1. De ce nu putea familia lui Adam şi a Evei să intre în grădina Edenului şi ce îşi dorea Abel mai mult decât orice?

ABEL se uita la turma sa care păştea liniştită pe un deal. Apoi a privit spre un loc aflat în depărtare, unde a zărit o lumină slabă. Abel ştia că acolo era o sabie învăpăiată, care se rotea încontinuu pentru a bloca intrarea în grădina Edenului. Părinţii lui au locuit cândva în acea grădină, însă acum nici ei, nici copiii lor nu mai puteau intra acolo. Imaginează-ţi cum vântul serii suflă uşor prin părul lui Abel în timp ce acesta îşi îndreaptă privirea spre cer şi se gândeşte la Creatorul său. Avea să dispară vreodată prăpastia dintre oameni şi Dumnezeu? Abel îşi dorea acest lucru mai mult decât orice.

2–4. Cum ne vorbeşte Abel în prezent?

2 Abel ne vorbeşte. Vei spune, probabil, că acest lucru este imposibil. În definitiv, Abel, al doilea fiu al lui Adam, a murit în urmă cu aproape 6 000 de ani. Rămăşiţele sale s-au pierdut, transformându-se de mult în ţărână. Iar Biblia spune despre cei morţi că „nu sunt conştienţi de nimic“ (Ecl. 9:5, 10). Mai mult, în Biblie nu este consemnat niciun cuvânt rostit de Abel. Atunci cum poate el să ne vorbească în prezent?

3 Sub inspiraţie divină, apostolul Pavel a scris despre Abel: „Prin aceasta, el vorbeşte încă, deşi a murit“. (Citeşte Evrei 11:4.) Prin ce anume ne vorbeşte Abel? Prin credinţa sa. Abel a fost primul om care a cultivat această calitate extraordinară. El a manifestat o credinţă atât de puternică, încât exemplul său este viu, un model demn de urmat în zilele noastre. Dacă învăţăm din exemplul său de credinţă şi ne străduim să-l imităm, este ca şi cum l-am auzi pe Abel vorbindu-ne.

4 Dar ce putem învăţa despre Abel şi despre credinţa sa, din moment ce în Biblie se vorbeşte atât de puţin despre el? Să vedem.

Copilăria lui Abel

5. La ce s-a referit Isus când l-a asociat pe Abel cu „întemeierea lumii“? (Vezi şi nota de subsol.)

5 Abel s-a născut în perioada de început a istoriei omenirii. Mai târziu, Isus a numit perioada în care a trăit Abel „întemeierea lumii“.  (Citeşte Luca 11:50, 51.) După cât se pare, lumea despre care a vorbit Isus se referea la oamenii care pot fi răscumpăraţi din păcat. Deşi a fost al patrulea om care a existat, se pare că Abel a fost primul pe care Dumnezeu l-a considerat demn de a fi răscumpărat. * Este clar, aşadar, că Abel nu a crescut în cel mai bun mediu cu putinţă.

6. Ce fel de părinţi a avut Abel?

6 Deşi nu existau de mult timp, oamenii se confruntau deja cu o situaţie foarte tristă. Părinţii lui Abel, Adam şi Eva, erau probabil oameni frumoşi şi plini de energie. Dar ei făcuseră o greşeală foarte gravă şi erau conştienţi de lucrul acesta. Adam şi Eva fuseseră cândva perfecţi, având perspectiva de a trăi veşnic. Însă ei s-au răzvrătit împotriva lui Iehova Dumnezeu şi au fost alungaţi din grădina Edenului, locuinţa lor paradiziacă. Pentru că au pus propriile dorinţe mai presus de orice — chiar mai presus de necesităţile urmaşilor lor —, ei au pierdut perfecţiunea şi viaţa veşnică (Gen. 2:15—3:24).

7, 8. Ce a spus Eva când l-a născut pe Cain şi la ce s-a gândit, probabil, ea când a rostit aceste cuvinte?

7 După ce au fost alungaţi din grădina Edenului, Adam şi Eva au dus o viaţă grea. Totuşi, când s-a născut primul lor copil, ei i-au pus numele Cain, sau „Ceva adus în existenţă“, iar Eva a spus: „Am adus în existenţă un om cu ajutorul lui Iehova“. Cuvintele sale sugerează că ea s-a gândit, probabil, la promisiunea făcută de Iehova în Eden, potrivit căreia o femeie urma să dea naştere unei ‘seminţe’, sau unui  urmaş, care, într-o bună zi, avea să-l distrugă pe cel ce îi indusese în eroare pe Adam şi pe Eva (Gen. 3:15; 4:1). S-a gândit oare Eva că ea era femeia din profeţie şi că fiul ei, Cain, era „sămânţa“ promisă?

8 Dacă da, se înşela amarnic. Mai mult, dacă ea şi Adam i-au transmis lui Cain astfel de idei pe măsură ce creştea, putem fi siguri că acestea i-au alimentat mândria. După un timp, Eva a născut un al doilea fiu. În cazul lui însă, Adam şi Eva n-au mai folosit expresii la fel de pretenţioase, ci i-au pus numele Abel, care poate însemna „suflare“, sau „deşertăciune“ (Gen. 4:2). Arăta alegerea acestui nume că Adam şi Eva aveau aşteptări mai mici de la Abel, ca şi cum ar fi avut mai puţină speranţă în Abel decât în Cain? Nu ştim, dar este posibil.

9. Ce pot învăţa părinţii din prezent de la primii noştri părinţi?

9 Părinţii din prezent pot învăţa multe de la primii părinţi. Ce efect au cuvintele şi acţiunile voastre asupra copiilor? Le alimentează mândria, ambiţia şi înclinaţiile egoiste? Sau îi învaţă să-l iubească pe Iehova Dumnezeu şi să caute prietenia sa? Din nefericire, primii părinţi nu s-au achitat bine de responsabilitatea primită. Totuşi, pentru urmaşii lor exista speranţă.

Ce l-a ajutat pe Abel să cultive credinţă?

10, 11. Ce îndeletniciri au avut Cain şi Abel şi ce calitate a cultivat Abel?

10 Pe măsură ce Cain şi Abel creşteau, probabil că Adam i-a învăţat cum să lucreze pentru a se îngriji de familie. Astfel, Cain a devenit agricultor, iar Abel păstor.

11 Însă Abel a făcut un lucru mult mai important. De-a lungul anilor, el a cultivat credinţă, acea calitate remarcabilă despre care a scris mai târziu apostolul Pavel. Să ne gândim. Pe pământ nu exista niciun om pe care Abel să-l poată privi ca pe un exemplu. Atunci cum a cultivat el credinţă în Iehova Dumnezeu? Să analizăm trei lucruri care l-au ajutat probabil pe Abel să cultive o credinţă puternică.

12, 13. Cum l-a ajutat, probabil, pe Abel faptul de a observa creaţia lui Iehova să cultive o credinţă puternică?

12 Creaţia lui Iehova. Este adevărat că Iehova blestemase pământul, sau solul, făcând ca acesta să producă spini şi mărăcini, care îngreunau munca la câmp. Totuşi, pământul producea din abundenţă hrana de care familia lui Abel avea nevoie pentru a rămâne în viaţă. În plus, Dumnezeu nu blestemase animalele, incluzând aici şi păsările şi peştii; el nu blestemase nici munţii, lacurile, râurile sau mările şi nici cerul, norii, soarele, luna sau stelele. Oriunde privea, Abel vedea dovezi ale iubirii, înţelepciunii şi bunătăţii nemărginite ale lui Iehova Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor. (Citeşte Romani 1:20.) Fără îndoială că, meditând cu apreciere la toate acestea, Abel şi-a întărit credinţa în Iehova.

Creaţia i-a oferit lui Abel motive întemeiate să creadă într-un Creator plin de iubire

 13 Cu siguranţă că Abel şi-a făcut timp să mediteze la lucruri spirituale. Să ni-l imaginăm pe Abel îngrijindu-şi turma. Un păstor trebuia să meargă mult pe jos. El îşi conducea oile, aceste animale blânde, peste dealuri, văi şi râuri, căutând mereu cele mai verzi păşuni, cele mai bune locuri de adăpat şi cele mai sigure adăposturi. Dintre toate animalele create de Dumnezeu, oile păreau cele mai neajutorate, ca şi cum ar fi avut necesitatea înnăscută de a fi îndrumate şi ocrotite de om. A înţeles Abel că şi el avea nevoie de îndrumarea, ocrotirea şi grija unei Persoane mult mai înţelepte şi mai puternice decât omul? Fără îndoială că el a exprimat multe gânduri de acest fel în rugăciune. Drept urmare, credinţa sa a devenit mai puternică.

14, 15. La ce lucruri a meditat Abel?

14 Promisiunile lui Iehova. Putem fi siguri că Adam şi Eva le-au relatat fiilor lor evenimentele care au dus la expulzarea lor din Eden. Astfel, Abel a avut multe lucruri la care să mediteze.

15 Iehova spusese că pământul avea să fie blestemat. Abel a văzut spinii şi mărăcinii care arătau că acest blestem se împlinea. De asemenea, Iehova prezisese că sarcina şi naşterea urmau să-i provoace dureri Evei. Când ea a născut, Abel a văzut, fără îndoială, că şi aceste cuvinte s-au împlinit. Iehova anticipase că Eva urma să simtă o nevoie exagerată de iubire şi de atenţie din partea soţului ei şi că Adam avea s-o domine. Abel a văzut cu ochii lui această tristă realitate. În toate privinţele, Abel a văzut că tot ce a spus Iehova s-a împlinit şi a înţeles că cuvântul Său era demn de încredere. De aceea, Abel a avut motive întemeiate să-şi pună încrederea în promisiunea lui Iehova cu privire la „sămânţa“, sau urmaşul, care, într-o bună zi, avea să îndrepte răul provocat în Eden (Gen. 3:15–19).

16, 17. Ce este posibil să fi învăţat Abel de la heruvimi?

16 Slujitorii lui Iehova. Abel nu a avut niciun exemplu demn de imitat în familia sa. Însă, la vremea aceea, oamenii nu erau singurele fiinţe de pe pământ înzestrate cu raţiune. Când Adam şi Eva  au fost alungaţi din grădina Edenului, Iehova a luat măsuri pentru ca nici ei şi nici urmaşii lor să nu mai poată intra în Paradis. Iehova a pus la intrarea în grădină heruvimi, îngeri de rang foarte înalt, şi lama în flăcări a unei săbii care se rotea încontinuu. (Citeşte Geneza 3:24.)

17 Să ni-l imaginăm pe Abel în copilărie uitându-se la aceşti heruvimi care aveau corpuri asemănătoare cu ale oamenilor. Fără îndoială că înfăţişarea heruvimilor reflecta imensa lor putere. Dar şi sabia, care ardea şi se rotea încontinuu, inspira teamă şi respect. Pe măsură ce a crescut, i-a văzut vreodată Abel pe heruvimi plictisindu-se şi părăsindu-şi postul? Nu. Zi după zi, an după an, deceniu după deceniu, aceste creaturi inteligente şi puternice au rămas exact în acelaşi loc. Abel a învăţat astfel că Iehova Dumnezeu are slujitori drepţi şi statornici. Abel a putut vedea la aceşti heruvimi loialitate şi ascultare de Iehova, calităţi pe care nu le-a putut vedea la familia sa. Cu siguranţă, exemplul acestor îngeri i-a întărit credinţa.

De-a lungul vieţii sale, Abel a putut vedea că heruvimii erau slujitori fideli şi ascultători ai lui Iehova

18. Ce ne poate ajuta să cultivăm o credinţă puternică în prezent?

18 Meditând la toate lucrurile pe care Iehova le-a dezvăluit despre sine prin creaţia sa, prin promisiunile sale şi prin exemplul îngerilor săi fideli, Abel a cultivat o credinţă din ce în ce mai puternică. Într-adevăr, exemplul lui Abel este grăitor. Îndeosebi tinerii ar putea fi încurajaţi ştiind că pot cultiva o credinţă autentică în Iehova Dumnezeu, indiferent ce fac membrii familiei lor. Întrucât vedem minunile creaţiei, dispunem de întreaga Biblie şi avem multe exemple de credinţă, şi noi putem cultiva o credinţă puternică.

 De ce a fost mai bună jertfa lui Abel?

19. Ce adevăr profund a ajuns Abel să înţeleagă?

19 Pe măsură ce credinţa lui în Iehova creştea, Abel a dorit să găsească o modalitate de a-şi exprima credinţa prin fapte. Însă ce i-ar fi putut da un simplu om Creatorului universului? Evident, Dumnezeu nu avea nevoie de daruri sau de ajutor de la oameni. Cu timpul, Abel a ajuns să înţeleagă un adevăr profund: Dacă îi oferea lui Iehova ce avea mai bun şi făcea acest lucru cu o motivaţie corectă, iubitorul său Tată ceresc urma să fie bucuros.

Abel şi-a adus jertfa cu credinţă; Cain însă nu

20, 21. Ce ofrande i-au adus Cain şi Abel lui Iehova şi cum a reacţionat Iehova?

20 Abel a pus deoparte câteva oi din turma sa pentru a le oferi ca jertfă lui Iehova. El a ales ce era mai bun din turmă, mieii întâi născuţi, şi părţile pe care le-a considerat cele mai bune din aceste animale. Şi Cain a căutat să obţină binecuvântarea şi favoarea lui Dumnezeu pregătind o ofrandă din recolta sa. Însă el nu a avut aceeaşi motivaţie ca Abel. Această deosebire a devenit evidentă când cei doi fraţi şi-au adus ofrandele.

21 Este posibil ca amândoi să fi folosit altare şi foc pentru ofrandele lor şi să fi făcut acest lucru într-un loc de unde puteau fi văzuţi de heruvimi, care, la acea vreme, erau singurii reprezentanţi ai lui Iehova pe pământ. Iehova n-a rămas indiferent la acţiunile lor! Iată ce citim: „Iehova a privit cu plăcere spre Abel şi spre ofranda lui“ (Gen. 4:4). Biblia nu ne spune cum şi-a arătat Dumnezeu favoarea.

22, 23. De ce a privit Iehova cu plăcere la jertfa adusă de Abel?

22 Dar de ce a privit Dumnezeu cu plăcere spre Abel? Datorită ofrandei sale? Abel a oferit fiinţe vii, vărsându-le sângele preţios, care reprezenta viaţa. Oare a înţeles Abel că o astfel de jertfă ar valora foarte mult în ochii lui Dumnezeu? Multe secole mai târziu, Dumnezeu le-a poruncit israeliţilor să sacrifice un miel fără defect, sacrificiu care prefigura jertfa Fiului său perfect, „Mielul lui Dumnezeu“, al cărui sânge nevinovat urma să fie vărsat în folosul oamenilor (Ioan 1:29; Ex. 12:5–7). E limpede însă că Abel nu cunoştea şi nu înţelegea multe dintre aceste lucruri.

23 Ce ştim sigur este că Abel a oferit ce a avut mai bun. Iehova a privit cu plăcere nu doar la ofrandă, ci şi la omul care a adus-o. Abel a acţionat motivat de iubirea sa faţă de Iehova şi de credinţa autentică pe care o avea în El.

24. a) De ce se poate afirma că ofranda adusă de Cain nu a constituit în sine o problemă? b) Ce asemănare există între Cain şi mulţi oameni din prezent?

24 Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Cain. Iehova „nu a privit deloc cu plăcere spre Cain şi spre ofranda lui“ (Gen. 4:5).  Problema nu era ofranda în sine, întrucât Legea lui Dumnezeu a permis mai târziu să fie aduse ofrande din roadele pământului (Lev. 6:14, 15). Însă Biblia spune că „faptele lui [Cain] erau rele“. (Citeşte 1 Ioan 3:12.) La fel ca mulţi oameni din prezent, Cain s-a gândit probabil că o simplă manifestare exterioară a devoţiunii faţă de Dumnezeu era suficientă. Imediat după aceea, acţiunile sale au arătat că el nu avea cu adevărat credinţă în Iehova şi iubire faţă de el.

25, 26. Ce avertisment i-a dat Iehova lui Cain, însă ce a făcut Cain?

25 A încercat Cain să înveţe din exemplul lui Abel după ce a văzut că nu primise favoarea lui Iehova? Nu. Dimpotrivă, el s-a înfuriat şi a început să-l urască pe fratele său. Iehova a văzut ce era în inima lui Cain şi, plin de răbdare, a încercat să-l ajute să gândească. El l-a avertizat că se afla în pericolul de a comite un păcat grav şi i-a oferit speranţa că va fi „înălţat“, sau aprobat, dacă îşi va schimba conduita (Gen. 4:6, 7).

26 Dar Cain a ignorat avertismentul lui Dumnezeu. El l-a invitat pe fratele său mai mic, care avea încredere în el, să meargă cu el pe câmp. Acolo, Cain l-a atacat pe Abel şi l-a ucis (Gen. 4:8). Într-un anumit sens, Abel a devenit astfel primul martir, sau prima victimă a persecuţiei religioase. Deşi era mort, Abel nu era nici pe departe dat uitării.

27. a) De ce putem fi convinşi că Abel va fi înviat? b) Ce trebuie să facem ca să-l putem întâlni pe Abel în viitor?

27 În sens figurat, sângele lui Abel striga către Iehova Dumnezeu, cerând răzbunare, sau dreptate. Iar Dumnezeu a făcut dreptate pedepsindu-l pe Cain pentru fapta sa plină de cruzime (Gen. 4:9–12). Şi mai important, relatarea despre credinţa lui Abel ne vorbeşte şi în prezent. Viaţa sa — care a durat probabil aproximativ 100 de ani — a fost scurtă în comparaţie cu viaţa oamenilor din acea perioadă. Însă Abel şi-a folosit viaţa cu înţelepciune. El a murit fiind sigur de iubirea şi de aprobarea Tatălui său ceresc, Iehova (Evr. 11:4). Aşadar, putem fi convinşi că el se află în siguranţă în memoria infinită a lui Iehova, aşteptând învierea la viaţă pe un pământ paradiziac (Ioan 5:28, 29). Vom fi şi noi acolo pentru a ne întâlni cu el? Putem avea această perspectivă dacă suntem hotărâţi să ascultăm în timp ce Abel ne vorbeşte şi să imităm credinţa sa remarcabilă.

^ par. 5 Expresia „întemeierea lumii“ transmite ideea de procreare, având astfel legătură cu primii descendenţi umani. Însă de ce l-a asociat Isus pe Abel cu „întemeierea lumii“ şi nu pe Cain, primul urmaş al lui Adam şi al Evei? Prin deciziile şi acţiunile sale, Cain a arătat că s-a răzvrătit cu bună ştiinţă împotriva lui Iehova Dumnezeu. Este logic să conchidem că, asemenea părinţilor săi, Cain nu se va număra printre cei care vor avea parte de înviere şi de răscumpărare.