Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Isus – Calea, adevărul şi viaţa

 CAPITOLUL 57

Isus îi vindecă pe o fetiţă şi pe un bărbat surd

Isus îi vindecă pe o fetiţă şi pe un bărbat surd

MATEI 15:21-31 MARCU 7:24-37

  • ISUS O VINDECĂ PE FIICA UNEI FEMEI FENICIENE

  • EL ÎL VINDECĂ PE UN BĂRBAT SURD ŞI MUT

După ce i-a condamnat pe farisei pentru că respectă tradiţii care servesc propriilor interese, Isus pleacă împreună cu discipolii săi. El se îndreaptă spre Fenicia, mai exact spre regiunea Tirului şi a Sidonului, aflată la mulţi kilometri spre nord-vest.

Isus găseşte o casă unde să stea, dar nu vrea ca oamenii să afle că este aici. Însă nici în acest loc nu trece neobservat. O femeie de origine greacă, născută în această regiune îl găseşte pe Isus şi începe să-l implore: „Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuită rău de un demon” (Matei 15:22; Marcu 7:26).

Atunci, discipolii îl roagă pe Isus: „Trimite-o de aici, pentru că strigă întruna după noi”. El explică de ce nu i-a zis nimic: „N-am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel”. Însă femeia nu renunţă uşor. Se apropie de Isus şi cade la picioarele sale, implorându-l: „Doamne, ajută-mă!” (Matei 15:23-25).

Probabil pentru a-i încerca credinţa, Isus face aluzie la concepţiile negative ale evreilor despre oamenii de altă naţionalitate: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei” (Matei 15:26). Spunând „căţei”, sau căţeluşi, Isus dezvăluie afecţiunea pe care o are faţă de neevrei. Fără îndoială că şi expresia feţei şi tonul blând al vocii sale transmit acest sentiment.

Femeia nu se simte jignită, ci, făcând şi ea referire la prejudecăţile evreilor, spune cu umilinţă: „Da, Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor”. Dându-şi seama de starea bună a inimii ei, Isus spune: „O, femeie, mare îţi este credinţa! Să fie cum doreşti” (Matei 15:27, 28). Şi aşa se întâmplă. Fata ei, care nu este acolo, se însănătoşeşte. Când femeia se întoarce acasă, o găseşte pe fiica ei întinsă pe pat, complet vindecată. „Demonul ieşise.” (Marcu 7:30)

După ce pleacă din regiunea Feniciei, Isus şi discipolii săi traversează ţinutul îndreptându-se spre cursul superior al râului Iordan. Din câte se pare, ei trec Iordanul printr-un loc situat la nord de Marea Galileii şi merg în regiunea Decapole. Ajunşi aici, ei urcă pe un munte, dar mulţimile îi găsesc. Oamenii aduc la Isus ologi, ciungi, orbi şi muţi pe care îi pun la picioarele sale, iar el îi vindecă. Oamenii rămân uimiţi şi îl glorifică pe Dumnezeul lui Israel.

Isus îi acordă o atenţie deosebită unui bărbat surd şi cu un defect de vorbire. Ne putem imagina cum trebuie să se simtă omul în mijlocul unei mulţimi. Observând, poate, că bărbatul nu este în largul lui, Isus îl ia deoparte din mulţime. Când sunt doar ei, Isus îi dă de înţeles ce urmează să facă pentru el. Îşi pune degetele în urechile omului şi, după ce scuipă, îi atinge limba. Apoi, ridicându-şi privirea spre cer, Isus foloseşte o expresie semitică însemnând „Deschide-te!”. Atunci, bărbatul începe să audă şi să vorbească normal. Isus nu vrea ca oamenii să afle despre acest miracol de la alţii, ci doreşte ca ei să creadă în el pe baza a ceea ce văd şi aud ei înşişi (Marcu 7:32-36).

Puterea lui Isus de a face astfel de vindecări produce o impresie deosebită asupra celor care sunt de faţă. Ei sunt „uluiţi peste măsură” şi spun: „Toate le-a făcut bine. El îi face pe surzi să audă şi pe muţi să vorbească” (Marcu 7:37).