LUCA 15:11-32

  • ILUSTRAREA DESPRE FIUL RISIPITOR

Isus a făcut ilustrările despre oaia pierdută şi moneda pierdută când se afla, probabil, încă în Pereea, la est de râul Iordan. Ambele ilustrări transmit ideea că ar trebui să ne bucurăm când un păcătos se căieşte şi se întoarce la Dumnezeu. Fariseii şi scribii l-au criticat pe Isus pentru că se interesează de oamenii de acest fel. Dar au învăţat ei ceva din cele două ilustrări ale sale? Înţeleg ei ce simte Tatăl nostru ceresc faţă de păcătoşii penitenţi? Isus face acum o ilustrare emoţionantă, care scoate în evidenţă aceeaşi lecţie valoroasă.

Ilustrarea face referire la un tată care are doi fii, fiul mai tânăr fiind personajul principal al ilustrării. Fariseii şi scribii, dar şi ceilalţi care ascultă ilustrarea lui Isus ar trebui să înveţe din ceea ce se spune despre fiul mai mic. Însă nu ar trebui să se piardă din vedere ce a spus Isus despre tată şi despre fiul mai mare, întrucât şi din atitudinile celor doi se pot desprinde lecţii. Să ne gândim, aşadar, la fiecare dintre aceste trei personaje pe parcursul ilustrării.

Isus îşi începe ilustrarea astfel: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei i-a zis tatălui său: «Tată, dă-mi partea de avere care-mi revine». Atunci el le-a împărţit bunurile sale” (Luca 15:11, 12). Să remarcăm că fiul mai tânăr nu îşi cere partea de moştenire pentru că tatăl său a murit. Acesta este încă în viaţă. Fiul vrea acum partea care îi revine ca să poată fi independent şi să-şi cheltuiască averea cum doreşte. Ce va face el?

Isus spune: „Mai târziu, nu după multe zile, fiul mai tânăr şi-a adunat toate lucrurile şi a plecat în călătorie într-o ţară îndepărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă depravată” (Luca 15:13). În loc să rămână acasă, unde era în siguranţă alături de tatăl său, care le purta de grijă copiilor săi, acest fiu pleacă în altă ţară. Acolo, el îşi risipeşte toată averea ducând o viaţă imorală. Apoi ajunge într-o situaţie critică, aşa cum reiese din ceea ce povesteşte Isus în continuare.

 „După ce a cheltuit totul, a venit o foamete cumplită în toată ţara aceea şi el a ajuns în nevoie. El chiar s-a dus şi s-a alipit de unul dintre locuitorii ţării aceleia, iar acesta l-a trimis pe câmpurile sale să pască porcii. Ar fi vrut să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea nimic.” (Luca 15:14-16)

Porcii sunt animale necurate conform Legii lui Dumnezeu. Totuşi, acest fiu este nevoit să lucreze ca îngrijitor de porci. Îi este atât de foame, încât doreşte să mănânce mâncarea porcilor pe care îi păzeşte. Ajuns în această situaţie disperată, fiul ‘îşi vine în fire’ şi îşi spune: „Câţi angajaţi ai tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame! Mă voi ridica şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta. Nu mai sunt demn să fiu numit fiul tău. Fă-mă ca pe unul dintre angajaţii tăi»”. Apoi se ridică şi se duce la tatăl său (Luca 15:17-20).

Dar cum va reacţiona tatăl? Se va înfuria el pe fiul său şi îl va certa pentru nesăbuinţa de care a dat dovadă plecând de acasă? Îl va trata cu indiferenţă şi cu răceală? Tu cum ai reacţiona dacă ar fi vorba de fiul sau de fiica ta?

 FIUL PIERDUT A FOST GĂSIT

Isus descrie ce simte şi ce face tatăl: „În timp ce [fiul] era încă departe, tatăl lui l-a zărit şi i s-a făcut milă, a alergat şi s-a aruncat de gâtul lui şi l-a sărutat cu tandreţe” (Luca 15:20). Chiar dacă a auzit că fiul său a dus o viaţă depravată, tatăl îl primeşte cu drag înapoi acasă. Vor înţelege conducătorii religioşi evrei, care pretind că-l cunosc pe Iehova şi că i se închină, ce simte Tatăl nostru ceresc faţă de păcătoşii penitenţi? Vor realiza ei că Isus manifestă îndurare la fel ca Iehova?

Probabil că tatăl îşi dă seama văzând tristeţea de pe chipul fiului său că acesta se căieşte. Iar faptul că ia iniţiativa şi iese în întâmpinarea fiului îl determină pe acesta să-şi mărturisească deschis păcatele. Isus relatează: „Atunci fiul i-a zis: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta. Nu mai sunt demn să fiu numit fiul tău»” (Luca 15:21).

Tatăl le porunceşte sclavilor săi: „Repede! Aduceţi o haină lungă, pe cea mai bună, îmbrăcaţi-l cu ea şi puneţi-i un inel pe mână şi sandale în picioare. Aduceţi taurul tânăr îngrăşat şi înjunghiaţi-l, ca să mâncăm şi să petrecem, pentru că acest fiu al meu era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit”. Şi încep „să petreacă” (Luca 15:22-24).

În acest timp, fiul mai mare este la câmp. Isus spune despre el: „În timp ce venea şi se apropia de casă, a auzit muzică şi dansuri. Atunci l-a chemat la el pe unul dintre slujitori şi l-a întrebat ce însemnau aceste lucruri. Acesta i-a zis: «A venit fratele tău, iar tatăl tău a înjunghiat taurul tânăr îngrăşat, pentru că l-a primit înapoi sănătos». Dar el s-a mâniat şi n-a vrut să intre. Atunci tatăl său a ieşit şi a început să-l implore. Răspunzând, el i-a zis tatălui său: «Iată că de atâţia ani îţi slujesc şi nici măcar o dată nu ţi-am încălcat porunca! Totuşi mie nici măcar o dată nu mi-ai dat un ied, ca să petrec cu prietenii mei. Dar, cum a sosit acest fiu al tău  care ţi-a mâncat bunurile cu prostituatele, ai înjunghiat pentru el taurul tânăr îngrăşat»” (Luca 15:25-30).

Cine a manifestat aceeaşi atitudine ca fiul cel mare? Scribii şi fariseii, deoarece şi-au exprimat dezaprobarea când Isus s-a interesat de oamenii de rând şi de păcătoşi şi le-a arătat îndurare. Criticile lor l-au determinat pe Isus să facă această ilustrare. Oricine îl judecă pe Dumnezeu pentru că este îndurător ar trebui să înveţe din ilustrarea lui Isus.

Ilustrarea se încheie cu cuvintele tatălui adresate fiului celui mare: „Copile, tu ai fost întotdeauna cu mine şi tot ce este al meu este al tău. Dar trebuia să petrecem şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi a venit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit” (Luca 15:31, 32).

Isus nu spune ce face fiul mai mare în cele din urmă. Însă, după moartea şi învierea lui Isus, „o mare mulţime de preoţi au trecut la credinţă” (Faptele 6:7). Este posibil ca unii dintre ei să fi fost de faţă când Isus a spus ilustrarea despre fiul care a fost pierdut. Da, până şi ei au putut să-şi vină în fire, să se căiască şi să se întoarcă la Dumnezeu.

Continuatorii lui Isus trebuie să ia aminte la lecţiile pe care el a vrut să le scoată în evidenţă prin această ilustrare extraordinară. În primul rând, învăţăm că este înţelept să rămânem în poporul lui Dumnezeu, unde suntem în siguranţă în grija Tatălui nostru iubitor, nu să rătăcim căutând plăceri amăgitoare „într-o ţară îndepărtată”.

În al doilea rând, învăţăm că, dacă ne îndepărtăm de Dumnezeu, trebuie să ne întoarcem cu umilinţă la Tatăl nostru pentru a ne bucura din nou de aprobarea sa.

O altă lecţie importantă se desprinde din contrastul dintre dispoziţia tatălui de a-şi primi înapoi fiul şi de a-l ierta şi atitudinea rece şi ostilă a fratelui mai mare. Cu siguranţă, slujitorii lui Dumnezeu vor să fie iertători şi să-i primească pe cei care s-au rătăcit, dar se căiesc sincer şi se întorc ‘acasă, la Tatăl’. Să ne bucurăm că fratele nostru care „era mort . . . a venit la viaţă”. Da, să-l primim cu drag pe cel care „era pierdut şi a fost găsit”!