Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Romani 1:1-32

1  Pavel, sclav+ al lui Isus Cristos, chemat+ să fie apostol+ și pus deoparte pentru vestea bună a lui Dumnezeu,+  pe care el a promis-o mai înainte în sfintele Scripturi prin profeții săi,+  cu privire la Fiul său, care, după carne,+ provenea din sămânța lui David,+  dar care, prin puterea+ spiritului+ sfințeniei, a fost numit Fiul lui Dumnezeu+ când a fost înviat din morți+ — da, cu privire la Isus Cristos, Domnul nostru,  prin care am primit bunătate nemeritată+ și un apostolat,+ pentru ca toate națiunile+ să asculte de el cu credință, spre gloria numelui său,  națiuni din mijlocul cărora sunteți și voi, cei chemați să fiți ai lui Isus Cristos —,  către toți cei iubiți de Dumnezeu din Roma, chemați+ să fie sfinți:+ Să aveți bunătate nemeritată și pace+ de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!+  În primul rând, îi mulțumesc+ Dumnezeului meu prin Isus Cristos pentru voi toți, deoarece în toată lumea se vorbește despre credința voastră.+  Căci Dumnezeu, pentru care îndeplinesc un serviciu sacru cu spiritul meu, anunțând vestea bună despre Fiul său, îmi este martor+ că vă amintesc mereu în rugăciunile mele,+ 10  implorând ca acum, dacă este voința+ lui Dumnezeu, să reușesc în sfârșit să vin la voi. 11  Căci tânjesc să vă văd,+ ca să vă fac parte de vreun dar spiritual+ pentru întărirea voastră 12  sau, mai degrabă, ca să ne încurajăm reciproc,+ fiecare prin credința celuilalt,+ eu prin a voastră, și voi prin a mea. 13  Dar nu vreau să nu știți, fraților,+ că mi-am propus de multe ori să vin la voi,+ ca să obțin vreun rod+ și printre voi ca printre celelalte națiuni, însă până acum am fost împiedicat. 14  Eu le sunt dator atât grecilor, cât și barbarilor, atât celor înțelepți,+ cât și celor fără minte: 15  de aceea, am o dorință înflăcărată să vă anunț vestea bună+ și vouă, care sunteți în Roma.+ 16  Căci nu îmi este rușine+ cu vestea bună; ea este puterea lui Dumnezeu+ pentru salvarea oricui are credință,+ mai întâi a iudeului+ și apoi a grecului,+ 17  fiindcă prin ea se dezvăluie dreptatea lui Dumnezeu,+ iar cei ce au credință+ văd aceasta și li se întărește credința, după cum este scris: „Dar cel drept va trăi prin credință“.+ 18  Căci mânia lui Dumnezeu+ se dezvăluie din cer împotriva oricărei impietăți și a oricărei nedreptăți+ a oamenilor care înăbușă pe nedrept adevărul,+ 19  fiindcă ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este dezvăluit în mijlocul lor,+ pentru că le-a fost dezvăluit de Dumnezeu.+ 20  Căci calitățile sale nevăzute,+ da, puterea sa eternă+ și dumnezeirea sa,+ se văd clar de la crearea lumii,+ deoarece sunt percepute prin lucrurile făcute,+ așa că ei sunt fără scuză.+ 21  Fiindcă, deși l-au cunoscut pe Dumnezeu, nu l-au glorificat ca Dumnezeu, nici nu i-au mulțumit,+ ci gândirea lor a devenit deșartă,+ iar inima lor fără pricepere s-a întunecat.+ 22  Deși spun că sunt înțelepți, au înnebunit+ 23  și au schimbat gloria+ Dumnezeului nepieritor în ceva ce seamănă cu chipul+ omului pieritor, al păsărilor, al patrupedelor și al târâtoarelor.+ 24  De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției,+ după dorințele inimii lor, ca să-și dezonoreze corpurile între ei,+ 25  da, pe cei ce au schimbat adevărul+ lui Dumnezeu cu o minciună+ și au venerat creația, îndeplinind un serviciu sacru mai degrabă pentru ea decât pentru Creator, care este binecuvântat pentru totdeauna. Amin! 26  Iată de ce Dumnezeu i-a lăsat pradă unor pofte sexuale rușinoase,+ căci femeile lor și-au schimbat întrebuințarea naturală în una contrară naturii;+ 27  și la fel și bărbații au părăsit întrebuințarea naturală a femeii+ și, în dorința lor pătimașă, s-au aprins unii față de alții, făcând lucruri obscene+ bărbați cu bărbați+ și primind în ei înșiși răsplata deplină+ care li se cuvenea pentru nelegiuirea lor.+ 28  Și așa cum ei n-au găsit de cuviință să aibă o cunoștință exactă+ despre Dumnezeu, tot așa și Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor, pe care el n-o aprobă,+ ca să facă lucruri care nu sunt potrivite,+ 29  astfel că sunt plini de orice nedreptate,+ de nelegiuire,+ de lăcomie,+ de răutate,+ plini de invidie,+ de omoruri,+ de ceartă,+ de înșelăciune+ și de înclinații rele.+ Sunt șoptitori,+ 30  bârfitori,+ îl urăsc pe Dumnezeu, sunt nerușinați,+ trufași,+ aroganți,+ născocitori de rele,+ neascultători de părinți,+ 31  fără pricepere,+ neloiali în angajamente,+ fără afecțiune naturală,+ neîndurători.+ 32  Și, deși aceștia cunosc foarte bine hotărârea dreaptă a lui Dumnezeu,+ că oricine practică aceste lucruri merită moartea,+ nu numai că le fac în continuare, dar îi și aprobă+ pe cei ce le practică.

Note de subsol