Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Numerele 21:1-35

21  Când canaanitul, regele Aradului,+ care locuia în Neghev,+ a auzit că Israel venise pe drumul Atarimului, a început să lupte cu Israel și i-a luat captivi pe câțiva dintre ei.  Atunci Israel i-a făcut o făgăduință lui Iehova și a zis:+ „Dacă vei da poporul acesta în mâna mea, le voi distruge cu desăvârșire orașele“.+  Și Iehova a ascultat glasul lui Israel și i-a dat pe canaaniți în mâna lor. Și ei i-au distrus cu desăvârșire pe ei și orașele lor. De aceea, au pus locului aceluia numele Horma*.+  În timp ce-și continuau călătoria de la muntele Hor+ pe drumul Mării Roșii, ca să ocolească țara Edomului,+ sufletul poporului a obosit din cauza drumului.  Și poporul vorbea împotriva lui Dumnezeu+ și a lui Moise:+ „De ce ne-ați scos din Egipt ca să murim în pustiu?+ Căci nu este nici pâine, nici apă+ și ni s-a dezgustat sufletul de această pâine vrednică de dispreț“.+  Atunci Iehova a trimis în mijlocul poporului șerpi veninoși,+ care au mușcat poporul, și mulți oameni din Israel au murit.+  În cele din urmă, poporul a venit la Moise și a zis: „Am păcătuit,+ pentru că am vorbit împotriva lui Iehova și împotriva ta. Mijlocește la Iehova ca să îndepărteze șerpii de la noi“.+ Și Moise a mijlocit în folosul poporului.+  Atunci Iehova i-a zis lui Moise: „Fă-ți un șarpe înfocat și pune-l pe un stâlp. Când cineva va fi mușcat, să privească la el și va rămâne în viață“.+  Moise a făcut imediat un șarpe de aramă+ și l-a pus pe un stâlp.+ Și, dacă un șarpe mușca un om, iar acesta privea+ la șarpele de aramă, rămânea în viață.+ 10  După aceea, fiii lui Israel au plecat și și-au așezat tabăra la Obot.+ 11  Apoi au plecat de la Obot și și-au așezat tabăra la Iie-Abarim*,+ în pustiul din fața Moabului, spre răsăritul soarelui. 12  De acolo au plecat și și-au așezat tabăra lângă valea* Zered.+ 13  De acolo au plecat și și-au așezat tabăra în regiunea Arnonului,+ care este în pustiul ce începe la granița amoriților; căci Arnonul este granița Moabului, între Moab și amoriți. 14  Iată de ce se spune în cartea Războaielor lui Iehova: „Vaheb, din Sufa, văile* Arnonului 15  și gura văilor torentului, care s-a aplecat spre ținutul Arului+ și s-a rezemat pe granița Moabului“. 16  Apoi de acolo au plecat la Beer.+ Aceasta este fântâna despre care Iehova i-a zis lui Moise: „Strânge poporul și le voi da apă“.+ 17  Atunci Israel a cântat acest cântec:+„Țâșnește, fântână! Răspundeți-i prin cântec! 18  O fântână pe care prinții au săpat-o. Nobilii poporului au săpat-ocu un toiag de conducător,+ cu toiegele lor“. Apoi din pustiu au plecat la Matana, 19  de la Matana la Nahaliel, de la Nahaliel la Bamot,+ 20  iar de la Bamot la valea din câmpia Moabului,+ spre vârful Pisga,+ ce privește spre Ieșimon.+ 21  Atunci Israel a trimis mesageri la Sihon,+ regele amoriților, zicând: 22  „Lasă-mă să trec prin țara ta! Nu ne vom abate prin ogoare sau prin vii. Nu vom bea apă din fântâni. Vom merge pe drumul regelui până vom trece de teritoriul tău“.+ 23  Dar Sihon nu i-a permis lui Israel să treacă prin teritoriul lui,+ ci Sihon și-a strâns tot poporul și i-a ieșit înainte lui Israel în pustiu, a ajuns la Iahaț+ și s-a luptat cu Israel. 24  Atunci Israel l-a lovit cu ascuțișul sabiei+ și i-a luat în stăpânire țara,+ de la Arnon+ până la Iaboc,+ aproape de fiii lui Amon, fiindcă Iazer+ este granița fiilor lui Amon.+ 25  Astfel, Israel a luat toate aceste orașe și Israel s-a stabilit în toate orașele amoriților,+ în Hesbon+ și în toate localitățile care aparțineau de el. 26  Căci Hesbonul era orașul lui Sihon.+ El era regele amoriților+ și se luptase înainte cu regele Moabului și luase din mâna lui toată țara, până la Arnon.+ 27  Iată de ce se spuneau aceste versuri batjocoritoare:„Veniți la Hesbon!Să fie zidit orașul lui Sihon și temeliile lui să fie tari! 28  Căci un foc a ieșit din Hesbon,+ o flacără din cetatea lui Sihon.Ea a mistuit Arul+ din Moab, pe stăpânii locurilor înalte ale Arnonului. 29  Vai de tine, Moab! Vei pieri, o, popor al lui Chemoș!+El va face din fiii lui niște fugari, iar pe fiicele lui le va da în captivitate lui Sihon, regele amoriților. 30  Să tragem în ei!Hesbonul va pieri până la Dibon,+femeile până la Nofah și bărbații până la Medeba“.+ 31  Și Israel s-a stabilit în țara amoriților.+ 32  Atunci Moise a trimis niște oameni să spioneze Iazerul.+ Astfel, au cucerit localitățile care aparțineau de el și au luat teritoriul amoriților care erau acolo.+ 33  După aceea, s-au întors și au urcat pe drumul Basanului.+ Atunci Og,+ regele Basanului, a ieșit, el și tot poporul lui, ca să-i înfrunte în luptă la Edrei.+ 34  Și Iehova i-a zis lui Moise: „Nu te teme de el,+ căci ți-l voi da în mână pe el, tot poporul lui și țara lui!+ Să-i faci cum i-ai făcut lui Sihon, regele amoriților, care locuia în Hesbon“.+ 35  Atunci ei i-au bătut pe el, pe fiii lui și tot poporul lui, până când n-a mai rămas în viață niciunul dintre aceștia+ și i-au luat în stăpânire țara.+

Note de subsol

Adică „Distrus cu desăvârșire“.
Adică „Ruinele vadurilor (Trecerile); Ruinele țărilor limitrofe (Regiunile de dincolo)“.
Vezi Ge 26:17, n.s.
Vezi Ge 26:17, n.s.