Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

 VIAȚA DE CREȘTIN

Cum poți deveni un cercetător sârguincios al Scripturilor

Cum poți deveni un cercetător sârguincios al Scripturilor

Ți-ar plăcea să rămâi fidel în încercări la fel ca Daniel? Daniel a studiat în mod sârguincios Cuvântul lui Dumnezeu, chiar și unele profeții profunde. (Da 9:2) Studiul profund al Bibliei te poate ajuta să rămâi fidel. În ce mod? Îți întărește credința că promisiunile lui Iehova se vor împlini. (Ios 23:14) De asemenea, te ajută să-l iubești mai mult pe Dumnezeu, iar aceasta te va îndemna să faci ce este drept. (Ps 97:10) Ce ai putea face în acest sens? Iată câteva sugestii.

  • Ce să studiez? Un bun program de studiu include pregătirea pentru întrunirile congregației. Citirea săptămânală a Bibliei îți va aduce și mai multe foloase dacă vei face cercetări pe marginea ideilor pe care nu le înțelegi. De asemenea, unii au decis să-și aprofundeze cunoștințele despre profețiile biblice, despre diferitele aspecte ale rodului spiritului, despre călătoriile ca misionar ale apostolului Pavel sau chiar despre creația materială a lui Iehova. Dacă pe parcursul zilei îți vine în minte o întrebare biblică, noteaz-o și analizeaz-o la următorul studiu personal.

  • Unde pot găsi informații? Pentru a afla unele surse, vizionează materialul Instrumente de cercetare care te ajută să descoperi comori spirituale. Testează-ți abilitățile de a folosi aceste instrumente, făcând cercetări cu privire la identitatea puterilor mondiale reprezentate de fiarele din Daniel, capitolul 7.

  • Cât timp ar trebui să dedic studiului? Un studiu regulat este esențial pentru o bună spiritualitate. Ai putea începe cu sesiuni scurte de studiu, pe care le-ai putea mări treptat. Studierea Cuvântului lui Dumnezeu poate fi asemănată cu căutarea de comori ascunse; cu cât vei găsi mai multe comori, cu atât vei fi mai dornic să sapi după ele! (Pr 2:3-6) Dorința ta de a studia Cuvântul lui Dumnezeu va crește, iar studierea cu regularitate a Bibliei va face parte din viața ta. (1Pe 2:2)

CE REPREZINTĂ FIARELE DIN DANIEL, CAPITOLUL 7?

ÎNTREBARE SUPLIMENTARĂ:

Cum s-a împlinit Daniel 7:8, 24?

URMĂTORUL PROIECT DE STUDIU:

Ce reprezintă fiarele din Revelația, capitolul 13?