În 1 Corinteni 6:1–8, apostolul Pavel s-a referit la procesele dintre colaboratorii creştini. El şi-a exprimat dezamăgirea că unii creştini din Corint ‘îndrăzneau să se ducă la judecată înaintea unor oameni nedrepţi’ (versetul 1). Pavel a arătat câteva motive bine întemeiate pentru care creştinii n-ar trebui să apeleze la instanţele judecătoreşti laice, ci, mai degrabă, să-şi rezolve neînţelegerile în cadrul congregaţiei. Să examinăm câteva dintre motivele pentru care a fost dat acest sfat inspirat şi apoi să analizăm unele situaţii în care nu se aplică acest sfat.

Dacă avem o neînţelegere în afaceri cu un colaborator creştin, trebuie mai întâi să încercăm să rezolvăm problema aşa cum doreşte Iehova, nu cum am vrea noi (Proverbele 14:12). După cum a arătat Isus, cel mai bine este să rezolvăm neînţelegerea imediat, înainte ca aceasta să se agraveze (Matei 5:23–26). Din nefericire însă, unii creştini au devenit exagerat de înverşunaţi şi au apelat la tribunalele laice pentru a-şi rezolva neînţelegerile. Pavel a spus: „Faptul că aveţi procese unii cu alţii înseamnă înfrângerea voastră completă“. De ce? În principal, deoarece o astfel de acţiune s-ar putea răsfrânge nefavorabil asupra renumelui congregaţiei şi asupra Dumnezeului căruia ne închinăm. De aceea, să ne gândim cu seriozitate la întrebarea lui Pavel: „De ce nu vă lăsaţi mai degrabă nedreptăţiţi?“ (versetul 7).

De asemenea, Pavel a explicat că Dumnezeu a stabilit la nivel de congregaţie măsuri excelente pentru rezolvarea multor neînţelegeri. Bătrânii sunt bărbaţi creştini, care au dobândit înţelepciune prin cunoaşterea adevărurilor biblice. Pavel a spus că aceştia pot „judeca între fraţi“ când este vorba despre „lucrurile legate de viaţa aceasta“ (versetele 3–5). Iar Isus a arătat că, pentru rezolvarea neînţelegerilor cu privire la păcate grave, cum ar fi calomnia şi frauda, trebuie urmaţi trei paşi. În primul rând, trebuie depuse eforturi pentru a rezolva problema în particular, între cei implicaţi. În al doilea rând, dacă primul demers nu dă  rezultatele dorite, trebuie adus un martor sau doi. În al treilea rând, dacă primele două demersuri nu dau rezultatele dorite, problema trebuie adusă la cunoştinţa congregaţiei, reprezentată de bătrâni (Matei 18:15–17).

Desigur, bătrânii creştini nu sunt neapărat oameni de afaceri sau judecători şi nici nu au rolul de a oferi sfaturi în aceste domenii. Ei nu stabilesc condiţiile necesare pentru rezolvarea neînţelegerilor în afaceri care ar putea să apară între fraţi. Ei caută mai degrabă să ajute părţile implicate să aplice sfaturile Bibliei şi să găsească împreună o modalitate paşnică de rezolvare a problemelor lor. În cazurile complicate, ei se pot consulta cu supraveghetorul de circumscripţie sau cu filiala Martorilor lui Iehova. Cu toate acestea, există şi situaţii în care nu se aplică sfatul lui Pavel. Care sunt câteva dintre acestea?

În unele cazuri, o acţiune în instanţă ar putea fi o simplă formalitate sau o procedură legală prin care se poate urmări un scop paşnic şi neegoist. De exemplu, un proces poate fi singura modalitate prin care se obţine un divorţ, se dobândeşte custodia unui copil, se stabileşte pensia alimentară, se încasează indemnizaţia de asigurare, se face înscrierea pe lista creditorilor într-un proces de faliment sau se validează un testament. Sunt şi cazuri în care un frate poate considera că este necesar să intenteze o acţiune în instanţă pentru a se proteja. *

Dacă aceste acţiuni judiciare nu sunt iniţiate din spirit de ceartă, ele nu intră în contradicţie cu sfatul inspirat al lui Pavel. * Totuşi, creştinul trebuie să aibă în vedere în primul rând sfinţirea numelui lui Iehova, precum şi pacea şi unitatea congregaţiei. Continuatorii lui Cristos se remarcă mai ales prin iubire, iar „iubirea . . . nu îşi caută propriile interese“ (1 Corinteni 13:4, 5; Ioan 13:34, 35).

^ par. 2 În cazuri rare, un creştin ar putea comite un delict grav împotriva altui creştin, cum ar fi un viol, o agresiune, o crimă sau un furt grav. În astfel de cazuri n-ar fi încălcate principiile creştine dacă problema ar fi adusă în atenţia autorităţilor, chiar dacă lucrul acesta ar duce la intentarea unui proces sau la începerea urmăririi penale.

^ par. 3 Pentru informaţii suplimentare, vezi Turnul de veghe din 15 martie 1997, paginile 17–22, şi cel din 15 octombrie 1991, paginile 25–28.