Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Biblia online | SFINTELE SCRIPTURI – TRADUCEREA LUMII NOI

Marcu 8:1-38

8  În zilele acelea, când era din nou o mare mulţime acolo şi nu aveau nimic de mâncare, el i-a chemat pe discipoli şi le-a zis:+  „Mi-e milă+ de mulţimea aceasta, pentru că de trei zile stau lângă mine şi n-au ce mânca.  Dacă îi trimit acasă nemâncaţi, vor cădea pe drum. Şi unii dintre ei vin de departe“.  Dar discipolii săi i-au răspuns: „De unde ar putea cineva aici, într-un loc pustiu, să-i sature cu pâine pe oamenii aceştia?“+  Însă el i-a întrebat: „Câte pâini aveţi?“ Ei au răspuns: „Şapte“.+  Şi el a poruncit mulţimii să se întindă pe pământ, a luat cele şapte pâini, a adus mulţumiri,+ le-a frânt şi le-a dat discipolilor săi ca să le pună înainte, iar ei le-au pus înaintea mulţimii.+  Aveau şi câţiva peştişori şi, după ce a binecuvântat peştişorii, le-a spus să-i pună şi pe aceştia înainte.+  Astfel, au mâncat, s-au săturat şi au strâns bucăţile rămase: şapte coşuri mari, pline.+  Şi erau aproximativ patru mii de bărbaţi. Apoi le-a dat drumul.+ 10  Şi a urcat imediat în barcă cu discipolii săi şi s-a dus în regiunea Dalmanutei.+ 11  Aici fariseii au ieşit şi au început să discute aprins cu el, cerându-i un semn din cer, ca să-l pună la încercare.+ 12  El a oftat adânc+ în spiritul său şi a zis: „De ce oare cere această generaţie un semn? Adevărat vă spun că acestei generaţii nu i se va da niciun semn“.+ 13  Apoi i-a lăsat, s-a urcat din nou în corabie şi a plecat spre ţărmul celălalt. 14  Dar au uitat să ia pâini şi n-aveau nimic cu ei în barcă, decât o pâine.+ 15  Atunci el le-a poruncit cu tărie şi a zis: „Deschideţi ochii, feriţi-vă de plămădeala fariseilor şi de plămădeala lui Irod!“+ 16  Şi ei au început să vorbească între ei că nu aveau pâine.+ 17  Observând aceasta, el le-a zis: „De ce vorbiţi că n-aveţi pâine?+ Tot nu pricepeţi şi nu înţelegeţi? Inima voastră tot nu poate să înţeleagă?+ 18  «Deşi aveţi ochi, nu vedeţi şi, deşi aveţi urechi, nu auziţi?»+ Nu vă aduceţi aminte? 19  Când am frânt cele cinci pâini+ pentru cei cinci mii de bărbaţi, câte coşuri pline cu bucăţi aţi strâns?“ Ei i-au spus: „Douăsprezece“.+ 20  „Când le-am frânt pe cele şapte pentru cei patru mii de bărbaţi, câte coşuri mari pline cu bucăţi aţi strâns?“ Şi ei i-au spus: „Şapte“.+ 21  Atunci el le-a zis: „Tot nu înţelegeţi?“+ 22  Şi au ajuns la Betsaida. Aici i-au adus un orb şi l-au implorat să-l atingă.+ 23  El l-a luat pe orb de mână, l-a scos afară din sat şi, scuipând+ pe ochii lui, şi-a pus mâinile peste el şi l-a întrebat: „Vezi ceva?“ 24  Omul şi-a ridicat privirea şi a zis: „Văd nişte oameni, pentru că zăresc ceva ca nişte copaci care umblă“. 25  Atunci şi-a pus din nou mâinile pe ochii omului, iar omul a văzut clar, s-a făcut bine şi vedea desluşit totul. 26  Şi l-a trimis acasă, zicându-i: „Dar să nu intri în sat“.+ 27  Apoi Isus şi discipolii săi au plecat în satele din Cezareea lui Filip, iar pe drum el i-a întrebat pe discipolii săi: „Cine spun oamenii că sunt?“+ 28  Ei i-au zis: „Ioan Botezătorul;+ alţii, Ilie;+ iar alţii, Unul dintre profeţi“.+ 29  Şi i-a întrebat: „Dar voi cine spuneţi că sunt?“ Răspunzând, Petru i-a zis: „Tu eşti Cristosul!“+ 30  Atunci le-a poruncit cu tărie să nu vorbească nimănui despre el.+ 31  De asemenea, a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să îndure multe suferinţe, să fie respins de bătrâni, de preoţii principali şi de scribi şi să fie omorât,+ iar după trei zile să se scoale din morţi.+ 32  Într-adevăr, el spunea lucrul acesta pe faţă. Dar Petru l-a luat deoparte şi a început să-l mustre.+ 33  El s-a întors, s-a uitat la discipolii săi şi l-a mustrat pe Petru, zicând: „Înapoia mea, Satan, fiindcă n-ai gândurile lui Dumnezeu, ci ale oamenilor“.+ 34  Apoi a chemat la el mulţimea împreună cu discipolii săi şi le-a zis: „Dacă vrea cineva să vină după mine, să se renege pe sine, să-şi ia stâlpul de tortură şi să mă urmeze neîncetat.+ 35  Fiindcă cine vrea să-şi salveze sufletul îl va pierde, dar cine îşi pierde sufletul pentru mine şi pentru vestea bună îl va salva.+ 36  Într-adevăr, la ce îi foloseşte unui om să câştige întreaga lume şi să-şi piardă sufletul?+ 37  Ce ar da, de fapt, un om în schimbul sufletului său?+ 38  Fiindcă oricui îi este ruşine cu mine şi cu cuvintele mele în această generaţie adulteră şi păcătoasă, şi Fiului omului îi va fi ruşine+ cu el când va sosi în gloria Tatălui său cu îngerii sfinţi“.+

Note de subsol