Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Luca 5:1-39

5  Odată, pe când el stătea lângă lacul Ghenezaret,+ mulțimea se înghesuia în jurul lui ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu.  Și a văzut două bărci trase la marginea lacului. Pescarii ieșiseră din ele și își spălau plasele de pescuit.+  Urcându-se într-una din bărci, care era a lui Simon, el i-a cerut să o îndepărteze puțin de țărm. Apoi s-a așezat și, din barcă,+ a început să învețe mulțimile.  Când a terminat de vorbit, i-a zis lui Simon: „Ieși în larg unde apa este adâncă și aruncați-vă plasele de pescuit“.+  Dar, răspunzând, Simon i-a zis: „Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și n-am prins nimic,+ dar la cuvântul tău voi arunca plasele de pescuit“.  Când au făcut așa, au prins în ele o mare mulțime de pești și plasele au început să li se rupă.  Atunci ei le-au făcut semn tovarășilor lor din cealaltă barcă să vină să-i ajute.+ Ei au venit și au umplut cele două bărci, încât au început să se scufunde.  Văzând aceasta, Simon Petru+ a căzut la genunchii lui Isus, zicând: „Îndepărtează-te de mine, Doamne, pentru că sunt un om păcătos“.+  Căci, văzând cât de mulți pești pescuiseră, au rămas uimiți el și toți cei ce erau cu el 10  și la fel Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei,+ care erau asociați cu Simon. Dar Isus i-a zis lui Simon: „Nu te mai teme! De acum înainte vei pescui oameni vii“.+ 11  Atunci ei au adus bărcile înapoi la țărm, au lăsat totul și l-au urmat.+ 12  Altădată, pe când se afla într-un oraș, iată că era acolo un om plin de lepră! Când l-a zărit pe Isus, a căzut cu fața la pământ și l-a rugat, zicând: „Doamne, dacă vrei, poți să mă cureți“.+ 13  Atunci el și-a întins mâna, l-a atins și a zis: „Vreau. Fii curățat!“ Și imediat lepra i-a dispărut.+ 14  El i-a poruncit omului să nu spună nimănui acest lucru.+ „Ci du-te și arată-te preotului+ și adu o ofrandă+ pentru curățarea ta, așa cum a stabilit Moise, ca mărturie pentru ei.“+ 15  Dar cuvântul despre el se răspândea și mai mult și mari mulțimi se adunau ca să-l asculte și să fie vindecate de bolile lor.+ 16  Totuși el se retrăgea în locuri pustii și se ruga.+ 17  Într-una din zile, el preda, iar fariseii și învățătorii legii care veniseră din toate satele Galileii și Iudeii și din Ierusalim stăteau acolo. Puterea lui Iehova era peste el, ca să facă vindecări.+ 18  Și iată că niște oameni duceau pe un pat un om paralizat și încercau să-l ducă înăuntru și să-l pună în fața lui.+ 19  Dar, pentru că n-au putut să-l ducă înăuntru din cauza mulțimii, au urcat pe acoperiș și, printre țigle, l-au lăsat în jos cu patul lui mic, în mijlocul celor ce se aflau în fața lui Isus.+ 20  Când le-a văzut credința, el a zis: „Omule, păcatele îți sunt iertate!“+ 21  Atunci scribii și fariseii au început să se gândească, zicând: „Cine este acesta care rostește blasfemii?+ Cine poate ierta păcatele în afară de Dumnezeu?“+ 22  Dar Isus, cunoscându-le gândurile, le-a răspuns, zicând: „La ce vă gândiți în inimile voastre?+ 23  Ce este mai ușor? Să zici: «Păcatele îți sunt iertate» sau să zici: «Ridică-te și umblă»?+ 24  Dar, ca să știți că Fiul omului are autoritate pe pământ să ierte păcatele . . .“, i-a spus omului paralizat: „Îți zic: Ridică-te, ia-ți patul și du-te acasă!“+ 25  Și el s-a ridicat imediat în fața lor, și-a luat patul pe care zăcea și a plecat acasă, glorificându-l pe Dumnezeu.+ 26  Atunci toți au fost cuprinși de uimire,+ au început să-l glorifice pe Dumnezeu și s-au înfricoșat, zicând: „Astăzi am văzut lucruri extraordinare!“+ 27  Apoi el a ieșit și a văzut un încasator de impozite pe nume Levi stând în locul unde se încasau impozite și i-a zis: „Urmează-mă!“+ 28  Lăsând totul+ în urmă, el s-a ridicat și l-a urmat. 29  Și Levi a dat în casa lui un mare ospăț pentru el. Și se afla acolo o mare mulțime de încasatori de impozite și de alți oameni care erau întinși la masă cu ei.+ 30  Atunci fariseii și scribii lor au început să murmure împotriva discipolilor săi, zicând: „De ce mâncați și beți cu încasatorii de impozite și cu păcătoșii?“+ 31  Răspunzând, Isus le-a zis: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor,+ ci bolnavii.+ 32  Eu am venit să-i chem la căință nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși“.+ 33  Ei i-au zis: „Discipolii lui Ioan postesc deseori și fac implorări, ca și ai fariseilor, dar ai tăi mănâncă și beau“.+ 34  Isus le-a zis: „Puteți să-i faceți pe prietenii mirelui să postească în timp ce mirele este cu ei?+ 35  Vor veni zile când mirele+ va fi luat de la ei+ și atunci, în zilele acelea, vor posti“.+ 36  Apoi le-a mai spus o ilustrare: „Nimeni nu taie un petic dintr-un veșmânt nou ca să-l coasă la un veșmânt vechi, dar, dacă îl coase, peticul nou rupe și, în afară de asta, peticul luat din veșmântul nou nu se potrivește la cel vechi.+ 37  Tot așa, nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi. Dar, dacă pune, vinul nou va sparge burdufurile+ și se va vărsa, iar burdufurile se vor strica.+ 38  Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi. 39  Niciun om care a băut vin vechi nu vrea din cel nou, fiindcă spune: «Cel vechi+ este bun»“.

Note de subsol