Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Biblia online | SFINTELE SCRIPTURI – TRADUCEREA LUMII NOI

Tit 1:1-16

1  Pavel, sclav+ al lui Dumnezeu şi apostol+ al lui Isus Cristos, potrivit credinţei aleşilor+ lui Dumnezeu şi cunoştinţei exacte+ a adevărului+ care este în armonie cu devoţiunea sfântă,+  pe baza speranţei vieţii veşnice+ pe care Dumnezeu, care nu poate să mintă,+ a promis-o înainte de timpurile de demult,+  în vreme ce îşi dezvăluia cuvântul la timpul potrivit prin predicarea ce mi-a fost încredinţată,+ la porunca Salvatorului nostru,+ Dumnezeu,  către Tit, un adevărat fiu+ potrivit credinţei pe care o avem în comun: Bunătate nemeritată şi pace de la Dumnezeu, Tatăl,+ şi de la Cristos Isus, Salvatorul nostru!+  De aceea te-am lăsat în Creta,+ ca să îndrepţi lucrurile care lasă de dorit şi să numeşti+ bătrâni în fiecare oraş, aşa cum ţi-am poruncit:+  dacă este cineva liber de acuzaţie,+ soţ al unei singure soţii,+ având copii credincioşi, care să nu fie învinuit de depravare sau de nesupunere.+  Căci supraveghetorul trebuie să fie liber de acuzaţie+ ca administrator+ al lui Dumnezeu, să nu fie încăpăţânat,+ nici iute la mânie,+ nici beţiv scandalagiu,+ nici bătăuş,+ nici lacom de câştig necinstit,+  ci ospitalier,+ iubitor de bine, cu o minte sănătoasă,+ drept, loial,+ stăpân pe sine,+  ţinând strâns la cuvântul fidel în ce priveşte arta de a preda,+ ca să fie capabil să îndemne prin învăţătura sănătoasă+ şi să-i mustre+ pe cei care vorbesc împotrivă. 10  Căci există mulţi oameni nesupuşi, care vorbesc fără rost+ şi amăgesc minţile, mai ales cei care susţin circumcizia.+ 11  Acestora trebuie să li se închidă gura, fiindcă oamenii aceştia distrug familii întregi,+ învăţându-i pe alţii, pentru un câştig necinstit,+ lucruri pe care n-ar trebui să le înveţe. 12  Unul dintre ei, profetul* lor, a zis: „Cretanii sunt întotdeauna mincinoşi, fiare periculoase,+ mâncăi fără ocupaţie“. 13  Această mărturie este adevărată. Tocmai de aceea mustră-i cu asprime,+ ca să fie sănătoşi+ în credinţă 14  şi să nu dea atenţie unor basme+ evreieşti şi unor porunci ale oamenilor+ care se abat de la adevăr.+ 15  Pentru cei curaţi, toate lucrurile sunt curate.+ Dar, pentru cei pângăriţi+ şi necredincioşi,+ nimic nu este curat, ci le sunt pângărite şi mintea, şi conştiinţa.+ 16  Ei declară public că îl cunosc pe Dumnezeu,+ dar îl reneagă prin lucrările lor,+ fiindcă sunt dezgustători şi neascultători şi nu sunt potriviţi+ pentru nicio lucrare bună.

Note de subsol

Epimenides, poet cretan din sec. VI î.e.n.