Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

 CAPITOLUL 44

Îl iubesc pe Dumnezeu prietenii tăi?

Îl iubesc pe Dumnezeu prietenii tăi?

CU PRIETENII ne place să vorbim şi să petrecem mult timp. De aceea e important să ni-i alegem cu grijă. Cine crezi că poate fi cel mai bun prieten al nostru? — Într-adevăr, Iehova Dumnezeu.

Dar putem fi noi prieteni cu Dumnezeu? — Despre Avraam, un om care a trăit cu mult timp în urmă, Biblia spune că a fost „prietenul lui Iehova“ (Iacov 2:23). Ştii de ce a fost Avraam prietenul lui Dumnezeu? — Biblia răspunde spunând că Avraam a ascultat de Dumnezeu. El a ascultat chiar şi atunci când Dumnezeu i-a cerut să facă ceva foarte greu. Aşadar, putem fi prieteni  cu Iehova dacă facem ce-i este plăcut lui. Şi Avraam şi Marele Învăţător au ascultat întotdeauna de Dumnezeu. — Geneza 22:1–14; Ioan 8:28, 29; Evrei 11:8, 17–19.

De ce a fost Avraam „prietenul lui Iehova“?

Isus le-a spus apostolilor: „Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc“ (Ioan 15:14). Întrucât învăţătura lui Isus provenea de la Iehova, el voia să spună că doar cei ce respectau poruncile lui Dumnezeu erau prietenii săi. Într-adevăr, toţi prietenii lui Isus l-au iubit pe Dumnezeu!

Unii dintre cei mai apropiaţi prieteni ai Marelui Învăţător au fost apostolii. Îi putem vedea la pagina 75. Ei au călătorit împreună cu Isus şi l-au ajutat să predice. Isus a petrecut mult timp alături de aceşti bărbaţi. Au mâncat împreună, au vorbit despre Dumnezeu şi au făcut o mulţime de alte lucruri împreună. Dar Isus a avut şi alţi prieteni, în compania cărora a petrecut clipe plăcute.

 O familie la care Isus ţinea foarte mult locuia în Betania, un orăşel de lângă Ierusalim. Ştii despre ce familie e vorba? — Despre familia alcătuită din Maria, Marta şi fratele lor, Lazăr. Isus l-a numit pe Lazăr prietenul său (Ioan 11:1, 5, 11). Pentru că Maria, Marta şi Lazăr îl iubeau pe Iehova şi îi slujeau, Isus se ataşase mult de ei şi stătea cu plăcere în compania lor.

De ce stătea Isus deseori cu această familie când venea la Ierusalim? Ştii cum se numesc ei?

Totuşi, Isus era amabil şi cu oamenii care nu-i slujeau lui Dumnezeu. El chiar a mers acasă la câţiva şi a luat masa cu ei. De aceea, unii au spus că „este prieten cu încasatorii de impozite şi cu păcătoşii“ (Matei 11:19). Dar Isus nu s-a dus acasă la aceşti oameni fiindcă aproba modul lor de viaţă, ci ca să le poată vorbi despre Iehova. Isus a vrut să-i ajute să-şi schimbe modul greşit de viaţă şi să-i slujească lui Dumnezeu.

De ce s-a urcat Zacheu în pom?

Dar să vedem ce s-a întâmplat într-o zi în oraşul Ierihon. În drum spre Ierusalim, Isus a trecut prin acest oraş. Aici a întâlnit o mulţime de oameni. Printre ei se afla şi un bărbat numit Zacheu. El voia să-l vadă pe Isus, dar, fiind scund, nu reuşea din cauza mulţimii. De aceea, Zacheu a luat-o repede înainte şi s-a urcat într-un pom ca să-l vadă bine pe Isus.

 Când a ajuns în dreptul acelui pom, Isus şi-a ridicat privirea şi i-a spus lui Zacheu: „Coboară repede, pentru că astăzi voi fi oaspetele tău!“ Zacheu era bogat şi făcuse lucruri rele. De ce voia Isus să meargă la el? —

Isus a mers la Zacheu nu pentru că aproba modul lui de viaţă, ci pentru a-i vorbi despre Dumnezeu. Isus a văzut cât de mult dorise Zacheu să-l vadă şi s-a gândit că-l va asculta. Era o ocazie potrivită să-i explice modul de viaţă aprobat de Dumnezeu.

De ce l-a vizitat Isus pe Zacheu, şi ce i-a promis Zacheu?

Ce s-a întâmplat apoi, aşa cum se observă în imagine? — Lui Zacheu i-au plăcut învăţăturile lui Isus. I-a părut rău că-i înşelase pe oameni şi i-a promis lui Isus că le va da înapoi banii pe care nu s-ar fi cuvenit să-i ia de la ei. Zacheu a devenit un discipol al lui Isus. Numai după aceea s-a împrietenit Isus cu Zacheu. — Luca 19:1–10.

Ce învăţăm din exemplul Marelui Învăţător? E potrivit să mergem în vizită la oameni care nu ne sunt prieteni? — Da, dar nu vom merge la ei acasă pentru că ne place modul lor de viaţă şi  nici nu vom face lucruri rele împreună cu ei. Vom merge în vizită la ei ca să le vorbim despre Dumnezeu.

Cu prietenii noştri foarte apropiaţi petrecem mult timp. Dar pentru a ne putea fi cu adevărat prieteni, ei trebuie să-i fie plăcuţi lui Dumnezeu. Probabil că unii nici măcar nu ştiu cine este Iehova. Dacă vor să înveţe despre el, îi putem ajuta. Iar când ajung să-l iubească pe Iehova ca şi noi, putem deveni prieteni apropiaţi.

Cum ne-am mai putea da seama dacă cineva este un prieten potrivit? Uită-te la lucrurile pe care le face. Îi pune pe alţii în situaţii neplăcute, iar apoi râde de ei? N-ar fi frumos să facă aşa, nu? — Intră mereu în încurcături? Noi n-am vrea să intrăm în încurcături, nu? — Sau face în mod intenţionat lucruri rele şi se crede inteligent pentru că nu este prins? Chiar dacă nu este prins, Dumnezeu a văzut fapta lui, nu-i aşa? — Crezi c-ar fi de dorit să ne facem asemenea prieteni? —

Să vedem ce spune Biblia cu privire la influenţa prieteniilor. Deschide la 1 Corinteni, capitolul 15. Ai găsit? — Iată ce se spune în versetul 33: „Nu vă lăsaţi induşi în eroare. Asocierile rele strică obiceiurile folositoare“. Deci putem deveni şi noi răi dacă stăm în compania celor răi. Dar la fel de adevărat este şi că prietenii buni ne ajută să ne formăm obiceiuri bune.

Nu uita că Iehova este cea mai importantă Persoană din viaţa noastră! N-am vrea să stricăm prietenia cu el, nu-i aşa? — De aceea, să avem grijă să ne împrietenim numai cu persoane care îl iubesc pe Dumnezeu!

Importanţa unei prietenii potrivite este subliniată în Psalmul 119:115, în Proverbele 13:20, în 2 Timotei 2:22 şi în 1 Ioan 2:15.