Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Proverbele 12:1-28

12  Cine iubește disciplinarea iubește cunoștința,+ dar cine urăște mustrarea este fără rațiune.+  Cel bun capătă aprobarea lui Iehova,+ dar pe omul cu gânduri rele, El îl declară rău.+  Niciun om nu se va întări prin răutate,+ însă rădăcina celor drepți nu se va clătina.+  O soție capabilă este o coroană pentru soțul* ei,+ dar cea cu o purtare rușinoasă este ca putrezirea în oasele lui.+  Gândurile celor drepți sunt drepte;+ sfatul celor răi este înșelător.+  Cuvintele celor răi pândesc să verse sânge,+ dar pe cei drepți îi salvează gura lor.+  Cei răi sunt răsturnați și nu mai există,+ dar casa celor drepți va rămâne în picioare.+  Un om va fi lăudat pentru priceperea gurii sale,+ dar cel cu inima vicleană va fi disprețuit.+  Mai bine de cel considerat neînsemnat, dar care are un slujitor, decât de cel ce se glorifică, dar care duce lipsă de pâine.+ 10  Cel drept are grijă de sufletul animalului său domestic,+ dar îndurările celor răi sunt pline de cruzime.+ 11  Cine își cultivă pământul se va sătura cu pâine,+ dar cine umblă după lucruri de nimic este lipsit de inimă*.+ 12  Cel nelegiuit dorește prada prinsă-n laț de cei răi,+ dar rădăcina celor drepți dă rod.+ 13  Cel rău este prins în cursă prin fărădelegea buzelor sale,+ dar cel drept scapă din necaz.+ 14  Un om se satură cu ce este bun din rodul gurii lui,+ și ceea ce fac mâinile omului se întoarce la el.+ 15  Calea nebunului este dreaptă în ochii lui,+ dar cine ascultă sfatul este înțelept.+ 16  Nebunul își face cunoscută supărarea în aceeași zi,+ dar omul prevăzător acoperă dezonoarea.+ 17  Cel ce vorbește cu fidelitate spune ce este drept,+ dar martorul mincinos spune înșelătorii.+ 18  Vorbirea necugetată a unui om este ca străpungerea unei săbii,+ dar limba înțelepților este vindecare.+ 19  Buza care spune adevărul+ este întărită pentru totdeauna,+ dar limba mincinoasă ține doar o clipă.+ 20  Înșelătoria este în inima celor ce urzesc lucruri rele,+ dar cei ce îndeamnă la pace au bucurie.+ 21  Celui drept nu i se va întâmpla nimic rău,+ dar peste cei răi va veni nenorocirea.+ 22  Iehova detestă buzele mincinoase,+ dar își găsește plăcerea în cei ce lucrează cu fidelitate.+ 23  Omul prevăzător își ascunde cunoștința,+ dar inima celor fără minte proclamă nebunia.+ 24  Mâna celor harnici va stăpâni,+ dar mâna leneșă va fi folosită la muncă forțată.+ 25  Îngrijorarea din inima omului o face să se deprime,+ dar un cuvânt bun o face să se bucure.+ 26  Cel drept își cercetează pășunea, dar calea celor răi îi duce în rătăcire.+ 27  Lenea nu stârnește vânatul,+ dar bunul de preț al omului este hărnicia. 28  Pe cărarea dreptății este viață,+ și cel ce umblă pe calea ei nu va vedea moartea.+

Note de subsol

Lit. „proprietarul“.
Sau „este lipsit de o motivație bună“.