victorie juridică, fraţii şi surorile au participat şi mai intens la lucrarea de predicare. După pronunţarea deciziei, fraţii noştri din Danemarca au putut să-şi îndeplinească serviciul fără piedici din partea guvernului.

Martori curajoşi din Danemarca în anii ’30 ai secolului trecut

21, 22. Care a fost decizia pronunţată de Curtea Supremă a Statelor Unite în cazul fratelui Murdock?

 21 Statele Unite. Duminică, 25 februarie 1940, un pionier pe nume Robert Murdock Jr şi alţi şapte Martori au fost arestaţi în timp ce predicau în Jeannette, un oraş de lângă Pittsburgh (Pennsylvania). Ei au fost condamnaţi deoarece oferiseră literatură fără să fi plătit o autorizaţie. Când au făcut recurs la Curtea Supremă a Statelor Unite, aceasta a fost de acord să judece cazul.

22 La 3 mai 1943, Curtea Supremă a decis în favoarea Martorilor. Curtea a respins pretenţia obţinerii unei autorizaţii întrucât acest lucru ar fi însemnat impunerea „unei taxe pentru exercitarea unui drept garantat de Constituţia Federală”. Curtea a invalidat hotărârea autorităţilor municipale pentru că era „o îngrădire a libertăţii presei şi o limitare a dreptului de manifestare a religiei”. Exprimând opinia majorităţii membrilor completului de judecată, judecătorul William Douglas a declarat că activitatea Martorilor lui Iehova „nu presupune doar faptul de a predica; nu presupune doar distribuirea literaturii religioase. Este o îmbinare a celor două”. El a adăugat: „Această formă de activitate religioasă nu este cu nimic mai prejos decât . . . închinarea practicată în biserici şi predicarea de la amvon”.

23. De ce sunt importante pentru noi victoriile juridice obţinute în 1943?

 23 Decizia Curţii Supreme a constituit o victorie juridică semnificativă pentru poporul lui Dumnezeu. Potrivit acesteia, noi eram predicatori creştini, nu comercianţi. În acea zi memorabilă a anului 1943, Martorii lui Iehova au câştigat la Curtea Supremă 12 dintre cele 13 procese ale lor, inclusiv cauza Murdock. Aceste decizii ale Curţii au servit drept precedent judiciar în procese mai recente, în care împotrivitorii noştri ne-au contestat din nou dreptul de a predica mesajul despre Regat în public şi din casă în casă.

„Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni”

24. Ce facem când un guvern interzice lucrarea noastră de predicare?

24 Noi suntem recunoscători când guvernele ne garantează prin lege dreptul de a predica mesajul despre Regat. Însă, când un guvern interzice lucrarea de predicare, noi ne adaptăm metodele ca s-o putem continua. Asemenea apostolilor, „trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni” (Fap. 5:29; Mat. 28:19, 20). În acelaşi timp, apelăm la instanţe judecătoreşti pentru a ridica interdicţia asupra activităţilor noastre. Să vedem două exemple.

25, 26. Ce evenimente i-au determinat pe fraţii din Nicaragua să înainteze o plângere la Curtea Supremă şi care a fost rezultatul?

25 Nicaragua. La 19 noiembrie 1952, Donovan Munsterman, misionar şi serv de filială, s-a prezentat la Oficiul pentru Imigrări din Managua, capitala ţării. I se dăduse ordin să se prezinte în faţa căpitanului Arnoldo García, şeful Oficiului. Acesta i-a spus fratelui Donovan că Martorilor lui Iehova din Nicaragua „li se interzicea să continue să predice despre doctrinele lor şi să-şi promoveze activităţile religioase”. Când a fost întrebat de ce, căpitanul García a explicat că Martorii nu aveau permisiune de la guvern să-şi îndeplinească serviciul  şi erau acuzaţi că sunt comunişti. Acuzatorul era clerul romano-catolic.

Fraţi din Nicaragua în timpul interdicţiei

26 Fratele Munsterman s-a adresat imediat Ministerului Cultelor, precum şi preşedintelui Anastasio Somoza García, însă fără rezultat. De aceea, fraţii şi-au adaptat metodele. Au închis sala Regatului, s-au întâlnit în grupuri mai mici, nu au mai depus mărturie pe stradă, dar au continuat să predice mesajul despre Regat. Totodată, au înaintat la Curtea Supremă a statului Nicaragua o plângere împotriva hotărârii guvernului, cerând ca interdicţia să fie anulată. Ziarele au răspândit ştirea despre emiterea interdicţiei şi despre plângere. Curtea Supremă a fost de acord să judece cazul. Care a fost rezultatul? La 19 iunie 1953, Curtea s-a pronunţat în unanimitate în favoarea Martorilor. Ea a constatat că interdicţia a violat drepturi constituţionale precum libertatea de exprimare, de conştiinţă şi de manifestare a convingerilor. De asemenea, a dispus ca relaţiile dintre Guvernul statului Nicaragua şi Martori să fie restabilite.

27. De ce au fost nicaraguanii surprinşi de decizia Curţii şi cum au privit fraţii această victorie?

27 Nicaraguanii au fost surprinşi că decizia pronunţată de Curtea Supremă a fost în favoarea Martorilor. Până atunci, clerul avusese o influenţă atât de puternică, încât Curtea evitase să intre în conflict cu el. De asemenea, oficialii guvernamentali aveau o autoritate foarte mare, motiv pentru care Curtea s-a opus rareori deciziilor luate de aceştia. Fraţii noştri au fost convinşi că au obţinut victoria întrucât fuseseră ocrotiţi de Regele lor şi continuaseră să predice (Fap. 1:8).

28, 29. Ce schimbare neaşteptată a avut loc în Zair la jumătatea anilor ’80 ai secolului trecut?

28 Zair. La jumătatea anilor ’80 ai secolului trecut erau aproximativ 35 000 de Martori în Zair, actualmente Republica Democratică Congo. Pentru a ţine pasul cu progresul activităţilor teocratice, filiala construia noi clădiri. În decembrie 1985 s-a ţinut un congres internaţional în Kinshasa, capitala ţării, iar cei 32 000 de delegaţi veniţi din multe părţi ale lumii au umplut stadionul oraşului. Dar situaţia a început să se schimbe pentru slujitorii lui Iehova. Ce s-a întâmplat?

29 Fratele Marcel Filteau, un misionar din Québec, care a fost persecutat în timpul regimului Duplessis, slujea în Zair la acea vreme. El a relatat: „La 12 martie 1986, fraţii cu răspundere au primit o scrisoare în care se spunea că Martorii lui Iehova din Zair fuseseră scoşi în afara legii”. Interdicţia a fost semnată de preşedintele ţării, Mobutu Sese Seko.

30. Ce decizie importantă a trebuit să ia Comitetul filialei şi ce a hotărât să facă?

30 În următoarea zi, postul naţional de radio a anunţat: „Nu vom mai auzi niciodată de Martorii lui Iehova în [Zair]”. Imediat a început persecuţia. Au fost distruse săli ale Regatului, iar fraţii au fost jefuiţi, arestaţi, aruncaţi în închisoare şi bătuţi. Chiar şi copii Martori au fost închişi. În 12 octombrie 1988, guvernul a confiscat bunurile organizaţiei, iar Garda Civilă, o unitate militară, a ocupat proprietatea filialei. Fraţii cu  răspundere au înaintat o contestaţie preşedintelui Mobutu, dar nu au primit niciun răspuns. Atunci, Comitetul filialei a trebuit să ia o decizie importantă: să facă apel la Curtea Supremă sau să aştepte. Timothy Holmes, misionar şi coordonator al Comitetului filialei la acea vreme, a spus: „I-am cerut lui Iehova înţelepciune şi îndrumare”. După ce a analizat situaţia sub rugăciune, comitetul a decis că nu era timpul să înceapă o acţiune juridică. În schimb, membrii comitetului s-au concentrat să le ofere fraţilor ajutorul necesar şi să găsească modalităţi de a continua lucrarea de predicare.

„În timpul acelui proces am văzut cum Iehova poate schimba situaţia”

31, 32. Ce decizie extraordinară a pronunţat Curtea Supremă a Zairului şi ce efect a avut aceasta asupra fraţilor noştri?

31 Cu trecerea anilor, opoziţia împotriva Martorilor nu a mai fost atât de aprigă, iar respectul pentru drepturile omului a crescut. Comitetul filialei s-a gândit că era timpul să conteste interdicţia la Curtea Supremă de Justiţie a Zairului. În mod surprinzător, Curtea Supremă a fost de acord să judece cazul. Apoi, la 8 ianuarie 1993, după aproape şapte ani de la emiterea ordinului de interdicţie semnat de preşedinte, Curtea a decis că acţiunea guvernului împotriva Martorilor a fost nelegală. Drept urmare, interdicţia a fost ridicată. Să ne gândim ce a însemnat această decizie! Riscându-şi viaţa, judecătorii anulaseră o hotărâre a preşedintelui ţării. Fratele Holmes a spus: „În timpul acelui proces am văzut cum Iehova poate schimba situaţia” (Dan. 2:21). Victoria obţinută le-a întărit fraţilor credinţa. Ei au simţit că Regele Isus îşi îndrumase poporul, astfel încât acesta să ştie când şi cum să acţioneze.

Martorii din Republica Democratică Congo se bucură că au libertatea de a-i aduce închinare lui Iehova

32 După ce a fost ridicată interdicţia, filialei i s-a permis să aducă misionari, să construiască noi clădiri de filială şi să importe  literatură biblică. * Ce bucurie este pentru slujitorii lui Dumnezeu de pretutindeni să vadă cum îşi ocroteşte el poporul din punct de vedere spiritual! (Is. 52:10)

„Iehova este ajutorul meu”

33. Ce am învăţat din analizarea câtorva bătălii juridice?

33 Cele câteva bătălii juridice analizate în acest capitol dovedesc că Isus şi-a împlinit următoarea promisiune: „Vă voi da o gură şi o înţelepciune căreia toţi împotrivitorii voştri nu vor putea să i se împotrivească, nici să o contrazică”. (Citeşte Luca 21:12-15.) Este evident că Iehova a făcut uneori ca persoane asemenea lui Gamaliel să intervină pentru a-i ocroti poporul sau i-a determinat pe unii judecători şi avocaţi curajoşi să stea de partea dreptăţii. Datorită lui Iehova, armele împotrivitorilor nu au mai avut nicio putere. (Citeşte Isaia 54:17.) Împotrivirea nu poate opri lucrarea lui Dumnezeu.

34. De ce sunt remarcabile victoriile juridice obţinute de noi şi ce dovedesc ele? (Vezi şi chenarul „ Victorii în instanţe superioare care au contribuit la progresul predicării Regatului”.)

34 De ce sunt remarcabile victoriile juridice repurtate de noi? Să ne gândim: Martorii lui Iehova nu sunt persoane proeminente sau influente. Nu votează, nu susţin campanii politice şi nici nu încearcă să-i influenţeze pe politicieni. Mai mult, Martorii care compar în faţa instanţelor superioare sunt consideraţi, de regulă, „oameni fără carte şi de rând” (Fap. 4:13). Prin urmare, dintr-o perspectivă pur umană, instanţele judecătoreşti au puţine motive să pronunţe decizii împotriva puternicilor noştri adversari politici şi religioşi şi să ne vină în ajutor. Cu toate acestea, instanţele s-au pronunţat de multe ori în favoarea noastră. Victoriile juridice obţinute de noi dovedesc că umblăm „sub privirile lui Dumnezeu, alături de Cristos” (2 Cor. 2:17). Aşadar, şi noi putem spune, asemenea apostolului Pavel: „Iehova este ajutorul meu, nu mă voi teme!” (Evr. 13:6).

^ par. 9 Cazul Cantwell contra statului Connecticut a fost primul dintre cele 43 de cazuri judecate de Curtea Supremă a Statelor Unite în care fratele Hayden Covington i-a apărat pe fraţi. El a murit în 1978. Soţia lui, Dorothy, a slujit cu fidelitate până la moartea sa, survenită în 2015, la vârsta de 92 de ani.

^ par. 12 Acuzaţia se baza pe o lege adoptată în 1606. Conform ei, juriul putea declara vinovată o persoană dacă acesta considera că ceea ce spunea persoana respectivă instiga la ostilitate, indiferent dacă afirmaţiile ei erau adevărate sau nu.

^ par. 14 În 1950, în Québec existau 164 de slujitori cu timp integral, inclusiv 63 de absolvenţi ai Şcolii Galaad, care îşi acceptaseră repartiţia, în ciuda opoziţiei crunte ce-i aştepta.

^ par. 15 Fratele Glen How a fost un avocat curajos care, din 1943 până în 2003, i-a reprezentat cu iscusinţă pe Martorii lui Iehova din Canada şi din alte ţări în sute de bătălii juridice.

^ par. 16 Pentru mai multe detalii despre acest caz, vezi articolul „Lupta nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu”, apărut în numărul din 22 aprilie 2000 al revistei Treziţi-vă!, paginile 18-24.

^ par. 32 Garda Civilă a evacuat în cele din urmă proprietatea filialei; însă au fost construite clădiri noi de filială într-un alt loc.