IOAN 17:1-26

  • REZULTATUL ASIMILĂRII CUNOŞTINŢEI DESPRE DUMNEZEU ŞI DESPRE FIUL SĂU

  • UNITATEA DINTRE IEHOVA, ISUS ŞI DISCIPOLI

Îndemnat de iubirea sa profundă faţă de apostoli, Isus i-a pregătit pentru plecarea sa iminentă. Acum el îşi ridică ochii spre cer şi se roagă Tatălui său: „Glorifică-l pe fiul tău, pentru ca fiul tău să te glorifice pe tine, după cum i-ai dat autoritate peste orice carne, ca să le dea viaţă veşnică tuturor celor pe care i i-ai dat!” (Ioan 17:1, 2).

Isus recunoaşte că faptul de a-i aduce glorie lui Dumnezeu este foarte important. Dar cât de încurajatoare este speranţa amintită de Isus – viaţa veşnică! Întrucât a primit „autoritate peste orice carne”, Isus poate da întregii omeniri posibilitatea de a se bucura de foloasele jertfei sale de răscumpărare. Însă doar unii oameni vor fi binecuvântaţi în acest fel. De ce doar unii? Isus va aplica foloasele răscumpărării numai în cazul celor care acţionează în armonie cu ce spune el în continuare: „Aceasta înseamnă viaţa veşnică: să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre cel pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos” (Ioan 17:3).

O persoană trebuie să-i cunoască îndeaproape atât pe Tatăl, cât şi pe Fiul şi să aibă o relaţie strânsă cu ei. Ea trebuie să aibă acelaşi mod de gândire ca al lor. Mai mult, trebuie să se străduiască să imite calităţile lor în relaţiile cu alţii. De asemenea, trebuie să înţeleagă că obţinerea vieţii veşnice este mai puţin importantă decât glorificarea lui Dumnezeu.

Isus reia această idee: „Eu te-am glorificat pe pământ, sfârşind lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac. Şi acum, Tată, glorifică-mă alături de tine cu gloria pe care am avut-o alături de tine înainte de a fi lumea” (Ioan 17:4, 5). Da, Isus cere să-i fie redată gloria cerească prin intermediul învierii.

Totuşi, Isus ştie ce a realizat în serviciul său. El se roagă astfel: „Le-am dezvăluit numele tău oamenilor pe care mi i-ai dat din lume. Ai tăi erau şi tu mi i-ai dat, iar ei au respectat cuvântul tău” (Ioan 17:6). Isus a făcut mai mult decât să rostească numele lui Dumnezeu, Iehova, pe parcursul serviciului său. El i-a ajutat pe apostoli să cunoască ce reprezintă acest nume – calităţile lui Dumnezeu şi modul său de a trata cu oamenii.

Apostolii au ajuns să asimileze cunoştinţă despre Iehova, despre rolul Fiului său şi despre ce a predat acesta. Isus spune cu umilinţă: „Cuvintele pe care mi le-ai dat mie eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au ajuns să ştie că am ieşit ca reprezentant al tău; şi au crezut că tu m-ai trimis” (Ioan 17:8).

Apoi Isus subliniază diferenţa dintre continuatorii săi şi oameni în general: „Eu mă rog pentru ei; nu mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care mi i-ai dat, fiindcă sunt ai tăi . . . Tată sfânt, veghează asupra lor datorită numelui tău pe care mi l-ai dat, pentru ca ei să fie una, aşa cum şi noi suntem una. . . . I-am păzit şi niciunul dintre ei n-a fost distrus, decât fiul distrugerii”. Acesta este Iuda Iscariot, care s-a dus să-l trădeze pe Isus (Ioan 17:9-12).

„Lumea i-a urât”, îşi continuă Isus rugăciunea. „Nu te rog să-i iei din lume, ci să veghezi asupra lor din cauza celui rău. Ei nu fac parte din lume, aşa cum nici eu nu fac parte din lume.” (Ioan 17:14-16) Apostolii şi alţi discipoli sunt în lume, societatea condusă de Satan, dar trebuie să se păstreze separaţi de ea şi de faptele ei rele. Cum pot face aceasta?

Ei trebuie să rămână sfinţi, puşi deoparte pentru a-i sluji lui Dumnezeu, aplicând adevărurile din Scripturile ebraice şi cele pe care Isus  însuşi le-a predat. Isus se roagă Tatălui: „Sfinţeşte-i prin adevăr: cuvântul tău este adevărul” (Ioan 17:17). Unii dintre apostoli vor scrie sub inspiraţie divină cărţi ce vor face parte şi ele din adevărul care poate ajuta o persoană să devină sfântă.

Dar, cu trecerea timpului, şi alţii vor accepta adevărul. Prin urmare, Isus spune: „Nu mă rog numai pentru ei [cei care sunt acolo], ci şi pentru cei care cred în mine prin cuvântul lor”. Cu privire la toţi aceştia, Isus îi cere Tatălui său: „Toţi să fie una, aşa cum tu, Tată, eşti în unitate cu mine şi eu sunt în unitate cu tine, ca şi ei să fie în unitate cu noi” (Ioan 17:20, 21). Isus şi Tatăl său nu sunt literalmente o persoană. Ei sunt una în sensul că sunt în unitate în toate lucrurile. Isus se roagă ca şi continuatorii săi să se bucure de aceeaşi unitate.

Cu puţin timp înainte, Isus le-a spus lui Petru şi celorlalţi că se duce să le pregătească un loc, referindu-se la un loc în cer (Ioan 14:2, 3). El aminteşte din nou în rugăciunea sa această idee: „Tată, vreau să te rog pentru cei pe care mi i-ai dat: vreau ca, unde sunt eu, să fie şi ei cu mine, ca să vadă gloria pe care mi-ai dat-o, fiindcă m-ai iubit înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17:24). Astfel, el confirmă că, în urmă cu mult timp, înainte ca Adam şi Eva să aibă urmaşi, Dumnezeu l-a iubit pe Fiul său unic-născut, care a devenit Isus Cristos.

În încheierea rugăciunii sale, Isus subliniază din nou importanţa numelui Tatălui său şi a iubirii lui Dumnezeu faţă de apostoli şi faţă de alţii care vor accepta adevărul. El spune: „Eu le-am făcut cunoscut numele tău şi-l voi mai face cunoscut, pentru ca iubirea cu care m-ai iubit tu să fie în ei şi eu în unitate cu ei” (Ioan 17:26).