Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Psalmul 63:1-11

O melodie a lui David, când se afla în pustiul lui Iuda.+ 63  O, Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu, te caut neîncetat!+Sufletul meu însetează după tine.+Căci carnea mi s-a topit tânjind după tineîntr-un pământ secetos şi uscat, fără apă.+   Aşa te-am privit în locul sfânt,+văzând puterea şi gloria ta.+   Pentru că bunătatea ta iubitoare preţuieşte mai mult decât viaţa,+buzele mele te vor lăuda.+   Aşa te voi binecuvânta în timpul vieţii mele,+în numele tău îmi voi ridica mâinile.+   Sufletul mi se satură cu partea cea mai bună, da, cu grăsime,+şi gura mea aduce laude cu buze care strigă de bucurie.+   Când îmi aduc aminte de tine în aşternutul meu,+meditez la tine în timpul străjilor de noapte.+   Căci tu mi-ai venit în ajutor+şi strig de bucurie la umbra aripilor tale.+   Sufletul meu te urmează îndeaproape,+dreapta ta mă întăreşte.+   Cei care caută să-mi distrugă sufletul+se vor duce în părţile cele mai de jos ale pământului.+ 10  Vor fi daţi pradă puterii sabiei,+vor ajunge hrană pentru vulpi.+ 11  Şi regele se va bucura în Dumnezeu.+Oricine jură pe El se va lăuda,+căci gura celor ce spun minciuni va fi astupată.+

Note de subsol