Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Ascultă de Marele Învăţător

 CAPITOLUL 39

Dumnezeu şi-a adus aminte de fiul său

Dumnezeu şi-a adus aminte de fiul său

ISUS a plâns când prietenul său Lazăr a murit. Crezi că pe Iehova nu l-a durut să-şi vadă Fiul suferind şi murind? — Biblia spune că Dumnezeu se „întristează“ şi este „îndurerat“ din cauza lucrurilor care se întâmplă. — Psalmul 78:40, 41, NW; Ioan 11:35.

Poţi să-ţi imaginezi durerea pe care a simţit-o Iehova când l-a văzut pe Fiul său murind? — Isus a fost sigur că Dumnezeu nu avea să-l uite. Iată care au fost ultimele sale cuvinte: „Tată, în mâinile tale îmi încredinţez [viaţa]“. — Luca 23:46.

Isus a fost sigur că va fi înviat, că nu va fi lăsat „în iad“, sau în mormânt. După învierea lui Isus, apostolul Petru a citat ce spune Biblia despre Isus: „N-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea“ (Faptele 2:31, Biblia ortodoxă română, ediţia din 1982; Psalmul 16:10). Trupul lui  Isus n-a avut cum să se descompună, sau să intre în putrefacţie şi să miroasă urât, pentru că a stat puţin timp în mormânt.

Când a fost pe pământ, Isus chiar le-a spus discipolilor săi că nu va sta mult în mormânt. El le-a explicat că urma să „fie omorât, iar a treia zi . . ., sculat din morţi“ (Luca 9:22). De aceea, discipolii n-ar fi trebuit să fie surprinşi când Isus a înviat. Dar aşa s-a întâmplat oare? — Să vedem.

Marele Învăţător a murit pe stâlpul de tortură într-o vineri, în jurul orei trei după-amiaza. Un bogat membru al Sanhedrinului, pe nume Iosif, credea în Isus, dar în secret. Când a aflat că Isus murise, s-a dus la guvernatorul roman Pilat şi l-a rugat să-l lase să ia trupul lui Isus de pe stâlp ca să-l înmormânteze. Iosif a dus trupul lui Isus într-o grădină unde era un mormânt, locul unde sunt puşi morţii.

După ce trupul lui Isus a fost aşezat în mormânt, la intrare a fost rostogolită o piatră mare. În felul acesta, intrarea în mormânt a fost blocată. A treia zi era duminică. Nu se iviseră încă zorii, aşa că era întuneric. Câţiva bărbaţi stăteau lângă mormânt şi-l păzeau. Preoţii de seamă îi trimiseseră acolo. Ştii de ce? —

Şi preoţii îl auziseră pe Isus spunând că va învia. Întrucât nu voiau ca discipolii lui să-i fure corpul şi să spună apoi că Isus înviase, preoţii au poruncit ca mormântul să fie păzit de gărzi. Dintr-o dată însă, pământul a început să se cutremure. În întuneric a strălucit o lumină ca de fulger. Era un înger al lui Iehova! Soldaţii s-au speriat atât de rău, încât au încremenit de frică. Îngerul s-a dus la mormânt şi a dat piatra la o parte. Mormântul era gol!

De ce este gol mormântul? Ce s-a întâmplat?

Da, aşa cum apostolul Petru avea să spună mai târziu: „Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat“ (Faptele 2:32). Dumnezeu l-a înviat pe Isus cu un corp asemănător celui pe care îl avusese în cer. El a fost  înviat cu un corp spiritual, ca al îngerilor (1 Petru 3:18). Dar, ca să fie văzut de oameni, Isus trebuia să aibă un corp de carne. Aşa s-a întâmplat? — Să vedem.

Soarele începea să răsară. Între timp, soldaţii plecaseră. Maria Magdalena şi alte femei, şi ele discipole ale lui Isus, mergeau la mormânt. Ele se întrebau: „Cine ne va da la o parte piatra aceea mare?“ (Marcu 16:3). Dar, când au ajuns la mormânt, piatra era deja dată la o parte. Şi, spre marea lor surprindere, mormântul era gol! Trupul neînsufleţit al lui Isus dispăruse. Maria Magdalena a plecat în grabă ca să le dea de ştire unora dintre apostolii lui Isus.

Celelalte femei au rămas la mormânt. Mirate, ele se întrebau: „Unde ar putea fi trupul lui Isus?“ Deodată au apărut doi bărbaţi în haine strălucitoare. Erau îngeri! Ei le-au spus femeilor: „De ce-l căutaţi aici pe Isus? El a fost înviat. Duceţi-vă repede şi anunţaţi-i pe discipolii săi“. Ele au luat-o la fugă imediat! Pe drum, s-au întâlnit cu un bărbat. Ştii cu cine? —

Cu Isus, care luase un corp omenesc. El le-a spus femeilor acelaşi lucru: „Mergeţi şi spuneţi-le această veste discipolilor mei“. Femeile erau foarte emoţionate. Când i-au găsit pe discipoli, le-au zis: „Isus trăieşte! L-am văzut cu ochii noştri!“ Maria le spusese deja lui Petru şi lui Ioan că mormântul era gol. După cum se vede în imagine, şi ei s-au dus la mormânt. Când au ajuns, au văzut fâşiile de in cu care fusese înfăşurat Isus, dar n-au ştiut ce să creadă. Ar fi vrut să creadă că Isus era din nou viu, dar li se părea prea frumos ca să fie adevărat.

La ce crezi că se gândesc Petru şi Ioan?

Mai târziu, tot în duminica aceea, Isus s-a arătat la doi dintre discipolii săi, în timp ce aceştia călătoreau pe jos spre satul Emaus. Isus a mers alături de ei şi a vorbit cu ei, dar cei doi discipoli nu  l-au recunoscut, pentru că Isus nu mai avea corpul de carne pe care-l avusese înainte. L-au recunoscut abia după ce Isus s-a rugat şi a luat masa cu ei. Discipolii au fost atât de fericiţi, încât au făcut cale întoarsă, străbătând mulţi kilometri până la Ierusalim. Se pare că la scurt timp după aceea Isus i s-a arătat şi lui Petru.

Apoi, mai târziu, în seara aceleiaşi zile, mulţi discipoli erau strânşi într-o cameră. Uşile erau încuiate. Deodată în mijlocul lor a apărut Isus. Atunci ei s-au convins că Marele Învăţător înviase cu adevărat. Imaginează-ţi cât de fericiţi au fost! — Matei 28:1–15; Luca 24:1–49; Ioan 19:38—20:21.

 Timp de 40 de zile, Isus a luat diferite corpuri de carne şi li s-a arătat discipolilor pentru ca ei să creadă că era viu. Apoi a părăsit pământul şi s-a întors în cer, la Tatăl său (Faptele 1:9–11). La scurt timp după aceea, discipolii au început să le spună oamenilor că Dumnezeu îl înviase pe Isus din morţi. Au continuat să predice chiar şi după ce preoţii i-au bătut şi i-au omorât pe unii dintre ei. Discipolii ştiau că, dacă vor muri, Dumnezeu îşi va aminti de ei aşa cum îşi amintise de Fiul său.

La ce se gândesc mulţi oameni când serbează învierea lui Isus? Dar tu ce părere ai?

Cât de diferiţi sunt oamenii de azi de primii discipoli ai lui Isus! Când serbează învierea lui Isus, ei nu se gândesc decât la iepuraşii de Paşte, la ouăle roşii şi la cozonac. Dar Biblia nu spune nimic despre iepuraşi de Paşte, despre ouă roşii şi despre cozonac. Ea vorbeşte despre serviciul pe care trebuie să i-l aducem lui Dumnezeu.

Spunându-le oamenilor că Dumnezeu a făcut un miracol înviindu-l pe Fiul său îi putem imita pe discipolii lui Isus. N-ar trebui să ne fie niciodată frică, chiar dacă oamenii ne ameninţă cu moartea. Dacă ar fi să murim, Iehova îşi va aduce aminte de noi şi ne va învia, aşa cum l-a înviat pe Isus.

Nu ne bucură gândul că Dumnezeu îşi aduce aminte de cei ce i-au slujit şi îi va învia? — Promisiunile sale ar trebui să ne îmboldească să-i bucurăm inima. Ştiai că putem să-l bucurăm pe Dumnezeu? — Acest subiect va fi analizat în capitolul următor.

Învierea lui Isus ne va întări credinţa şi speranţa. Citeşte, te rog, Faptele 2:22–36; 4:18–20 şi 1 Corinteni 15:3–8, 20–23.