Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Isaia 42:1-25

42  Iată! Slujitorul meu+ pe care-l sprijin!+ Alesul meu,+ pe care sufletul meu l-a aprobat!+ În el am pus spiritul meu.+ El le va aduce dreptate națiunilor.+  El nu va striga, nu-și va ridica glasul și nu va face să i se audă vocea pe stradă.+  El nu va zdrobi trestia frântă+ și nu va stinge fitilul care arde slab. Lucrând cu fidelitate, el va aduce dreptatea.+  Nu va slăbi și nu va fi zdrobit până nu va stabili dreptatea pe pământ.+ Insulele vor aștepta legea sa.+  Iată ce a spus adevăratul Dumnezeu, Iehova, Creatorul cerurilor+ și Dumnezeul cel Mare care le-a întins,+ Cel care a așternut pământul+ și roadele lui,+ Cel care le dă suflare+ oamenilor de pe el+ și spirit celor ce umblă pe el:+  „Eu, Iehova, te-am chemat în dreptate+ și te-am apucat de mână.+ Te voi păzi și te voi da ca legământ al poporului,+ ca lumină a națiunilor,+  ca să deschizi ochii orbi,+ ca să-i scoți din temniță pe prizonieri,+ din casa de detenție pe cei ce stau în întuneric.+  Eu sunt Iehova. Acesta este numele+ meu și gloria mea n-o voi da altuia,+ nici lauda+ mea chipurilor cioplite.+  Iată! Lucrurile dintâi s-au împlinit,+ dar vă spun lucruri noi. Vă fac să le auziți înainte ca ele să vină“.+ 10  Cântați-i lui Iehova o cântare nouă,+ lauda sa de la marginile pământului,+ voi, care coborâți la mare+ și la tot ce este în ea, voi, insule, și voi, locuitori ai lor!+ 11  Să-și înalțe glasul pustiul+ și orașele lui, așezările în care locuiește Chedarul!+ Locuitorii stâncilor+ să strige de bucurie! Să strige cu putere din vârful munților! 12  Să-i dea glorie lui Iehova+ și să vestească lauda sa pe insule!+ 13  Iehova va ieși ca un puternic.+ Va trezi zelul ca un războinic.+ Va striga, da, va scoate un strigăt de luptă+ și se va dovedi mai puternic decât dușmanii săi.+ 14  „Am stat mult timp liniștit.+ Am păstrat tăcerea.+ Am avut stăpânire de sine.+ Voi geme ca o femeie care naște, voi gâfâi și voi sufla greu.+ 15  Voi devasta+ munți și dealuri și voi usca toate plantele de pe ele. Voi preface râurile în insule și voi seca iazurile cu trestii.+ 16  Îi voi face pe orbi să umble pe o cale pe care n-o cunosc,+ îi voi face să calce pe un drum pe care nu-l cunosc.+ Voi preface locul întunecos în lumină+ înaintea lor și terenul accidentat în pământ neted.+ Voi face pentru ei aceste lucruri și nu-i voi părăsi.“+ 17  Cei ce-și pun încrederea în chipuri cioplite, cei ce spun chipurilor turnate: „Voi sunteți dumnezeii noștri!“+ vor trebui să se întoarcă și se vor rușina foarte mult.+ 18  Ascultați, surzilor! Uitați-vă și vedeți, orbilor!+ 19  Cine este orb, dacă nu slujitorul meu, și cine este surd ca mesagerul meu pe care îl trimit? Cine este orb ca acela care este răsplătit sau orb ca slujitorul lui Iehova?+ 20  Tu ai văzut multe, dar n-ai luat aminte.+ Urechile ți s-au deschis, dar n-ai ascultat.+ 21  În dreptatea sa,+ Iehova și-a găsit plăcerea în a preamări legea+ și în a o face măreață. 22  Dar acesta este un popor jefuit și prădat,+ toți sunt prinși în capcană în gropi și ținuți ascunși în case de detenție.+ Au ajuns de jaf și nimeni nu-i scapă,+ au ajuns o pradă și nimeni nu spune: „Dă înapoi!“ 23  Cine dintre voi își va pleca urechea la aceasta? Cine va lua aminte și va asculta pentru timpurile care vor veni?+ 24  Cine l-a dat pe Iacob ca pradă și pe Israel jefuitorilor? Oare nu Iehova, Cel împotriva căruia am păcătuit, pe ale cărui căi n-au vrut să umble și de a cărui lege n-au ascultat?+ 25  De aceea, El și-a vărsat peste Israel furia, mânia și cruzimea războiului.+ Acesta l-a mistuit din toate părțile,+ dar el n-a băgat de seamă,+ s-a aprins împotriva lui, dar n-a pus nimic la inimă.+

Note de subsol