Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Tit 3:1-15

3  Amintește-le mereu să fie supuși+ și să asculte de guverne și de autorități,+ să fie gata pentru orice lucrare bună,+  să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie certăreți,+ să fie rezonabili*,+ arătând toată blândețea față de toți oamenii.+  Căci și noi eram altădată fără minte, neascultători, induși în eroare, sclavi a tot felul de dorințe și plăceri, trăind în răutate și invidie, fiind urâți și urându-ne unii pe alții.+  Totuși, când bunătatea+ Salvatorului nostru,+ Dumnezeu, și iubirea lui față de oameni s-au arătat,+  el ne-a salvat nu datorită unor fapte+ de dreptate făcute de noi,+ ci potrivit îndurării sale,+ prin baia+ care ne-a adus la viață+ și prin înnoirea noastră prin spiritul sfânt.+  El a turnat din belșug acest spirit peste noi prin Isus Cristos, Salvatorul nostru,+  pentru ca, după ce am fost declarați drepți+ prin bunătatea sa nemeritată,+ să devenim moștenitori+ potrivit speranței vieții veșnice.+  Cuvântul este fidel+ și vreau ca întotdeauna să afirmi cu tărie aceste lucruri, pentru ca aceia care cred în Dumnezeu să se gândească mereu să facă fapte bune.+ Aceste lucruri sunt bune și folositoare oamenilor.  Dar evită disputele prostești,+ genealogiile,+ cearta+ și luptele pe seama Legii,+ pentru că sunt nefolositoare și deșarte. 10  Iar pe omul care introduce o sectă,+ ocolește-l+ după primul și al doilea avertisment,+ 11  știind că un astfel de om s-a abătut de la cale și păcătuiește, condamnându-se singur.+ 12  Când îl voi trimite la tine pe Artema sau pe Tihic,+ să faci tot posibilul să vii la mine la Nicopolis, pentru că acolo am hotărât să iernez.+ 13  Pregătește-i cu grijă de drum pe Zena, un bun cunoscător al Legii, și pe Apolo, ca să nu le lipsească nimic.+ 14  Să învețe însă și ai noștri să facă fapte bune pentru a satisface necesitățile lor urgente,+ ca să nu fie neroditori.+ 15  Toți cei ce sunt cu mine îți trimit salutări.+ Transmite salutările mele celor care au afecțiune pentru noi în credință! Bunătatea nemeritată să fie cu voi toți!+

Note de subsol

Lit. „care cedează“.