Să ne imaginăm că suntem în Ierihon, un oraş din ţara Canaanului. Oamenii din Canaan nu cred în Iehova. În acest oraş locuieşte o femeie pe nume Rahav.

În copilărie, Rahav a auzit cum i-a condus Moise pe israeliţi afară din Egipt şi cum a despărţit el apele Mării Roşii. De asemenea, ea a auzit cum i-a ajutat Iehova pe israeliţi să câştige războaiele împotriva duşmanilor lor. Iar acum Rahav află că israeliţii şi-au aşezat tabăra în apropiere de Ierihon!

Rahav i-a ascuns pe spioni deoarece a avut credinţă în Iehova

Într-o seară, doi israeliţi merg la Ierihon ca să spioneze oraşul. Ei ajung la casa lui Rahav. Ea îi invită să rămână acolo. În timpul nopţii, regele Ierihonului află că în oraş sunt nişte spioni şi că s-au dus la casa lui Rahav. De aceea, regele trimite câţiva bărbaţi ca să-i prindă. Rahav îi ascunde pe cei doi spioni pe acoperişul plat al casei sale şi le spune oamenilor trimişi de rege: ‘Spionii au fost aici, dar au plecat deja din oraş. Dacă porniţi acum, îi puteţi ajunge din urmă!’. Ştii de ce îi ascunde Rahav pe spioni? – Rahav are credinţă în Iehova şi ştie că el le va da israeliţilor ţara Canaanului.

Înainte de a pleca din casa lui Rahav, cei doi israeliţi îi promit că ea şi familia sa vor fi în siguranţă când Ierihonul va fi distrus. Vrei să afli ce îi spun ei lui Rahav să facă? – Spionii îi spun: ‘Ia această funie roşie şi leag-o la fereastră, în afara ei. Dacă vei face aşa, toţi cei din casa ta vor rămâne în viaţă’. Rahav face exact aşa cum îi spun spionii israeliţi. Ai vrea să ştii ce s-a întâmplat după aceea? –

Iehova i-a salvat pe Rahav şi familia ei

Câteva zile mai târziu, israeliţii încep să facă înconjurul oraşului în linişte. Ei mărşăluiesc o dată pe zi, timp de şase zile. Însă, în a şaptea zi, mărşăluiesc de şapte ori. Apoi toţi strigă cu putere, iar Iehova face ca zidurile din jurul oraşului să se prăbuşească! Dar casa care se află în zid şi are funie roşie la fereastră nu se prăbuşeşte! O vezi în imagine? – Rahav şi familia ei sunt în siguranţă!

 Ce poţi învăţa de la Rahav? – Rahav a avut credinţă în Iehova pentru că a aflat multe lucruri minunate despre el. Şi tu înveţi multe lucruri frumoase despre Iehova. Ai şi tu credinţă în Iehova, la fel ca Rahav? – Suntem siguri că da!