Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Biblia online | SFINTELE SCRIPTURI – TRADUCEREA LUMII NOI

Psalmul 56:1-13

Către dirijor. Ca porumbelul tăcut printre cei care sunt departe. Al lui David. Mictam. Când filistenii au pus mâna pe el în Gat.+ 56  Îndură-te de mine, o, Dumnezeule, pentru că omul muritor caută să mă muşte.+El mă asupreşte, luptând toată ziua împotriva mea.+   Vrăjmaşii mei caută să mă muşte toată ziua,+căci mulţi luptă cu îngâmfare împotriva mea.+   În ziua în care mă voi teme, mă voi încrede în tine.+   Bizuindu-mă pe Dumnezeu voi lăuda cuvântul său.+În Dumnezeu mi-am pus încrederea, nu mă voi teme.+Ce-mi poate face carnea?+   Toată ziua îmi provoacă suferinţă,toate gândurile lor sunt împotriva mea, îmi vor răul.+   Atacă, se ascund,+îmi urmăresc paşii,+aşteptând să-mi ia sufletul.+   Respinge-i din cauza răutăţii lor!+În mânia ta, doboară popoarele, o, Dumnezeule!+   Tu însuţi ai consemnat că sunt fugar.+Pune-mi lacrimile în burduful tău.+Nu sunt ele în cartea ta?+   Atunci duşmanii mei vor da înapoi în ziua în care voi striga;+ştiu bine că Dumnezeu este cu mine.+ 10  Bizuindu-mă pe Dumnezeu,+ voi lăuda cuvântul său,bizuindu-mă pe Iehova, voi lăuda cuvântul său.+ 11  În Dumnezeu îmi pun încrederea. Nu mă voi teme.+Ce-mi poate face omul pământean?+ 12  Făgăduinţele pe care ţi le-am făcut mă obligă, o, Dumnezeule!+Îţi voi aduce ofrande de mulţumire.+ 13  Căci tu mi-ai scăpat sufletul de la moarte+nu mi-ai scăpat tu piciorul de poticnire?+ —,ca să umblu înaintea lui Dumnezeu în lumina celor vii.+

Note de subsol