Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2014

 SIERRA LEONE ŞI GUINEEA

1991-2001 Un ‘cuptor de topit al necazului’ – Is. 48:10 (Partea I)

1991-2001 Un ‘cuptor de topit al necazului’ – Is. 48:10 (Partea I)

 Războiul civil

În anii ’80 ai secolului al XX-lea, problemele economice, sociale şi politice au culminat cu izbucnirea unor conflicte pe tot teritoriul Africii de Vest. Când a izbucnit războiul în Liberia, mulţi oameni au fugit în Sierra Leone. Filiala a luat măsuri ca Martorii refugiaţi să fie cazaţi în locuinţele particulare ale fraţilor locali şi în sălile Regatului.

Deşi situaţia fraţilor refugiaţi nu era uşoară, au existat şi momente amuzante. Isolde Lorenz, misionară de mult timp, povesteşte: „Un băieţel a mers să încălzească nişte mâncare pe o sobă care se afla în grădina din spatele sălii Regatului, situată pe proprietatea filialei. Când s-a întors, băieţelul i-a spus tatălui că nu vor avea ce să mănânce în ziua aceea. Întrebat de ce, băieţelul a spus: «Pentru că astăzi Iehova m-a salvat din gura leului». Ce se întâmplase de fapt? În timp ce se întorcea ţinând în mână farfuria cu mâncare, băieţelul s-a întâlnit cu câinele ciobănesc german al filialei, pe nume Lobo, un câine de talie mare, dar foarte prietenos. Speriat, băieţelul a încercat să se apere întinzând mâinile spre câine. Lobo a crezut că mâncarea era pentru el şi a înfulecat tot ce era în farfurie”.

În 23 martie 1991, conflictul armat din Liberia s-a extins în Sierra Leone, ducând la un război civil care a ţinut 11 ani. Un grup de rebeli numit Frontul Revoluţionar Unit a înaintat rapid în Kailahun şi Koindu, astfel încât cea mai mare parte a populaţiei a fost nevoită să  fugă în Guineea. Printre refugiaţi s-au aflat în jur de 120 de fraţi şi de surori. Între timp, alţi Martori din Liberia s-au refugiat în Sierra Leone înainte de sosirea rebelilor.

„După câteva luni, grupuri de fraţi înfometaţi, epuizaţi, numai piele şi os au sosit la Betelul din Freetown”, relatează Billie Cowan, coordonatorul Comitetului Filialei din acea perioadă. „Mulţi fuseseră martorii unor atrocităţi greu de imaginat şi, ca să nu moară de foame, au fost nevoiţi să mănânce plante sălbatice. Le-am dat imediat hrană şi îmbrăcăminte şi am avut grijă de rudele şi de persoanele interesate care veniseră cu ei. Surorile şi fraţii locali şi-au pus locuinţa la dispoziţia refugiaţilor. Martorii refugiaţi au ieşit imediat în predicare, susţinând congregaţia locală. Cu timpul, majoritatea lor au plecat, dar, cât au stat cu noi, ne-au încurajat foarte mult.”

Sierra Leone a fost sfâşiată de un război civil care a durat 11 ani

Mângâiere şi speranţă

Filiala le-a trimis Martorilor aflaţi în lagărele de refugiaţi din sudul Guineei alimente, medicamente, materiale de construcţii şi unelte. De asemenea, au trimis o mare cantitate de îmbrăcăminte donată de fraţii din Franţa. Un frate a scris: „Copiii mei dansau, cântau şi îi mulţumeau lui Iehova. Acum aveau haine noi pentru întruniri!”. Unii fraţi şi surori au spus că niciodată nu avuseseră haine atât de bune!

Totuşi, refugiaţii aveau nevoie nu doar de ajutor material. Isus a spus: „Omul să nu trăiască numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Iehova” (Mat. 4:4). Prin urmare, filiala a trimis literatură biblică şi a  organizat congrese în acea regiune. De asemenea, au fost trimişi pionieri şi supraveghetori itineranţi.

Când supraveghetorul de circumscripţie André Baart a vizitat oraşul Koundou, din Guineea, responsabilul unui lagăr de refugiaţi l-a invitat să ţină o cuvântare biblică. Aproximativ 50 de persoane au ascultat cuvântarea intitulată: „Refugiaţi-vă în Iehova”, având la bază Psalmul 18. La sfârşit, o femeie în vârstă s-a ridicat şi a spus: „Ne-ai făcut foarte fericiţi. Dacă avem orez, nu înseamnă că problemele noastre s-au rezolvat. Însă Biblia ne ajută să ne punem speranţa în Dumnezeu. Îţi mulţumim din suflet că ne-ai adus mângâiere şi speranţă”.

Când misionarii William şi Claudia Slaughter au fost repartizaţi în Guékédou, Guineea, congregaţia de aici, alcătuită din peste 100 de refugiaţi, a fost înflăcărată de spirit (Rom. 12:11). William relatează: „Mulţi tineri făceau progrese pe plan spiritual. Dacă un frate nu putea să ţină tema repartizată la Şcoala de Serviciu Teocratic, imediat, între 10 şi 15 fraţi tineri se ofereau să-i ţină locul. De asemenea, grupuri mari de fraţi ieşeau în lucrare şi predicau cu mult zel. Unii dintre aceşti tineri zeloşi au devenit mai târziu pionieri speciali şi supraveghetori itineranţi”.

O nouă filială în vreme de război

La puţin timp după izbucnirea războiului civil, fraţii din Freetown au cumpărat o proprietate de 6 hectare pe Wilkinson Road 133, nu departe de filială. „Voiam să construim un nou Betel, dar ne făceam griji din cauza războiului”, a spus Alfred Gunn. „Când Lloyd Barry,  membru al Corpului de Guvernare, a vizitat filiala noastră, i-am vorbit despre situaţia în care ne aflam. El ne-a spus: «Dacă dăm înapoi ori de câte ori izbucneşte un război, nu mai facem nimic!». Cuvintele lui ne-au încurajat să mergem mai departe”.

La proiectul de construcţie au lucrat sute de fraţi, printre care peste 50 de voluntari din 12 ţări şi mulţi fraţi şi surori din congregaţiile locale. Şantierul s-a deschis în mai 1991. „Trecătorii erau impresionaţi de calitatea clădirilor ridicate. Structura de oţel era foarte diferită de cea a construcţiilor din zonă”, a spus Tom Ball, supraveghetorul şantierului. „Dar oamenii erau şi mai uimiţi când vedeau străini albi şi localnici negri muncind bucuroşi umăr la umăr.”

În 19 aprilie 1997, o mulţime de persoane provenind din diverse grupuri etnice au asistat cu bucurie la dedicarea noilor clădiri ale filialei. O lună mai târziu, după cinci ani de conflicte sângeroase, Frontul Revoluţionar Unit a atacat oraşul Freetown.

În timp ce se lucra la construirea filialei din Freetown; filiala în prezent

Rebelii intră în Freetown

Mii de soldaţi din Frontul Revoluţionar Unit, cu părul în dezordine şi cu baticuri roşii pe cap, au făcut ravagii în tot oraşul, jefuind, violând şi ucigând. „Atmosfera din oraş era extrem de tensionată”, îşi aminteşte Alfred Gunn. „Majoritatea misionarilor au fost imediat evacuaţi. Au rămas doar Billie şi Sandra Cowan, Jimmie şi Joyce Holland, precum şi Catherine împreună cu mine.

Ne-am rugat împreună cu beteliştii locali care se oferiseră să rămână, iar apoi ne-am îndreptat spre centrul de evacuare. În drum am fost opriţi de circa 20 de soldaţi rebeli aflaţi sub influenţa alcoolului, care aveau o  înfăţişare sălbatică. După ce le-am dat reviste şi bani, ne-au lăsat să trecem. Împreună cu peste 1 000 de persoane evacuate ne-am adunat într-un punct de control apărat de puşcaşi din Marina Americană. Aici am fost urcaţi la bordul unui elicopter militar şi duşi în larg pe o navă americană. Un ofiţer de pe vas ne-a spus mai târziu că evacuarea noastră a fost cea mai amplă operaţiune de evacuare condusă de Marina Americană după războiul din Vietnam. A doua zi am mers cu un elicopter la Conakry, Guineea, unde am deschis temporar o filială.”

Alfred şi Catherine Gunn s-au aflat printre cei evacuaţi

Misionarii aşteptau cu nerăbdare veşti din Freetown. În cele din urmă au primit o scrisoare, în care se spunea: „Deşi domneşte haosul, continuăm să distribuim pliantul Ştiri ale Regatului nr. 35: Se vor iubi vreodată toţi oamenii unii pe alţii?. Localnicii sunt foarte receptivi, chiar şi unii rebeli studiază cu noi. Suntem hotărâţi să ne intensificăm activitatea de predicare”.

Jonathan Mbomah, care slujea ca supraveghetor de circumscripţie, îşi aminteşte: „În Freetown s-a ţinut un congres special de o zi. Programul a fost atât de încurajator, încât am mers în Bo şi în Kenema ca să-l ţinem şi acolo. Fraţii din acele oraşe sfâşiate de război i-au mulţumit lui Iehova pentru minunata hrană spirituală.

La sfârşitul anului 1997 s-a ţinut un congres de district pe Stadionul Naţional din Freetown. În ultima zi de congres, soldaţii rebeli au intrat pe stadion şi ne-au ordonat să plecăm. I-am rugat insistent să ne lase să terminăm programul. După o lungă discuţie au plecat. La congres au asistat peste 1 000 de persoane şi s-au botezat 27. Câţiva fraţi au parcurs un drum periculos până în Bo ca să asculte programul şi acolo. Cât de frumoase şi emoţionante au fost acele congrese!”.