Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Regatul lui Dumnezeu guvernează!

Stânga: O soră din Alabama (SUA) punându-i unei femei să asculte un discurs înregistrat al fratelui Rutherford, sfârşitul anilor ’30 ai secolului trecut; dreapta: Elveţia

 PARTEA I

Adevărul despre Regat – Distribuirea hranei spirituale

Adevărul despre Regat – Distribuirea hranei spirituale

 VEZI cum faţa celui cu care studiezi Biblia se luminează când înţelege semnificaţia versetului pe care tocmai l-aţi citit. Cu uimire în glas, te întreabă: „Vrei să zici că Biblia învaţă că putem trăi veşnic în Paradis, chiar aici, pe pământ?”. Partenerul tău de lucrare îi spune zâmbind: „Asta reiese din ce ai citit în Biblie, nu-i aşa?”. Elevul dă din cap impresionat şi spune: „Nu pot să cred că nimeni nu m-a învăţat acest lucru până acum!”. Îţi aminteşti că a spus ceva asemănător şi în urmă cu câteva săptămâni, când a aflat că numele lui Dumnezeu este Iehova.

Ai avut vreodată o astfel de experienţă? Numeroşi slujitori ai lui Dumnezeu au avut. Puţine lucruri ne conştientizează mai bine de preţiosul dar pe care l-am primit – cunoaşterea adevărului. Gândeşte-te: Cum a ajuns acest dar la tine? În partea I a cărţii vom afla răspunsul la această întrebare. Faptul că poporul lui Dumnezeu a primit în mod treptat lumină spirituală este o dovadă convingătoare că Regatul este real. De un veac, Regele Regatului, Isus Cristos, se îngrijeşte ca slujitorii lui Dumnezeu să fie învăţaţi adevărul.

ÎN ACEASTĂ SECŢIUNE

CAPITOLUL 3

Iehova îşi dezvăluie scopul

A făcut parte la început Regatul din scopul lui Dumnezeu? Cum a făcut Isus lumină cu privire la Regat?

CAPITOLUL 4

Iehova îşi glorifică numele

Ce a realizat Regatul cu privire la numele lui Dumnezeu? Cum poţi contribui la sfinţirea numelui lui Dumnezeu, Iehova?

CAPITOLUL 5

Regele face să crească lumina adevărului despre Regat

Aflaţi mai multe despre Regatul lui Dumnezeu, despre conducătorii şi supuşii acestuia şi despre cerinţa de a fi loiali Regatului.