MATEI 19:16-30 MARCU 10:17-31 LUCA 18:18-30

  • UN OM BOGAT ÎNTREABĂ CE TREBUIE SĂ FACĂ PENTRU A AVEA VIAŢĂ VEŞNICĂ

Isus călătoreşte încă prin Pereea către Ierusalim. Un tânăr bogat aleargă spre el şi cade în genunchi înaintea lui. Omul este „un conducător”, probabil preşedinte al unei sinagogi sau membru al Sanhedrinului. „Bunule Învăţător”, întreabă el, „ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Luca 8:41; 18:18; 24:20).

„De ce mă numeşti bun?”, îi răspunde Isus. „Nimeni nu este bun, în afară de unul singur: Dumnezeu.” (Luca 18:19) Probabil că tânărul foloseşte cuvântul „bun” ca titlu formal, cum fac rabinii. Deşi este un învăţător bun, Isus îi dă omului de înţeles că titlul „Bun” îi poate fi atribuit doar lui Dumnezeu.

„Dacă vrei să intri în viaţă, respectă mereu poruncile”, îl sfătuieşte Isus. „Care?”, întreabă tânărul. Isus citează cinci dintre Cele zece porunci – cele referitoare la crimă, adulter, furt, mărturie mincinoasă şi onorarea părinţilor. Apoi adaugă o poruncă şi mai importantă: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 19:17-19).

„Păzesc toate acestea”, spune tânărul. „Ce-mi mai lipseşte?” (Matei 19:20) Poate, el crede că trebuie să mai facă un act de bunătate, de eroism chiar, datorită căruia să merite viaţa veşnică. Dându-şi seama că întrebarea lui este sinceră, Isus ‘simte iubire pentru el’ (Marcu 10:21). Însă ceva îl împiedică pe acest tânăr să obţină viaţa veşnică.

El ţine la avuţiile sale, de aceea Isus îi spune: „Un singur lucru îţi lipseşte: Du-te, vinde ce ai şi dă-le săracilor şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino şi urmează-mă!”. Într-adevăr, bărbatul ar putea să-şi vândă bunurile şi să le împartă săracilor banii, pe care aceştia nu-i mai pot da înapoi, şi să devină discipol al lui Isus. Însă el se ridică şi pleacă mâhnit în timp ce Isus îl priveşte, probabil, cu milă. Ataşamentul acestui om faţă  de ‘multele sale avuţii’ îl împiedică să vadă adevărata comoară (Marcu 10:21, 22). Isus spune: „Cât de greu va fi pentru cei care au bani să intre în regatul lui Dumnezeu!” (Luca 18:24).

Discipolii rămân uimiţi de aceste cuvinte şi de ceea ce zice el în continuare: „De fapt, este mai uşor pentru o cămilă să treacă prin urechea unui ac decât pentru un bogat să intre în regatul lui Dumnezeu”. „Atunci cine poate fi salvat?”, îl întreabă discipolii. Sunt cerinţele pentru salvare atât de greu de îndeplinit, încât nimeni nu poate fi salvat? Uitându-se ţintă la ei, Isus le răspunde: „Ce este imposibil la oameni este posibil la Dumnezeu” (Luca 18:25-27).

Petru arată că ei au făcut o alegere diferită de a tânărului bogat, zicând: „Iată că noi am lăsat totul şi te-am urmat. Ce va fi cu noi?”. Isus le spune care va fi în cele din urmă rezultatul alegerii lor înţelepte: „La crearea din nou, când Fiul omului va sta pe tronul său glorios, voi, care m-aţi urmat, veţi sta şi voi pe douăsprezece tronuri şi le veţi judeca pe cele douăsprezece triburi ale lui Israel” (Matei 19:27, 28).

Cu siguranţă, Isus se referă la viitor, la timpul când pe pământ vor fi ‘create din nou’ condiţiile care au existat în grădina Edenului. Petru şi ceilalţi discipoli vor fi răsplătiţi domnind împreună cu Isus peste pământul transformat în paradis, răsplată ce depăşeşte cu mult orice sacrificiu pe care l-ar putea face ei.

Însă discipolii nu vor fi răsplătiţi doar în viitor. Ei au binecuvântări şi în prezent. Isus spune: „Nu este nimeni care a lăsat casă, soţie, fraţi, părinţi sau copii pentru regatul lui Dumnezeu şi care să nu primească, într-un fel sau altul, mult mai mult în acest timp, iar în sistemul viitor, viaţă veşnică” (Luca 18:29, 30).

Da, oriunde ar merge, discipolii săi au fraţi de credinţă cu care pot avea o relaţie mai apropiată şi mai preţioasă decât cu membrii propriei familii. Din nefericire, se pare că tânărul conducător bogat va pierde această binecuvântare, precum şi răsplata vieţii în Regatul ceresc al lui Dumnezeu.

Isus adaugă: „Dar mulţi care sunt cei dintâi vor fi cei din urmă şi cei din urmă vor fi cei dintâi” (Matei 19:30). La ce se referă el?

Tânărul conducător bogat este printre „cei dintâi”, fiind unul dintre conducătorii evreilor. Întrucât respectă poruncile lui Dumnezeu, el ar putea fi un bun discipol şi s-ar putea aştepta mult de la el. Însă tânărul pune avuţiile înaintea oricărui alt lucru. Spre deosebire de el, evreii de rând consideră că învăţăturile lui Isus sunt adevărul şi că prin ele pot ajunge să aibă viaţă veşnică. Ei au fost „cei din urmă”, ca să zicem aşa, dar acum ajung să fie „cei dintâi”. Aceşti evrei pot spera să stea pe tronuri în cer cu Isus şi să domnească peste pământul transformat în paradis.