Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Întoarce-te la Iehova

 PARTEA 5

Întoarce-te la ‘păstorul şi supraveghetorul sufletelor noastre’

Întoarce-te la ‘păstorul şi supraveghetorul sufletelor noastre’

Te-ai confruntat şi tu cu una sau mai multe dintre dificultăţile analizate în această broşură? Dacă da, nu eşti singurul. Mulţi slujitori fideli ai lui Dumnezeu, atât din timpurile biblice, cât şi din zilele noastre, au întâmpinat dificultăţi similare. Dacă Iehova i-a ajutat pe ei să le depăşească, fără îndoială te va ajuta şi pe tine.

Fii sigur că Iehova va fi aproape de tine când te vei întoarce la el

 FII SIGUR că Iehova va fi aproape de tine când te vei întoarce la el. Te va ajuta să faci faţă îngrijorărilor, să-ţi vindeci sentimentele rănite şi să găseşti pacea minţii şi a inimii care derivă dintr-o conştiinţă curată. Apoi, s-ar putea să te simţi din nou impulsionat să-i slujeşti lui Iehova alături de ceilalţi închinători ai lui. Situaţia ta va fi asemănătoare cu cea a creştinilor din secolul I cărora apostolul Petru le-a scris: „Eraţi ca nişte oi care rătăceau, dar acum v-aţi întors la păstorul şi supraveghetorul sufletelor voastre” (1 Petru 2:25).

Întoarcerea la Iehova este de departe cel mai bun lucru pe care ai putea să-l faci. De ce? Deoarece îi vei bucura inima (Proverbele 27:11). Aşa cum bine ştii, Iehova are sentimente. Drept urmare, acţiunile noastre îl influenţează. Fireşte, Iehova nu ne obligă să-l iubim sau să-i slujim (Deuteronomul 30:19, 20). Un biblist a spus: „Uşa inimii omului nu are mâner pe dinafară. Ea poate fi deschisă doar dinăuntru”. Închinându-ne lui Iehova dintr-o inimă plină de iubire, alegem să deschidem acea uşă. Când procedăm astfel, îi oferim un cadou preţios, integritatea noastră, şi îl bucurăm nespus de mult. Într-adevăr, nimic nu se compară cu fericirea pe care o simţim când îi aducem lui Iehova închinarea ce i se cuvine (Faptele 20:35; Revelaţia 4:11).

Pe lângă toate acestea, când îţi reiei activităţile legate de închinarea creştină, necesităţile spirituale îţi sunt satisfăcute (Matei 5:3). În ce sens? Oameni din întreaga lume se întreabă: „De ce existăm?”, fiind însetaţi după răspunsuri la întrebări privitoare la scopul vieţii. Omul are necesităţi spirituale deoarece Iehova l-a înzestrat cu ele. El ne-a creat în aşa fel încât să avem un sentiment de împlinire dacă îi slujim. Nu există satisfacţie mai mare decât aceea pe care o simţim ştiind că ne închinăm lui Iehova din iubire (Psalmul 63:1-5).

Dorim să ştii că Iehova vrea să te întorci la el. De ce poţi fi sigur de acest lucru? Gândeşte-te: Broşura de faţă este rodul unei pregătiri atente şi al multor rugăciuni. Ţi-a fost oferită, probabil, de un bătrân creştin sau de alt frate. Apoi te-ai simţit îndemnat să o citeşti şi ai reacţionat la mesajul ei. Toate acestea sunt dovada că Iehova nu te-a uitat. Dimpotrivă, te atrage cu delicateţe înapoi la el (Ioan 6:44).

Este mângâietor să ştim că Iehova nu-şi uită niciodată slujitorii care l-au părăsit. O soră pe nume Donna a ajuns să înţeleagă acest lucru. Ea a spus: „Deşi încetul cu încetul mă îndepărtasem de adevăr, reflectam adesea la cuvintele din Psalmul 139:23, 24, unde se spune: «Cercetează-mă, o, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Examinează-mă şi cunoaşte-mi gândurile tulburătoare, vezi dacă este în mine vreo cale ce provoacă durere şi condu-mă pe calea veşniciei!». Simţeam că nu aparţineam lumii – de fapt, niciodată nu mi-am găsit locul în ea – şi eram conştientă că organizaţia lui Iehova era locul în care trebuia să fiu. Am început să înţeleg că nu Iehova mă părăsise pe mine; eu trebuia să găsesc din nou calea spre el. Sunt foarte fericită că am găsit-o!”.

„Am început să înţeleg că nu Iehova mă părăsise pe mine; eu trebuia să găsesc din nou calea spre el”

Ne rugăm cu sinceritate ca şi tu să simţi din nou „bucuria lui Iehova” (Neemia 8:10). Nu vei regreta niciodată că te-ai întors la el!