Dragi frați și surori,

În secolul al VII-lea î.e.n., profetul Ezechiel a avut o viziune extraordinară. El a văzut un vehicul sau car ceresc uriaș, aflat sub conducerea Suveranului universului. Cel mai impresionant lucru la acest vehicul era modul în care se deplasa. Chiar și când își schimba direcția se deplasa cu viteza fulgerului, fără a fi necesar să încetinească sau să se întoarcă. (Ezec. 1:4, 9, 12, 14, 16-27)

Această viziune ne amintește că partea cerească a organizației universale a lui Iehova este în continuă mișcare. Dar ce se poate spune despre partea pământească a acesteia? Anul de serviciu care s-a încheiat a arătat cu claritate că Iehova își conduce și poporul organizat de pe pământ într-un ritm uimitor!

Partea cerească a organizației lui Iehova este mereu în mișcare

Membrii familiei Betel din Statele Unite au fost ocupați cu mutarea de la Brooklyn la noul sediu mondial din Warwick (New York) sau la alte complexe, precum și în teritoriu. Alți beteliști de la alte filiale din lume sunt și ei ocupați cu lucrări de construcție sau de renovare ori cu reorganizarea activităților sau cu mutarea în noi locații. Ce se poate spune despre voi? Deși poate nu a fost necesar să vă mutați, cu siguranță ați fost ocupați din plin cu alte activități.

 Corpul de Guvernare este profund impresionat și încurajat să vadă că slujitorii lui Iehova de pe întregul pământ sunt mai ocupați ca oricând, în timp ce țin pasul cu organizația lui Iehova. Mulți s-au mutat în zone unde este mai multă nevoie de ajutor. Alții slujesc într-o nouă formă de serviciu, cum ar fi într-un teritoriu de limbă străină, sau au încercat o formă de mărturie nouă pentru ei, cu care nu erau familiarizați. Iar mulți alții și-au extins serviciul în alte moduri. Toți creștinii fideli, inclusiv cei în vârstă și infirmi, aleargă cu loialitate cursa pentru viață, continuând să fie activi în serviciul lui Iehova și contribuind astfel la demascarea lui Satan ca mincinos! (1 Cor. 9:24)

 Fiți convinși că spiritul de care dați dovadă nu trece neobservat de Iehova. (Evr. 6:10) Dorința voastră de a vă pune la dispoziție ne amintește de Avraam și Sara. Când avea peste 70 de ani, Avraam s-a mutat din orașul caldeean Ur în îndepărtatul Canaan, unde avea să locuiască în corturi pentru tot restul vieții, adică 100 de ani. Ce spirit de dăruire au manifestat el și scumpa lui soție! (Gen. 11:31; Fap. 7:2, 3)

Dai și tu dovadă de un asemenea spirit? Toți cei ce perseverați cu fidelitate în aceste timpuri dificile îndepliniți porunca pe care ne-a dat-o Isus: „Duceți-vă deci și faceți discipoli din oamenii tuturor națiunilor, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului și al spiritului sfânt”. (Mat. 28:19)

Isus a spus: „Duceți-vă”, sugerând astfel că trebuie să fim în mișcare, activi. E o mare bucurie să vedem cât de multe lucruri au realizat continuatorii zeloși ai lui Cristos pe parcursul anului de serviciu trecut! Este cât se poate de evident că Iehova a binecuvântat din plin predicarea veștii bune despre Regat în toate națiunile. (Mar. 13:10)

Multe persoane reacționează favorabil la acest mesaj. Anul trecut, s-a înregistrat un număr record de 8 340 847 de vestitori, iar media lunară de studii biblice a fost de 10 115 264. Într-adevăr, carul ceresc este în mișcare, și la fel sunteți și voi! Continuați să vă îndepliniți cu zel lucrarea pe parcursul scurtei perioade rămase până când ușa salvării va fi închisă de Iehova.

Cât de potrivit este textul anului 2017: „Încrede-te în Iehova și fă binele”! (Ps. 37:3) Când țineți cont de  acest îndemn și faceți binele aducându-i lui Iehova un serviciu sacru, demonstrați că vă încredeți în el. Amintiți-vă că nu sunteți niciodată singuri. Cuvintele lui Isus se vor dovedi a fi întotdeauna adevărate: „Iată că eu sunt cu voi în toate zilele până la încheierea sistemului”. (Mat. 28:20)

TEXTUL ANULUI 2017:

„Încrede-te în Iehova și fă binele”

Fiți siguri că Iehova vă va binecuvânta în continuare serviciul fidel. Indiferent că faceți mult sau puțin, pentru Iehova contează că faceți tot ce puteți, cu o motivație corectă. Dăruindu-vă astfel, îi veți bucura inima și veți avea parte de aprobarea sa. (2 Cor. 9:6, 7) Așadar, continuați să vă apropiați de Tatăl vostru iubitor rugându-vă cu regularitate, studiind Cuvântul lui Dumnezeu, participând la întruniri și fiind activi în lucrarea de predicare.

Până când ‘puținul timp’ rămas Diavolului se va termina, acest răzvrătit este hotărât să se folosească de toate mijloacele pe care le are la dispoziție pentru a ne știrbi integritatea față de Iehova. (Rev. 12:12) Rămâneți aproape de Iehova, și orice încercare a Diavolului va eșua. (Ps. 16:8) Vă asigurăm de iubirea noastră și apreciem sprijinul pe care îl oferiți pentru susținerea intereselor Regatului în aceste zile din urmă.

Frații voștri,

Corpul de Guvernare al Martorilor lui Iehova