Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Biblia online | SFINTELE SCRIPTURI – TRADUCEREA LUMII NOI

Leviticul 17:1-16

17  Şi Iehova i-a vorbit în continuare lui Moise, zicând:  „Vorbeşte-le lui Aaron şi fiilor lui şi tuturor fiilor lui Israel şi spune-le: «Iată ce a poruncit Iehova:  „Dacă vreun om din casa lui Israel înjunghie o vită, o oaie sau o capră în tabără, sau dacă o înjunghie în afara taberei  şi n-o aduce la intrarea cortului întâlnirii+ ca să i-o prezinte lui Iehova ca ofrandă înaintea tabernacolului lui Iehova, lucrul acesta i se va socoti vină de sânge. Omul acesta a vărsat sânge şi trebuie nimicit din mijlocul poporului său,+  pentru ca jertfele pe care fiii lui Israel le jertfesc pe câmp+ să i le aducă lui Iehova la intrarea cortului întâlnirii, la preot,+ şi să i le jertfească lui Iehova ca jertfe de comuniune.+  Preotul să stropească altarul+ lui Iehova de la intrarea cortului întâlnirii cu sânge şi să pună grăsimea+ să fumege ca mireasmă odihnitoare pentru Iehova.+  Ei să nu mai jertfească deci jertfe demonilor+ cu chip de ţap*, cu care au relaţii imorale.+ Aceasta să fie pentru voi o lege pe timp indefinit, în toate generaţiile voastre“».  Şi să le zici: «Dacă vreun om din casa lui Israel sau vreun locuitor străin care va locui printre voi oferă o ofrandă arsă+ sau o jertfă  şi n-o aduce la intrarea cortului întâlnirii ca să i-o ofere lui Iehova,+ omul acesta trebuie nimicit din poporul său.+ 10  Dacă vreun om din casa lui Israel sau vreun locuitor străin care locuieşte printre voi mănâncă sânge de orice fel,+ îmi voi întoarce negreşit faţa împotriva sufletului+ care mănâncă sânge şi îl voi nimici din mijlocul poporului său. 11  Căci sufletul cărnii este în sânge,+ şi eu l-am pus pe altar pentru voi ca să facă ispăşire+ pentru sufletele voastre, deoarece sângele+ este cel ce face ispăşire+ prin sufletul din el. 12  Iată de ce le-am spus fiilor lui Israel: „Niciun suflet din mijlocul vostru să nu mănânce sânge şi niciun locuitor străin care locuieşte printre voi+ să nu mănânce sânge“.+ 13  Dacă vreunul dintre fiii lui Israel sau vreun locuitor străin care locuieşte printre voi merge la vânătoare şi prinde un animal sălbatic sau o pasăre ce se poate mânca, să-i verse sângele+ şi să-l acopere cu ţărână.+ 14  Căci sufletul oricărei cărni este sângele său prin sufletul din el. De aceea le-am spus fiilor lui Israel: „Să nu mâncaţi sângele niciunei cărni, deoarece sufletul oricărei cărni este sângele său.+ Oricine îl mănâncă trebuie să fie nimicit“.+ 15  Şi orice suflet, fie israelit din naştere, fie locuitor străin, care mănâncă dintr-un corp mort sau sfâşiat de o fiară,+ să-şi spele hainele, să se spele în apă şi va fi necurat până seara,+ apoi va fi curat. 16  Dar, dacă nu le va spăla şi nu-şi va spăla corpul, va răspunde pentru nelegiuirea lui»“.+

Note de subsol

Probabil că cei ce li se închinau credeau că sunt nişte făpturi păroase cu chip de ţap.