Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Germania: Mărturia publică cu căruciorul în fața unei tabere de refugiați

 ASPECTE SEMNIFICATIVE ALE ACTIVITĂȚII DE ANUL TRECUT

Vești de pe întregul glob

Vești de pe întregul glob

Vestea bună ajunge la refugiați și imigranți

Teritoriul de limbă străină din Germania s-a mărit ca urmare a numărului mare de refugiați și imigranți veniți în țară. Recent, pe parcursul a nouă luni, s-au înființat 229 de grupe și grupe provizorii de limbă străină. La cele aproximativ 30 de cursuri de limbă ținute în 13 limbi participă circa 800 de vestitori.

Frații noștri predică în centrele de primire a refugiaților. Folosind cărucioare pentru mărturia publică în peste 200 de locații, frații au oferit 640 000 de publicații.

În perioada mai-iulie 2016, Corpul de Guvernare a aprobat organizarea unei campanii speciale de  predicare. Circa 700 de vestitori care vorbesc araba, din șapte țări, au venit în zece locații din Austria și Germania pentru a le predica numeroșilor vorbitori de limbă arabă de aici.

Monede pe drum

Cei 50 de vestitori din Congregația Faber’s Road Kriol din Belize își parcurg teritoriul mergând de regulă pe jos. Majoritatea fraților au puține resurse financiare, dar caută ocazii de a manifesta generozitate. Cu câțiva ani în urmă, frații au început să adune monedele pe care le găseau pe drumurile prăfuite în timp ce predicau din casă în casă. De atunci, la sfârșitul fiecărui an, aceștia spală, sortează și numără monedele strânse.

Deși majoritatea monedelor sunt de mică valoare (jumătate de cent american), în fiecare an ei strâng echivalentul a 225 $. Frații folosesc jumătate din sumă pentru cheltuielile sălii Regatului locale, iar cealaltă jumătate pentru susținerea lucrării mondiale.

O asistență de patru milioane!

La 5 martie 2016 a avut loc unul dintre evenimentele remarcabile ale istoriei teocratice din Burundi, cu ocazia vizitei făcute la filială de reprezentantul sediului mondial, Anthony Griffin. Programul special ținut pentru congregații a fost transmis în toată țara pe principalele posturi de radio naționale. S-a estimat că asistența a fost de patru milioane!

Prin intermediul posturilor de radio s-a depus o mărturie extraordinară, în urma căreia s-au făcut multe remarci apreciative. Unul dintre tehnicienii de la radio  care au ajutat la transmisie a spus: „Trebuie să mai faceți astfel de programe!”. Iar un funcționar de la radio a scris: „Vă îndemn să continuați [să faceți programe similare], care fără îndoială vor salva multe vieți”. În numeroase autobuze și taxiuri s-a ascultat programul la radio.

S-a oprit muzica

Cu o zi înainte de Comemorarea din 2016, frații dintr-un mic grup izolat din Nepal s-au îngrijorat când au aflat că urma să se țină un mare concert la o școală de lângă sala pe care o închiriaseră.

Astfel de concerte sunt foarte zgomotoase. În timp ce frații făceau curat în sală în dimineața zilei cu Comemorarea, unul dintre organizatorii concertului le-a spus: „Nu veți auzi altceva decât muzica noastră”.

Concertul a început la prânz și, așa cum era de așteptat, era multă gălăgie. Deși frații au închiriat un difuzor mult mai mare decât cel pe care intenționaseră să-l folosească, ei nu puteau auzi nici măcar proba de microfon. Erau foarte descurajați, dar s-au rugat stăruitor cu privire la acest lucru. Cu 30 de minute înainte de Comemorare, când soseau majoritatea fraților, muzica s-a oprit brusc. Câțiva oameni de la concert care consumaseră alcool s-au luat la bătaie, iar poliția a oprit evenimentul. Frații au putut ține Comemorarea într-o atmosferă liniștită, pașnică și demnă.

Laude pentru site-ul jw.org

Giuseppe este un pionier regular din Italia. El lucrează de acasă la o firmă de consultanță în domeniul  IT-ului. În luna mai a anului trecut, a participat împreună cu aproximativ 70 de colegi de-ai lui la o ședință pentru a discuta noi idei ce puteau fi implementate de companie. Directorul general al companiei le-a zis că unele site-uri puteau fi luate ca model pentru ce se dorea să se realizeze în cadrul companiei. Apoi le-a arătat un exemplu pe un ecran de afișare. Giuseppe a fost uluit să vadă că pe ecran a apărut pagina principală a site-ului jw.org. Directorul a spus: „Acesta este cel mai tare site din lume!”, și a început să analizeze aspectele tehnice ale site-ului jw.org. A vorbit apreciativ despre link-urile ușor de găsit și despre captivanta grafică.

Giuseppe a zis: „Colegii au fost uimiți când au aflat în câte limbi este tradus site-ul. La finalul prezentării, șeful  meu le-a spus celor prezenți și directorului: «Giuseppe este un Martor al lui Iehova». Atunci directorul mi-a zis: «Organizația voastră merită laude. Ați proiectat un portal web pentru care orice companie, firmă sau organizație din lume v-ar invidia. Îmi imaginez câte eforturi se fac pentru ca mereu să fie actualizat și ușor de folosit și câtă atenție se acordă conținutului și detaliilor». Am fost puțin stânjenit să primesc atâtea laude pentru ceva ce nu făcusem. Dar am fost foarte bucuros că s-a depus mărturie multora care nu știau nimic despre Martorii lui Iehova. În prezent, port discuții spirituale regulate cu unii colegi și chiar am început un studiu biblic cu trei dintre ei”. Compania la care lucrează Giuseppe continuă „să studieze” site-ul jw.org, iar Giuseppe continuă să discute din Biblie cu colegii lui.

A spus „nu” fotbalului

Argentina: Jorge jucând fotbal cu frații

Jorge, un tânăr din Argentina, a aflat pentru prima oară adevărul de la un coleg de clasă la începutul anului 2010. Apoi a început să studieze Biblia pe baza cărții Ce ne învață în realitate Biblia?. În acea perioadă, juca într-o echipă de fotbal. Era foarte bun la sport și se calificase în ultima divizie a unui renumit club de fotbal. În aprilie 2014, a primit oferta tentantă de a juca într-o echipă din Germania. Întrucât îl încânta gândul de a deveni un fotbalist profesionist, a acceptat oferta. Cu câteva zile înainte să meargă în Europa, antrenorul lui i-a zis: „Ești Martor al lui Iehova, nu-i așa? Nu-ți distruge viața plecând în străinătate. În tinerețe, și eu am fost Martor. Însă am fost invitat să joc într-o echipă dintr-o țară asiatică. Mi s-au promis multe lucruri de  care eram fascinat. Am mers acolo împreună cu familia, dar ne-am întors foarte dezamăgiți”. Jorge spune: „Cuvintele sale au avut un impact puternic asupra mea și am decis să nu mai merg în Europa. În 2015 am devenit un vestitor al veștii bune și m-am botezat”.

O adevărată binecuvântare pe gratis

În septembrie 2015, în Kampala (Uganda) a avut loc Congresul Regional „Să urmăm exemplul lui Isus!”. Spre încântarea celor din auditoriu, Mark Sanderson, membru al Corpului de Guvernare, a lansat Sfintele Scripturi – Traducerea lumii noi în limba luganda.

Iată ce a spus o femeie care studiază Biblia: „M-am bucurat mult să primesc această Biblie minunată! Chiar în acea perioadă, oamenii se pregăteau pentru vizita papei. Pentru a strânge fonduri, rozariile „binecuvântate” erau vândute cu 30 $. Oamenii voiau binecuvântarea, dar mulți n-aveau banii necesari. În schimb, eu am primit o adevărată binecuvântare pe gratis. Iehova le-a oferit-o tuturor celor care au venit la congres și a rămas la latitudinea fiecăruia să facă o donație din inimă. În fiecare zi citesc din Cuvântul lui Iehova în limba maternă și încep să-l cunosc mai bine pe Iehova; de aceea mă simt cu adevărat binecuvântată. Îi mulțumesc lui Iehova că am propriul exemplar al Bibliei”.

Se tipăresc în lumea spiritelor?

În încercarea de a discredita site-ul www.jw.org, conducătorii unor biserici dintr-o regiune din Republica Democratică Congo i-au învățat pe enoriașii lor că publicațiile Martorilor lui Iehova sunt tipărite în lumea spiritelor. Pentru a-și susține afirmația, ei le-au spus că  literele „www” corespund numărului 666 din cartea Revelația. (Rev. 13:18) Din acest motiv, câteva persoane care studiau Biblia au renunțat la studiu.

După ce s-au rugat cu privire la această problemă, doi soți pionieri i-au invitat la ei pe cei cu care studiau și pe partenerii lor. Trei cupluri au acceptat invitația, iar, după ce au luat masa, cei doi soți Martori le-au prezentat materialul video Martorii lui Iehova – Organizați să răspândească vestea bună. Lucrurile aflate de musafiri le-au risipit complet îndoielile referitoare la originea publicațiilor noastre. Următoarea săptămână, soțul unei doamne dintre cei care fuseseră la ei a insistat ca frații să accepte să trimită donația lui de 100 $ pentru lucrarea mondială, deși el încă nu studia Biblia.

Învață noile cântări

Deși frații dintr-o regiune izolată din Papua Noua Guinee nu au acces la internet, ei își doresc foarte mult să învețe ultimele cântări ale Regatului. De aceea, Congregația Mundip trimite un frate până în cel mai apropiat oraș, iar pentru asta fratele trebuie să meargă două ore pe jos și două ore cu autobuzul. Acolo, el își scrie de pe internet versurile noilor cântări într-un caiet, apoi se întoarce și le transcrie pe o tablă de la sala Regatului. Toți ceilalți din congregație copiază noile cântări pentru întruniri. Ei apreciază cu adevărat că închinarea pe care i-o aduc lui Iehova include și faptul de a cânta alături de congregațiile din întreaga lume.