Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Imitaţi-le credinţa

 CAPITOLUL DOUĂZECI ŞI TREI

El a învăţat de la Stăpânul său ce înseamnă iertarea

El a învăţat de la Stăpânul său ce înseamnă iertarea

1. Care au fost probabil cele mai întunecate clipe din viaţa lui Petru?

PETRU n-avea să uite niciodată clipa în care li s-au întâlnit privirile. A văzut el în ochii lui Isus vreo urmă de dezamăgire sau de reproş? Nu ştim. Relatarea biblică spune doar că „Domnul s-a întors şi l-a privit pe Petru“ (Luca 22:61). Dar acea privire a fost de ajuns. Apostolul a înţeles cât de grav greşise. Şi-a dat seama că făcuse tocmai ceea ce prezisese Isus, tocmai ceea ce el susţinuse cu tărie că n-avea să facă niciodată: îl renegase pe Stăpânul său drag. Erau probabil cele mai întunecate clipe din cea mai întunecată zi a vieţii sale!

2. Ce lecţie a trebuit să înveţe Petru şi cum ne poate ajuta exemplul său?

2 Însă nu era totul pierdut. Fiind un om cu o credinţă puternică, Petru avea încă posibilitatea să-şi îndrepte greşelile şi să înveţe de la Isus una dintre cele mai valoroase lecţii: iertarea. Fiecare dintre noi trebuie să o înveţe. Prin urmare, să vedem cum şi-a însuşit Petru această lecţie grea.

Petru mai avea multe de învăţat

3, 4. a) Ce întrebare i-a pus Petru lui Isus şi ce a crezut, probabil, Petru? b) Cum a arătat Isus că Petru fusese influenţat de atitudinea oamenilor din timpul său?

3 Cu aproximativ şase luni în urmă, când se afla în oraşul său, Capernaum, Petru l-a întrebat pe Isus: „Doamne, de câte ori poate să păcătuiască fratele meu împotriva mea şi eu să-l iert? Până la şapte ori?“. Petru credea, probabil, că dădea dovadă de generozitate. Conducătorii religioşi din vremea sa îi învăţau pe oameni că trebuie să ierte doar de trei ori. Dar Isus i-a răspuns: „Nu până la şapte ori, ci până la şaptezeci şi şapte de ori“ (Mat. 18:21, 22).

4 Voia Isus să spună că Petru trebuia să ţină o evidenţă strictă a greşelilor altora? Nicidecum. Schimbând numărul 7, menţionat de Petru, în 77, Isus a arătat că, dacă îi iubim pe ceilalţi, nu vom stabili o limită arbitrară în ce priveşte iertarea (1 Cor. 13:4, 5). Petru fusese influenţat de atitudinea rece şi neîndurătoare a oamenilor  din timpul său, care acordau iertare în funcţie de numărul de greşeli trecute în „registrul lor contabil“. Însă cei ce doresc să-l imite pe Dumnezeu trebuie să ierte cu generozitate, cu largheţe. (Citeşte 1 Ioan 1:7–9.)

5. Când învăţăm cel mai bine să fim iertători?

5 Petru nu l-a contrazis pe Isus. Dar i-a atins inima lecţia pe care i-a dat-o Isus? Uneori învăţăm cel mai bine să fim iertători când conştientizăm câtă nevoie avem noi înşine de iertare. Să revenim, aşadar, la evenimentele dinaintea morţii lui Isus. În acele ceasuri grele, Petru a avut nevoie de mai multe ori de iertarea Stăpânului său.

Petru a avut mare nevoie de iertare

6. Cum a reacţionat Petru când Isus a dorit să le dea apostolilor o lecţie despre umilinţă, dar cum s-a purtat Isus cu el?

6 Era o noapte cu totul deosebită, ultima noapte din viaţa lui Isus pe pământ. Isus mai avea multe lucruri să-i înveţe pe apostoli, de pildă despre valoarea umilinţei. El le-a dat un exemplu, spălându-le cu umilinţă picioarele, sarcină pe care o îndeplinea de regulă cel mai neînsemnat slujitor. La început, Petru s-a mirat de gestul lui Isus. Apoi l-a refuzat categoric. Iar după aceea a insistat ca Isus să-i spele nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul. Isus nu şi-a pierdut răbdarea, ci i-a explicat cu calm importanţa şi semnificaţia acţiunii sale (Ioan 13:1–17).

7, 8. a) Cum a mai pus Petru la încercare răbdarea lui Isus? b) Cum a continuat Isus să fie bun şi iertător?

7 Nu după mult timp, Petru a pus încă o dată la încercare răbdarea lui Isus. Apostolii au început să se certe cu privire la cine era cel mai mare dintre ei. Fără îndoială, şi Petru a fost implicat în această ceartă, care nu era altceva decât o manifestare ruşinoasă de mândrie. Totuşi, Isus i-a corectat cu blândeţe şi chiar a găsit un motiv pentru care să-i laude: au dat dovadă de loialitate, rămânând alături de Stăpânul lor. Însă el a prezis că toţi urmau să-l părăsească. Atunci Petru a afirmat că avea să rămână lângă Isus orice-ar fi şi că avea să moară împreună cu el dacă acest lucru ar fi fost necesar. Isus a profeţit că, dimpotrivă, Petru avea să-l renege de trei ori chiar în noaptea aceea, înainte să cânte cocoşul de două ori. Petru l-a contrazis pe Isus, ba mai mult, s-a lăudat că avea să-i rămână fidel, chiar dacă toţi ceilalţi apostoli aveau să-l părăsească (Mat. 26:31–35; Mar. 14:27–31; Luca 22:24–28; Ioan 13:36–38).

8 Şi-a pierdut Isus răbdarea cu Petru? Nicidecum. În toate aceste momente dificile, Isus s-a concentrat asupra calităţilor pe care le aveau apostolii săi imperfecţi. Deşi ştia că Petru urma să-l renege,  el a spus: „Am făcut implorări pentru tine ca să nu-ţi slăbească credinţa. Iar tu, când te vei întoarce, întăreşte-i pe fraţii tăi!“ (Luca 22:32). Isus şi-a exprimat astfel încrederea că Petru avea să se restabilească din punct de vedere spiritual şi că avea să continue să-i slujească cu fidelitate lui Dumnezeu. Cât de bun şi de iertător a fost Isus!

9, 10. a) De ce a avut Petru nevoie de corectare în grădina Ghetsimani? b) Ce ne amintesc greşelile lui Petru?

9 Mai târziu, în grădina Ghetsimani, Petru a trebuit să fie corectat, şi nu doar o dată. Isus le-a cerut lui Petru, lui Iacov şi lui Ioan să vegheze în timp ce El se ruga. Cuprins de un mare zbucium sufletesc, Isus avea nevoie de sprijin. Însă Petru şi ceilalţi au aţipit de repetate ori. Cuvintele pe care le-a rostit Isus atunci dovedesc multă empatie şi arată că el îi iertase: „Spiritul este înflăcărat, dar carnea este slabă“ (Mar. 14:32–41).

10 N-a trecut mult timp și în grădină a venit o mulţime de oameni cu torţe, cu săbii şi cu ciomege. Acela nu era momentul pentru acţiuni necugetate, ci se cerea multă înţelepciune şi prudenţă. Cu toate acestea, Petru s-a repezit cu sabia spre capul lui Malcus, un sclav al marelui preot, şi i-a tăiat urechea. Isus l-a corectat cu calm pe Petru, l-a vindecat pe sclav şi a explicat de ce continuatorii săi nu trebuie să recurgă la violenţă (Mat. 26:47–55; Luca 22:47–51; Ioan 18:10, 11). Petru a avut nevoie să fie iertat de Stăpânul său în repetate rânduri. Greşelile sale ne amintesc că toţi păcătuim de multe ori. (Citeşte Iacov 3:2.) Nu este zi în care să nu avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu. Cât despre Petru, el urma să greşească şi mai grav în acea noapte.

Cea mai gravă greşeală a lui Petru

11, 12. a) Cum a dat dovadă Petru, într-o anumită măsură, de curaj după ce Isus a fost arestat? b) A făcut Petru ceea ce se lăudase că va face? Explicaţi.

11 Isus le-a spus celor din mulţime că, dacă îl căutau pe el, atunci pe apostoli să-i lase să plece. În timp ce mulţimea îl lega pe Isus, Petru privea neputincios. Apoi a fugit şi la fel au făcut şi ceilalţi apostoli.

12 Petru şi Ioan s-au oprit, probabil undeva în apropiere de casa fostului mare preot Ana, unde fusese dus Isus pentru interogatoriu. Când Isus a fost luat de acolo, Petru şi Ioan l-au urmat, dar „de departe“ (Mat. 26:58; Ioan 18:12, 13). Petru nu era un laş. Cu siguranţă, i-a trebuit curaj pentru a merge după Isus. Mulţimea era înarmată, iar Petru rănise deja un om. Totuşi, cu această ocazie nu vedem la Petru iubirea loială cu care se lăudase când a spus că era gata să moară alături de Stăpânul său dacă era necesar (Mar. 14:31).

13. Care este singurul mod corect de a-l urma pe Cristos?

 13 Asemenea lui Petru, mulţi oameni de azi îl urmează pe Cristos „de departe“, adică în aşa fel încât nimeni nu-i observă. Dar, după cum a scris chiar Petru mai târziu, singurul mod corect de a-l urma pe Cristos este acela de a sta cât mai aproape de El, imitându-i exemplul în toate, indiferent de consecinţe. (Citeşte 1 Petru 2:21.)

14. Ce a făcut Petru în acele ore ale nopţii în care Isus a fost judecat?

14 Mergând cu multă prudenţă după cei care îl luaseră pe Isus, Petru a ajuns la poarta uneia dintre cele mai impozante case din Ierusalim. Era casa marelui preot Caiafa, un om înstărit şi influent. De obicei, aceste case aveau o curte interioară. Lui Petru nu i s-a dat voie să intre în curte, însă Ioan, care îl cunoştea pe marele preot şi care era deja înăuntru, a convins-o pe portăreasă să-l lase. Se pare că Petru nu a stat cu Ioan şi nici nu a încercat să intre în casă pentru a fi alături de Stăpânul său. A rămas în curte, unde câţiva sclavi şi slujitori se încălzeau la un foc în acele ore friguroase ale nopţii şi priveau cum martorii ce depuneau mărturie falsă împotriva lui Isus intrau şi ieşeau de la procesul care se desfăşura în casă (Mar. 14:54–57; Ioan 18:15, 16, 18).

15, 16. Explicaţi cum s-a împlinit profeţia făcută de Isus privitoare la faptul că Petru îl va renega de trei ori.

15 La lumina focului, servitoarea care i-a dat voie lui Petru să intre în curte l-a văzut mai bine şi l-a recunoscut. „Şi tu erai cu Isus Galileeanul!“, i-a spus ea pe un ton acuzator. Luat prin surprindere, Petru a negat că îl cunoştea pe Isus şi a pretins că nici nu ştia despre ce vorbea servitoarea. Apoi s-a dus la poartă, sperând că va trece neobservat, dar a fost recunoscut de altă servitoare, care a spus acelaşi lucru: „Omul acesta era cu Isus Nazarineanul“. Petru a jurat: „Nu-l cunosc pe omul acesta!“ (Mat. 26:69–72; Mar. 14:66–68). Probabil după ce l-a renegat a doua oară pe Isus, Petru a auzit un cocoş cântând. Însă era prea confuz ca să-şi aducă aminte de profeţia făcută de Isus cu doar câteva ore în urmă.

16 A mai trecut puţin timp, iar Petru încă încerca cu disperare să scape neobservat. Dar nişte oameni ce stăteau în curte s-au apropiat de el. Unul dintre ei era rudă cu Malcus, sclavul pe care Petru îl lovise cu sabia. El i-a zis lui Petru: „Nu te-am văzut eu în grădină cu el?“. Însă Petru voia cu orice chip să-i convingă că se înşelau. Astfel, el a jurat că nu era aşa, probabil invocând un blestem asupra lui. Aceasta a fost a treia oară când Petru l-a renegat pe Isus. Nici n-a terminat bine de vorbit, că s-a şi auzit un cocoş cântând, al doilea pe care Petru îl auzea în acea noapte (Ioan 18:26, 27; Mar. 14:71, 72).

„Domnul s-a întors şi l-a privit pe Petru“

17, 18. a) Cum a reacţionat Petru când şi-a dat seama cât de grav greşise faţă de Stăpânul său? b) Ce a crezut, probabil, Petru?

 17 Isus tocmai ieşise la un balcon ce dădea spre curte. În acel moment, descris la începutul capitolului, Isus l-a privit pe Petru. Apostolul a încremenit! Atunci şi-a dat seama cât de mult greşise faţă de Stăpânul său. A ieşit din curte, zdrobit sub povara grea a unui cuget vinovat, şi a început să rătăcească pe străzile oraşului, învăluite în lumina tot mai slabă a lunii pline, ce lăsa de acum loc zorilor. Ochii i s-au împăienjenit de lacrimi. Nu mai vedea pe unde călca. Copleşit de durere, Petru a început să plângă cu amar (Mar. 14:72; Luca 22:61, 62).

18 În general, când cineva păcătuieşte grav, ar putea ajunge foarte uşor să creadă că nu va mai fi iertat. Probabil aşa a gândit şi Petru. Mai putea fi el iertat?

Mai putea fi Petru iertat?

19. Cum trebuie să se fi simţit Petru după ce păcătuise atât de grav, dar de unde ştim că el nu s-a lăsat pradă disperării?

19 În zorii acelei zile, Petru era sfâşiat de durere, iar evenimentele care au urmat l-au îndurerat şi mai mult. Câte reproşuri trebuie să-şi fi făcut el când Isus a murit mai târziu în acea zi, după lungi ore de chin! Se cutremura numai la gândul că şi el îl îndurerase pe Stăpânul său în ultima zi a vieţii Sale pe pământ. Totuşi, Petru nu s-a lăsat pradă disperării. De unde ştim lucrul acesta? Nu după mult timp, îl găsim din nou împreună cu fraţii săi spirituali (Luca 24:33). Cu siguranţă, toţi apostolii au regretat modul în care se comportaseră în acea noapte tristă şi s-au consolat unii pe alţii.

20. Ce învăţăm din faptul că Petru a stat împreună cu fraţii săi spirituali după moartea lui Isus?

20 S-ar putea spune că, stând împreună cu fraţii săi de credinţă, Petru a luat una dintre cele mai înţelepte decizii. Când un slujitor al lui Dumnezeu cade, nu contează atât de mult cât de mare îi este căderea, ci cât de fermă îi este hotărârea de a se ridica şi de a se îndrepta. (Citeşte Proverbele 24:16.) Întovărăşindu-se cu fraţii săi, chiar dacă era profund îndurerat, Petru a dovedit o credinţă autentică. Când cineva este copleşit de tristeţe sau de remuşcări, ar putea fi tentat să se izoleze, însă izolarea este periculoasă (Prov. 18:1). În astfel de momente, este înţelept să rămână aproape de colaboratorii creştini şi să-şi recapete forţa spirituală (Evr. 10:24, 25).

21. Ce veste a auzit Petru deoarece a fost împreună cu fraţii săi spirituali?

 21 Întrucât a fost împreună cu fraţii săi spirituali, Petru a putut afla vestea uluitoare că trupul lui Isus nu mai era în mormânt. La auzul acestei veşti, Petru şi Ioan au pornit în fugă spre mormântul unde fusese pus corpul lui Isus. Ioan, care era, se pare, mai tânăr, a ajuns primul şi a găsit piatra cu care fusese închis mormântul dată la o parte. Dar a ezitat să intre. Nu şi Petru. Deşi abia mai putea respira de atâta alergat, a intrat înăuntru şi iată că mormântul era gol! (Ioan 20:3–9)

22. Cum a dispărut din inima lui Petru orice urmă de tristeţe şi îndoială?

22 A crezut Petru că Isus fusese înviat? La început, nu, cu toate că unele femei creştine au povestit că li s-au arătat nişte îngeri care le-au anunţat că Isus fusese înviat (Luca 23:55—24:11). Însă, la sfârşitul acelei zile, din inima lui Petru a dispărut orice urmă de tristeţe şi de îndoială. Isus era din nou în viaţă, dar ca fiinţă spirituală puternică! El li s-a arătat tuturor apostolilor. Totuşi, mai întâi Isus i s-a arătat cuiva în particular. Apostolii au spus în acea zi: „Domnul a fost, într-adevăr, sculat din morţi şi i s-a arătat lui Simon!“ (Luca 24:34). Mai târziu, referindu-se la acea zi memorabilă, apostolul Pavel a scris că Isus „i s-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece“ (1 Cor. 15:5). Chifa şi Simon erau alte nume ale lui Petru. Aşadar, Isus i s-a arătat în ziua respectivă lui Petru, după cât se pare, când era singur.

Petru a trebuit să fie iertat de multe ori de Stăpânul său, însă cine nu are nevoie zilnic de iertare?

23. De ce creştinii de azi care comit un păcat trebuie să-şi amintească de ceea ce s-a întâmplat în cazul lui Petru?

23 Biblia nu ne oferă detalii despre întâlnirea emoţionantă dintre Petru şi Isus. Însă ne putem imagina cât de bucuros trebuie să fi fost Petru că Isus era în viaţă şi că avea ocazia să-i spună Stăpânului său drag cât de mult regreta cele întâmplate. Mai presus de orice, Petru dorea să fie iertat. Putem fi siguri că Isus l-a iertat, da, că l-a iertat din toată inima. Creştinii din prezent care au comis un păcat trebuie să-şi amintească de ceea ce s-a întâmplat în cazul lui Petru. Niciodată să nu ne gândim că Dumnezeu nu ne va ierta. Isus oglindeşte perfect personalitatea Tatălui său, care „va ierta cu largheţe“ (Is. 55:7).

Încă o dovadă că Petru a fost iertat

24, 25. a) Descrieţi episodul în care Petru a mers să pescuiască noaptea pe Marea Galileii. b) Ce reacţie a avut Petru la miracolul făcut de Isus în dimineaţa acelei zile?

24 Isus le-a spus apostolilor să se ducă în Galileea, unde aveau să-l întâlnească din nou. Când au ajuns acolo, Petru s-a gândit să meargă la pescuit pe Marea Galileii. Câţiva dintre apostoli l-au însoţit.  Petru se afla iarăşi pe lacul unde petrecuse atâta timp. Ce plăcut era să audă scârţâitul bărcii şi zgomotul valurilor, să ţină în mâini plasele aspre de pescuit! Dar apostolii n-au prins niciun peşte toată noaptea (Mat. 26:32; Ioan 21:1–3).

Petru a sărit în apă şi a înotat până la ţărm

25 La revărsatul zorilor, cineva de pe ţărm i-a îndemnat să-şi arunce plasele în cealaltă parte a bărcii. Au dat ascultare îndemnului şi au prins 153 de peşti! Petru ştia sigur cine era această persoană. De aceea, a sărit în apă şi a înotat până la ţărm. Acolo, Isus îşi aştepta prietenii cu peşte fript pe foc de cărbuni. El şi-a concentrat atenţia asupra lui Petru (Ioan 21:4–14).

26, 27. a) Ce ocazie i-a oferit Isus lui Petru? b) Cum i-a arătat Isus lui Petru că îl iertase în mod deplin?

 26 Isus l-a întrebat pe Petru dacă îl iubea „mai mult decât pe aceştia“, probabil arătând spre peştii pe care îi prinseseră. Se dădea în inima lui Petru o luptă între iubirea pentru meseria de pescar şi iubirea pentru Isus? Dacă înainte Petru îl renegase pe Domnul său de trei ori, Isus îi dădea acum ocazia să-şi declare de trei ori iubirea pentru El în faţa celorlalţi. Petru şi-a exprimat fără întârziere această iubire pentru Isus. Domnul i-a spus apoi cum să o dovedească: să pună serviciul sacru mai presus de orice, hrănind, întărind şi păstorind turma lui Cristos, pe continuatorii Săi fideli (Luca 22:32; Ioan 21:15–17).

27 Astfel, Isus a confirmat că atât el, cât şi Tatăl ceresc încă îl considerau valoros pe Petru. Sub îndrumarea lui Cristos, apostolul avea să joace un rol important în congregaţia creştină. Ce dovadă extraordinară că Isus îl iertase în mod deplin! Cu certitudine, îndurarea ce i s-a arătat i-a mişcat profund inima şi l-a ajutat să înveţe din greşeli.

28. Cum a trăit Petru la înălţimea numelui dat de Isus?

28 În anii care au urmat, Petru a îndeplinit cu fidelitate sarcina ce i-a fost încredinţată. El i-a întărit pe fraţii lui, aşa cum i-a poruncit Isus în noaptea dinaintea morţii Sale. Petru a hrănit şi a păstorit cu bunătate şi cu răbdare turma lui Cristos. Cel numit Simon a trăit la înălţimea numelui dat de Isus — Petru, adică Piatră —, devenind un sprijin pentru congregaţia creştină, un bărbat puternic, statornic şi demn de încredere. Stau mărturie în acest sens cele două scrisori pline de căldură ale sale, care se numără printre cărţile inspirate ale Bibliei. De asemenea, aceste scrisori constituie o dovadă că Petru n-a uitat niciodată lecţia despre iertare pe care o învăţase de la Isus. (Citeşte 1 Petru 3:8, 9; 4:8.)

29. Cum putem imita credinţa lui Petru şi îndurarea Stăpânului său?

29 Fie ca şi noi să învăţăm această lecţie! Îi cerem zilnic iertare lui Dumnezeu pentru multele noastre greşeli? Avem încredere că el ne iartă şi că astfel suntem curăţaţi? Îi iertăm pe semenii noştri? Dacă da, vom imita credinţa lui Petru şi îndurarea Stăpânului său.