ÎNCĂ din anii ’20 ai secolului trecut, Studenții în Biblie au depus eforturi susținute pentru a ajunge la căutătorii sinceri ai adevărului din Georgia. În 1924, a fost deschis un birou în Beirut, Liban, pentru a organiza lucrarea de predicare din zona care includea Armenia, Georgia, Siria și Turcia.

Deși unele semințe ale adevărului au fost, probabil, semănate în Georgia în acea perioadă, ele nu au produs inițial rezultate vizibile. (Mat. 13:33) În decursul timpului însă, mesajul despre Regat s-a răspândit, mulți oameni din Georgia făcând schimbări uimitoare în viața lor.

 Tânjea după dreptate

Pe vremea când izbucnea cel de-al Doilea Război Mondial, Vaso Kveniashvili era adolescent. Întrucât Georgia făcea parte din fosta Uniune Sovietică, tatăl lui a fost în scurt timp încorporat în armata sovietică. Mama lui Vaso murise. Vaso, care era copilul cel mai mare, a început să fure ca să se poată întreține și să aibă grijă de frații lui mai mici.

Vaso s-a alăturat unei bande, iar, în final, unei organizații criminale. El povestește: „Credeam că e mai multă dreptate în grupările infracționale decât în guvern sau societate”. Nu după mult timp, Vaso și-a dat seama că el  căuta de fapt ceva ce nu putea fi găsit în societatea omenească. El își amintește: „Tânjeam după dreptate”.

Vaso Kveniashvili în 1964, la puțin timp după eliberarea lui din închisoare

Vaso a intrat într-o bandă, iar în cele din urmă a fost arestat pentru activități criminale și exilat într-un lagăr de muncă din Siberia. Acolo, a întâlnit un Martor al lui Iehova, care fusese închis pentru credință. „Găsisem în sfârșit ceea ce căutam”, își amintește Vaso. „Nu aveam nicio publicație, dar am făcut tot posibilul să învăț din ceea ce îmi spunea fratele.”

În 1964, când a fost eliberat, Vaso s-a întors în Georgia și i-a căutat pe Martorii lui Iehova. Între timp, a păstrat legătura prin scrisori cu fratele cu care fusese închis. Din nefericire, acest prieten fidel s-a stins din viață, iar Vaso a pierdut orice contact cu poporul lui Dumnezeu. A trebuit să aștepte aproape 20 de ani până să îi găsească pe Martori din nou. Vom citi mai multe despre el mai târziu.

 Necazuri preschimbate în binecuvântări

Întrunire în pădure

Pentru Valentina Miminoshvili, o tânără georgiană, faptul că a fost închisă într-un lagăr de concentrare nazist s-a transformat în binecuvântare. Acolo i-a întâlnit pe Martorii lui Iehova pentru întâia oară. Cel mai mult a impresionat-o credința lor de nezdruncinat. Inima i-a fost profund mișcată de ceea ce învăța din Biblie de la ei.

Când s-a reîntors acasă după război, Valentina a început să le povestească și altora lucrurile pe care tocmai le aflase. Însă activitatea ei a atras atenția autorităților locale, care au condamnat-o la zece ani de detenție într-un lagăr de muncă din Rusia. Acolo i-a întâlnit din nou pe Martorii lui Iehova, iar, după o vreme, s-a botezat.

Odată eliberată din lagăr, în 1967, Valentina s-a mutat în partea de vest a Georgiei, unde și-a reluat în mod discret activitatea de predicare. Nu știa că, peste puțin timp, ea avea să devină răspunsul la o rugăciune sinceră.

Iehova i-a răspuns la rugăciuni

În 1962, sora Antonina Gudadze s-a mutat din Siberia în Georgia, unde soțul ei, care nu era Martor, hotărâse să se întoarcă, fiind țara lui natală. Originară din Siberia, Antonina intrase în contact cu adevărul prin Martorii care fuseseră exilați acolo. Mutându-se în Khashuri, un oraș situat în estul Georgiei, s-a simțit izolată de frații ei.

Familia Gudadze în anii ’60 ai secolului trecut

Antonina își amintește că Iehova i-a răspuns la rugăciuni: „Într-o zi, am primit un pachet de la mama, din Siberia, și am găsit câteva publicații bazate pe Biblie ascunse cu măiestrie. În următorii șase ani, am tot primit hrană spirituală în acest fel. De fiecare dată îi  mulțumeam lui Iehova pentru îndrumarea spirituală și pentru încurajarea și grija sa”.

Însă Antonina era singură. Ea spune: „Nu încetam să-l rog pe Iehova să mă întâlnesc cu frații și surorile mele. Într-o zi, două doamne au intrat în magazinul în care lucram ca vânzătoare. Ele m-au întrebat: «Sunteți Antonina?». Din expresia blândă de pe chipul lor am citit că erau surorile mele spirituale. Am izbucnit în lacrimi”.

Una dintre surori era Valentina Miminoshvili. Cât de entuziasmată a fost Antonina când a aflat că se țineau întruniri în partea de vest a Georgiei! Se ducea la întruniri o dată pe lună, chiar dacă trebuia să meargă la peste 300 de kilometri depărtare de casă.

Adevărul prinde rădăcini în partea de vest a Georgiei

În anii ’60, câțiva Martori ai lui Iehova care au fost persecutați de autorități în unele părți ale Uniunii Sovietice au decis să se mute în zone unde situația era mai favorabilă. Printre ei se număra și Vladimir Gladyuk, un  frate zelos și activ. În 1969, el s-a mutat din Ucraina în orașul Zugdidi, din partea vestică a Georgiei.

Lyuba și Vladimir Gladyuk

La început, cei care veniseră în Georgia țineau întrunirile în rusă. Cum tot mai mulți georgieni începeau să asiste cu regularitate la întruniri, s-au depus eforturi pentru ca acestea să se țină în limba georgiană. Lucrarea de predicare lua avânt, astfel că, în august 1970, s-au botezat 12 localnici.

În primăvara anului 1972, Vladimir și familia lui s-au mutat mai la vest, în orașul Suhumi, pe țărmul Mării Negre. Vladimir explică: „Ne-am îmbogățit pe plan spiritual și i-am fost recunoscători lui Iehova pentru că ne-a binecuvântat. Congregația a crescut foarte repede”. În acea primăvară s-a ținut prima Comemorare în Suhumi, la care au asistat 45 de persoane.

 „Am ascultat cu toată inima și cu tot sufletul”

Babutsa Jejelava, care acum are peste 90 de ani, a fost una dintre primele persoane care au acceptat imediat adevărul în Suhumi, la începutul anului 1973. Ea își amintește: „Într-o zi, am observat patru femei care purtau o discuție foarte animată. Două dintre ele erau maici, iar celelalte două, după cum am înțeles mai târziu, erau Martore ale lui Iehova”. Una dintre surori era soția lui Vladimir Gladyuk, Lyuba, iar cealaltă era Itta Sudarenko, o pionieră foarte zeloasă din Ucraina.

Babutsa Jejelava în 1979 și în 2016

Babutsa își amintește ce a simțit când a auzit conversația: „Am ascultat cu toată inima și cu tot sufletul”. Când a auzit că Dumnezeu are un nume propriu, ea a intervenit imediat în discuție, întrebând dacă îl putea vedea în Biblie. A pus atât de multe întrebări, încât discuția a durat trei ore.

Cum Babutsa se temea ca nu cumva să nu-i mai întâlnească pe Martori, a întrebat: „Dar plecați și mă lăsați așa?”.

Surorile au replicat: „Nu, nu te lăsăm așa. Vom reveni sâmbăta viitoare”.

Sâmbăta următoare, Babutsa s-a bucurat enorm când a văzut că surorile au revenit! S-a început imediat un studiu biblic. Spre sfârșitul studiului, Babutsa a vrut din nou să se asigure că nu va pierde legătura cu poporul lui Dumnezeu. Ea și-a spus: „I-am găsit pe oamenii aceștia. Acum trebuie să mă asigur că n-am să-i pierd”.

Lui Babutsa i-a venit o idee. Ea își amintește: „Știam că Lyuba era căsătorită, așa că am întrebat-o pe Itta dacă și ea era căsătorită. Itta a răspuns că nu. «Atunci mută-te cu  mine!», am exclamat. «Am două paturi și o lampă între ele. Putem pune Biblia sub ea și putem vorbi despre Biblie și noaptea!»”. Itta i-a acceptat invitația și s-a mutat cu Babutsa.

Rememorând acele timpuri, Babutsa spune: „Uneori nu puteam dormi noaptea și meditam la ceea ce aflasem. Deodată, îmi venea în minte o întrebare. O trezeam pe Itta și-i ziceam: «Itta, ia Biblia. Am o întrebare!». Frecându-și ochii, Itta răspundea: «Bine, draga mea». Și deschidea Biblia și-mi arăta răspunsul”. La doar trei zile după ce Itta s-a mutat, Babutsa a ieșit să predice vestea bună!

Babutsa avea o prietenă bună, pe Natela Chargeishvili. Babutsa își amintește: „Am crezut că, fiind bogată, nu o să accepte adevărul. M-am bucurat când mi-am dat seama că mă înșelasem! Încă de la prima noastră discuție, adevărul i-a atins inima”. Nu după mult timp, ambele împărtășeau cu zel speranța lor prietenilor, colegilor de muncă și vecinilor.