MATEI 25:1-13

  • ISUS FACE ILUSTRAREA DESPRE CELE ZECE FECIOARE

În continuarea răspunsului său la întrebarea apostolilor despre semnul prezenţei sale şi al încheierii sistemului, Isus dă un îndemn înţelept făcând o altă ilustrare. Cei care vor trăi în timpul prezenţei sale vor putea discerne împlinirea acesteia.

Isus îşi începe ilustrarea spunând: „Regatul cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat lămpile şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci erau prevăzătoare” (Matei 25:1, 2).

Isus nu vrea să spună că jumătate dintre discipolii săi care moştenesc Regatul cerurilor sunt nechibzuiţi şi jumătate, prevăzători. El scoate în evidenţă că, în ceea ce priveşte Regatul, fiecare dintre discipolii săi poate alege să fie vigilent sau să se lase distras. Însă Isus este sigur că fiecare slujitor al său poate să rămână fidel şi să primească binecuvântarea Tatălui său.

În ilustrare, toate cele zece fecioare ies să-l întâmpine pe mire şi să se alăture alaiului de nuntă. Când va sosi mirele, fecioarele îi vor lumina calea cu lămpile lor, onorându-l în timp ce el îşi va duce mireasa la casa pregătită pentru ea. Dar cum decurg lucrurile?

Isus menţionează: „Cele nechibzuite şi-au luat lămpile, dar nu şi-au luat ulei, pe când cele prevăzătoare şi-au luat, odată cu lămpile, şi ulei în vasele lor. Pentru că mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit” (Matei 25:3-5). Mirele nu  soseşte atât de repede pe cât este de aşteptat. Se pare că el întârzie mult, iar fecioarele adorm. Poate că apostolii îşi amintesc ceea ce le-a spus Isus despre un om de neam ales care a plecat într-o ţară îndepărtată şi care, ‘în cele din urmă, s-a întors după ce obţinuse puterea regală’ (Luca 19:11-15).

În ilustrarea despre cele zece fecioare, Isus descrie ce se întâmplă când mirele soseşte: „Chiar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi în întâmpinarea lui!»” (Matei 25:6). Sunt cele zece fecioare pregătite şi vigilente?

Isus continuă: „Atunci toate fecioarele acelea s-au ridicat şi şi-au pregătit lămpile. Cele nechibzuite le-au zis celor prevăzătoare: «Daţi-ne din uleiul vostru, pentru că ni se sting lămpile». Cele prevăzătoare au răspuns, zicând: «S-ar putea să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă. Duceţi-vă mai bine la cei ce vând şi cumpăraţi-vă»” (Matei 25:7-9).

Aşadar, cele cinci fecioare nechibzuite nu sunt vigilente şi nici pregătite pentru sosirea mirelui. Ele nu au suficient ulei pentru lămpile lor şi trebuie să-şi cumpere. Isus povesteşte: „În timp ce ele se duceau să cumpere, a sosit mirele, iar fecioarele care erau gata au intrat cu el la ospăţul de nuntă şi uşa a fost închisă. Mai târziu au venit şi celelalte fecioare, zicând: «Domnule, domnule, deschide-ne!» Răspunzând, el a zis: «Vă spun adevărul: Nu vă cunosc!»” (Matei 25:10-12). Ce deznodământ trist pentru fecioarele care nu au fost pregătite şi nu au vegheat!

Apostolii îşi pot da seama că mirele din ilustrare este Isus. El chiar s-a comparat cu câtva timp în urmă cu un mire (Luca 5:34, 35). Dar pe cine reprezintă fecioarele înţelepte? Când a vorbit despre ‘turma mică’, ai cărei membri vor primi Regatul, Isus a spus: „Mijlocul să vă fie încins şi lămpile aprinse” (Luca 12:32, 35). Prin urmare, apostolii pot înţelege că, în ilustrarea despre fecioare, Isus face referire la discipoli fideli asemenea lor. Aşadar, ce mesaj vrea Isus să transmită prin ilustrarea sa?

El nu lasă loc de interpretări. Isus încheie ilustrarea astfel: „Vegheaţi deci, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ora” (Matei 25:13).

Este clar, aşadar, că Isus îi sfătuieşte pe continuatorii săi fideli în legătură cu prezenţa sa spunându-le că trebuie ‘să vegheze’. El va veni, iar ei trebuie să fie pregătiţi şi vigilenţi, asemenea fecioarelor prevăzătoare, ca să nu piardă din vedere preţioasa lor speranţă şi ca să obţină răsplata care le este pusă înainte.