Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

„Păstraţi-vă în iubirea lui Dumnezeu“

 CAPITOLUL 16

Să ne împotrivim Diavolului şi maşinaţiilor lui

Să ne împotrivim Diavolului şi maşinaţiilor lui

„Împotriviţi-vă Diavolului, iar el va fugi.“ (IACOV 4:7)

1, 2. Pentru cine sunt botezurile ocazii de bucurie?

DACĂ îi slujeşti lui Iehova de zeci de ani, ai auzit probabil multe cuvântări de botez cu ocazia congreselor. Însă, chiar dacă ai asistat de multe ori la astfel de evenimente, probabil că şi acum simţi o mare emoţie când cei aşezaţi în primele rânduri se ridică pentru a face o declaraţie publică în vederea botezului. În acele clipe se aude un freamăt de entuziasm, după care toţi cei prezenţi izbucnesc într-un ropot de aplauze. Poate că ochii ţi se umplu de lacrimi când vezi că încă un grup de persoane dragi au luat poziţie de partea lui Iehova. Ce mare bucurie ne cuprinde în acele momente!

2 În timp ce noi asistăm la aceste ocazii doar de câteva ori pe an, îngerii sunt privilegiaţi să vadă astfel de evenimente mult mai des. Îţi imaginezi cât de mare trebuie să fie ‘bucuria în cer’ când îngerii văd că mii de persoane de pe tot pământul se alătură în fiecare săptămână părţii vizibile a organizaţiei lui Iehova? (Luca 15:7, 10) Nu încape nicio îndoială că ei sunt foarte entuziasmaţi când observă această creştere! (Hagai 2:7)

DIAVOLUL „DĂ TÂRCOALE CA UN LEU CARE RĂCNEŞTE“

3. De ce dă târcoale Satan „ca un leu care răcneşte“, şi ce vrea el să facă?

3 Există însă alte creaturi spirituale care privesc aceste botezuri cu multă mânie. Satan şi demonii sunt extrem de furioşi  văzând că mii de persoane întorc spatele actualei lumi corupte. De fapt, Satan a pretins cu aroganţă că niciun om nu-i va sluji lui Iehova din iubire sinceră şi că niciunul nu-i va rămâne fidel în încercări grele. (Citeşte Iov 2:4, 5.) Ori de câte ori cineva hotărăşte să i se dedice lui Iehova, se dovedeşte că Satan n-a avut dreptate. Este ca şi cum Satan ar primi în fiecare săptămână mii de palme peste obraz. De aceea, nu este de mirare că el „dă târcoale ca un leu care răcneşte, căutând să devoreze pe cineva“! (1 Petru 5:8) Acest „leu“ vrea să ne devoreze pe plan spiritual, adică să ne slăbească relaţiile cu Dumnezeu sau chiar să ni le distrugă (Psalmul 7:1, 2; 2 Timotei 3:12).

Ori de câte ori cineva i se dedică lui Iehova şi se botează, se dovedeşte că Satan n-a avut dreptate

4, 5. a) Care sunt cele două moduri semnificative prin care Iehova a limitat puterea lui Satan? b) De ce anume pot fi siguri adevăraţii creştini?

4 Chiar dacă avem de înfruntat un duşman îndârjit, nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de frică. De ce? Deoarece Iehova  a limitat în două moduri semnificative puterea acestui „leu care răcneşte“. Care sunt acestea? Primul mod este dezvăluit de profeţia care a prezis că „o mare mulţime“ de creştini adevăraţi va supravieţui ‘necazului celui mare’, care se apropie (Revelaţia 7:914). Profeţiile lui Dumnezeu nu rămân niciodată neîmplinite. De aceea, până şi Satan ştie că nu va putea să se atingă de poporul lui Dumnezeu ca întreg.

5 Al doilea mod este dezvăluit de un adevăr fundamental exprimat de un slujitor fidel din vechime al lui Dumnezeu. Profetul Azaria i-a spus regelui Asa: „Iehova este cu voi cât timp sunteţi cu el“ (2 Cronici 15:2). (Citeşte 1 Corinteni 10:13.) Numeroase exemple din Biblie demonstrează că în trecut Satan n-a putut devora niciun slujitor al lui Dumnezeu care a rămas aproape de el (Evrei 11:4–40). Şi astăzi, creştinii care rămân aproape de Dumnezeu i se vor putea împotrivi Diavolului, ba chiar îl vor putea învinge. Într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu ne dă următoarea asigurare: „Împotriviţi-vă Diavolului, iar el va fugi de la voi“ (Iacov 4:7).

„AVEM DE LUPTAT . . . ÎMPOTRIVA FORŢELOR SPIRITUALE RELE“

6. Cum luptă Satan împotriva creştinilor ca persoane individuale?

6 Satan nu poate câştiga războiul figurativ împotriva poporului lui Dumnezeu, dar ne poate învinge ca persoane individuale dacă ne pierdem vigilenţa. El ştie că ne poate devora dacă ne slăbeşte relaţiile cu Iehova. Cum încearcă Satan să facă lucrul acesta? Atacându-ne cu putere, individual şi cu viclenie. Să analizăm aceste strategii de bază ale lui Satan.

7. De ce lansează Satan atacuri puternice asupra poporului lui Iehova?

7 Atacuri puternice. Apostolul Ioan a afirmat: „Întreaga lume zace în puterea celui rău“ (1 Ioan 5:19). Aceste cuvinte conţin un avertisment valabil pentru toţi creştinii adevăraţi. Întrucât a devorat deja întreaga lume lipsită de pietate, Satan îşi concentrează acum atenţia asupra celor care au reuşit  până în prezent să-i scape, adică asupra poporului lui Iehova, lansând atacuri tot mai puternice (Mica 4:1; Ioan 15:19; Revelaţia 12:1217). El este foarte mânios, ştiind că nu mai are decât puţin timp. De aceea îşi intensifică presiunile. În prezent avem de înfruntat ultimele lui sforţări sălbatice de a ne distruge relaţiile cu Dumnezeu.

8. Ce a vrut să spună apostolul Pavel când a afirmat că avem „de luptat“ împotriva spiritelor rele?

8 O luptă individuală. Apostolul Pavel şi-a avertizat colaboratorii creştini: „Avem de luptat . . . împotriva forţelor spirituale rele din locurile cereşti“ (Efeseni 6:12). De ce a folosit Pavel verbul „a lupta“? În limba originară, acesta transmite ideea de luptă corp la corp. Astfel, folosind acest cuvânt, Pavel a accentuat ideea că fiecare dintre noi are de luptat cu spiritele rele. Indiferent că în ţara în care trăim credinţa în spiritele rele este răspândită sau nu, să nu uităm niciodată că, în momentul în care ne-am dedicat lui Iehova, am păşit, ca să spunem aşa, pe arena de luptă. Începând de la dedicare, sau poate chiar mai înainte, fiecare creştin are de dus această luptă. Nu este de mirare deci că Pavel a considerat necesar să-i îndemne de trei ori pe creştinii din Efes ‘să rămână neclintiţi’! (Efeseni 6:11, 13, 14)

9. a) De ce Satan şi demonii folosesc diferite ‘maşinaţii’? b) De ce încearcă Satan să ne corupă gândirea, şi cum ne putem împotrivi eforturilor lui? (Vezi chenarul  „Să ne ferim de vicleniile lui Satan!“.) c) Ce vom analiza în continuare?

9 Tactici viclene. Pavel i-a îndemnat pe creştini să rămână neclintiţi în faţa „maşinaţiilor“ lui Satan (Efeseni 6:11). Să remarcăm că Pavel a folosit acest cuvânt la plural. Spiritele rele nu folosesc doar o metodă vicleană, ci mai multe, şi aceasta din motive întemeiate. De-a lungul timpului, unele persoane credincioase au rămas neclintite în faţa unei încercări, dar au cedat în faţa alteia. Aşadar, Diavolul şi demonii urmăresc cu atenţie comportamentul fiecăruia dintre noi pentru a vedea care sunt punctele noastre vulnerabile. Apoi exploatează orice slăbiciune pe care am putea-o avea pe plan  spiritual. Din fericire însă, noi putem identifica multe dintre metodele Diavolului, pentru că ne sunt dezvăluite în Biblie (2 Corinteni 2:11). În capitolele anterioare am analizat câteva dintre tacticile lui Satan, cum ar fi materialismul, tovărăşiile dăunătoare şi imoralitatea sexuală. Acum să analizăm o altă metodă folosită de el: spiritismul.

PRACTICAREA SPIRITISMULUI: UN ACT DE TRĂDARE

10. a) Ce este spiritismul? b) Cum consideră Iehova spiritismul, şi cum îl consideri tu?

10 O persoană care practică spiritismul, sau demonismul, intră în legătură directă cu spiritele rele. Ghicitoria, vrăjitoria, farmecele şi comunicarea cu morţii sunt câteva forme de spiritism. După cum bine ştim, Iehova „detestă“ spiritismul (Deuteronomul 18:10–12; Revelaţia 21:8). Întrucât şi noi trebuie ‘să avem oroare de rău’, este de neconceput să intrăm în legătură cu forţele spirituale rele (Romani 12:9). Ce dezgustător ar fi acest act de trădare a Tatălui nostru ceresc, Iehova!

11. De ce ar fi o mare victorie pentru Satan dacă ar reuşi să-i ademenească pe unii dintre noi să recurgă la spiritism? Ilustrează.

11 Dar, tocmai pentru că implicarea în spiritism constituie un act josnic de trădare a lui Iehova, Satan este hotărât să-i determine pe unii dintre noi să facă acest lucru. De fiecare dată când reuşeşte să ademenească un creştin să recurgă la demonism, Satan câştigă o mare victorie. De ce? Să ne gândim la următoarea ilustrare: Dacă un soldat ar putea fi convins să-şi trădeze armata dezertând şi trecând de partea forţelor duşmane, comandantul acestora ar jubila. El chiar l-ar putea prezenta în mod ostentativ pe trădător ca pe un trofeu, ca să-l insulte pe fostul comandant al acelui soldat. În mod asemănător, dacă un creştin ar recurge la spiritism, el l-ar părăsi pe Iehova de bunăvoie şi în cunoştinţă de cauză şi ar trece sub comanda directă a lui Satan. Imaginează-ţi  cât de satisfăcut ar fi Satan să-l prezinte în mod ostentativ pe dezertor ca pe un trofeu de război! Ar dori vreunul dintre noi să-i dea Diavolului ocazia de a câştiga o asemenea victorie? Categoric, nu! Noi nu suntem trădători!

ÎNTREBĂRI CARE STÂRNESC ÎNDOIELI

12. Ce metodă foloseşte Satan pentru a ne influenţa punctul de vedere referitor la spiritism?

12 Cât timp detestăm spiritismul, Satan nu va reuşi să ne învingă prin intermediul acestuia. De aceea, el a înţeles că trebuie să ne schimbe modul de gândire. Cum? Căutând modalităţi de a-i deruta pe unii creştini, astfel încât să creadă că „binele este rău şi că răul este bine“ (Isaia 5:20). În acest scop, Satan recurge deseori la o metodă cu care a avut succes de-a lungul timpului: el ridică întrebări care stârnesc îndoieli.

13. Cum a folosit Satan metoda de a ridica întrebări care stârnesc îndoieli?

13 Să remarcăm modul în care a folosit Satan această metodă în trecut. În Eden, el a întrebat-o pe Eva: „Este adevărat că Dumnezeu a spus să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?“. Pe vremea lui Iov, în timpul unei întruniri a îngerilor care a avut loc în cer, Satan a ridicat următoarea întrebare: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?“. Iar la începutul serviciului pământesc al lui Isus, Satan i-a lansat o provocare, spunând: „Dacă eşti fiul lui Dumnezeu, spune-le acestor pietre să se facă pâini“. Gândeşte-te! În cazul lui Isus, Satan a îndrăznit să ia în bătaie de joc cuvintele pe care însuşi Iehova le rostise cu aproximativ şase săptămâni mai înainte: „Acesta este Fiul meu, cel iubit, pe care l-am aprobat“! (Geneza 3:1; Iov 1:9; Matei 3:17; 4:3)

14. a) Cum îşi foloseşte Satan tactica de a semăna îndoieli cu privire la pericolul spiritismului? b) Ce vom analiza în continuare?

14 În efortul de a semăna îndoieli cu privire la pericolul spiritismului, Diavolul foloseşte şi în prezent o tactică asemănătoare.  Din nefericire, unii creştini i-au căzut pradă. Ei au început să se întrebe dacă anumite forme de spiritism sunt într-adevăr periculoase (2 Corinteni 11:3). Cum i-am putea ajuta pe aceşti creştini să-şi schimbe modul de gândire? Ce putem face pentru ca tactica lui Satan să nu dea rezultate în cazul nostru? Pentru a răspunde la aceste întrebări, să analizăm două domenii în care Satan, plin de perfidie, a introdus elemente spiritiste: divertismentele şi îngrijirea sănătăţii.

SATAN NE EXPLOATEAZĂ DORINŢELE ŞI NECESITĂŢILE

15. a) Cum privesc spiritismul multe persoane din Occident? b) Cum au fost influenţaţi unii creştini de punctul de vedere al lumii cu privire la spiritism?

15 Ocultismul, vrăjitoria şi alte forme de spiritism sunt privite cu tot mai multă indulgenţă, îndeosebi în Occident. În filme, cărţi, programe TV şi jocuri pe calculator apar din ce în ce mai frecvent practici demonice, care sunt prezentate drept ceva distractiv, inteligent şi inofensiv. Unele filme şi cărţi cu tematică ocultă au devenit atât de populare, încât admiratorii au organizat fan cluburi. Nu încape îndoială că demonii au reuşit să minimalizeze pericolele ocultismului. Au fost influenţaţi creştinii de această tendinţă de a privi spiritismul cu indulgenţă? Modul de gândire al unora a fost afectat. În ce fel? Să luăm cazul unui creştin care, după ce a urmărit un film cu subiect ocult, a spus: „M-am uitat la film, dar n-am practicat spiritismul“. De ce este periculos acest raţionament?

16. De ce este periculos să alegem divertismente care prezintă practici oculte?

16 Deşi există o diferenţă între a practica spiritismul şi a vedea scene spiritiste, cu siguranţă lucrul acesta nu înseamnă că vizionarea unor astfel de scene nu prezintă niciun pericol. De ce se poate spune aceasta? Să ne gândim la următorul lucru: Potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, nici Satan, nici  demonii nu au capacitatea de a ne citi gândurile. * De aceea, aşa cum s-a mai amintit, pentru a afla ce gândim şi pentru a descoperi orice slăbiciune spirituală pe care s-ar putea s-o avem, spiritele rele trebuie să observe cu atenţie acţiunile noastre, inclusiv modul în care alegem să ne destindem. Când un creştin dă de înţeles prin comportamentul său că îi plac filmele sau cărţile în care este vorba despre mediumuri, formule magice, persoane demonizate sau care au alte subiecte asemănătoare, el le transmite un mesaj demonilor. De fapt, el le dezvăluie punctul său vulnerabil! Drept urmare, demonii îşi pot înteţi lupta împotriva acestui creştin, exploatându-i slăbiciunea pe care a scos-o la iveală, până când îl doboară. Unii creştini al căror interes faţă de spiritism a fost stârnit mai întâi prin divertismente cu tematică ocultă au ajuns în cele din urmă chiar să practice spiritismul. (Citeşte Galateni 6:7.)

Să cerem sprijinul lui Iehova când ne confruntăm cu o boală

17. Prin ce acţiune vicleană îi poate exploata Satan pe cei bolnavi?

17 Satan încearcă să exploateze nu numai dorinţa de a ne destinde, ci şi necesitatea de a ne îngriji sănătatea. Cum? Un creştin s-ar putea descuraja când starea de sănătate i se înrăutăţeşte în pofida numeroaselor eforturi de a găsi un tratament potrivit (Marcu 5:25, 26). Satan şi demonii pot profita de această situaţie pentru a-l exploata. Demonii l-ar putea ispiti pe cel copleşit de situaţia lui să recurgă la tratamente sau proceduri care presupun folosirea ‘puterii magice’, sau a spiritismului (Isaia 1:13). Dacă această acţiune vicleană a demonilor reuşeşte, relaţiile pe care le are cel bolnav cu Dumnezeu vor avea de suferit. De ce?

18. Ce proceduri vor respinge creştinii, şi de ce?

18 Iehova i-a avertizat pe israeliţii care apelaseră la „puterea  magică“, spunându-le: „Când vă întindeţi mâinile, îmi ascund ochii de voi. Chiar dacă faceţi multe rugăciuni, nu ascult“ (Isaia 1:15). Desigur, noi dorim întotdeauna să evităm ceea ce ne-ar putea împiedica rugăciunile şi ne-ar putea priva încetul cu încetul de sprijinul lui Iehova, de care avem şi mai multă nevoie când suntem bolnavi! (Psalmul 41:3) Aşadar, dacă există indicii că o anumită procedură de diagnosticare sau un anumit tratament ar putea conţine elemente spiritiste, adevăraţii creştini le vor respinge (Matei 6:13). * În felul acesta, ei se vor bucura în continuare de sprijinul lui Iehova. (Vezi chenarul  „Este într-adevăr vorba despre spiritism?“.)

CÂND ISTORISIRILE DESPRE DEMONI SUNT FOARTE RĂSPÂNDITE

19. a) Ce i-a amăgit Diavolul pe mulţi oameni să creadă despre puterea lui? b) Ce istorisiri trebuie să evite adevăraţii creştini?

19 După cum am văzut, numeroase persoane din Occident minimalizează pericolul pe care îl prezintă puterea lui Satan. În alte părţi ale lumii însă, Diavolul i-a amăgit pe mulţi să creadă că puterea lui este mai mare decât în realitate. Unii oameni trăiesc, mănâncă, muncesc şi dorm cu frica de spiritele rele. Istorisirile despre actele de putere ale  demonilor sunt foarte răspândite. Acestea sunt povestite deseori cu multă plăcere, iar oamenii sunt fascinaţi de ele. Ar trebui să răspândim şi noi astfel de istorisiri? Nu, slujitorii adevăratului Dumnezeu evită să facă lucrul acesta din două motive importante.

20. Cum ar putea cineva, chiar fără să vrea, să susţină propaganda lui Satan?

20 În primul rând, cel care răspândeşte istorisiri despre fapte ale demonilor promovează interesele lui Satan. În ce sens? Deşi Cuvântul lui Dumnezeu confirmă că Satan este în stare să facă lucrări de putere, el ne avertizează, de asemenea, că acesta foloseşte „semne . . . mincinoase“ şi ‘amăgiri’ (2 Tesaloniceni 2:9, 10). Întrucât este maestru al înşelătoriei, Satan ştie cum să influenţeze mintea celor ce sunt înclinaţi spre spiritism şi cum să-i facă să creadă lucruri neadevărate. Poate că aceştia cred cu sinceritate că  au văzut şi au auzit anumite lucruri şi le prezintă altora experienţele lor ca pe o realitate. Cu timpul însă, pe măsură ce sunt povestite şi repovestite, istorisirile lor sunt tot mai exagerate. Dacă ar răspândi asemenea istorisiri, un creştin ar face, de fapt, voia Diavolului, „tatăl minciunii“, susţinând propaganda lui Satan (Ioan 8:44; 2 Timotei 2:16).

21. Care ar trebui să fie subiectul conversaţiilor noastre?

21 În al doilea rând, chiar dacă în trecut un creştin a avut realmente de-a face cu spiritele rele, el se va reţine să povestească de repetate ori aceste lucruri ca să-i distreze pe colaboratorii săi în credinţă. De ce? Noi suntem îndemnaţi ‘să privim ţintă la Reprezentantul Principal al credinţei noastre şi Cel care o duce la perfecţiune, Isus’ (Evrei 12:2). Într-adevăr, trebuie să ne concentrăm atenţia asupra lui Cristos, nu asupra lui Satan. Este demn de remarcat că, atât timp cât a fost pe pământ, Isus n-a încercat să-i distreze pe discipolii săi cu istorisiri despre spiritele rele, deşi ar fi putut spune multe lucruri despre ceea ce putea sau nu să facă Satan. Mai degrabă, Isus s-a concentrat asupra mesajului despre Regat. Întrucât dorim să-i imităm pe Isus şi pe apostoli, vrem ca subiectul conversaţiilor noastre să fie „lucrurile măreţe ale lui Dumnezeu“ (Faptele 2:11; Luca 8:1; Romani 1:11, 12).

22. Cum putem contribui în continuare la ‘bucuria din cer’?

22 Este adevărat că Satan foloseşte diferite maşinaţii, inclusiv spiritismul, pentru a încerca să ne distrugă relaţiile cu Iehova. Totuşi, dacă avem oroare de ce este rău şi ne alipim de ce este bine, nu-i vom da prilej Diavolului să ne slăbească hotărârea de a respinge spiritismul sub toate formele lui. (Citeşte Efeseni 4:27.) Imaginează-ţi ce mare va fi ‘bucuria în cer’ dacă vom ‘rămâne neclintiţi împotriva maşinaţiilor Diavolului’, până când acesta nu va mai exista! (Luca 15:7; Efeseni 6:11)

^ par. 16 Apelativele atribuite lui Satan (Împotrivitor, Calomniator, Amăgitor, Ispititor, Mincinos) nu transmit ideea că el poate să ne cerceteze inima şi mintea. În schimb, Iehova este descris drept „cel care cercetează inimile“, iar Isus drept cel care ‘cercetează rinichii şi inima’ (Proverbele 17:3; Revelaţia 2:23).

^ par. 18 Pentru informaţii suplimentare, vezi articolul „Doriţi să vă faceţi analizele?“, apărut în Turnul de veghe din 15 decembrie 1994, paginile 19–22, precum şi articolul „Potrivit Bibliei: Are importanţă ce tratament medical alegeţi?“, apărut în Treziţi-vă! din 8 ianuarie 2001.