Imaginează-ți că trăiești în Galileea pe vremea lui Isus. Tocmai ai ajuns la Ierusalim pentru Sărbătoarea Colibelor. Orașul freamătă de închinători veniți de pretutindeni. Aici vrei să-i aduci lui Iehova o jertfă. În timp ce duci de funie un animal pe care vrei să-l jertfești, îți începi călătoria spre templu străbătând străduțele aglomerate ale orașului. Când sosești, templul este plin de oameni veniți să-și aducă și ei jertfele. Îți vine rândul, în cele din urmă, să le dai preoților animalul tău. În acel moment, îți amintești că fratele tău, care ar putea fi oriunde în mulțime sau în oraș, are ceva împotriva ta. Isus explică ce trebuie să faci. (Citește Matei 5:24.) Cum puteți tu și fratele tău, care se simte jignit, să căutați pacea, așa cum ne poruncește Isus? Bifează răspunsul corect din cele două liste de mai jos.

EU AR TREBUI . . .

  • să vorbesc cu fratele meu doar dacă cred că are un motiv întemeiat să se simtă ofensat

  • să încerc să corectez punctul de vedere al fratelui meu, dacă consider că este prea sensibil sau dacă cred că are și el o parte de vină

  • să-l ascult cu răbdare în timp ce-mi spune ce simte și, chiar dacă nu-l înțeleg pe deplin, să-i spun că-mi pare rău pentru sentimentele sale sau pentru consecințele neintenționate ale acțiunilor mele

FRATELE AR TREBUI . . .

  • să caute sprijinul altora din congregație vorbind despre răul pe care i l-ai făcut

  • să te condamne, să aducă în discuție toate detaliile neînțelegerii și să-ți pretindă să-ți recunoști vina

  • să recunoască faptul că ai dovedit umilință și curaj abordându-l și să te ierte din toată inima

Deși jertfele de animale nu mai fac parte din închinarea noastră de azi, ce ne-a învățat Isus referitor la legătura dintre pacea cu fratele nostru și închinarea acceptată de Dumnezeu?