Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2014

 SIERRA LEONE ŞI GUINEEA

1915-1947 Începuturile (Partea a III-a)

1915-1947 Începuturile (Partea a III-a)

În provincie şi peste hotare

Plină de zel pentru adevăr, congregaţia din Freetown „s-a dăruit întru totul cuvântului” (Fap. 18:5). Alfred Joseph relatează: „Obişnuiam să pun pe motocicleta mea Norton o cutie plină cu cărţi biblice. În spate urca fratele Thomson sau fratele Sylvester Grant şi mergeam împreună în localităţile din jurul oraşului Freetown în căutare de abonaţi, cum obişnuiam noi să spunem”.

Până în 1927, vestitorii au predicat în Freetown şi în împrejurimi, într-o zonă numită Colonia. Din 1928, în fiecare an, înainte de sezonul ploios, congregaţia închiria un autobuz şi mergea în provincie. Cei care nu puteau să meargă ajutau la acoperirea cheltuielilor de transport. Aceste călătorii erau organizate de Melbourne Garber. Lucrarea de predicare se făcea în est, în oraşele şi satele din districtul Kailahun, precum şi în sud, în apropiere de graniţa cu Liberia. În prima duminică a fiecărei luni erau vizitate persoanele interesate.

Cam pe atunci, fratele Brown a adus o maşină din Indiile de Vest. Era una dintre primele maşini din Sierra  Leone. Automobilul avea un sistem de sonorizare puternic, care era folosit în mărturia publică. Fratele Brown parca maşina într-un loc public şi punea o muzică vioaie pentru a le atrage atenţia trecătorilor. Apoi ţinea o scurtă cuvântare sau punea un discurs înregistrat şi le oferea celor prezenţi literatură biblică. „Maşina vorbitoare”, cum a ajuns să fie numită, a devenit o atracţie publică.

Depunând mărturie în mod curajos

Fratele Brown s-a concentrat apoi asupra zonelor din Africa de Vest unde se vorbea limba engleză, dar unde nu ajunsese adevărul. La sfârşitul anilor ’20 ai secolului trecut, el a făcut câteva tururi de predicare în Gambia, Ghana, Liberia şi Nigeria, în fiecare ţară găsind persoane interesate de adevăr. Însă Nigeria părea foarte roditoare. În 1930, fratele Brown, însoţit de familia lui, s-a mutat  din Freetown în Lagos, de unde a continuat să supravegheze lucrarea din Africa de Vest.

Peste 500 000 de Martori îi slujesc în prezent lui Iehova în Africa de Vest.

Din cauza unor probleme de sănătate, fratele Brown s-a întors în Jamaica în 1950, lăsând în urmă o extraordinară moştenire spirituală. Mai bine de 27 de ani, el şi soţia lui au asistat la o creştere impresionantă în Africa de Vest: de la 2 la peste 11 000 de Martori. Ei au văzut literalmente împlinirea profeţiei din Isaia: „Cel mic va deveni o mie şi cel neînsemnat, o naţiune puternică” (Is. 60:22). Astăzi, după mai bine de 60 de ani, o „naţiune puternică”, alcătuită din peste 500 000 de Martori, îi slujeşte lui Iehova în Africa de Vest.

Loiali în perioada interdicţiei

Când cel de-al Doilea Război Mondial a cuprins şi Africa, Martorii lui Iehova din Sierra Leone şi-au păstrat neutralitatea creştină (Mica 4:3; Ioan 18:36). Întrucât autorităţile britanice i-au considerat subversivi, ei au fost urmăriţi şi li s-a interzis literatura. Inspectorii vamali din Freetown au confiscat un transport de literatură şi i-au dat foc. Unii fraţi au fost arestaţi pentru că deţineau literatură interzisă, dar, la scurt timp după aceea, au fost eliberaţi. *

În pofida interdicţiei, Martorii au continuat să predice. Pauline Cole a povestit: „Un frate angajat pe un vas venea cu regularitate în Sierra Leone şi ne aducea câteva exemplare ale revistei Turnul de veghe. Noi le copiam la maşina de scris pentru ca fraţii şi surorile să aibă suficiente exemplare la întruniri. De asemenea, tipăream  pliante cu subiecte biblice, iar apoi le distribuiam. Fraţii au continuat să ţină discursuri publice şi să pună înregistrări ale cuvântărilor prezentate la radio de fratele Rutherford, metodă care era folosită mai ales în satele izolate”.

Deşi timide, aceste eforturi au avut, cu siguranţă, binecuvântarea lui Iehova. James Jarrett, bătrân cu experienţă şi pionier special, îşi aminteşte: „În timpul războiului am lucrat ca cioplitor în piatră. O Martoră în vârstă mi-a dat broşura Refugiaţi. Întrucât în Freetown erau mulţi refugiaţi, mi s-a părut interesant titlul broşurii. În acea noapte am citit cartea din scoarţă-n scoarţă şi mi-am dat seama imediat că găsisem adevărul. A doua zi dimineaţă am căutat-o pe Martora de la care primisem broşura şi am rugat-o să-mi dea câte un exemplar şi pentru cei trei fraţi ai mei. Cu toţii am acceptat adevărul”.

În 1945, când s-a terminat războiul, Congregaţia din Freetown avea 32 de vestitori. Toţi îşi păstraseră integritatea şi rămăseseră activi din punct de vedere spiritual. Ei erau hotărâţi să meargă înainte.

Campanie de întruniri publice

În 29 august 1945, la o întrunire de serviciu ţinută de Congregaţia din Freetown s-a discutat despre o nouă campanie anunţată în numărul din decembrie 1944 al publicaţiei Informatorul (în prezent, Serviciul pentru Regat). Congregaţiile trebuiau să invite publicul la o serie de patru întruniri publice, care urmau să se ţină în „toate oraşele, satele şi cătunele” din teritoriul repartizat. La fiecare întrunire se ţinea o cuvântare de o oră, care era prezentată de un frate capabil (în vârstă de cel puţin 18 ani), cu rezultate bune la Şcoala de Serviciu Teocratic.  După cele patru cuvântări, fraţii urmau să organizeze grupuri de studiere a Bibliei pentru a ajuta persoanele interesate din fiecare zonă.

Cum au reacţionat vestitorii la această îndrumare? Potrivit unor notiţe, la întrunirea de serviciu ţinută de Congregaţia din Freetown a avut loc următoarea discuţie:

Fratele de la pupitru: „Ce părere aveţi despre noua campanie?”

Fratele 1: „Nu cred că vom avea acelaşi succes ca fraţii din America. Oamenii de aici sunt diferiţi.”

Fratele 2: „Într-adevăr.”

Fratele 3: „Dar de ce să nu încercăm?”

Fratele 4: „O să avem probleme.”

Fratele 5: „Totuşi trebuie să urmăm îndrumarea dată de organizaţia lui Iehova.”

Fratele 6: „Dar condiţiile de aici nu sunt favorabile.”

Sora 1: „Totuşi, instrucţiunile din Informator sunt clare. De ce să nu încercăm?”

Şi aşa au făcut. Din zona de coastă a oraşului Freetown până în oraşul Bo, aflat în sud-est, şi până în Kabala, pe platoul nordic, fraţii au ţinut întruniri în şcoli, în pieţe şi în case particulare. Această activitate a umplut de entuziasm întreaga congregaţie, iar „cuvântul lui Iehova creştea şi se răspândea” (Fap. 12:24).

Totuşi, vestitorii aveau nevoie de instruire teocratică. Iehova n-a întârziat să le satisfacă această necesitate.

^ par. 10 Interdicţia a fost ridicată în 1948.