• ANUL NAȘTERII 1976

  • ANUL BOTEZULUI 1993

  • DATE PERSONALE A fost crescută în spiritul Bisericii Ortodoxe Georgiene și a respectat cu strictețe tradițiile. După ce a cunoscut adevărul biblic, a lucrat la Betel alături de soțul ei. Actualmente, slujesc ca pionieri speciali.

DESPRE Martorii lui Iehova am auzit pentru prima oară când eram studentă la colegiul din orașul Kutaisi. Un vecin mi-a spus că Martorii nu folosesc icoane în închinare și că nu cred că Isus este Dumnezeul Atotputernic. Aceste idei erau în contradicție cu ceea ce știam în calitate de creștină ortodoxă.

Când m-am întors în orașul natal, Tsageri, în vara anului 1992, am aflat că Martorii erau și aici activi. Mama auzise multe lucruri frumoase despre Martori. Întrucât aveam încă o părere negativă despre ei, ea mi-a spus: „Du-te și vezi singură ce predau!”.

Doi frați care făceau pionierat, Pavle și Paata, vizitau cu regularitate o familie vecină. Mulți vecini profitau de vizitele lor, ascultându-i și punându-le întrebări. Astfel am decis  să asist și eu la aceste discuții. De fiecare dată când puneam o întrebare, frații deschideau Biblia și îmi răspundeau citind din ea. Asta m-a impresionat profund, întrucât am văzut cu ochii mei ce spune Biblia!

Nu după mult timp m-am alăturat unui grup cu care frații studiau Biblia. Vara următoare, zece dintre noi ne-am botezat. Mai târziu, mama a devenit și ea Martoră a lui Iehova.

Privind în urmă, sunt recunoscătoare că frații mi-au răspuns la toate întrebările, lăsându-mă să citesc răspunsurile în Biblie. Acest lucru m-a ajutat în conflictul interior pe care îl simțeam pe măsură ce convingerile mele se schimbau. Când îmi amintesc cât de bine mi-a prins să deschid eu însămi Biblia, acum procedez și eu la fel pentru a-i ajuta pe alții să aprecieze adevărul!