Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

 LUCRAREA MONDIALĂ DE PREDICARE ŞI DE INSTRUIRE

Americile

Americile
  • ŢĂRI ŞI TERITORII 57

  • POPULAŢIA 970 234 987

  • VESTITORI 3 943 337

  • STUDII BIBLICE 4 341 698

Au invitat un cuplu să stea la ei acasă

Doi soţi din Las Vegas, Nevada, s-au hotărât să se mute într-o zonă liniştită. De aceea, şi-au vândut casa şi au decis să plece în Republica Dominicană. Întrucât trebuiau să elibereze casa cu zece zile înainte de data când era programat zborul, doi vecini, Martori ai lui Iehova, le-au spus că puteau să stea la ei acasă. Într-una din zile, aceşti doi  soţi au mers împreună cu fraţii noştri la sala Regatului. Aici au auzit vorbindu-se despre anul 1914 şi li s-a părut interesant subiectul. Ştiau că fusese un an important în istorie. Când au ajuns în Republica Dominicană, ei le-au cerut un studiu biblic primilor Martori ai lui Iehova care au sunat la uşa lor. După un an şi două luni, ei s-au dedicat şi s-au botezat.

Era exact ceea ce îi trebuia!

La Târgul Internaţional de Carte organizat în 2012 în Panamá, capitala statului Panama, fraţii au amenajat un stand cu literatură biblică. De stand s-au apropiat două eleve. Una dintre ele i-a spus surorii de la stand că era supărată. Fata a explicat că tatăl ei consuma droguri şi că nu ştia ce să facă. Sora i-a arătat fetei capitolul 23 din cartea Tinerii se întreabă – Răspunsuri practice, volumul II: „Ce pot face dacă unul din părinţi e alcoolic sau dependent de droguri?”. Fata a spus: „Este exact ceea ce-mi trebuie!”. Fetele au îmbrăţişat-o pe soră, iar după o oră s-au întors din nou să-i mulţumească. În cele cinci zile cât a durat târgul de carte, fraţii au oferit 1 046 de cărţi, 1 116 reviste şi 449 de broşuri. Cincizeci şi şase de persoane şi-au lăsat adresa pentru a fi vizitate de Martori.

A predicat patru ani pe cont propriu

Fredy, a cărui limbă maternă este cabecar, locuieşte pe un munte, într-o comunitate izolată din Costa Rica. Cu aproximativ patru ani în urmă, în timp ce lucra în San José, capitala ţării, Fredy a obţinut cartea Ce ne  învaţă în realitate Biblia? şi broşura Ce pretinde Dumnezeu de la noi?. Persoana care i-a oferit aceste publicaţii i-a spus să meargă să le predice şi consătenilor lui. Fredy s-a întors acasă, a studiat singur cartea Ce învaţă Biblia, şi-a legalizat căsătoria şi a făcut multe alte schimbări. Apoi i-a învăţat din Biblie, aşa cum a ştiut el, şi pe consătenii lui, vorbitori de limbă cabecar.

Fredy a organizat cursuri de studiere a Bibliei pe şase niveluri de cunoştinţe. Elevii erau repartizaţi în funcţie de rezultatele obţinute la un examen pe care Fredy li-l dădea pentru a le testa cunoştinţele biblice. El a organizat întruniri şi a ţinut chiar şi Comemorarea, pentru care a scris de mână invitaţii. Pe invitaţie scria: „Martorii lui Iehova vă invită să asistaţi împreună cu ei la Comemorarea morţii lui Cristos”. El a făcut toate aceste lucruri patru ani, deşi nu mai luase legătura cu Martorii! În tot acest timp, Fredy l-a rugat pe Iehova să trimită Martori care să-l ajute.

De curând, rugăciunea lui Fredy a primit răspuns. Câţiva Martori au făcut dificila călătorie până la satul lui Fredy şi au fost uimiţi de ceea ce a realizat el. Ei au relatat: „Deşi nu este un Martor botezat, Fredy trăieşte exact ca un Martor”. După numai trei luni, el a devenit vestitor nebotezat. Pentru a se putea boteza, Fredy a coborât muntele şi a asistat la primul lui congres împreună cu 19 dintre elevii cu care studia Biblia. În prezent, el conduce studii biblice cu încă trei grupuri de vorbitori de cabecar din sate şi mai îndepărtate decât satul lui.

Costa Rica: Fredy, care în prezent este pionier regular, parcurge distanţe mari pentru a conduce studii biblice

Şi-a apărat credinţa la şcoală

Într-o zi, Anna, o elevă de liceu din Statele Unite, a trebuit să-şi apere credinţa în faţa câtorva colegi furioşi pentru că ea nu credea în Trinitate. Anna povesteşte: „Au  început să-mi vorbească urât, dar am rămas calmă pentru că n-am vrut ca aceia care ne priveau să-şi facă o părere greşită despre Martorii lui Iehova”. În seara acelei zile, ea s-a rugat lui Iehova să-i dea curaj şi a făcut cercetări referitoare la Trinitate. A doua zi, Anna a venit cu Biblia la şcoală. Colegii de clasă s-au adunat în jurul ei. Mulţi dintre ei râdeau batjocoritor. Cu toate acestea, Anna a citit cu mult curaj câteva versete şi, cu ajutorul lor, şi-a argumentat convingerile. În cele din urmă, batjocoritorii n-au mai avut ce să spună. Şefa clasei, care îi instigase şi pe ceilalţi, a spus că îi va respecta pe Martorii lui Iehova. În timpul anului şcolar, ea i-a pus Annei diverse întrebări legate de convingerile Martorilor.

I s-a rupt sandaua chiar la momentul potrivit

Într-o duminică dimineaţă, o tânără din Barbados mergea la biserică pe jos, când i s-a rupt o sanda. Tânăra a bătut la uşa unei case din apropiere şi a cerut un  ac de siguranţă ca să-şi prindă bareta ruptă. În acea casă locuia o Martoră împreună cu fiica ei. În timp ce tânăra îşi repara sandaua, sora i-a vorbit despre câteva profeţii biblice care se împlinesc în prezent. Fiica surorii a invitat-o pe tânără să meargă chiar în acea dimineaţă împreună cu ele la o întrunire de la sala Regatului. Întrucât întârziase la slujba de la biserică, tânăra a acceptat. În timpul întrunirii, ea a urmărit toate versetele în Biblia ei, versiunea King James. Programul a impresionat-o foarte mult. Ea a spus că se săturase de zgomotul tobelor şi de strigătele din biserica ei şi că a vrut dintotdeauna să studieze Biblia în linişte. Tânăra a acceptat să studieze Biblia cu ajutorul cărţii Ce învaţă Biblia. În prezent, ea asistă la toate întrunirile şi participă cu entuziasm la ele.

O singură persoană îl poate opri să predice

Un frate tânăr din Guyana povesteşte: „Obişnuiesc să le depun mărturie colegilor de şcoală, însă unuia dintre ei nu-i place deloc lucrul acesta. Într-o zi, el m-a împins într-un perete şi mi-a spus: «Nu mai predica!». I-am explicat că singura persoană care mă poate opri este Iehova, aşa că am continuat să predic. De aceea, acest coleg mi-a tăiat rucsacul, apoi m-a lovit cu pumnul în faţă şi mi-a spart buza. Amândoi am fost chemaţi în biroul directoarei. Ea m-a întrebat ce i-am făcut băiatului de m-a lovit cu pumnul. I-am explicat că mă lovise pentru că predicam vestea bună. Directoarea m-a întrebat de ce nu l-am bătut şi eu, ba chiar a sugerat că ar fi trebuit să fac lucrul acesta. I-am spus că Biblia arată în Romani 12:17 că un creştin nu trebuie «să întoarcă nimănui rău pentru rău». Atunci, directoarea şi-a cerut scuze şi a spus că se va ocupa de băiatul care mă bătuse”.

Catamarca, Argentina